Moldova / Săli pentru studiu și spectacol
Proiect premiat la Bienala de Arhitectură Iași 2009
Șef proiect: arh. Daniel Vișan
Colaboratori:
arh. Răzvan Nica
arh. Alexandru Popovici
Acustică: prof. dr. ing. Alexandru Vereș
Structură : prof. dr. ing. Ionel Gosav
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași își desfășoară activitatea în multe imobile situate în diverse zone ale orașului. Complexul din str. Horia, care asigură spațiile pentru învățământul din domeniile muzicii și teatrului, este un conglomerat de clădiri diverse, din secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea.
Una dintre acestea, cu parter și etaj, în care au funcționat în ultima perioadă laboratoarele Catedrei de Motoare Termice ale Universității Tehnice „Gh. Asachi”, a fost consolidată și refuncționalizată în vederea asigurării unor spații destinate atât învățământului de specialitate, cât și spectacolelor studențești.
Prin modificarea parțială a clădirii existente s-au putut realiza: o sală de teatru, o sală de concert, patru săli mici pentru repetiții, spații pentru actori și muzicieni. Pentru organizarea unui acces independent și a circulației verticale, clădirea a fost extinsă cu un volum vitrat.
În spațiul central, oferit de conformația clădirii existente, au fost amplasate: la parter - o sală pentru teatru, cu o capacitate de 84 de locuri, la etaj - o sală pentru muzică, cu 77 de locuri.
Conformația volumului sălilor, a pereților și a plafoanelor se subordonează cerințelor acustice specifice fiecărei săli în parte. Finisajele utilizate la ambele săli sunt: placajele din lemn, cu suprafețe lise și perforate, iar pentru pardoseală - mochetă.
La teatru, dotările pentru spațiul scenei, complet negru, sunt reduse la o grilă metalică suspendată la plafon. Ceva mai generoase sunt posibilitățile de amplasare a iluminatului necesar scenei. Ulterior, sala de teatru a primit, în detrimentul numărului de locuri, spații pentru regia de sunet și lumină.