10.05.2017
Expoziția centrală RDW 2017 reunește anul acesta 200 din cele mai bune proiecte realizate în ultimul an de 150 de designeri, graficieni și arhitecți români și va putea fi vizitată în perioada 20-28 mai.
Ca în fiecare an, expoziția centrală Romanian Design Week aduce în atenția publicului cele mai bune proiecte de design din ultimul an în domeniile: arhitectură, urbanism, design de obiect, design hibrid, design grafic și ilustrație, design vestimentar și design de produs.
Selecția lucrărilor a fost făcută de către organizatori alături de un board de consultanți din care fac parte: Adrian Soare, arhitect partener SYAA, Domnica Mărgescu, director de modă și Maurice Munteanu, editor de modă Elle Romania, Mihai Gurei, Creative Director și owner Intro, Ovidiu Hrin, Synopsis, Ștefan Ghenciulescu, arhitect, publicist și cercetător în domeniul arhitecturii și urbanismului, redactor-șef al revistei Zeppelin, conferențiar universitar în cadrul UAUIM, Andreea Bădală, Fashion Designer-ul din spatele brandului MURMUR, Emilian Cartiș, Product Designer leading Product Design + Innovation pentru PepsiCo Europe, inițiatorul Design Council România și Ștefan Vasilachi, Group Creative Director, Geometry Global.
Arhitectură, Arhitectura de interior & Urbanism
41 proiecte semnate de 32 studiouri
9 Opțiune, ADNBA, Atelier A2, Atelier Mass, ateliercetrei, Attila Kim, Beros Abdul Arhitecți Asociați (BA +), Bogdan Ciocodeică, Diana Roșu, Calup, Corvin Cristian, cumulus, Dico&Țigănaș, Filofi și Trandafir Arhitectură, Grosu Art Studio, Internio +, Ioka Design, Iulian Ungureanu, Iungo Studio, Lama, MBSP, Someș Delivery, Miso Architects, pandapanda, POSTER, re-act now, Republic of Architects, Simona Pribeagu Schmid, STARH, Twins Studio, Vitamin A, Vlad Sebastian Rusu, Octav Silviu Olănescu, Anamaria Olănescu, Anda Gheorghe, Zeppelin
Ștefan Ghenciulescu, curator al categoriei Arhitectură, Arhitectură de interior și Urbanism, despre propunerile primite în acest an: „Multe case vechi restaurate, reparate și mai ales reinventate dar și case noi de calitate. La această ediție sunt staruri locul, istoria, orașul și designul sincronizat cu Europa și cu restul lumii. Am primit și am selectat proiecte hip și spații confortabile. Ne-au interesat mai ales lucrările care implică tot felul de oameni și într-un mod deștept, o arhitectură mai responsabilă, interiorul mai degrabă decât fațada”
Design grafic și ilustrație
Peste 40 de designeri și studiouri de design prezintă peste 50 de lucrări
Cărți, ilustrații, branding, afișe, proiecte speciale, albume, reviste sunt doar cateva exemple de proiecte care intră în această categorie.
Andreea Chirică, Balamuc, Bianca Dumitrașcu & Alina Vârlănuță, Camellie, Carla Duschka - Atelierul de grafică, Creionetica, Cristina Mocan, Daniel & Andrew, Dragoș Dogaru, Gelu Florea, GRAPHO_MAT, Ioana Trușcă, Irina Neacșu, Kadna Anda, Kape Illustration, Kitra, Lea Rasovszky, Letinu Filip, Lia Bira, LOOT Studio, Loreta Isac, Maria Bălan, Măscărici, Mircea Moroianu, Mihai Mănescu, Oana Voicu, Paul Dersidan, Radu Manelici, Raymond Bobar, Rizi, Bianca Tămășan/George Roșu/ Ioana Șopov, Paula Rusu și Ioana Brăduleț pentru ROD Cărturești, Saddo&CAP, sandwich SHOP, Save or Cancel, The Orion, Victor Bartis
„Selecția din 2017 este una pestriță, care încearcă să facă loc pentru toată lumea care are ceva de spus într-un mod frumos sau inedit. Am găsit lucrări bine gândite, explorări curajoase și multă pasiune. Sunt vizualuri frumoase în fața cărora m-am bucurat ca un copil care primește o bomboană, dar și vizualuri care explorează direcții noi, pe care nu știu de unde să le iau, mă agresează, mă întreb dacă îmi plac sau nu și abia după ceva timp mi-am dat seama cât de frumoase sunt. Sper să vă încânte ochiul și să vă teleporteze într-o lume a frumosului. Viitorul arată bine” declară Ștefan Vasilachi, Group Creative Director, Geometry Global, curator al categoriei Design Grafic și Ilustrație.
Design de produs
Peste 35 de designeri și studiouri expun și lansează peste 55 de proiecte:
201 Design Studio, Agnes Lukacs, Alex Pintea, Anca Fetcu Lupu, Atelier Mustață- Ciprian Andrei, ateliercetrei, Color, Constantin Alupoaei, coolwoolstudio, Cosânzeana, Coralevici Ana-Maria, CRESC, Daniela Gheorghiu, Dare to Rug, Cristina Enuta, Dizainăr Studio (Mihnea Ghildusș, Raul Cadar, Magda Traciu), Dragoș Costache, Elena Țara, Iungo Studio, IZZIDESIGNBOX, Kaptura de Aer (Veronica Olariu), Mădălina Andronic, Mădălina Teler, masSa, Meze Audio, MORMI, Octavian Gugu, OONA Studio, Prototip Studio, Radu Abraham, Radu Comșa, Radu Ungureanu & ROD Cărturești, studio mud., Twins Studio, UBIKUBI, Woodish, XYZ, Zsolt Szász
Emilian Cartiș, Product Designer leading Product Design + Innovation pentru PepsiCo Europe, inițiatorul Design Council România apreciază că ”Designul în România a crescut accelerat în ultimii ani, ajutat de mai mulți factori în paralel: festivaluri, centre de creație, co-working spaces, și în special dedicarea multor oameni care investesc timpul și efortul în a crea noi produse, care cu fiecare an ajung la o calitate mai ridicata."
"Am urmărit câteva aspecte: Concept (estetică + funcționalitate), relevanța și calitatea execuției. Pentru mine fiecare produs are o poveste, pe care o comunică prin efectul pe care îl crează în spațiul în care co-există, și emoția pe care o induce persoanei cu care interacționează. M-am bucurat să văd că aceasta ediție conține și produse de serie mică– un salt important la urmatorul nivel.”
Design Vestimentar
20 de designeri prezintă cele mai recente colecții
Adelina Ivan, Alexandru Floarea, Alexandru Simedru, Ana Alexe, Andra Handaric, Andreea Ciungan, Andreea Tincu, ARGO by Andreea Buga, Borbala Ferencz, Cactus the Brand, Carmen Secăreanu, Emese Bakó, Ioana Ciolacu, Ioana Grama, LANA, Lena Criveanu, Sabina Pop, Smaranda Almășan, SPOFF și TRAȘKIN.
“La nivel global, în modă, trăim un moment de competiție maximă”.... “Granițele sunt mai puțin rigide ca înainte, așa că faptul că un designer e din România poate deveni un avantaj. Depinde numai de el. Selecția de designeri pentru RDW arată căutarea identății și un potențial mare de coagulare a unui domeniu care la noi este abia la început” e de părere Andreea Bădala, designer și fondator Murmur, curator la categoria Design Vestimentar alături de Domnica Mărgescu, director de modă și Maurice Munteanu, editor de modă la Elle Romania.
Romanian Design Week va avea loc în perioada 20 - 28 mai.
Un proiect prezentat de The Institute și ING Bank, Romanian Design Week este un eveniment anual care promovează designul românesc contemporan drept instrument ce poate contribui la progresul social, economic și cultural.
În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul. Expoziția centrală, găzduită de viitorul Mega Image Concept Store din strada Grigore Cobălcescu, numărul 45, reunește anul acesta 200 de lucrări semnate de 150 de designeri și arhitecți.
Experiența vizuală este completată de Tastemakers prin intervenții senzoriale originale în care vizitatorul e pus în poziția privilegiată de a admira și de a interacționa cu design-ul.
Accesul în spațiul central se face pe bază de bilet. Acesta poate fi cumpărat online:http://www.institute.ro/page-22.html
sau la intrarea în expoziție.
Pe baza acestuia (printat sau doar salvat în telefon), vei primi la prima vizită a spațiului central o brățară care îți va garanta accesul la toate expozițiile și evenimentele găzduite în spațiul central. Vei putea participa de asemenea la seria de conferințe RDW, cu mențiunea că va trebui să îți rezervi locul la acestea.
Bilet online: 10 lei // Bilet la intrare: 15 lei
Pentru acreditări de presă: office@institute.ro
*Accesul la vernisajul din data de 19 mai se va face doar pe bază de invitație!
Proiectele The Institute se bucură de sprijinul Absolut, glo iFuse, Tastemakers și Ciuc.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Foto: MacriStudio