Moldova / Lucrări de consolidare, restaurare și conservare - Biserica de lemn cu hramul „Sf. Mucenic Pantelimon” din Dobrovăț

Biserica de lemn a fost construită, în anul 1789, în satul Dobrovăț-Moldoveni, aflată la o distanță de aproximativ 25 km spre sud față de municipiul Iași.

O altă ipoteză ar fi anul 1825, fiind ctitorită de către călugărul Pahomie, drept pentru care o parte din sat, lângă Dobrovăț-Moldoveni, poartă numele de Pahomia.

Biserica se află în cimitirul vechi al localității. Se spune că a fost făcută de sătenii din Dobrovăț care doreau să asculte slujbele religioase în limba română, deoarece Mănăstirea Dobrovăț, ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare în satul Dobrovăț-Ruși, din apropiere, fusese închinată de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) către Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos, iar călugării țineau slujbele doar în limba greacă.

Deoarece starețul Mănăstirii Dobrovăț nu și-a dat acordul pentru construirea bisericii în satul aflat pe domeniul mănăstirii, sătenii din Dobrovăț-Moldoveni au plecat la Mănăstirea Fâstâci, unde au primit din partea starețului de acolo învoirea de a tăia câțiva stejari pentru a-și construi biserică în sat. Ei au cioplit bârnele de lemn chiar în pădure, apoi le-au șlefuit, numerotat și transportat, în care trase de boi, într-o poiană din satul Dobrovăț-Moldoveni. Ajunși acolo, sătenii au făcut temelia de piatră a bisericii și au îmbinat bârnele de lemn, construind astfel actuala biserică. Lăcașul de cult a rămas nesfințit timp de aproape 10 ani, deoarece călugării de la Mănăstirea Dobrovăț au refuzat să slujească aici.

Până în anul 1864, în jurul bisericii s-a aflat cimitirul satului, după acel an fiind construit un nou cimitir. Lângă altarul bisericii se află câteva pietre vechi de mormânt cu inscripții cu litere chirilice și decorate cu motivul Soarele și Luna.

În perioada 1948-1956 s-au efectuat lucrări de restaurare, care au vizat următoarele aspectele:

temelia de piatră a fost subzidită și adâncită în 1950;

bolta bisericii a fost complet reînnoită și catapeteasma a fost repictată în 1952;

pereții exteriori ai bisericii au fost căptușiți cu scândură vopsită în culoarea galbenă, pereții interiori au fost tencuiți și s-a pus o podea din lemn;

pereții interiori ai bisericii au fost pictați în stil neobizantin în 1953 de zugravul Constantin Nițulescu din București, în timpul păstoririi aici a preotului paroh Nicolae Isailă.

Biserica are formă treflată în plan, cu lungimea de 22,2 m și lățimea de 6,5 m. În această lungime se încadrează absida altarului de 3,3 m adâncime, mai îngustă cu circa 0,75 m față de restul navei și pridvorul, inițial deschis, de 4,3 m lungime. Absidele laterale, în formă de semicerc, măresc lățimea bisericii cu câte 1,4 m, de fiecare parte.

La interior, se pot identifica compartimentările clasice ale unei biserici ortodoxe: pronaosul, deasupra căruia se află cafasul, naosul, cu o boltă cilindrică lungă care se extinde și deasupra cafasului, și altarul, separat de restul bisericii prin catapeteasmă. Bolta de deasupra naosului și pereții interiori sunt pictați în întregime în frescă reprezentând chipuri de ierarhi, sfinți și tablouri biblice.

Acoperișul bisericii este înalt de aproximativ 4,8 m și subliniază, prin forma sa, compartimentările bisericii. Astfel, deasupra pridvorului, pronaosului și naosului acoperișul este supraînălțat și coboară peste altar, odată cu îngustarea acestuia. Acoperișul este înălțat și deasupra absidelor și are o rupere de pantă spre partea inferioară.

La exterior, biserica este acoperită cu scândură așezată vertical. Biserica are ferestre mari la pridvor, pe latura de vest, pridvor care inițial era deschis, și ferestre de dimensiuni reduse la absidele laterale și la absida altarului. Mai există câte o ferestruică la pronaos, pe fațada sud și una la boltă.

Biserica de lemn din Dobrovăț este construită în totalitate din cununi orizontale de bârne masive de stejar, cioplite și îmbinate direct. Interiorul a fost placat cu un strat de scânduri vopsite în vernil cu ulei, iar plafonul din pronaos, naos și altar este plan, fiind confecționat din dulapi de stejar cioplit. Tavanul de deasupra naosului are scânduri. În secolul al XX-lea, pereții exteriori de lemn au fost placați cu scândură finisată de culoare galbenă. Lăcașul de cult este așezat pe o temelie din piatră. Inițial acoperită cu șindrilă (draniță), biserica are astăzi învelitoare din tablă vopsită.

Printre decorațiunile care împodobesc biserica sunt de menționat două rozete pe tavan, sculptate în lemn cu motive populare deosebite. Aceste rozete au fost relevate în perioada interbelică, la cererea arhitectului Constantin Iotzu, de la Facultatea de Arhitectură din București. Catapeteasma are pe marginile sale pilaștri ciopliți cu motive populare, în formă de viță-de-vie sau muguri de brad.

Degradările de pe suprafața pereților de lemn din exteriorul bisericii se datorează în mare parte factorilor de mediu (temperatură, umiditate, agenți de poluare, microorganisme etc.), dar și intervențiilor asupra monumentului, care au provocat daune acestuia în mod direct sau indirect, prin: întreținere, manevrări, intervenții reparatorii ulterioare, necorespunzătoare.

Printre degradările constatate la structura de rezistență se pot aminti:

- deformările pereților produse din cauza mișcărilor seismice, variațiilor de umiditate, tasărilor terenului de fundare; aceste deformări ne arată că bârnele au alunecat unele față de celelalte, iar îmbinările nu au făcut față eforturilor de alunecare induse de încărcările orizontale din timpul seismelor;

- lemnul putrezit la peretele nordic, mai expus umidității; menționăm că scândurile de placaj mențin umiditatea lemnului de la structură, dar, în același timp, fiind puse pe șipci, probabil că permit și o anumită ventilare a acesteia;

- unele elemente ale șarpantei care au cedat datorită putrezirii lemnului atacat de carii; degradările sunt avansate, iar reparațiile au avut caracter de improvizație (proptelele căpriorilor);

- crăpături ale tencuielii interioare, mai ales la peretele nord, ceea ce înseamnă degradări ale structurii de rezistență, posibil putrezirea și deformarea acesteia.

Suprafața din lemn are o stare de conservare precară cu degradări multiple, produse în timp de acțiunea conjugată a factorilor de degradare mai sus enumerați, fapt ce impune declanșarea intervențiilor de consolidare, conservare-restaurare. Pereții din lemn prezintă urme de atac al insectelor xilofage și fragilizări ale materiei lemnoase. În urma unui examen vizual se poate face o clasificare a factorilor care au acționat în timp asupra monumentului și au dus la deteriorarea acestuia.

Un factor important care a condus la o stare de conservare precară este determinat de condițiile climatice, diferența de temperatură și umiditate, expunerea la soare și vânt, care au favorizat tensionări ale fibrei lemnului, fisuri superficiale, fisuri profunde, desprinderi, lacune parțiale sau integrale etc. Pereții exteriori prezintă lipsuri parțiale ale materiei lemnoase, fisuri cu distanțare pe urma îmbinărilor lemnului și depuneri masive de murdărie aderente. La nivelul lemnului se pot identifica și degradări specifice ca: orificii cauzate cu obiecte metalice (cuie, holzșuruburi, scoabe, agățători ș.a.), urme de contact cu materiale străine, de amploare mai mică, precum substanțe grase, fum de la lumânări etc. Partea de nord a bisericii prezintă o stare de conservare mai slabă. În general, suportul din lemn de stejar are o rezistență mecanică bună, fără degradări majore. Toată suprafața suportului este acoperită cu un strat de praf și murdărie aderentă, iar pe alocuri se pot observa așchieri din prelucrarea cu dalta, fără decolorare din plan, dar având o suprafață denivelată.

În ceea ce privește consolidarea structurii bisericii, s-au propus următoarele soluții de conservare și restaurare:

- consolidarea structurii de rezistență prin realizarea a două cadre de contravântuire, din lemn (structuri cu zăbrele), unul sub cafas, între naos și pronaos, și unul în spatele catapetesmei;

- refacerea șarpantei de acoperiș în totalitate;

- consolidarea planșeului din lemn prin înlocuirea grinzilor putrede și contravântuirea acestuia cu diagonale din platbandă metalică sau cu grinzi din lemn;

- desfacerea placajului la exterior și examinarea elementelor structurale; cele care sunt putrede înlocuindu-se total sau parțial;

- consolidarea fundațiilor prin camășuire cu o diafragmă din beton armat, cu goluri mari pentru aerisire;

- refacerea lucrărilor de sistematizare verticală în jurul bisericii și a trotuarelor din dale de piatră, pe un suport drenant care să permită eliminarea excesului de umiditate din zona soclului de piatră.

Lucrările de intervenție exterioare, la pereți, au în vedere mai multe etape de execuție, din considerente tehnice, dar și financiare.

Prima operațiune a constat în îndepărtarea mortarelor slabe care au fost aplicate necorespunzător. Apoi s-au îndepărtat depunerile aderente și neaderente de pe suprafața lemnului, atât pe cale chimică (diferiți solvenți), cât și pe cale fizică (acțiune mecanică). S-au completat bucățile de lemn lipsă sau aflate într-o stare avansată de degradare (atac xilofag sporit, diferite atacuri heterotrofe). Părțile completate sunt confecționate din aceeași esență ca originalul, în acest caz lemn de stejar. După îndepărtarea mortarelor, depunerilor și după ce s-au făcut completările necesare, a urmat stoparea atacului xilofag. După ce suprafața lemnului a fost curățată, s-a efectuat o operațiune de consolidare asupra părților de lemn desprinse și s-a făcut un tratament biologic, în etape consecutive cu diferite soluții (soluție hidrocarburică de Paraloid B-72, Paraloid B-69 în amestec cu soluție concentrată de Permetar). Spre final, după evaporarea totală a solvenților folosiți și după întărirea consolidanților, s-a efectuat o impregnare a suportului lemnos la cald cu un amestec hidrocarburic de rășini și ceară de albine. Apoi s-a continuat cu o vernisare a lemnului cu o soluție păstoasă din același amestec, urmând ca apoi suprafața să fie lustruită cu un material textil.

În cazul lucrărilor interioare de restaurare a ansamblului pictural se propune o serie de intervenții riguros organizate.

Prima operațiune constă în efectuarea unor teste de curățare, de absorbție, de aderență - care au rolul de a stabili atât solvenții, cât și concentrațiile optime care vor ajuta la îndepărtarea diferitelor depuneri existente pe suprafața picturală. De regulă, aceste teste se fac pe cale umedă, iar în funcție de problemele întâlnite, metodele pot fi combinate cu acțiunea mecanică. Pentru a determina concentrațiile optime care vor ajuta la curățarea suprafețelor, se va utiliza în primă fază apă distilată sau demineralizată, iar apoi, în funcție de necesitate, se va adăuga, după caz, alcool etilic, carbonat de amoniu etc., în concentrații mici.

Pentru a începe operațiunile de curățare trebuie examinate succesiv: rezistența sau sensibilitatea picturii; diversele materii străine care pot fi întâlnite pe suprafața unei picturi murale; diferiții agenți disponibili pentru efectuarea unei curățări și modul lor de acțiune; metoda de lucru care va fi urmată. În funcție de aceste considerații, se poate stabili o metodologie de lucru eficientă. Pentru a elimina diferitele materii străine de pe suprafața picturală, dispunem de o gamă largă de produse care trebuie folosite selectiv în funcție de materiile prezente, de rezistența sau sensibilitatea picturii originale. Sub acest context, distingem următoarele metode de curățare: de natură fizico-chimică și/sau fizico-mecanică.

Pentru suprafețele extinse, în curățările picturilor murale, sunt preferate metodele de curățare chimică pe cale umedă. Produsele principale care se folosesc în timpul operațiilor de curățare sunt apa distilată sau cea care conține diverse substanțe adăugate având rol de solvent. Toate substanțele folosite în operațiile de curățare trebuie cunoscute și testate. De asemenea, operațiunile de curățare nu trebuie începute până nu se cunosc date legate de tehnică, de starea de conservare a picturii, a concentrațiilor și a timpilor de contact. Pentru obținerea unei curățări unitare mai trebuie avut în vedere anumiți parametri: temperatura, umiditatea și ventilația zonei de lucru.

Pentru îndepărtarea materialelor aplicate în intervențiile anterioare se au în vedere chituirile cu mortar care au fost executate pe parcursul nenumăratelor intervenții de restaurare care au survenit în timp. Mortarele de intervenție care au fost aplicate pe lacunele din straturile de preparație depășesc marginile acestora, iar textura lor este rugoasă, ușor casantă, prin unele zone prezentând desprinderi ale marginilor. Compoziția acestor mortare diferă de cea originară, folosindu-se ciment, chiar și ipsos, motiv pentru care trebuie înlăturate și aplicate alte tipuri de mortare care să fie alcătuite din componentele originare (var, nisip, praf de marmură). De asemenea, trebuie respectată și metodologia de aplicarea a acestora: să nu depășească marginile lacunelor, să fie la nivel, să respecte gradul de porozitate cât mai aproape de original și să se poată interveni cromatic, fără să apară deteriorări din pricina materialelor folosite la prepararea lor.

Nu se va proceda la chituirea lacunelor de tencuială decât după ce s-a controlat cu grijă aderența picturii, în special la marginile lacunelor, și s-a efectuat eventual fixarea necesară, cu scopul de a evita orice risc de sfărâmare și de a asigura netezirea contururilor. Chituirea lacunelor are ca scop esențial pregătirea suprafeței murale pentru reintegrarea picturală. Aceasta trebuie să restabilească cât se poate de exact nivelul și textura tencuielii originare pe care este executată pictura. Pentru picturile pe tencuială pe bază de var se va proceda mai întâi, dacă este cazul, la umplerea lacunei până la nivelul arriccio-ului cu un mortar asemănător cu cel inițial. Oricare ar fi formula adoptată, suprafața care va fi acoperită cu mortarul propriu-zis va trebui bine udată cu apă înainte de a se proceda la aplicarea mortarului. De asemenea, unde este cazul, se va recurge la injectări în vederea consolidării straturilor de preparație/suport sau strat pictural.

Pe suprafața picturală din interiorul bisericii se găsesc foarte multe lacune la nivelul straturilor de preparație, apărute în urma umidității și a regimului de încălzire intermitent, precum și a intervențiilor umane realizate de-a lungul timpului. Aceste lacune au forme și mărimi diferite, dar și grosimi variabile. Unele lacune sau alte forme de degradare de pe suprafața picturală sunt greu vizibile din cauza nenumăratelor forme de depuneri care acoperă o mare suprafață din ansamblul pictural.

Fisurile care au apărut în straturile de preparație se datorează, în mare parte, incompatibilității dintre materialele folosite sau sunt cauzate de vibrații, tasări ale zidăriei soclului și ale terenului. De asemenea, fisurile au mai apărut și din cauza acțiunii unor factori de risc (cutremure, îngheț-dezgheț). În cadrul ansamblului pictural din biserică, se întâlnesc foarte multe fisuri, atât superficiale, cât și fisuri în stratul de arriccio sau la nivelul stratului de intonaco. O mare parte din fisurile superficiale se datorează îmbătrânirii materialelor, dar și regimului fluctuant de încălzire la care a fost supusă biserica de-a lungul timpului.

Aderența straturilor de preparație la suport este în general bună, prin unele locuri fiind observate ușoare desprinderi, de mică amploare. În urma unui test de examinare acustică și a unei presări ușoare, s-a constatat că unele zone din cadrul scenelor pictate prezintă o serie de burdușeli precum și desprinderi pe forme neregulate. Apariția desprinderilor și a burdușelilor se poate explica aici prin ipoteza unui viciu de tehnică, întrucât, în urma examinărilor vizuale directe, s-a constatat o grosime redusă a straturilor de preparație sau poate, în acele zone în care au apărut desprinderile, meșterul nu a presat foarte bine stratul de preparație. Se mai poate spune că la apariția acestor factori de degradare a stat și umiditatea de capilaritate sau cea de condens. Acțiunea sărurilor și degradările produse de acestea ocupă o regiune destul de mare din suprafața ansamblului pictural din cadrul bisericii. Sărurile prezente pe suprafața scenelor provin din toate materialele care fac parte din compoziția operei. Materialele folosite în intervențiile de restaurare făcute de-a lungul timpului și dozarea acestora necorespunzătoare, împreună cu procentul mare de umiditate și cu fenomenele produse de aceasta, precum: umiditatea de infiltrație, condens etc., au condus într-un mod rapid la apariția sărurilor și, odată cu aceasta, au apărut și fenomenele de degradare specifice.

Urme ale activității atacului biologic nu se pot vedea destul de clar din cauza depunerilor masive ce acoperă suprafața pictată, dar el este prezent sub un aspect și o colorație diversă în funcție de natură și stadiul de dezvoltare. Dezvoltarea organismelor vii în straturile de preparație și efectele de degradare a acestora sunt strâns legate de condițiile de mediu. Principalii factori care au favorizat apariția microorganismelor în straturile de preparație se datorează umidității, poluării, întreținerii necorespunzătoare, utilizării de substanțe biodegradabile într-un mod inconștient etc. Toate au favorizat o dezvoltare masivă a microorganismelor pe suprafețele murale din interiorul bisericii.

Intervențiile anterioare de restaurare care au fost executate de-a lungul timpului asupra bisericii au constat în repictări și suprapuneri de tencuieli necorespunzătoare, care, în timp și în combinație cu un regim fluctuant de temperatură și umiditate, au condus treptat la fenomenul de friabilizare și de macerare a straturilor de preparație. Mortarele de reparație care au fost aplicate peste zonele cu pierderi ale straturilor de preparație sunt diverse. Unele dintre aceste mortare care au fost aplicate peste lacune sau chiar fisuri sunt dure și compacte.

Pelicula de culoare de pe ansamblul pictural este afectată atât de intervențiile anterioare, cât și de umiditate, împreună cu toate fenomenele declanșate de aceasta: migrarea și recristalizarea sărurilor, atac biologic etc. Foarte multe porțiuni din stratul pictural prezintă solziri, eroziuni, abraziuni, lacune, slăbirea adeziunii stratului (exfolieri, alveolări), pulverulențe și săruri care sunt prezente în cantitate mare atât în substrat, cât și deasupra stratului pictural. De asemenea, pe suprafața picturală întâlnim și unele zone care prezintă depuneri aderente și neaderente care sunt pe alocuri fixate. Pulverulențele sunt prezente în special pe culorile de pământ (verdele veșmântului), culorile de proplasmă de la cap, mâini și picioare. Alterările cromatice ale peliculei de culoare au la bază procese de natură chimică sau microbiologică sub acțiunea poluării, a radiaților solare sau a miceților. În urma proceselor de alterare, pigmenții își pot modifica culoarea, mergând de la modificarea parțială până la cea totală a stării fizice și a celei chimice. Suprafețele pe care întâlnim procese ale alterării cromatice se prezintă sub diverse aspecte: casante, poroase, mate sau lucioase, porțiuni mai închise sau mai deschise, mai umede sau mai uscate ori apar ca pete negre.

Înainte de a începe restaurarea, s-au realizat teste pentru a decide metodologia de intervenție și pentru a stabili materialele și soluțiile potrivite. Asupra picturii murale s-au făcut trei tipuri de teste:

- teste de aderență;

- teste de absorbție;

- teste de curățare.

Testele efectuate asupra ansamblului pictural au început prin alegerea unor zone de pe suprafața picturală, urmând ca în acele suprafețe marcate să fie aplicate substanțele cu care se vor face testele. În timpul operațiunilor, au fost făcute fotografii și au fost consemnate date cu privire la acțiunea substanțelor testate. Testele s-au aplicat pe suprafețe care conțin culori diferite deoarece se cunoaște că fiecare tip de pigment reacționează diferit și se produc diferite forme de degradare și de deteriorare, în funcție de natura pigmenților.

Decorația catapetesmei prezintă depuneri masive de praf, fum, grăsimi, etc., neuniform distribuite, cu aglomerări în forma sculptată. Inițial, decorația catapetesmei a fost poleită cu foiță de aur, dar pe parcursul multiplelor operațiuni de restaurare făcute de-a lungul timpului, mai mult într-un mod empiric și fără o cunoaștere temeinică a tehnicii și a modului de lucru, toată suprafața sculptată este repictată cu un bronz auriu aplicat în strat gros necorespunzător, distribuit neuniform, acesta având un aspect inestetic. Se pot observa numeroase desprinderi ale stratului pictural, cracheluri și pulverulențe la nivelul repictărilor cu bronz și pierderi lacunare parțiale sau integrale. Acesta sunt localizate, în general, pe canturile formei, care au apărut fie datorită condițiilor de microclimat necorespunzătoare, fie datorită tehnicii de execuție defectuoase. Decorația sculptată mai prezintă pe alocuri zgârieturi superficiale, lovituri și pete de natură străină. Lacunele sunt datorate pierderii aderenței stratului pictural la suportul de lemn, ca urmare a tensionării diferențiate a acestuia sub acțiunea în timp a variațiilor bruște de temperatură și umiditate. Stratul pictural de pe forma sculptată conține grund, bolus ocru în marea parte a formei și un bolus roșu englez pe formele scoase în relief ale acesteia. Pelicula de culoare conține pigmenți, liant sau emulsie, care în timp, din cauza îmbătrânirii naturale și a factorilor de degradare care au acționat asupra sa, au dus la pierderea aderenței stratului pictural la suportul original din lemn și a componentelor sale între ele.

Prima etapă din intervențiile de conservare-restaurare va fi cea de îndepărtare mecanică a depunerilor de praf, pânze de păianjeni și microparticule prin desprăfuire, respectiv prin pensulație. Următoarea va consta în îndepărtarea stratului de depuneri aderente de pe suprafața formei sculptate, aici folosindu-se ca solvent o emulsie pe bază de gălbenuș de ou, curățarea propriu-zisă fiind făcută pe cale mecanică cu un bastoncini și vată hidrofilă împreună cu diferiți solvenți de diferite concentrații. După îndepărtarea depunerilor de pe forma sculptată, se vor îndepărta straturile de repictări ulterioare necorespunzătoare, respectiv stratul de bronz care a fost aplicat cu scopul mascării diferitelor degradări apărute la nivelul formei poleite și la nivelul stratului de bolus și grund. Pentru înlăturarea stratului de repictare se vor utiliza diferiți solvenți ca: Kromofag - o soluție decapantă pentru vopsele, care nu conține acizi sau baze, folosită pentru îndepărtarea straturilor de vopsele pe bază de ulei sau alchidice de pe suprafețele de sticlă, metal sau lemn. Stratul de repictare odată activat va fi îndepărtat mecanic cu bastoncini și prin tamponare cu vată. După îndepărtarea stratului de repictare, se vor îndepărta zonele lacunare cu margini desprinse active, dar și fisurile fără distanțare de pe urma îmbinării, apărute ca rezultat al variațiilor factorilor de mediu, respectiv umiditate și temperatură. Aceste desprinderi active și fisurile vor fi consolidate prin injectare și tamponare cu o soluție de clei cu o concentrație de aproximativ 12% la cald. Pe verso-ul icoanelor se vor utiliza ca decapant Kromofag pentru curățarea straturilor de vopsea. În această etapă se vor aplica succesiv mai multe comprese cu Kromofag. După înlăturarea compreselor, straturile de vopsea vor fi îndepărtate prin răzuire în sensul fibrei lemnului. După finalizarea operațiunilor de îndepărtare a straturilor de vopsea, se vor chitui lacunele existente de pe formele sculptate. Lacunele vor fi mai întâi pensulate cu alcool tehnic, în vederea emolierii acestora și pregătirii pentru chituire. Pe suprafața ce va fi chituită se va aplica o peliculă de soluție de clei diluat pentru a asigura o bună aderență. După uscarea peliculei de clei pregătitoare, lacunele vor fi umplute la nivel cu ajutorul unei spatule, cu un chit pe bază de praf de cretă și soluție de clei de pește cu o concentrație de 12%, la cald. Fisurile fără distanțare se vor pregăti în același mod și vor fi umplute prin chituire la nivel. Următoarea etapă va fi cea a finisării prin șlefuire umedă cu o emulsie de ou diluată sau șlefuire uscată cu un șmirghel fin, în vederea integrări cromatice sau a poleirii ce urmează a fi aplicate. În vederea curățării stratului pictural de pe icoane, se vor efectua teste diferențiate de solubilizare - în care se va urmări îndepărtarea depunerilor aderente, curățarea vernisului, reactivarea lui.

După finalizarea operațiunilor de consolidare a desprinderilor existente, îndepărtarea depunerilor de diferite tipuri, chituirea lacunelor și curățarea repictărilor, va urma efectuarea integrării cromatice a diferitelor zone prezente atât pe zona sculptată, cât și pe suprafața picturii. Integrările cromatice se vor realiza prin metodele tratteggio, ritocco și velatura. În final, suprafața pe care s-a intervenit va fi protejată cu un vernis.

Suprafețele decorative sculptate vor trebui poleite cu foiță de aur prin tehnicile tradiționale. Acestea constau în aplicarea unei pelicule de grund pe bază de clei de oase și praf de cretă, apoi a unui strat de bolus (ocru sau roșu englez, în funcție de original), urmând să se aplice mixtionul (liant folosit pentru fixarea foiței de aur) pe bază de ulei, cu timp de uscare 12-24 ore. După ce mixtionul va începe să tragă, se va așeza foița de aur cu ajutorul unei pensete și al unui penson moale (păr de veveriță), iar suprafața se va lustrui cu o catifea în vederea uniformizării. După această operațiune, foița se va fixa cu ajutorul șerlacului (soluție pe bază de alcool tehnic) care are rol protector (împiedică oxidarea, exfolierea foiței de aur și are rol de uniformizare cromatică).