Revista ARHITECTURA a reapărut în primăvara lui 2011, într-un nou format editorial.

Echipa și colegiul de redacție propun un ton temperat și o pledoarie critică în favoarea arhitecturii "nestrigătoare". Atenția și gestul de consemnare este astfel îndreptat către neostentativ. Sunt alese exemple intense ale realității locale și internaționale din lumea arhitecturală care conving prin simplitatea soluției, decența discursului, calitatea integrării în sit și alegerea unor materiale care respectă mediul intervenției. Revista a convenit și s-a angajat la respectarea termenilor unei strategii de promovare a arhitecturii contemporane românești de valoare. Împreună cu respectul față de precedente remarcabile în proiectarea de arhitectură care notifică în rubricile „efigii” si „profil” creații ale unor nume de marcă, revista dorește să încurajeze o percepție culturală a arhitecturii. Aceasta lărgește orizontul cuvântului „aproape” la diferite scări. Astfel, în rubrica „itinerar de arhitect” sunt prezentate parcursuri arhitecturale capabile să dezvăluie privitorului, fermecător de disparat, exemple de costrucții facute de arhitecți renumiți: Marcel IANCU, Henrietta GIBORY DELAVRANCEA, Ion MINCU, Tiberiu NIGA, Horia CREANGA, etc. Alături de exemple de bună practică din toată lumea este urmărită o ilustrare abundentă a exemplelor din țară. Revista ARHITECTURA are o tematică stabilită pe un an editorial. Numarul 1 din 2011 este disponibil la raft din luna mai. Tema CLIMATE a acestuia a fost succedată de CULTURA DETALIULUI pentru iunie și de RUPTURI iulie - august. Vor urma în septembrie TRANSPARENȚE și în octombrie AVANGARDA. Anul se va încheia cu tema NEGOCIERI/COMPROMISURI și va permite anului nou să înceapă cu ALEEGORII. Sperăm ca aceste informații să vă invite la scris. Paginile revistei ARHITECTURA sunt deschise. TEMELE REVISTEI ARHITECTURA PE ANUL 2011 CLIMATE Cuvântul este ales în sensul unei umbrele semantice care pune împreună ambiente asemănătoare și are un precedent strălucitor în cinematografia italiană din anii ’60. Tema se referă la mediul profesional și cultural specific diverselor regiuni. CULTURA DETALIULUI Cultura detaliului se referă la intensitatea de a fi consecvent într-un demers creativ de la mare la mic, de la crochiu la DDE. Firește că scările unei intervenții de arhitectură au registre de atenție diferite. Există, în mod evident, o scară a detaliului urban, arhitectural, ambiental sau a obiectului de mobilier. Ele au însă în comun un deziderat estetic. Numim acest lucru, simplificat, imaginea incipientă sau gândul prim-divizibil doar cu unu și cu el însuși. Astfel, consecvența de a menține o imagine cât mai apropiată de conceptul inițial, se ilustrează în cultura detaliului. Ea notifică exemplele de bună practică trecute, prezente și predictibile, în demersul coherent promisiunii inițiale. De aceea cultura detaliului este un angajament pe termen lung. TRANSPARENȚE Conform unei definiții de dicționar, calitatea sau starea de a fi transparent este în egală măsură o condiție materială – aceea de a fi permeabil la lumină – dar și rezultatul unui imperativ intelectual, al unei nevoi inerente de ceva ce poate fi ușor de detectat, foarte evident și liber de orice formă de disimulare. De aceea, adjectivul transparent definind o semnificație fizică, funcționând ciric și fiind onorat cu o pleiadă de nuanțe morale, devine un cuvânt care este foarte ușor portant de înțelesuri și neînțelesuri. Dorim să descoperim în numărul dedicat acestei teme vaste câteva dintre înțelesurile arhitecturale ale cuvântului transparență. Încercăm să evităm confuzii și neînțelesuri. Astfel, ne propunem să distingem câteva transparențe directe – în alcătuirea fațadelor unor clădiri și a elementelor fizice din spații arhitecturale, dar și să comentăm trasparențe complexe – instalate permanent sau efemer în spații urbane și arhitecturale. Acestea conțin și relevă transparența în diferite condiții de percepție, de experimentare și utilizare, dar și de semnificație. AVANGARDA Nu poate exista în absența spiritului de frondă. Nu se constituie fără polemică și critică. Nu se manifestă fără acțiuni șoc. Nu acceptă formele de artă consacrate. Avangarda trăiește înăuntrul unei forme de revoltă spectaculoasă. Chiar dacă se manifesta la nivel european, în perioada interbelică – anii 1920-1930, anumite forme prin care această mișcare primenește și reformează estetic pot fi decelate în secolul xx. Fară a avea consistența unei mișcări, există pionierate, molecule incipiente de grup și anumite atitudini care se manifestă atât în artă, cât și în arhitectură, care ne îndreptățesc să chestionăm avangarda. Trecerea la proiectarea și construcția de clădiri cu amprentă verde este mai degrabă o postgardă, preferința pentru utilizarea materialelor „ieftine” sau neconvenționale reprezintă o frondă, iar spectaculosul nu garantează lipsa de platformă sau schimbarea concertată. Visăm, uneori apatici și ignoranți, la schimbare fără să admitem efortul avagardei. NEGOCIERI / COMPROMISURI Negocierea este o formă concentrată și interactivă de comunicare interumană în care două sau mai multe părți aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înțelegere. Ea rezolvă o problemă comună sau atinge un scop comun. Înțelegerea se manifestă în forme variate: un acord verbal ­– consolidat printr-o strângere de mână, un consens tacit, o minută, o scrisoare de intenție sau un protocol semnat. Rezultatul negocierii poate fi o convenție sau un contract, redactate cu respectarea unor proceduri și uzanțe comune, dar mai poate însemna o căsătorie, un armistițiu, un pact sau un tratat internațional, redactate cu respectarea unor proceduri și uzanțe speciale. O temă de proiectare arhitecturală este rezultatul unei negocieri – între client și arhitect. Un proiect de arhitectură este o permanentă negociere - între autor și client, dar și între fazele devenirii proiectului către realitatea construită. Un contract de execuție survine în urma unei alte negocieri – între constructor și antreprenor sau proprietar. O zonă urbană trece printr-o multitudine de negocieri înainte de a fi construită, dar și în timpul utilizării. În numele unui scop comun se fac compromisuri, se semnează contracte și se renegociază. Ne concentrăm să semnalăm negocieri pertinente, cu compromisuri cât mai mici și să semnalăm lipsa negocierii ca eșec de contract. ALEGORII Alegoria este un procedeu literar – o figură de stil. Am plecat în aventura identificării alegoriilor în arhitectură. Sensul unui text dezvăluie – prin alegorie – un altul ascuns. Alegoria conține frecvent o metaforă. O metaforă cu treapta de transfer din planul abstract către cel figurativ. Alegoria oferă o citire rapidă. Ea traduce codul profund al înțelesului în cel de suprafață. Alegoria sare uneori de la evocat la explicit. Originea cuvântului allegorie care în limba franceză denotă „desfășurarea închipuirii”, are sursă elenă. În limba greacă, αλλος allos înseamnă altul și αγορευειν agoreuein – a vorbi în public. Analogiile între scrierea literară și cea arhitecturală sunt deja preacunoscute. Nu vom insista în teritorii deja preaexplorate critic. Dorim să ne întrebăm dacă orașul secolului 21 are o reprezentare alegorică, dacă putem vorbi despre alegorie în arhitectura contemporană, și dacă da, în ce limite? Până și studenții arhitecți, în panică de discurs, dar cu mare dorință de savantlâc, folosesc cuvântul „scriitură”. Ne propunem să vedem dacă în codajul specific limbajului arhitectural există alegorii.