
Studioul de design Synopsismedia™ câștigă prestigiosul iF Design Award 2025

03.03.2025
Studioul de design timișorean Synopsismedia™ a obținut un succes remarcabil la iF Design Awards 2025, una dintre cele mai respectate competiții de profil la nivel mondial—adesea comparată cu Oscarurile din industria designului. Distincția a fost acordată la categoria „Interior Architecture – Cultural Exhibition” pentru proiectul Crafting Transylvania, dezvoltat pentru Muzeul Astra din Sibiu, care a transformat un spațiu muzeal cu provocări de amenajare într-o experiență culturală interactivă și captivantă.
Prin această recunoaștere, Synopsismedia™ se alătură unei liste impresionante de laureați, selecția fiind realizată de un juriu internațional din peste 11.000 de înscrieri. Membrii juriului au remarcat excelența, valoarea și impactul demersului creativ, reconfirmând astfel poziția Synopsismedia™ în rândul celor mai prestigioase studiouri specializate în design expozițional la nivel mondial. Ceremonia de acordare a premiilor va avea loc pe 28 aprilie 2025, la Berlin.
Recunoscută de mai bine de 70 de ani, competiția iF Design Award onorează inovația și excelența în diverse domenii – de la design de produs și design de interior, până la experiențe digitale și concepte de servicii. Premiul demonstrează că Synopsismedia™ se remarcă prin soluții de design integrate, adaptate contextului, și prin abilitatea de a crea spații care inspiră, educă și oferă experiențe memorabile.
Crafting Transylvania, inaugurată de Muzeul Astra în 2024 la Casa Artelor din Piața Mică (Sibiu), este o expoziție ce prezintă 200 de ani de meșteșug transilvănean, punând în valoare arta prelucrării lemnului, ceramicii și textilelor. Conceput și coordonat de Synopsismedia™, proiectul a implicat o echipă de specialiști și artiști timișoreni, punând accent pe sinergia dintre conceptul expozițional, componentele media și ambientul sonor curatoriat special. Rezultatul este un parcurs imersiv, menit să-i implice pe vizitatori în redescoperirea tradițiilor și valorilor regionale.
Studioul Synopsismedia™ este recunoscut pentru abordarea strategică și creativă a proiectelor de comunicare vizuală, adaptate cerințelor clienților din domeniile corporate, educațional și cultural. De-a lungul timpului, proiectele acestui studio (postere, cărți, reviste, ambalaje, identități vizuale, campanii de comunicare și branduri) au fost apreciate de instituții prestigioase precum Red Dot Design Prize, Graphis International New York, Type Directors Club New York, The European Design Awards, Joseph Binder Award (Viena), Museum of Design Zurich și The Cooper Union New York. În plus, studiile de caz ale proiectelor Synopsismedia™ au fost publicate în reviste și cărți internaționale de design, fiind considerate exemple de bune practici în domeniu.
Prin aprecierea iF Design Award 2025, Synopsismedia™ demonstrează încă o dată că soluțiile adaptate de design pot transforma spațiile convenționale în experiențe culturale și emoționale de neuitat. Publicul interesat poate afla mai multe despre Crafting Transylvania și despre studioul Synopsismedia™ accesând ifdesign.com/en/winner-ranking/project/crafting-transylvania/705315 .
Despre Synopsismedia™
Synopsis(media)™, studioul de design fondat de Ovidiu Hrin în 2001 la Timișoara, s-a născut dintr-o dorință de a crea un cadru care să deservească, să dezvolte și nu în ultimul rând să evidențieze nevoia pentru design în mediul local.
Orientat spre oferirea de identitate și vizibilitate ideilor și proiectelor valoroase, studioul și-a dezvoltat activitatea într-un context în care cerințele de comunicare vizuală se află încă în proces de articulare. În spatele fiecărui demers al studioului stă un efort invizibil: tehnici complexe, aprofundare conceptuală, renunțarea la aura clasică a statutului artistic și numeroase constrângeri cu care echipa lucrează zi de zi. Toate aceste elemente contribuie la realizarea unor soluții de design relevante și durabile.
Synopsismedia™ continuă să ofere identități coerente, veridice și durabile într-o societate în care fiecare organizație, instituție sau proiect caută să se prezinte într-un mod cât mai bine definit și memorabil.
Despre iF Design Award
Fondat în 1953, iF Design Award este recunoscut drept un reper global în materie de excelență în design. Organizat de iF International Forum Design din Germania, acest premiu onorează inovația și promovează proiecte de top din domenii variate, de la design de produs și design de interior, până la experiențe digitale și concepte de servicii. Informații suplimentare sunt disponibile pe ifdesign.com.
Despre Crafting Transylvania
Crafting Transylvania. People & Trades (Făurind Transilvania. Oameni & meșteșuguri), expoziție permanentă găzduită de Muzeul Astra din Sibiu, explorează 200 de ani de măiestrie transilvăneană, evidențiind prelucrarea lemnului, ceramica și textilele, care au consacrat Sibiul și Transilvania drept epicentrul meșteșugurilor din România.
Concepută ca o călătorie culturală imersivă, expoziția integrează o coloană sonoră de ambientală, ce servește drept identitate sonoră, panotaj discursiv, instalații multimedia și chioșcuri interactive. Împreună, acestea creează o narațiune captivantă, dar subtilă, care onorează bogata moștenire artizanală a regiunii. Colaborarea strânsă cu echipa de muzeografi a facilitat selecția de obiecte dintr-o arhivă de patrimoniu impresionantă, susținând punerea în scenă a unei structuri discursive coerente. Configurația evidențiază conexiunile complexe dintre meșteșugurile tradiționale prin prezentări multistratificate, grupate în clustere. Exponate inedite, videoclipuri documentare, povești și peisaje comunitare conturate prin imagini de arhivă sunt completate de informații tehnice, educative, redate prin grafică ilustrativă și baze de date detaliate. Decorul sonor imersiv, alcătuit din soundscape-uri ASMR, înregistrări de teren și compoziție muzicală dedicată, ghidează vizitatorii într-o explorare senzorială, liberă, adaptată propriului ritm. Astfel, parcursul devine o experiență emoțională, încurajând interpretări personale asupra moștenirii meșteșugurilor transilvănene.










