stud.-arh. Mihai Alexandru Bucălău   |   îndrumător: prof. univ. dr. arh. Virgiliu Onofrei

Istoria localităţii Roşia Montană este strâns legată de istoria exploatării zăcămintelor aurifere (spălarea nisipurilor aluvionare şi extracţia minereului aurifer).

În centrul localităţii, într-un cadru natural favorabil datorat terenului uşor accidentat şi unei panorame perimetrale atractive, s-a propus realizarea unui muzeu dedicat prezentării şi cercetării istorice a activităţii extractive şi de prelucrare a minereurilor de fier, argint şi aur.

Ansamblul, aflat în vecinătatea unui ţesut de clădiri vechi cu valoare de monument, se dezvoltă în cea mai mare parte în subteran, generând două curţi interioare, folosite pentru expunere protejată în aer liber a utilajelor de prelucrare a sterilului şi a sistemelor de decantare.

Suprateran, volumul creează impresia a trei corpuri distincte, contrastând cu ţesutul existent.

În aparenţă un volum introvertit, în care plinul domină, datorat constrângerii de a obţine o suprafaţă de expunere optimă, compoziţia dezvoltă un dialog cu piaţa, acest lucru fiind posibil prin scoaterea în exterior a circulaţiilor. Astfel, ele devin piese independente în această ecuaţie şi sunt înglobate în volume de sticlă, facilitându-se explorarea vizuală a împrejurimilor de pe diferite cote şi unghiuri de percepţie.

În ansamblu, anvelopa clădirii face analogie la cele trei masive muntoase dominante din zonă, mai exact, la cei trei vulcani care au favorizat apariţia filoanelor aurifere din scoarţa terestră, şi este modelată din suprafeţe poligonale, amintind şi de forma secţiunii trapezoidale a galeriilor săpate în munte.

Structura metalică, mereu lăsată la vedere, asociată cu patina metalică de cupru de pe faţade, trimite cu gândul la un complex industrial, idee indusă şi de circulaţiile verticale şi orizontale plasate în exteriorul masivului opac.

Înălţimea, forma şi consola volumului dominant au rolul de a crea un reper puternic în zonă şi de a marca accesul în incintă. Legătura dintre muzeu şi piaţa veche se realizează prin intermediul unei pasarele metalice, o punte de tranziţie între nou şi vechi. S-a dorit o extindere a spaţiului public din piaţa deja existentă şi obţinerea unor promenade şi belvederi menite a pune în valoare cadrul natural existent.

Volumul central adăposteşte un spaţiu de primire a vizitatorilor, având şi rol de distribuţie către toate celelalte spaţii. Acesta adăposteşte în interiorul sau la nivelurile superioare un spaţiu expoziţional variat, destinat prezentărilor cu caracter temporar. Nivelurile inferioare cotei de primire adăpostesc un vast spaţiu expoziţional destinat expunerii permanente a unor elemente, obiecte şi utilaje folosite în diferite etape istorice la exploatările miniere.

În esenţă, proiectul  propune revitalizarea pieţei deja existente, o extindere a acesteia în favoarea spaţiului public, o relaţie de dialog cu cadrul natural şi, mai ales, realizarea unui spaţiu interior nou, cu o funcţiune nouă, care să atragă după sine o dezvoltare culturală a zonei, prin promovarea şi aducerea în centrul atenţiei a unei îndeletniciri cu o tradiţie datată încă de pe vremea romanilor, care şi-au lăsat amprenta prin sutele de galerii ce urmăreau filoanele aurifere.