Proiectul litoralului românesc postbelic: apel către o istorie critică transregională

În ultima perioadă, istoria critică a arhitecturii postbelice începe să iasă treptat în afara liniilor narative majore și să se ramifice și nuanțeze, atât prin abordarea interdisciplinară, cât și prin publicarea unor studii de caz emblematice, precum și a tuturor istoriilor minore, locale și/sau naționale, și a legăturilor parțiale și complicate dintre ele - legături limitate deseori de limbă sau de bariere de accesibilitate și/sau vizibilitate în spațiul public.
Este deja un fapt afirmat în nenumărate investigații critice recente: de-a lungul perioadei comuniste, discursul teoretic arhitectural românesc este simbolizat cu succes de proiectul litoralului, prin materializarea fidelă și la cel mai înalt standard a ideilor arhitecturale înnoitoare din epoca postbelică și prin dimensiunea sa ideală, mitică, dimensiune invocată în mod repetat din multiple poziții și direcții de către cercetători. Motivele și modalitățile prin care acesta a absorbit, prin varii canale de comunicare, principii și direcții ale modernismului postbelic occidental și demonstrarea caracterului său sincron cu lumea occidentală reprezintă o parte a istoriografiei arhitecturii socialiste tratată deja, în ultima decadă, cu rigurozitate și finețe, de mai mulți specialiști din domeniu¹. Seria consistentă de publicații apărute în ultimele două decade indică, prin suprapunerile și prin diversitatea studiilor, complexitatea fenomenului și implicațiile sale transnaționale prin identificarea diverselor modele de transfer peste granițele politice a cunoașterii profesionale de ultimă oră.
Prin dimensiunea lui, acest text nu își propune o investigare amănunțită și critică a istoriografiei arhitecturii litorale postbelice românești, ci își dorește să semnaleze, concis și cu optimism, bogăția și acuratețea cercetărilor deja întreprinse, subliniind câteva dintre situațiile ce presupun schimburi de idei. De asemenea, considerăm absolut necesar și urgent apelul către posibilitatea includerii viitoare a acestor cercetări și a altora viitoare într-o perspectivă transregională. Aceasta ar viza dinamica interacțiunilor peste granițe, un soi de „istorie trans-urbană”, un „tip de investigație non-monografică și non-național-centrică”, deoarece, așa cum o definește Jean-Louis Cohen², într-un excelent text critic despre istoriografia postbelică, ar fi „[...] una dintre cele mai productive strategii posibile pentru a scrie din nou o narațiune magistrală uzată”³.
Arhitectura şi urbanismul postbelice românești sunt influenţate, în primul rând, de factorul politic, dar şi de ideile epocii, ce, în ciuda granițelor Cortinei de Fier, circulă pe diferite canale în ambele sensuri. Principalelor etape politice le corespund etapele generale prin care trec arhitectura şi urbanismul: cucerirea puterii şi procesul de consolidare a regimului de până la începutul anilor 1950 permit continuitatea culturii arhitecturale interbelice, caracterizate de binomul tradiţie-modernitate; reflectarea directă a liniei politice sovietice dure din perioada stalinistă impune arhitectura realismului socialist în prima jumătate a anilor 1950; deschiderea politică de la sfârşitul anilor 1950 şi până spre începutul anilor 1970 este perioada fecundă a limbajului funcţionalist⁴; totalitarismul accentuat treptat după jumătatea anilor 1970, specific doar României, capătă forme sterile, închistate, de factură naţionalistă. Toate aceste etape se reflectă fidel în vârful de lance al proiectului litoralului, inclusiv considerând sursele de influenţă pentru arhitectura lui: moştenirea modernismului şi a arhitecturii europene a timpului liber din perioada antebelică (cu efectele ei punctuale de pe litoralul interbelic românesc); influenţa, transmisă oficial, pe linie politică, a principiilor arhitecturale permise ideologic, în primul rând a celor cu valoare oficială de model din U.R.S.S., dar şi variațiuni din ţările satelit; influenţa acelor modele occidentale care reuşiseră să pătrundă în sfera arhitecturală românească atât direct, cât şi prin intermediul țărilor din Blocul sovietic, pe canale oficiale sau particulare⁵. Litoralul a fost construit în perioada cea mai fastă a regimului şi este, în mod fericit, salvat de marasmul anilor 1980, momentul începutului declinului de la sfârşitul anilor 1970 surprinzându-l gata realizat şi, deci, neafectându-l⁶.
Deşi marcată, în primul rând, de politică şi ideologie, evoluţia culturii arhitecturale româneşti de după cel de Al Doilea Război Mondial este influenţată şi de unii dintre principalii factori economici, sociali şi culturali care transformă lumea occidentală: forme noi de mobilitate şi de comunicare, restructurarea vieţii cotidiene şi a timpului liber, nevoia de timp de vacanță, birocratizare, urbanizare şi industrializare rapidă, materiale şi tehnici de construcţie noi (standardizare, prefabricate, folosirea maselor plastice etc.), conștientizarea degradării mediului natural etc., toate în directă legătură cu societatea de consum reflectată în cultura de masă și în valorile ei.

Fenomen decisiv pentru civilizaţia postbelică, nouă/a cultură a timpului liber, devine omniprezentă, creşte şi se diversifică, determinând noi tipuri de relaţii şi grupuri umane, o nouă înţelegere a vieţii şi, în consecinţă, noi forme de organizare a locuirii temporare şi o nouă atitudine faţă de domeniul public. Diverse cercetări în domeniul turismului⁷ concluzionează că, în pofida barierelor politice, noile concepţii sunt prezente şi în ţările Blocului sovietic. Adaptate acestui context specific, acestea influenţează formele turismului şi, implicit, arhitectura turistică.
Liberalizarea anilor 1960 permite accesul la mare parte din cultura arhitecturală occidentală. Până la iniţierea închiderii politice către jumătatea anilor 1970, arhitectura şi arhitecţii respiră şi aer proaspăt european, în pofida atmosferei impregnate ideologic. Se pare că Franţa este cea mai importantă țară occidentală care oferă modele pentru arhitectură, respectiv turism şi, mai ales, pentru intersecţia dintre cele două. Cea mai importantă şi răspândită revistă de arhitectură, Architecture d’Aujourd’hui⁸, este cea mai citită revista străină printre arhitecţii români în perioada comunistă⁹. Însă nu numai cele mai importante şi numeroase reviste de arhitectură accesibile pe o perioadă îndelungată sunt de provenienţă franceză¹⁰, ci şi publicaţiile de specialitate care se referă la turism: Tourisme mondial, Vue touristique, Revue de l’Académie Internaţionale du Tourisme, Le Repertoire de Voyages, La Gazette Officielle du Tourisme, l’Hótellerie etc. Pe lângă publicaţiile de arhitectură - reviste sau cărţi¹¹, aerul proaspăt vine şi dinspre expoziţii sau conferinţele internaţionale, precum şi din călătoriile în străinătate ale arhitecţilor.

Factorul politic subordonează litoralul şi se foloseşte de el. Aşa cum politica şi arhitectura sunt strâns legate în regimul comunist, politica şi turismul formează o altă pereche, iar triada politică-arhitectură-turism de masă s-a concretizat în proiectul litoralului. Utilizarea politică a turismului internațional constă în controlul activităţilor turistice, alături de propaganda destinată vizitatorilor străini: locurile şi informaţiile atent selectate sunt menite să anuleze publicitatea negativă din străinătate şi să susţină virtuţile regimului. Turismul domestic reprezintă un mijloc de educare a cetăţeanului în spiritul ideologic dorit de partid. Tocmai importanţa acestui puternic instrument propagandistic - turismul - a determinat o atenţie sporită către cea mai importantă infrastructură a lui - arhitectura.
Noua mentalitate occidentală a timpului liber şi preceptele ei pătrund şi în cercul arhitecţilor români, a căror voce publică se face simţită mai ales prin intermediul lui Cezar Lăzărescu, devenit în timp specialistul naţional în arhitectura turistică. Acesta expune atât noile idei occidentale despre turism, cât şi sinteza experienţelor de pe litoral în mai multe articole şi volume de specialitate, apărute majoritatea la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970¹². Analizând diferite modele turistice internaţionale, Lăzărescu reliefează principii primordiale pentru buna lor dezvoltare și caută modele occidentale la care să se raporteze¹³. Este descrisă pe larg reţeaua globală a Club Méditeranée, una dintre cele mai faimoase corporaţii comerciale turistice multinaţionale, caracterizată prin situare extraurbană izolată, configuraţie pavilionară şi „animaţie”. Pare curios faptul că alege una dintre cele mai exclusiviste reţele turistice (tip club privat de lux, deşi începuse sub formă de sate informale şi nonconformiste) dintre modelele franceze (la polul opus se situează Tourism et Travail). Însă acest fapt dă seama, pe de o parte, de un climax al schimbărilor petrecute în economia (şi, implicit, arhitectura) turistică a României, iar, pe de altă parte, de sursele modelelor arhitecturale¹⁴.
Relaţionarea arhitecturii cu turismul este tema unui volum semnat de Aurelian Trișcu¹⁵. Investigarea acestei lucrări, publicate în 1976, în relație cu ideile occidentale contemporane se poate dovedi importantă, mai ales pentru concluziile şi caracterul său de sinteză, deoarece, la acel moment, imaginea coastei românești era completă. Vorbind despre resorturile turismului contemporan, Trișcu evidenţiază şi el, ca şi Lăzărescu câţiva ani înainte, necesitatea păstrării specificităţii locale, o direcție deja consolidată în gândirea arhitecturală din Occident. Caracterul „educativ şi de propagandă” al turismului este resubliniat şi de Trișcu în concluziile volumului, evidenţiind şi „afirmarea pe plan extern” a ţării prin intermediul arhitecturii turistice: litoralul este văzut ca o „marcă” românească de succes ce trebuie exportată cu orice preţ¹⁶.
De-a lungul perioadei comuniste, proiectul litoralului este prezent în majoritatea evenimentelor publice de arhitectură, la nivel naţional sau internaţional, marcându-se astfel, în mod oficial, atât excelența și caracterul extraordinar al arhitecturii sale, dar și sincronicitatea cu orientările profesionale din Occident și, prin reflexie, cu cele din Blocul sovietic. Dintre aceste manifestări, poate cele mai reprezentative sunt participările arhitecților români la congresele internaționale organizate de Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA), dintre care momentele 1958 și 1972 apar ca fiind cele mai relevante pentru modul în care practica profesională și adecvarea ei la curentele lumii internaționale se reflectă în proiectul litoralului.
Congresul al V-lea al UIA de la Moscova evaluează progresul obținut în cei 13 ani de reconstrucție a orașelor europene de după cel de Al Doilea Război Mondial. Tema vine în siajul congreselor precedente, care îndreptaseră gândirea arhitecturală spre împletirea scării obiectului de arhitectură (locuințele, îndeosebi) cu cea urbană. Mai mult decât atât, al IV-lea congres UIA de la Haga, din 1955, pusese deja, în mod programatic și explicit, bazele colaborării pașnice și unitare la scară globală pentru toți arhitecții, indiferent de regimul politic, iar acest lucru este fixat oficial prin hotărârea celui de-al XX-lea congres al Partidului Comunist din U.R.S.S. din 1956¹⁷. Fără îndoială, desfășurarea congresului UIA la Moscova este favorizată și de o nouă cuvântare a lui Hrușciov, din 12 aprilie 1958¹⁸, publicată în presa sovietică cu mai puțin de trei săptămâni înainte de începerea lucrărilor congresului¹⁹.
Congresul reunea 1.500 de invitați din 50 de țări, însă faptul că contribuțiile trebuiau să fie prezentate în conformitate cu o anumită schemă și numărul foarte mare de participanți nu permit o discuție liberă. Baza documentară colectată la nivel național a fost una substanțială și densă, și constituie, alături de dezbaterile și expozițiile ce au avut loc în intervalul 20-27 iulie 1958, baza rezoluției congresului. Printre principiile generale enunțate în urma congresului se regăsesc teme aplicate deja în proiectul litoralului: sistematizarea regională; planuri directoare pe termen lung, cu etapizările inerente; o estetică urbană care să ofere atât scară umană, cât și varietate și personalizare; industrializarea construcțiilor²⁰.
În mod simbolic, cu un an înainte de congresul de la Moscova, este organizată de către Uniunea Arhitecților din România (UAR), în 1957, expoziţia „Construcţii balneo-climaterice de pe Litoralul Mării Negre”. Eterogenitatea formală a proiectelor prezentate marchează tranziţia către limbajul modernist, evidențiind astfel rolul simbolic la nivel național al proiectelor de pe litoral în ceea ce privește inițierea schimbării în cadrul profesiunii și al deschiderii treptate către ideile occidentale²¹.
La al cincilea congres al UIA de la Moscova, pentru expoziţia cu tema „Construcţia şi reconstrucţia oraşelor 1945-1957”, UAR participă cu 18 panouri de 1 m x 1 m, în limba franceză, cu studii de sistematizare a orașelor București, Galați, a regiunii Valea Jiului şi a litoralului Mării Negre. Planul de sistematizare inițiat în 1955 pentru zona centrală a litoralului românesc, anume segmentul Năvodari-Tuzla, este expus sintetic, fiind ilustrate atât lucrările deja executate, cât și cele în curs de realizare. Este subliniată amploarea şantierului, atât prin cifre, cât şi prin evidenţierea dificultăţii operaţiunilor de urbanizare: intervenţia în zone sălbatice, cum este cordonul litoral pe care se va edifica Mamaia, precum şi vastele lucrări de infrastructură de-a lungul coastei, precum străzi, spații verzi, consolidări de faleză, amenajare de plaje, apă curentă, canalizare²². Pentru ansamblul balnear Eforie-Vasile Roaită-Techirghiol este redată situaţia existentă în 1955 şi rezultatul final al planului de amenajare în curs de desfăşurare. Ceea ce este de remarcat este împletirea concisă și sugestivă a scenariului socioeconomic cu dezvoltarea atât la nivel teritorial, cât și la nivelul obiectelor de arhitectură, prezentate sugestiv prin fotografii, desene sau machete.
Congresul, un succes diplomatic pentru epocă, reprezintă apexul schimburilor culturale active care începuseră deja în întreg blocul sovietic către sfârșitul anilor 1950²³ și simbolizează eforturile UIA de apărare a solidarității profesionale apolitice împotriva instabilității politice a Războiului Rece²⁴. Acest eveniment mondial, mai mult decât altele, marchează la nivel global transformarea culturală a practicii profesionale și definirea rolului arhitectului în societate, indiferent de orientarea politică. De exemplu, este evidentă influența lucrărilor internaționale ale congresului din 1958 în legitimarea planificării urbane pe baza teoriei unității de vecinătate²⁵. Acest mod de gândire a formei urbane fusese practicat deja în Occident imediat după război și, reformulat sub termenul de microraion, devine cu repeziciune evident în țările din sfera sovietică²⁶. Pe de altă parte, arena culturală reprezentată de congres devine un câmp de luptă esențial pentru demonstrarea superiorității ideologice și pentru ambițiile internaționaliste ale celor doi poli politici²⁷.
Anul 1972²⁸ este anul în care lumea arhitecturală românească, relativ sincronizată cu Occidentul şi căpătând o distanţă temporală, îşi expune masiv realizările sale recente, la nivel naţional şi internaţional; limba preferată este, din nou, franceza. Două volume similare apar în același an, fiind, de fapt, culegeri de proiecte selectate, considerate reprezentative pentru epocă²⁹. Volumul bilingv Arhitectura românească contemporană are ca principal obiectiv prezentarea arhitecturii româneşti în străinătate. În cadrul capitolului dedicat arhitecturii pentru turism, litoralul ocupă un loc însemnat, fiind prezentat ca o „carte de vizită” a arhitecturii româneşti contemporane.
Al XI-lea congres mondial al UIA, desfăşurat între 25 și 30 septembrie 1972 la Varna, are ca temă „arhitectura şi timpul liber / loisirul”. În acest context, exemplul litoralului românesc este, bineînțeles, ilustrativ³⁰, alături de geamănul său bulgar, la fel de aclamat în țara gazdă a congresului. În mod similar cu situația românească, stațiunile de vacanță și infrastructura turistică de pe malul Mării Negre constituiau opera simbolică, de prestigiu, a arhitecturii postbelice bulgare și au fost prezentate cu mândrie ca atare, în cadrul aceluiași congres. În acest sens, și revista geamănă cu Arhitectura din Bulgaria prezintă extins lucrările congresului într-un număr triplu special³¹.
Majoritatea arhitecților români de la congres participase la proiectarea litoralului³², iar șeful delegației era chiar Cezar Lăzărescu, președinte al UAR și coordonatorul majorității proiectelor de pe litoral³³. Fiecărei delegații naționale, inclusiv celei române, i se solicitase, în prealabil, pregătirea unei anchete profesionale pe tema timpului liber³⁴. Printre tematicile grupurilor de lucru³⁵, cea românească referitoare la industrializarea construcțiilor destinate loisirului folosea exemple de pe litoral.
În această perioadă, timpul liber era deja o temă bine stabilită, intens abordată de sociologi, arhitecți și economiști din blocurile occidentale și estice, mai mult decât atât, una strâns legată de problemele de mediu³⁶, tematică ce începe să răzbată și în legătură cu proiectul litoralului în unele articole din Arhitectura. Conform lui Baldellou, din rapoartele prezentate de grupurile de lucru din toate țările participante, comuniste sau nu, reiese clar un fapt neliniștitor: timpul liber apare ca o formă de control social - controlul asupra petrecerii timpului liber era esențial pentru înstrăinarea eficientă a lucrătorilor în procesul de producție³⁷.
Un alt factor care alimentează pe cu totul alte canale reglarea decalajului față de Occident este instituirea, pe cale politică, a orientării proiectelor de pe litoral către turismul internațional. Dacă turismul debutează în România ca parte a măsurilor sociale motivate ideologic, el se transformă treptat în activitate economică aducătoare de venituri importante, mai ales valută. Această transformare are un impact direct asupra modului şi condiţiilor de proiectare a arhitecturii litoralului. Dimensiunea internaţională a turismului contribuie la conferirea de valoare şi libertate de expresie arhitecturii litoralului. Un moment cheie care pune în directă legătură turismul internaţional şi arhitectura litoralului este anul 1965, când, la conferinţa UAR, este aclamată „importanţa internaţională” a acestei arhitecturi, ceea ce permite ulterior ridicarea gradului de confort şi calitate a lucrărilor.

Turismul internaţional reprezenta, în primul rând, o modalitate de a se atrage valută în ţară, dar şi un mod de a transmite succesul formulei comuniste peste hotare. La începutul anilor 1960, odată cu deschiderea politică a României, apare ideea dezvoltării turismului internaţional, bazată pe modernizarea şi extinderea spaţiilor de cazare, pregătirea unor ghizi calificaţi şi promovare în străinătate. În acest contex se reînfiinţează O.N.T. Carpaţi, care este însărcinat cu atragerea turiştilor străini şi care primeşte în administrare o întreagă infrastructura şi logistică pentru un turism de calitate³⁸. În plus, lipsa unei mări calde în R.D.G., R.S.C., R.P.P., R.P.U. şi U.R.S.S. determină stabilirea de acorduri C.A.E.R.³⁹ Turismul internaţional şi politica externă fac casă bună, cel puţin în viaţa publică naţională şi internaţională, și pentru profesiune vor nivela calea spre mult-doritele surse de inspirație occidentale. Extinderea circulaţiei turistice şi relativa destindere politică din anii 1960 sunt apreciate de U.I.O.O.T.⁴⁰, iar litoralul românesc este desemnat ca „punct de atracţie de rezonanţă europeană” începând din 1971, an în care se încheie și acordul privind colaborarea în domeniul turismului în regiunea balcanică (România, Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Turcia), în urma căruia are loc o serie de manifestări culturale şi ştiinţifice⁴¹, precum şi realizarea unui proiect de publicitate comun pentru cele cinci ţări (film publicitar, ghid turistic în mai multe limbi de circulaţie internaţională etc.). În acest sens, Semmens sugerează⁴² că unul din locurile de comunicare și propagare transnațională a ideilor și tendințelor în turism pot fi conferințele internaționale de geografie și economie turistică⁴³.

Încurajând o abordare transnaţională, Zuelow afirmă că „dezvoltarea turismului în Europa era rareori, dacă nu chiar niciodată, conţinută în interiorul frontierelor naţionale [...] adevărata înţelegere a istoriei turismului necesită o privire peste graniţele naţionale”⁴⁴. Perspectiva transnaţională este considerată de cercetătorii în domeniu absolut necesară pentru analiza turismului promovat de regimurile totalitare⁴⁵: concluziile studiilor demonstrează inevitabilitatea infiltrării ideilor practicilor turistice occidentale în noile concepte ideologice: contextul larg al turismului angajează deopotrivă guvernele democratice şi cele autoritariste şi impune interschimburi. Demonstrarea internaţională a succesului şi modernităţii societăţilor comuniste, alături de minimalizarea realităţii sinistre în care trăieşte majoritatea populaţiei, este vitală pentru credibilitatea acestor regimuri. De multe ori, această legitimizare este lăsată în seama turismului, care joacă rolul unei cărţi de vizită. Pentru această sarcină de reprezentare a progresului făcut de societatea comunistă, atât în faţa poporului, dar şi pe plan internaţional, este ales, în mod strategic, litoralul. Dezvoltându-se pe fundalul modernizării societății și al apariției și consolidării turismului de masă la nivel mondial, litoralul este un proiect politic şi arhitectural deopotrivă, reprezentând convergența intereselor interdependente între factorul politic și arhitectură. Arhitectura reprezintă o vitrină internațională atât pentru politică, cât și pentru arhitecți.

Investigația fragmentelor de legături și schimburi poate continua, însă necesită o documentare care depăşeşte cadrul articolului de faţă și care se poate deschide către construirea unei necesare istorii transnaționale a perioadei, în care litoralul poate fi, în continuare, un alt fel de vârf de lance sau, mai degrabă, o carte de vizită.

NOTE

1 A se vedea articolele, lucrările sau tezele de doctorat publicate de cercetători în domeniul arhitecturii și urbanismului și a artelor vizuale precum Ana Maria Zahariade, Carmen Popescu, Dana Vais, Magda Cârneci, Magda Predescu, Juliana Maxim, Irina Tulbure, Miruna Stroe, Irina Băncescu, Alex Răuță și mulți alții, precum și privirea sintetică și interpretarea critică dată de seria de capitole despre litoralul românesc din Șerban, Alina, Dimou, Kalliopi, Istudor, Sorin (ed.), Vederi încântatoare: Urbanism și arhitectură în turismul românesc de la Marea Neagră în anii ’60-’70 / Enchanting Views: Romanian Black Sea Tourism Planning and Architecture of The 1960s and 70s, Asociația Pepluspatru, București, 2015, în paralel cu expoziția curatoriată de editorii mai sus menționați, desfășurată în 2014 la Sala Dalles, MNAC, București.

2 Citat (traducerea autorului) din Cohen, Jean-Louis, „The Cold War City: Functionality or Community?”, Rethinking Modernity Architecture and Urban Planning of the 20th Century - Between Avant-garde and Tradition, conferință publicată de ICOMOS Germany în cooperare cu Berlin Monument Authority, 2019, pp. 36-42.

3 Un exemplu de astfel de „istorie trans-urbană”, indicat de Cohen, aparține unui cercetător consacrat al arhitecturii postbelice din perspectivă transnațională, Lukasz Stanek, ca editor al Team 10 East; Revisionist Architecture in Real Existing Modernism, apărută la Oxford în 2014.
4 Care capătă, în literatura de specialitate, varii denumiri (ex. „modernismul de sorginte sovietică”, „modernismul nenumit”, „modernismul tăcut” etc.).
5 Băncescu, Irina, „Problematica frontului la apă. Aspecte ale evoluției litoralului românesc în perioada comunistă” (teză de doctorat), UAUIM, București, 2012, p. 261.

6 Oprirea proiectului litoralului în 1973 coincide cu întreruperea sincronizării arhitectural-urbanistice, Zahariade, Ana Maria, Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989, Editura Simetria, Bucureşti, 2011, p. 256.
7 Alături de multe alte studii, putem enumera: Being Elsewhere: Tourism, Consumer Culture, and Identity in Modern Europe and North America, Furlough, Ellen, Baranowski, Shelley (ed.), University of Michigan Press, Michigan, 2001; Turizm: The Russian and East European Tourist under Capitalism and Socialism, Gorsuch, A. E., Koenker, D. (ed.), Editura Cornell University, Ithaca, 2006; Touring Beyond the Nation: A Transnational Approach to European Tourism History, Zuelow, E. G. Eric (ed.), Editura Ashgate, Londra, 2011; Gosseye, Janina, Heynen, Hilde (eds.), Architecture for Leisure in Post-war Europe, Catholic University, Leuven, 2012; Kulić, Vladimir, Mrdulaš, Maroje, Thaler, Wolfgang, Modernism In- Between: The Mediatory Architectures of Socialist Yugoslavia, Editura Jovis, Berlin, 2012; Kohlrausch, Martin, Brokers of Modernity: East Central Europe and the Rise of Modernist Architects, 1910-1950, Leuven University Press, Leuven, 2019 etc.
8 A cărei editor este chiar Pierre Vago, secretarul UIA, prin ale cărui eforturi devine posibilă extinderea sferei UIA în Blocul sovietic, detalii în Zubovich, Katherine, „Debating «Democracy»: The International Union of Architects and the Cold War Politics of Expertise”, Room One Thousand, nr. 4, 2016, pp. 104-116.

9 Zahariade, Ana Maria, Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989, Editura Simetria, Bucureşti, 2011, p. 23.

10 De exemplu, în perioada comunistă, Biblioteca I.A.I.M. avea abonamente la Architecture d’aujourd’hui (1946-1949, 1956-1980, 1982-1986); AMC - Le Moniteur (1984-1988); L’architecture francaise (1946-’47, 1961-1977); Technique et architecture (1946-1949, 1956-1972); Urbanisme (1957-1978, 1980, 1981, 1983, 1984); mai multe detalii în Tabacu, Gabriela. „On what and how. Architectural Magazines in the School Library (1945-1989)”, studies in History and Theory of Architecture, nr. 1, Editura UAUIM, București, 2013, pp. 133-148.
11 Exemplele date de Trişcu sau Lăzărescu în cărțile publicate sunt ale momentului, chiar dacă nu acoperă întreaga gamă de exemple (Lăzărescu 1971, 1972; Trișcu 1976). În plus, revista Arhitectura suplinește golurile din anii 1950 și parțial din anii 1960, publicând, pe lângă articolele monografice despre cei mai importanți arhitecţi străini din anii 1960, fişe de istorie a arhitecturii contemporane sau secțiunea „Cadran” a anilor 1970.

12 Probleme actuale ale hotelurilor din oraşele ţării noastre (1968), Construcţii hoteliere (1971), Arhitectura românească în imagini, Arhitectura românească contemporană şi Arhitectura construcţiilor turistice moderne din România (1972).
13 Lăzărescu, Cezar, Construcţii hoteliere, Editura Tehnică, Bucureşti, 1971, p. 25.
14 Băncescu, Irina, 2012, op. cit., p. 265.
15 Trișcu, Aurelian, Arhitectura, obiectiv şi cadru pentru turism, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.
16 Trișcu 1976, op. cit., p. 169; este de remarcat numărul foarte mare de ilustraţii ale litoralului românesc într-o lucrare generală precum cea discutată, dovadă a faptului că litoralul, deja în 1976, se impusese ca referinţă fundamentală pentru domeniul arhitecturii pentru turism, dar şi pentru arhitectură, în general.
17 „Rezoluţia Congresului al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cu privire la raportul de activitate al Comitetului Central al PCUS”, Arhitectura, nr. 3, 1956, pp. 2–6.

18 Temele cheie ale acestui discurs se regăsesc în proiectarea litoralului românesc: prefabricate de beton armat precomprimat, reducerea consumului de metal și lemn, acoperiri ușoare și economice de beton armat pentru dotări publice, „mobila înzidită”, proiecte-tip de mobilă standardizată, finisarea betonului aparent, reducerea numărului proiectelor-tip, reducerea costurilor și a termenelor de execuție etc.
19 Revista sovietică Stroitelnaia gazeta, 79 / 2 iulie 1958, citată în „Cuvîntarea rostită de tovarășul N. S. Hrușciov la consfătuirea unională a constructorilor din U.R.S.S.” (extrase), Arhitectura, nr. 8-9, 1958, pp. 7-10.

20 „Congresul al V-lea al U.I.A.”, Arhitectura, nr. 8-9, 1958, p. 6.

21 Deja în Plenara UA din noiembrie 1957 se prezentaseră exemple occidentale de bună practică, iar în februarie 1958 e deschisă, în mod simbolic, la Sala Dalles, expoziţia Arhitectura contemporană în Statele Unite, comentată în Arhitectura RPR, nr. 4, 1958, p. 29.

22 „Al V-lea congres al Uniunii Internaționale a Arhitecților”, Arhitectura, nr. 7, 1958, p. 20.

23 Ex. numeroase călătorii de studiu ale arhitecților în țări occidentale, precum și abonamente la reviste occidentale de specialitate în biblioteci, vezi Tabacu, Gabriela, „On what and how. Architectural Magazines in the School Library (1945-1989)”, studies in History and Theory of Architecture, nr. 1, Editura UAUIM, București, 2013, pp. 133-148.

24 O descriere detaliată a poziției internaționale a UIA de la sfârșitul anilor 1950 în Glendinning, Miles, „Cold-War conciliation: international architectural congresses in the late 1950s and early 1960s”, The Journal of Architecture, 21(4), 2009, pp. 630–650.

25 Perry, Clarence, The Neighbourhood Unit, Routledge/Thoemmes, Londra, 1929, republicat 1998, p. 25-44; pentru mai multe detalii despre aplicarea lui în perioada postbelică în România, vezi Stroe, Miruna, Locuirea între proiect şi decizie politică. România 1954-1966, Editura Simetria, București, 2015.
26 Šiupšinskas, Matas, Lankots, Epp, „Collectivist Ideals and Soviet Consumer Spaces: Mikrorayon Commercial Centres in Vilnius, Lithuania and Tallinn, Estonia”, în Baldwin Hess, Daniel, Tammaru, Tiit (eds.), Housing Estates in the Baltic Countries. The Legacy of Central Planning in Estonia, Latvia and Lithuania, The Urban Book Series, Springer Open, 2019, pp. 303-304.

27 Zubovich 2016, op. cit., p. 116.

28 Privind la litoralul românesc şi la literatura de specialitate şi evenimentele publice create în jurul lui, 1972 apare ca momentul limită la care putem spune că arhitectura românească mai era încă sincronizată cu lumea occidentală.
29 Lăzărescu, Cezar, Cristea, Gabriel şi Lăzărescu, Elena, Arhitectura românească în imagini, Editura Meridiane, Bucureşti,1972; Lăzărescu, Cezar, Arhitectura românească contemporană. L’architecture roumaine contemporaine, Editura Meridiane, Bucureşti,1972.

30 Trişcu, Aurelian, „Arhitectura şi loisirul - Congresul Mondial U.I.A. - Bulgaria 1972”, Arhitectura, nr. 6, 1972, pp. 40-42.

31 Arhitektura. UIA XI Kongres 1972, nr. 6-7-8 (număr special), 1972.

32 Delegația română îi includea, pe lângă Cezar Lăzărescu, pe Anca Borgovan, Solari Grimberg, Alexandru Iotzu, Ștefan Radu Ionescu, Eusebie Latiș, Ludovic Staadecker, Aurelian Trișcu, Angela Pavelescu, Ion Teodor, Kemal Ghengiomer; conform Trișcu 1972, op.cit.

33 În cadrul congresului, Cezar Lăzărescu este votat și ca membru în Consiliul de conducere al UIA.
34 Tema a fost dezvoltată în următoarele puncte puse în legătură cu arhitectura: timpul liber (delegația bulgară); petrecerea zilnică a timpului liber (delegațiile scandinavă și japoneză); timpul liber săptămânal (delegațiile americană și britanică); timpul liber anual (delegațiile franceză și sovietică); timpul liber în regiuni geografice diferite (delegațiile australiană, turcă, marocană și peruană, precum și braziliană), conform Baldellou, Miguel Ángel, „Meetings and Architecture: a controversial relation”, Arquitectura: Revista del Colegio Oficial de Arquitectos de Madrid (COAM), nr. 306, 1996, pp. 94-109.

35 „Construcții și industrializare” - Tiberiu Ricci, Alexandru Iotzu, Solari Grimberg; „Loisirul și urbanizarea” - Cezar Lăzărescu; „Contribuție la abordarea ecologică a recreației cotidiene” - Ludwig Staadecker; „Probleme de folosire a timpului liber” - Anca Borgovan; „Turismul și loisirul” - Aurelian Trișcu etc.

36 UIA a ales această temă pentru congres tocmai din cauza provocărilor ecologice asociate, care nu mai puteau fi abordate doar în interiorul granițelor naționale, conform Rollová, Veronika, „Escape into Nature. Free Time as a Category of Architectural Thought in the 1960s”, Rollová, Veronika, Jirkalová, Karolina (eds.), The Future Is Hidden in the Present / Architecture and Czech Politics in 1945–1989, Vysoka skola umeleckoprumyslova, Praga, 2021, p. 194.

37 Conform Baldellou 1996, op. cit.

38 Până în 1970 au fost deschise 17 birouri de turism în 15 țări capitaliste, Murgescu, Bogdan, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, Bucureşti, 2010, p. 376.

39 Una dintre hotărârile C.A.E.R. era ca „România să dezvolte litoralul ca mare caldă pentru întreg Blocul sovietic, deşi numărul de zile însorite era net inferior celor de pe litoralul dalmat”, Rotariu, Ilie, Globalizare şi turism. Cazul României, Editura Continent, Sibiu, 2004, p. 272.

40 Uniunea Internațională a Organelor Oficiale de Turism, devenită din 1975 O.M.T. - Organizația Mondială a Turismului; „[...] suprimarea formalităţilor de intrare şi crearea echipamentului în staţiunile turistice din Europa de Est au fost printre cele mai importante fapte care au dus la dezvoltarea turismului mondial în cursul anilor 1960”, în Streja, S., „Factorii care determină şi contribuie la dezvoltarea turismului”, în Barbu, Gheorghe (coord.), Turismul în economia naţională. Studii, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981, p. 88.

41 Anul 1979 este „anul turistic balcanic”, celebrat şi prin organizarea unui seminar internaţional la Mamaia, detalii în Barbu, Gheorghe, „Turismul internaţional - parte integrantă a relaţiilor economice externe”, Turismul în economia naţională. Studii, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981, p. 132.

42 Semmens, Kristin, „«Tourism and Autarky are Conceptually Incompatible». International Tourism Conferences in the Third Reich”, în Zuelow, E. G. E. (ed.), 2011, op. cit., p. 195.
43 Al doilea colocviu franco-român de geografie (1969), un colocviu pe tema rolului geografiei în amenajările teritoriale, în care profesorul Nicolae Al. Rădulescu participă cu comunicarea „L’aménajement du littoral roumain de la Mer Noire”. Colocviul se încheie cu o excursie în Moldova şi Dobrogea, vizita finalizându-se prin „ [...] admirer Eforie et les grandioses réalisations touristiques de Mamaia […]” , în Wolkowitsch, M., „IIe Colloque franco-roumain de Géographie”, Méditeranée, vol. 10, nr. 3, 1969, pp. 341-342.

44 Zuelow, E.G. Eric, „The Necessity of Touring Beyond the Nation: An Introduction”, Zuelow, E.G. Eric (ed.), 2011, op. cit., pp. 1-18.

45 Conform concluziilor generale ale capitolului „The Politics of Transnational Tourism”, Zuelow, E.G. Eric (ed.), 2011, op. cit., pp.184-254.