Arhitectura 3-4/2024 (711-712)

"Câte mașini poate suporta un oraș? Cum să fie ele, pentru ca orașul să le tolereze cât mai bine (ca pe antibiotice)? În ce regim să fie ele utilizate? Câți proprietari de mașini pot să mai fie? Ce sens mai au azi garajele individuale, cu scule și piese de schimb? Și atunci, unde ținem mașinile? Ce roluri mai poate prelua automobilul în oraș? Cum pregătim calea până acolo? Cum restructurăm orașul? Se cuvine ca traficul estimat să determine în continuare infrastructura rutieră? Bineînțeles că nu, că problema se pune invers. Spațiul oferit autovehiculelor pentru circulație și staționare ar trebui să fie rezultatul unei împărțiri mai judicioase, care să țină cont de nevoile pietonilor, ale bicicliștilor, utilităților și transportului public. Cum modificăm relațiile din trafic? Există orașe care au implementat soluții, cu oarecare succes. Care din ele pot fi generalizate, perfecționate? Ce scopuri, strategii, concepte au șanse să-i împace pe specialiști între ei, apoi cu autoritățile și utilizatorii - ai orașului și ai automobilului? Ce soluții mai avem? Unde le aplicăm și cum le adaptăm?” - Anca Sandu Tomaszewski Nu știm dacă am reușit să răspundem la vreuna dintre aceste întrebări, dar am scris și noi ce am crezut, inspirați de teza lui Petre Țuțea „Aflarea în treabă la români” cu parafraza “aflarea în trafic la români”.