Conferința „De-a arhitectura TALKS” și Gala Voluntarilor De-a arhitectura

09.04.2017

Pe 1 aprilie 2017 a avut loc la Palatul Universul – Talent Garden din București cea de-a treia ediție a conferințelor „De-a arhitectura Talks” și prima ediție a Galei Voluntarilor De-a arhitectura.

120 de arhitecți, urbaniști, profesioniști ai mediului construit, alături de cadre didactice, cercetători în științele educației și reprezentanți ai unor companii, toți interesați de educația de mediu construit, au fost invitați să ia parte la o discuție între oameni „mari” despre cum se formează, prin arhitectură, cei „mici”, ca buni locuitori ai orașelor de azi și de mâine, în cadrul Conferinței internaționale De-a arhitectura TALKS III.

Invitați din România, Germania, Finlanda și Japonia și-au prezentat motivațiile și experiențele de lucru, exemple de bună practică în contextul definit de politici publice de arhitectură și de educație, pentru a înțelege împreună de ce este atât de important să investim resurse, creativitate, pasiune, energie, timp, în educația în arhitectură.

Pe lângă prezentarea unor proiecte de cercetare sau de implicare directă prin acțiuni, invitații au descris contextul în care lucrează: cadrul general pentru educație în Finlanda sau România, promovarea calității mediului construit și a cetățeniei active în relație cu spațiul de viață în Germania, Finlanda, Japonia sau România.

Invitații prezenți la conferință – Junko Taguchi, Atelierul Rocket Arch Design din cadrul Centrului de cercetare avansată în știință și tehnologie (RCAST) al Universității din Tokyo, Japonia, Jaana Rasanen, Centrul de Informare despre Arhitectură din Finlanda, Angela Million Uttke, Asociația JAS (Jugend Architektur Stadt) din Germania, Pihla Meskanen, ARKKI, Finlanda, Bogdan Zaim, HOLVER, România, Irina Meliță și Ștefan Simion, POSTER, România, despre participarea la programul „De-a Arhitectura Povestită” susținut de YTONG, Cătălina Ulrich, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, Brîndușa Raluca Havași și Eugenia Drăgoi-Banciu, „De-a arhitectura în școala mea”, Florin Enache, #better, România – au avut parcursuri profesionale foarte diferite și au oferit nu numai perspectiva asupra temei alese, ci și ilustrarea diverselor moduri de a lucra în acest domeniu: în laboratoare de cercetare, în sistemul de învățământ public sau privat clasic, în școli private de arhitectură, în mediul asociativ, etc.

Gala Voluntarilor De-a arhitectura a marcat 5 ani de existență a Asociației De-a Arhitectura, ediția acestui an fiind o premieră absolută în care Asociația a avut ocazia să mulțumească și să premieze munca arhitecților din marea echipă de îndrumători, care, săptămână de săptămână, 5 ani de zile, au făcut voluntariat la școli sau în activitățile de organizare ale Asociației. Sunt arhitecții care au pus multă pasiune în joc, multă creativitate, au stimulat copiii să își dezvolte imaginația, au sădit semințe ale cunoșterii, care în timp vor înflori.

Vera Marin, membru fondator De-a Arhitectura: „Mulțumim celor peste 250 arhitecți din toată țara, fără de care nu reușeam să ducem arhitectura în școli și să construim prin educație! Prin parteneriatul cu peste 500 de profesori, joaca, experimentul și creativitatea au fost luate în serios. Le mulțumim tuturor!

Alături de De-a Arhitectura, cele două evenimente au fost suținute de partenerii: Ordinul Arhitecților din România (OAR), Antonescu PR & Consulting și de sponsorii: Gold – Ytong și Holver, Silver – Tecon.