Să fii altfel, fiind tu însuți

Bienala Națională de Arhitectură - România 2025 Ediția a XVI-a, intitulată inspirat „ALTFEL”, este cel mai important eveniment profesional al arhitecților organizat de Uniunea Arhitecților din România. Conceptul Anualei din 2025 este unul inedit, dar cât se poate de actual pentru evoluția contemporană. În mod firesc, lumea în care trăim azi este „ALTFEL”. Este normal să fim altfel decât eram cândva, să gândim altfel, să evoluăm și să devenim. Pentru cei care evoluează în domeniul artei, așa cum sunt și arhitecții, căutarea noului, a ineditului, devine condiție obligatorie pentru atingerea performanței. ALT-felul este dictat de orgoliul oricărui creator de frumos, iar această căutare nu ar avea sens dacă nu ar fi supusă permanent unei competiții în care creația artistică este analizată, comparată, iar excelență este premiată.

Acest lucru îl face de mulți ani Uniunea Arhitecților din România invitând arhitecții români să participe cu realizările personale în competiția Bienalei

Coperta revistei

Citiți continuarea in revista

Arhitectura 1-2/2026 (721-722)
Studenți arhitecți - 142+9 diplome și proiecte ALTFEL