Pentru dezvoltarea urbanismului socialist

Cel de-al III-lea Congres al Partidului Muncitoresc Romîn, eveniment de o deosebită însemnătate în viața partidului nostru, a făcut bilanțul marilor realizări înfăptuite de poporul nostru muncitor și a adoptat planul de dezvoltare economică și culturală a țării pe perioada următoare.

Raportul Comitetului Central, prezentat la Congres de tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej, planul de șase ani de dezvoltare a economiei naționale și programul economic de perspectivă pe 15 ani, exprimă încrederea în viitor, în forța constructivă a poporului, care, deplin stăpîn pe destinele sale, construiește, sub conducerea partidului, socialismul și comunismul. În fața noastră se deschid perspectivele luminoase ale dezvoltării construcției socialiste și ale trecerii treptate la construirea comunismului.

În cadrul efortului creator cerut de dezvoltarea bazei tehnice-materiale a socialismului, sectorului de construcții, arhitectură și sistematizare îi revin însemnate sarcini.

Amploarea acestor sarcini rezultă din următoarele prevederi:

• Creșterea în perioada 1960-1965 a volumului de investiții de două ori față de cincinalul anterior; dublarea volumului de construcții în 1965 față 1959.
• Realizarea a cca. 300.000 de apartamente, adică de trei ori mai mult decât în perioada precedentă.
• Creșterea producției materialelor de construcții de 2 ori în 1965 față de 1959.

Reducerea costului în construcții-montaj în 1965 cu 11% față de cel din 1959, iar a costului de deviz al construcțiilor industriale cu 20-25%; sporirea productivității muncii cu 40-45% în industria materialelor de construcții și cu 50% în construcții-montaj pe aceeași perioadă.

Realizarea unor mari complexe industriale, a numeroase construcții în transporturi, telecomunicații și agricultură, mărirea substanțială a volumului de construcții de locuințe și clădiri social-culturale, precum și a lucrărilor de echipare tehnico-edilitară, în condițiile creșterii continue a eficienței economice a investițiilor, reducerii costului construcțiilor, scurtării termenelor de execuție și îmbunătățirii calității lucrărilor cer un mare efort creator din partea tuturor celor ce lucrează în acest sector.

Raportul C.C. al P.C.R. prezentat de tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej și dezbaterile congresului au arătat căile de urmat pentru aducerea la îndeplinire a acestor sarcini. Acestea sînt extinderea cu hotărîre a industrializării construcțiilor prin dezvoltarea mecanizării lucrărilor, folosirea pe scară largă a prefabricatelor și a metodelor de lucru rapide, astfel ca șantierele de construcții să se transforme din ce în ce mai mult în șantiere de montaj, tipizarea construcțiilor și a elementelor de construcții. De asemenea producerea de noi materiale de construcții ușoare și cu eficacitate economică sporită, introducerea materialelor din mase plastice, în special pentru finisaje, ridicarea calității proiectelor și extinderea aplicării proiectelor tip, judicioasa alegere a amplasamentelor sînt linii diriguitoare care trebuie urmate pentru îmbunătățirea muncii în proiectare, în execuție, cît și în producția materialelor de construcții.

Politica partidului de dezvoltare a economiei naționale, de ridicare a nivelului de trai al maselor exprimată în prevederile planului de șase ani și ale programului de perspectivă, precum și dezvoltarea rapidă a construcțiilor orășenești, pun astăzi probleme deosebite în domeniul urbanismului. Populația orășenească din țara noastră a crescut între 1948-1959 de la 3,7 milioane locuitori la aproape 6 milioane și va continua să crească ca urmare a industrializării țării. Un exemplu concludent al consecințelor pe care le are avîntul economic al țării noastre pentru dezvoltarea orașelor îl constituie prevederea construcțiilor centrului siderurgic de la Galați – obiectiv principal pe viitorii 10 ani și programului de perspectivă – ce se realizează cu sprijinul și ajutorul multilateral acordat de marea țară prietenă, Uniunea Sovietică. Construcția acestei grandioase lucrări, de cea mai mare importanță în desăvîrșirea construcției socialismului la noi în țară, va aduce o dublare a populației actuale a orașului Galați. Alte orașe ca Hunedoara, Craiova, Piatra Neamț, Onești ș.a. pășesc pe drumul unei dezvoltări rapide datorită marilor complexe industriale din apropierea lor.

Prevederea construirii în perioada 1960-1965 a cca. 300.000 de apartamente, înseamnă construirea din nou a 10 orașe de mărimea actuală a orașului Ploiești. Dacă la aceasta mai adăugăm construirea a 15 mii de săli de clasă, a noi spații de școlarizare pentru învățămîntul superior, a unor cămine studențești însumînd peste 15.000 de locuri, ridicarea de noi așezăminte de cultură și artă, de spitale cu o capacitate de 18.000 de paturi, a cca. 100 de policlinici orășenești și raionale, a unor construcții și amenajări în stațiunile balneo-climatice, avem imaginea vastului efort constructiv care va schimba înfățișarea orașelor noastre.

Sarcina realizării acestor construcții pînă în 1965 trebuie privită însă și în lumina prevederilor programului de perspectivă. Rezolvarea practică a problemei locuințelor până în 1975 trebuie de pe acum să intre în preocupările noastre, la elaborarea planurilor de sistematizare.

Pentru rezolvarea problemelor de asemenea amploare, puse pentru prima oară în țara noastră, este nevoie de altă măsură și de alte metode decît cele folosite pînă acum.

Analiza situației proiectării de sistematizare în țara noastră arată o rămînere in urmă în acest domeniu. Majoritatea orașelor noastre n-au încă schițe sau planuri de sistematizare împuternicite cu bază legală pentru aplicare. În lipsa unor date de perspectivă a dezvoltării orașelor, în anii trecuți s-au elaborat un număr destul de mare de studii preliminare – cca. 180 – care au astăzi o valoare practică redusă. Chiar în cazurile cînd s-au elaborat schițe de sistematizare, incertitudinea în precizarea profilurilor social-economice ale unor orașe a condus la refacerea lor repetată. În această situație s-a aflat schița de sistematizare a orașului Iași, refăcută de două ori, cea a orașului Roman, refăcută în trei rînduri și a orașului Hunedoara, refăcută de două ori. În lipsa unor planuri de sistematizare, sarcinile realizării unor investiții au fost soluționate prin detalii de sistematizare. Dacă pentru un volum mic de construcții această metodă a dat în general rezultate mulțumitoare, o dată cu creșterea volumului de investiții ea s-a dovedit necorespunzătoare, deoarece problemele multiple și variate puse de realizarea marilor complexe de locuințe nu se pot rezolva decît în cadrul unui plan de sistematizare general elaborat multilateral.

Numai în acest cadru se rezolvă problemele complexe ale construcției orășenești, ca stabilirea limitei construite a orașului și a structurii lui, în vederea obținerii celor mai bune rezultate funcționale, economice și de înfățișare. Printre problemele cele mai importante ce trebuie rezolvate prin planul de sistematizare se numără: zonificarea rațională luînd în considerare condițiile igienice și climatice, rețelele de transport, așezarea ansamblurilor de locuințe în unități organice, cu o bună rezolvare spațială menită să ușureze viața și să creeze cele mai favorabile condiții de trai, rezolvarea unitară a rețelelor de deservire sociale, culturale, comerciale, precum și a centrelor publice, soluționarea dotărilor tehnico-edilitare, de transport, a spațiilor verzi, organizarea zonei preorășenești ș. a.

Astăzi, valorificînd experiența cîștigată în proiectarea de urbanism din țara noastră și din țările prietene, avînd date certe pentru stabilirea profilurilor economice, concretizate în prevederile programului economic de perspectivă pe 15 ani, într-un cadru organizatoric și legislativ creat în ultimii ani prin hotărîri ale Consiliului de Miniștri, avem toate premisele pentru a lichida într-un termen scurt rămînerea în urmă în acest domeniu, astfel ca orașele să fie dotate cu planuri generale de sistematizare, instrumente eficace în îndeplinirea sarcinilor trasate de Congresul al III-lea al P.M.R., de a construi cît mai mult, mai repede, mai bine, și mai ieftin.

*

În elaborarea planurilor de sistematizare trebuie folosite temeinic marile avantaje ale orînduirii noastre, planificarea, baza previziunilor economice de dezvoltare a orașelor noastre. Ce înseamnă acest avantaj s-a văzut din dezbaterea problemei urbanismului mondial la al V-lea Congres al Uniunii Internaționale a Arhitecților ținut la Moscova în iulie 1958. Pe când în țările socialismului, planurile de sistematizare devin programe concrete de realizare mijloacele fiind prevăzute prin planuri de stat, în țările capitaliste planurile de sistematizare sînt simple deziderate, contrazise de realizările unei societăți bazate pe exploatare și sfîșiate de adînci contraziceri. Pe cînd în 1959 în S.U.A., cea mai puternică țară capitalistă, s-au construit 7,9 apartamente la mia de locuitori, în Uniunea Sovietică s-au construit 14,5 apartamente la mia de locuitori, ea ocupînd astăzi primul loc în lume în ceea ce privește numărul apartamentelor construite pentru fiecare mie de locuitori. Pentru prima oară în istorie, Uniunea Sovietică și-a pus în sarcină de a rezolva într-un termen istoric scurt – 10-12 ani – problema locuințelor. După exemplul Uniunii Sovietice și celelalte țări ale lagărului socialist își pun, pe baza succeselor economice, astfel de sarcini. Avînd asemenea posibilități în construcția clădirilor de masă, care constituie fondul de bază al orașelor, avînd și celelalte avantaje ale orînduirii socialiste – în care scopul este ridicarea continuă a nivelului de trai al maselor largi, satisfacerea crescîndă a nevoilor lor materiale și spirituale – urbanismul trece în societatea socialistă spre o nouă etapă, cea mai înaltă atinsă pînă acum în dezvoltarea societății omenești.

La Consfătuirea unională pentru construcția orașelor, ținută la Moscova în iunie 1960, a reieșit clar conținutul nou, multilateral al urbanismului socialist, «unul din cele mai importante capitole ale economiei naționale». Înțelegerii strîmte de pînă acum a urbanismului, ca o activitate a domeniului proiectării, urbanismul socialist, exemplificat în modul cel mai strălucit de cel sovietic, îi opune o concepție largă a unei activități concerte multilaterale care cuprinde întreaga activitate de construcție a așezărilor omenești, de la datele planificate și de detaliu, pînă la soluționarea în detaliu a unității de locuit, de folos obștesc, a înverzirii și la controlul aplicării planurilor de sistematizare.

În condițiile creșterii continue a volumului construcțiilor de locuințe și social-culturale, ale industrializării construcțiilor și aplicării largi a proiectelor tip, accentul precumpănitor se deplasează spre proiectarea de ansamblu. Pentru a crea bazele acestei proiectări este necesară intensificarea și ridicarea la un nivel corespunzător a activității de sistematizare. Organele care au răspunderea sau care pot aduce un aport în acest domeniu – sfaturile populare, C.S.C.A.S., Uniunea Arhitecților, institutele de proiectare centrale și locale – trebuie să ia măsuri pentru desfășurarea unei activități planificate, astfel ca în timpul cel mai scurt posibil orașele patriei noastre să aibă planuri de sistematizare temeinic fundamentate și aprobate.

Un număr redus de orașe au pînă acum schițe de sistematizare, care însă nu sînt definitive. Dezvoltarea activităților de construcții, noile directive privind economicitatea construcțiilor și metodele noi, mai economice și raționale de sistematizare a orașelor, cer o revizuire a celor mai multe dintre aceste schițe. Cazul tipic este cel al capitalei, al cărei plan general se bazează pe anumite premise, care impun revederea și punerea sa de acord cu perspectivele actuale de dezvoltare și cu practica acumulată în ultimii ani.

Pînă în ultimul timp, planurile de sistematizare se elaborau numai în institutele centrale. Ruperea proiectării de sistematizare de locul executării construcțiilor, nefolosirea posibilităților locale și neantrenarea organelor locale cu întreaga lor răspundere în rezolvarea propriilor lor probleme de sistematizare, au fost unele din cauzele rămînerii în urmă în acest domeniu. Analiza acestor aspecte necorespunzătoare a dus la concluzia ca proiectele de sistematizare să fie elaborate de către organizațiile locale de proiectare; H.C.M. 1678/1959 a creat cadrul și mijloacele dezvoltării acestor activități în cadrul sfaturilor populare regionale, prin înființarea direcțiilor de sistematizare, arhitectură și proiectarea construcțiilor, în cadrul cărora s-au creat colective pentru proiectarea de sistematizare subordonate direct arhitectului șef.

Primul plan pe anul 1960 al proiectării de sistematizare al acestor unități regionale, stabilit cu acordul sfaturilor populare regionale, prevede elaborarea a 56 de schițe de sistematizare pentru orașe, centre raionale și alte localități. Din analiza felului cum se desfășoară pînă acum această activitate se poate constata că îndeplinirea planului nu este asigurată, iar lucrările realizate nu corespund în mare măsură nivelului ce trebuie să-i aibă astfel de lucrări. Cauzele deficiențelor primului an de activitate a D.S.A.P.C.-urilor în acest domeniu se datoresc în primul rînd slabului interes pe care-l manifestă încă sfaturile populare pentru lucrările de sistematizare, precum și lipsei cadrelor de specialitate și cu experiență.

În general, se poate afirma că față de amploarea problemelor urbanistice care se pun astăzi există o lipsă de arhitecți, ingineri și economiști de specialitate în acest domeniu. Planul singurului institut de arhitectură din țară a fost redus în anii trecuți aproape la jumătate, iar în profilul Institutului de construcții nu intră încă pregătirea unor specialiști în construcția de orașe.

Pentru întărirea cu cadre de specialitate a institutelor centrale și locale pentru pregătirea cadrelor capabile să rezolve problemele complexe ale planurilor de sistematizare a orașelor, forurile interesate trebuie să ia de urgență măsuri pentru ca institutele tehnice superioare să pregătească cadrele necesare.

Pînă la formarea noilor cadre trebuie urmărită o justă repartizare a cadrelor existente, atragerea și specializarea cadrelor existente pentru proiectarea de sistematizare prin organizarea unor cursuri de ridicare a cunoștințelor de specialitate, precum și formarea în termen scurt a unor cadre medii. Trebuie continuată cu perseverență descentralizarea proiectării, întărirea organizațiilor regionale de proiectare astfel ca să asigurăm condițiile pentru elaborarea proiectelor de sistematizare la fața locului, în scopul cunoașteri condițiilor concrete și confruntării soluțiilor propuse cu realitatea vie.

*

Elaborarea planurilor de sistematizare trebuie să pornească de la trăsăturile fundamentale ale noului oraș socialist, al cărui scop principal este satisfacerea crescîndă a necesităților de trai materiale și culturale ale poporului.

Dezvoltarea armonioasă a orașelor în scopul creării unor condiții de viață sănătoase și comode impune o justă zonificare a teritoriului și folosirea cît mai economică a mijloacelor. Propunerile pentru restructurarea orașelor existente, în vederea lichidării grelei moșteniri a regimurilor trecute, trebuie făcută cu mare chibzuială, ținîndu-se seama în cea mai mare măsură de factorul economic. Unele prevederi ale planurilor de sistematizare care reclamă dezafectări masive de construcții existente și de unități industriale în plină producție apar de la început utopice, datorită marilor investiții pe care le reclamă, disproporționate cu scopul urmărit. Astfel, în primele versiuni ale schiței de sistematizare a orașului Iași s-a propus abandonarea întregii zone a luncii Bahluiului, o treime din oraș, pentru Bîrlad și Tîrnăveni s-au propus soluții asemănătoare, iar pentru alte orașe, ca Sibiu și Orașul Stalin, s-a prevăzut dezafectarea unor industrii importante în plină producție.

În aceste cazuri este recomandabil a se găsi alte căi pentru eliminarea unor factori negativi existenți în orașe, ca, de exemplu, procedee tehnice moderne pentru eliminarea nocivităților, zone de protecție, lucrări hidrotehnice, asanări ș.a.

La delimitarea zonelor cunoscute ale orașelor trebuie avută în vedere economisirea teritoriului urban. Dezvoltarea haotică a orașelor noastre în trecut a dus la irosirea unor mari suprafețe de teren și la o densitate redusă, care face imposibilă echiparea tehnico-edilitară a orașului și duce la soluții oneroase în ceea ce privește costul construcției și întreținerii lui.

În îndeplinirea sarcinii trasate prin H.C.M. 1678/1959 de fixare a limitei construite a orașului trebuie urmărită restrîngerea suprafeței orașelor, în vederea obținerii unor densități raționale. Trebuie analizate cu multă grijă terenurile mari rezervate de diferite departamente și azi nefolosite, precum și terenurile excedentare care depășesc necesitățile rezultate din sistematizările unor zone industriale. De asemenea se simte nevoia lichidării dezvoltării haotice a construcțiilor individuale, creîndu-se condiții pentru îndrumarea inițiativei particulare spre cooperare, în scopul restrîngerii construcțiilor individuale și al creării unor ansambluri închegate de construcții de locuit, în blocuri, construcții înșiruite, duplex etc.

Valorificarea rațională a teritoriului urban trebuie să ducă la o mai bună organizare a zonificării orașului, la o economică și rațională organizare a transportului, la o bună repartizare a spațiilor verzi, să creeze condiții mai bune de muncă, trai și odihnă.

Pentru realizarea unor mai bune condiții de viață și odihnă pentru populația muncitoare a orașului, zona preorășenească trebuie să fie considerată ca parte integrantă a orașului, ca parte componentă a planului de sistematizare. Zona preorășenească masiv plantată, legată de oraș prin pene de verdeață, organizată și protejată prin grija comitetului executiv orășenesc, trebuie să constituie un factor activ în îmbunătățirea microclimatului și să fie pusă în valoare pentru necesitățile de odihnă, sport și turism ale populației orășenești.

Zonele preorășenești ale orașelor noastre prezintă multe valori pitorești, prin pădurile, lacurile și frumusețile naturale deosebite. Valorificarea lor prin măsuri de protecție, amenajări ușoare și prin crearea unor mijloace de transport în comun lesnicioase, va lărgi peisajul urban și va deschide perspective noi pentru recrearea populației.

O trăsătură caracteristică a orașului socialist este caracterul colectiv al unor funcțiuni ale vieții zilnice. Necesitățile personale multilaterale ale locuitorilor orașului, împletite cu cerințele funcționale ale colectivității, sînt satisfăcute de o rețea de diferite clădiri sociale legate nemijlocit de complexele de locuințe.

În aceste condiții, concepția de locuit se lărgește, aceasta fiind completată cu instituții pentru copii, creșe și grădinițe, școli, cantine, cluburi, magazine etc., menite a satisface necesitățile de viață zilnică ale familiei și colectivității.

Organizarea spațială urbanistică și arhitecturală a zonelor de locuințe trebuie să corespundă acestor noi cerințe în cadrul unității sociale a organismului urban, a orașului. Rezultă necesitatea organizării microraionale, unitate structurală care permite rezolvarea optimă funcțională și economică a ansamblurilor de locuințe, a rețelelor edilitare și a dotărilor social-culturale.

Microraionul este în esență un ansamblu de locuințe conceput organic, astfel ca să constituie o unitate a cărei populație să fie legată prin instituțiile social-culturale de deservire zilnică. Microraionul este delimitat prin străzi cu circulație intensă sau prin alte elemente, ca cursuri de apă, căi ferate etc. Potrivit experienței de pînă acum, ținînd seama de raza optimă de deservire a populației cu dotări social-culturale, de densități etc., populația uni microraion nu poate depăși 10 000-12 000 de locuitori, numărul populației unui microraion fiind și în funcție de mărimea orașului, de situația existentă etc. Terenul microraionului nu trebuie să fie traversat de străzi importante, iar distanța maximă a oricărei locuințe pînă la stația transportului în comun nu trebuie să depășească 500 m. Este indicată separarea circulației pietoniere de cea a vehiculelor și reducerea punctelor de intersecții ale acestor circulații în cadrul microraionului.

Pentru crearea celor mai bune condiții de locuit și pentru economicitatea soluțiilor constructive se recomandă realizarea construcțiilor pentru dotări social-culturale, comerciale sau de deservire în construcții separate, grupate într-un centru social și de deservire, în afară de creșe, grădinițe, școli, ce trebuie așezate în apropierea spațiului mare plantat, grădina de folosință publică a microraionului.

Microraionul apare astfel ca o unitate structurală de bază a orașului. În funcție de mărimea orașului, acesta poate fi împărțit în câteva microraioane – ca în cazul orașelor mici și în cartiere de locuit, la rîndul lor împărțite în microraioane – în cazul orașelor mijlocii; în orașele mari, care au o organizare administrativă raională, raioanele au la rîndul lor o organizare similară cu a orașelor mijlocii.

În afara dotărilor social-culturale microraionale mai există și o rețea de dotări de cartier, cluburi, biblioteci, cinematografe, policlinici, mari magazine, amenajări sportive, după cum este necesar să se prevadă și unele dotări orășenești, ca teatre, mari complexe sportive, spitale etc.

Organizarea microraională cere o bună repartizare a zonelor verzi, concepute ca un sistem unitar legat de plantațiile raionale și orășenești. Spațiile verzi microraionale pot fi de folosință limitată – ca plantațiile din cadrul unităților de locuințe, plantațiile în folosința școlilor, creșelor și grădinițelor – precum și zone verzi de folosință publică, grădina microraionului, care primește și amenajările sportive și de joc și care poate fi străbătută de circulație pietonieră.

De aplicarea justă a acestor principii generale în condițiile concrete date depinde crearea unui cadru corespunzător pentru traiul zilnic al locuitorilor, obținerea unui confort ridicat, a unei eficiențe maxime a investiției și a exploatării construcțiilor. Bazele teoretice și practice ale microraionării sînt încă la începutul concretizării lor: ele se îmbogățesc zi de zi prin rezultatele practicii noastre. Aplicarea formală a acestei noi concepții structurale a orașului, simpla împărțire a orașului în unități numite microraioane, fără a urmări prin structura compozițională obținerea confortului locuitorilor în înțelesul lui larg și nou, înseamnă a ne îndepărta de la realizarea trăsăturilor esențiale ale orașului socialist.

*

Un plan de sistematizare nu poate avea eficacitate în aplicare dacă nu are prevederi de etapizare. Etapele construcției sau reconstrucției unui oraș trebuie să aibă la bază investițiile ce urmează a se realiza în conformitate cu prevederile Planului de stat. Etapele planului de sistematizare trebuie, prin individualizarea amplasamentelor, să dea posibilitatea realizării unui decalaj între proiectarea și realizarea investițiilor, fără de care nu se pot lua din timp măsuri de organizare optimă a lucrărilor, de aplicare a celor mai bune soluții tehnice și de amenajare prealabilă a teritoriului în vederea obținerii eficienței maxime a investițiilor.

Problema amplasamentelor este una dintre cele mai importante în procesul complex al construcțiilor orășenești. Experiența noastră arată că un amplasament necorespunzător poate influența în mod hotărît valoarea investiției. Astfel, realizarea în anii trecuți a unor ansambluri de locuințe pe terenuri periferice, fără lucrări edilitare, a necesitat cheltuieli edilitare apreciabile. Reconstrucția zonelor centrale, dotate cu lucrări edilitare, pune pe de altă parte problema procentului mare de demolare a unor construcții existente necorespunzătoare. De asemenea, construcția perimetrală a arterelor centrale și ocuparea tuturor terenurilor centrale cu construcții de locuințe fără un studiu aprofundat de organizarea microraională, poate avea consecințe nedorite în utilizarea rațională a terenurilor. În special, nerezervarea unor terenuri pentru dotări social-culturale, pe care viața le va cere, poate influența în mod negativ organizarea viitoare a ansamblului orășenesc.

De aceea este necesar ca urmînd indicațiile date de conducerea de partid și de stat, amplasamentele să fie stabilite pe baza unor studii de detaliu care să dezvolte prevederile de etapizare ale planului de sistematizare pe o temeinică fundamentare tehnico-economică.

Dată fiind creșterea continuă a volumului de construcții și aplicarea metodelor industriale, singura cale pentru asigurarea realizării în timp scurt, în condiții de calitate ridicată și de eficiență economică sporită a acestui volum de construcții, este rațională concentrarea investițiilor pe un număr redus de șantiere mari, care să permită desfășurarea metodelor rapide, industriale, de construcție.

În calculul procentului de dărîmări cerute de restructurarea unor zone construite existente ar trebui stabilite criterii obiective, bazate pe o apreciere justă a unui fond existent, de multe ori depășit ca posibilitate de folosire normală și a cărui restructurare se impune din motive sanitare și de rezistență.

Este necesar ca detaliile de sistematizare a ansamblurilor de locuințe să țină seama de dotarea lor complexă, să prevadă amenajările necesare pentru crearea condițiilor optime de viață și amplasamente chiar pentru acele construcții care nu se realizează în prima etapă. Rezolvarea corespunzătoare a unor amenajări ca depozite de biciclete, cărucioare, depozitarea și îndepărtarea gunoaielor, iluminatul public trebuie să concure la realizarea unor ansambluri confortabile, plăcute și să elimine improvizațiile care creează aspecte necorespunzătoare.

De cea mai mare importanță pentru bunul mers al locuitorilor ansamblurilor orășenești este organizarea și amenajarea spațiilor libere și a celor plantate. Pe lîngă rolul lor activ în crearea unor bune condiții microclimatice, plantațiile reprezintă elementul menit să dea viață și să agrementeze cadrul, într-o măsură oarecare arid, creat prin construcții masive de beton și zidărie. Pe lîngă aceasta, plantațiile, în special cele joase, servesc și la demarcarea clară a elementelor de organizare a suprafeței solului prin peluze și altele. Lipsa de cadre tehnice, arhitecți peisagiști, ingineri horticultori de specialitate etc. au făcut ca aceste multiple avantaje pe care le prezintă plantațiile să nu fie folosite în întregime la noi, cu toate că avem condiții de climă și sol excepțional de favorabile dezvoltării vegetației.

Plantarea orașelor nu a constituit pînă în prezent o suficientă preocupare a sfaturilor populare. Din această cauză, plantările noi în orașe s-au făcut cu materialul săditor existent în acel moment în pepiniere, de toate vîrstele și speciile. Au apărut astfel în multe cazuri plantații prea tinere, expuse degradării, smulgerii și la o viață scurtă, plantări de aliniamente din diferite specii amestecate, avînd culori, forme și perioade de dezvoltare diferite și ducînd la aspecte cu totul necorespunzătoare.

Problema plantațiilor în orașe trebuie să-și capete cât mai curând o rezolvare completă prin crearea de pepiniere, în care să fie crescute pentru plantare speciile cele mai potrivite climatului local, precum și prin antrenarea maselor largi pentru realizarea și păstrarea plantațiilor.

*

Proiectele de sistematizare, oricît de profund și multilateral elaborate, și măsurile legislative, oricît de cuprinzătoare, nu pot conduce la o construcție ordonată a orașelor, cu efecte pozitive în ceea ce privește confortul, economicitatea și frumusețea lor, fără introducerea unei serioase discipline urbanistice.

Conducerea de partid a dat în repetate rînduri îndrumări prețioase în acest domeniu, iar ultimele acte normative se bazează pe aceste indicații principiale. Din ce în ce mai mult sfaturile populare militează pentru ideea sistematizării și analizează cu competență problemele complexe ale construcției orășenești. Totuși mai sînt cazuri de nerespectare a ordinei și legalității în construcție și se mai amplasează construcții fără a avea la bază un detaliu de sistematizare. Astfel sînt blocurile de locuințe din Strungul – Orașul Stalin, blocul din piața Mihai Viteazul din Cluj, două blocuri de locuințe în piața Victoriei din Baia-Mare ș.a.

Aceste amplasamente arbitrare creează dificultăți serioase în elaborarea studiilor ulterioare de sistematizare, devenind puncte obligate, care împiedică rezolvarea optimă de ansamblu.

Aceste fenomene mai sînt posibile pentru că nu întotdeauna arhitecții șefi – acolo unde există – răspund rolului și menirii lor. Arhitecții șefi trebuie să fie sfătuitorii cei mai competenți ai organelor locale, să aibă un înalt simț al răspunderii, să-și pună toată pasiunea lor creatoare în rezolvarea lucrărilor de sistematizare și construcție a orașelor și regiunilor.

Sînt încă numeroase orașe în care posturile de arhitecți șefi nu sînt ocupate sau sînt îndeplinite de tehnicieni cu calificare sau experiență insuficientă. Din cele 16 regiuni, numai 12 au arhitecți șefi, iar din cel 170 de orașe ale țării, un procent redus au arhitecți șefi. Înființarea serviciilor de sistematizare și arhitectură se face într-un ritm foarte lent. Această situație necorespunzătoare este datorită în primul rînd faptului că nu toate sfaturile populare au creat condiții pentru dezvoltarea acestor instituții cărora le revine un rol atît de important în sistematizarea orașelor.

Trebuie create arhitectului șef condiții care să contribuie la ridicarea prestigiului său, astfel ca arhitecți valoroși și cu experiență să fie atrași spre aceste funcții de cinste și de mare răspundere.

Pentru rezolvarea cu succes a problemelor de sistematizare și construcție mai este necesară antrenarea maselor largi ale populației la cauza orașului lor. Fiecare cetățean trebuie să înțeleagă scopurile sistematizării orașelor, să devină un militant activ pentru frumusețea orașului său. Organizarea de expoziții de proiecte, punerea în discuție largă a proiectelor și construcțiilor realizate vor contribui la înțelegerea țelurilor proiectelor de sistematizare și a necesității disciplinei urbanistice, vor antrena poziția activă a cetățenilor la cauza sistematizării orașelor noastre.

Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Romîn deschide perspective strălucite dezvoltării orașelor noastre. Pentru îndeplinirea acestor mărețe sarcini este nevoie de o înțelegere adîncă, multilaterală a acestor complexe probleme, de entuziasm creator și de înțelepciune cumpănită. Mijloace noi compoziționale izvorîte din noul conținut al vieții orașelor noastre socialiste, noile metode de construcție, care au mari posibilități de reducere a prețului construcțiilor, de ridicare a confortului și de expresivitate plastică, aplicate în condițiile specifice ale țării noastre, trebuie să stea la baza lucrărilor de sistematizare. Valorificînd experiența pozitivă de pînă acum, promovînd tot ce este nou și înaintat în acest domeniu, arhitecții și ceilalți specialiști în lucrările de sistematizare, prin munca lor de cercetare și proiectare, vor răspunde sarcinii de a crea orașe noi socialiste, în scopul satisfacerii crescînde a necesităților de trai material și cultural al poporului.