SoNoRo Interferențe 2017: începe turneul european al tinerilor muzicieni de valoare
05.04.2017
Tinerii muzicieni selectați de juriul SoNoRo au început seria de workshopuri și concerte a Interferențe 2017, programul educațional din cadrul Festivalului internațional de muzică de cameră SoNoRo. Anul acesta cei 34 de tineri muzicieni români care au câștigat preselecția vor participa alături de profesorii lor la trei workshopuri și vor susține patru concerte. Primele două concerte au avut loc în Italia, la Montepulciano, pe 31 martie și 1 aprilie, iar sâmbătă, pe 8 aprilie, va avea loc singurul concert din România, la Portul Cultural Cetate. Programul va continua în Germania, la Traunstein si Grassau, unde vor avea loc concerte pe 4 si 5 august 2017.
Bursierii SoNoRo vor concerta și la primele concerte SoNoRo Conac de anul acesta, pe 7 aprilie, la Palatul Marincu - Muzeul de Artă de la Calafat, și pe 9 aprilie, la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi. De asemenea, cele mai bune ansambluri formate în cadrul Interferențe vor concerta la Festivalul Internațional de muzică de cameră SoNoRo, din toamna 2017.
SoNoRo Interferențe își propune de unsprezece ani să formeze și să promoveze elita de mâine a muzicienilor, dar și să ofere publicului român și internațional șansa de a-i asculta și încuraja pe tinerii instrumentiști în cadrul unor concerte gratuite susținute la finalul workshop-urilor. Bilanțul programului educațional dedicat tinerilor muzicieni români arată că 300 de tineri au beneficiat de bursele Interferențe de-a lungul anilor.
Anul acesta cei 34 de tineri selectați provin de la colegii sau universități din București, Timisoara și Cluj sau studiază deja la instituții de prestigiu din Austria, Belgia sau Marea Britanie. În luna februarie bursierii au fost selectați și împărțiți în trei grupe, câte una pentru fiecare dintre cele trei destinații, iar din 31 martie încep studiul repertoriului selectat în cadrul workshop-urilor. Ei vor forma apoi ansamblurile care vor susține concerte în cele trei destinații. La Montepulciano tinerii au interpretat capodopere de I. Stravinsky, C. Debussy, Louis Vierne, A. Dvorak, iar la Cetate publicul se va lăsa fermecat de W.A. Mozart, F. Schubert, J. Brahms, B. Bartók și D. Shostakovici.
În 2017 profesori și mentori sunt violistul român Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și membru la Ansamblului Raro, pianista britanică Diana Ketler, directoarea artistică SoNoRo și profesoară la Academia Regală din Londra, pianistul leton Janis Maleckis, profesor la Academia de Muzică din Riga și membru în Cvartetul Rix, și violoncelistul german Justus Grimm, profesor la Academia de Muzică din Antwerp si Christoph Wyneken, dirijor si profesor la Academia de Muzica din Freiburg.
Încă de la început, rolul SoNoRo Interferențe a fost de a forma tineri muzicieni cu un orizont cultural larg. De aceea, tinerii selectați în cadrul programului au acces nu doar la informație de la profesori de elită, ci și la un mentorat aparte, ei bucurându-se de atitudinea deschisă și pragmatică a unor muzicieni cu renume internațional și cariere strălucite. În plus, atelierele au loc în fiecare an în cadre deosebite, încărcate de semnificații culturale, precum Palazzo Ricci din Montepulciano (Toscana, Italia), idilicul oras bavarez Traunstein (Germania) sau veritabilul hub cultural din Portul Cetate.
Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului: „Prin Interferențe ne propunem nu doar să formăm o elită tânără de muzicieni, ci și să îi aducem în prim plan: în mijlocul muzicienilor consacrați, în fața unui public cunoscător și, nu în ultimul rând, în locuri minunate, care să ne inspire pe toți. Toate interferează și contribuie la succes, de aici și numele programului -Interferențe. Sunt puține astfel de programe, în puține domenii, în care tinerii se bucură de o astfel de susținere sinceră și pragmatică și de zece ani încoace am dovedit că funcționăm ca o adevărată trambulină pentru ei.”
Din 2016 programul SoNoro Interferențe este sprijinit în eforturile sale de sponsorul principal CEZ România.
“Noi credem că energia vine de la oameni. Interferențe are ceva anume la care nu putem ramane indiferenți: amestecul unic de artă, educație și talent, capabil să creeze o energie autoregenerantă și contagioasă, în același timp. Din acest motiv continuăm să susținem această echipă minunată și proiectele lor care aduc lumină în sufletele noastre”, declară Martin Zmelik, Country Manager Grupul CEZ în România.
Bursa de studii SoNoRo-Interferențe se adresează tinerilor între 14 și 31 de ani și constă în gratuitatea cursurilor (muzică de cameră + instrument solo: pian, vioară, violă și violoncel), acoperirea costurilor de transport din București la localitatea workshop-ului, cazarea și masa gratuite pe durata programului.
Programul este susținut de Institutul Cultural Român, partenerii SoNoRo Interferențe sunt Portul Cultural Cetate, Universitatea Națională de Muzică, Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch si Ensemble Raro.
Programul concertelor SoNoRo Intereferențe
Palazzo Ricci, Montepulciano, Italia, 31 martie ora 18.00 și 1 aprilie ora 18.00
Igor Stravinsky (188201971) - "Le Sacre du Printemps" pentru pian la patru mâini
Cladue Debussy (1862-1918) - "6 Épigraphes antiques" pentru pian la patru mâini
Ludwig van Beethoven (1770-1827) - "Ghost" trio cu pian nr. 1, în re major, op.70
Louis Vierne (1870-1937) - Cvintet cu pian, op. 42
Guillaume Lekeu (1870-1894) - Cvartet cu pian
Antonín Dvořák (1841-1904) - Sextet pentru coarde în la major, op. 48
Portul Cultural Cetate, 8 aprilie
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) - Cvartet cu pian nr. 1, în sol minor, K478
Franz Schubert (1797-1828) - Cvintet de coarde în do major, D.956
Franz Schubert (1797-1828) - Trio în si bemol major, D. 471
Johannes Brahms (1833-1897) - Trio nr. 3, în do minor, op. 101
Béla Bartók (1881-1945) - Duete pentru două viole, SZ98
Dmitri Shostakovici (1906-1975) – Trio nr. 2, în mi minor, op. 67
Traunstein, Germania, 30 iulie-6 august 2017
Piese de George Enescu, Johannes Brahms, Richard Strauss si Robert Schumann.
Accesul la concerte este gratuit. Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați: interferente.sonoro.ro.
Despre SoNoRo Intereferențe
SoNoRo-Interferențe a luat naștere în România în anul 2007 și de atunci s-a extins și în alte țări europene, inclusiv Italia (Arezzo și Montepulciano), Ucraina (Kiev) și Germania (Bad Endorf șiNeuwied). Printre frumoasele locuri din România unde au avut loc workshop-urile SoNoRo-Interferențe se numără Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș sau Palatul Cantacuzino din Bușteni.
Programul SoNoro Interferențe se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 și 31 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, pentru continuarea demersului Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Mulți dintre câștigătorii burselor au atins rezultate remarcabile și studiază, în prezent, la instituții prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg și București. Unii dintre ei au participat la importante concursuri din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe. Cea mai recentă reușită a unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe este cea a lui Andrei Ioniță care a câștigat premiul I la secțiunea Violoncel a Concursului "P.I.Ceaikovski", din Rusia.
Bursa de studii SoNoRo Interferențe constă în gratuitatea cursurilor, acoperirea costurilor de transport din București la localitatea workshopului și cazarea și masa gratuite pe durata sesiunilor de lucru.