Comunicat-Conferința Națională 2018 a Ordinului Arhitecților din România (OAR)

29.06.2018

În zilele de 30 iunie – 1 iulie 2018, în cadrul Conferinței naționale 2018 a Ordinului Arhitecților din România (OAR), arhitecții își vor alege noile foruri de conducere pentru mandatul 2014-2018. Evenimentul are loc la Hotel Intercontinental, Sala Ronda, unde sunt așteptați 484 de delegați din filialele teritoriale OAR din toată țara.

În pregătirea alegerilor, OAR a organizat o dezbatere cu candidații la președinția organizației, ce s-a desfășurat în 27 iunie, în Sala Frescelor a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Cei patru candidați invitați, arh. Alexandru Găvozdea, arh. Mircea Ochinciuc, arh. George Tohăneanu și arh. Octavian Ungureanu, au participat la o discuție moderată de Sorin Pîslaru, redactor șef al Ziarului Financiar. Dezbaterea a avut ca scop crearea unui dialog profesional axat pe 3 teme de interes:

· 3 teme externe (administrație locală, legislație, cultură urbană);

· 3 teme interne (organizație, regulamente, stagiu);

· 3 teme de viziune (misiune, programe, proiecte).

Alegerile OAR 2018 în cifre:

· 4 candidați la președinție

· 172 de candidați pentru cele 115 locuri din Consiliul național;

· 15 candidați pentru cele 15 locuri ale Comisiei naționale de disciplină (5 titulari, 10 supleanți);

· 4 candidați pentru cele 4 locuri ale Comisiei de cenzori (2 titulari, 2 supleanți).

Materiale publice:

· Raportul de activitate 2014-2018

· Piața de servicii profesionale a agenților economici cu profil de arhitectură 2007-2016

· Raportul comisiei de cenzori OAR 2014-2018


Campanie promoțională pentru arhitecții TNA , pentru reduceri softuri BIM și o tombolă în cadrul Conferinței naționale 2018 a Ordinului Arhitecților din România


Mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri!

Educațional
ALLBIM.NET partener autorizat AllPlan, Bluebeam, Lumion
Resurse
Rockwool, MyBiz

Media
Igloo, Editura Ozalid, de arhitectura, Zeppelin, Arhitectura

Înregistrarea dezbaterii dintre candidații la președinția Ordinului Arhitecților din România 2018-2022 (27 iunie 2018, Sala Frescelor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”) poate fi vizionată accesând acest link: