Diplome Facultatea de Arhitectură - UPT 2012: Centru de cultură și cercetare arheologică, Paestum, Italia

autor proiect: Alina Nariță

îndrumător: arh. Dragoș Borcan

Ideea de a propune crearea unui Centru de cultură și cercetare arheologică la Paestum, în Italia, s-a ivit în urma studiilor efectuate pe situl arheologic și în vecinătatea sa. Parcul arheologic este localizat la aproximativ 100 km de Napoli, într-o regiune în care activitatea principală este agricultura și care face parte din Patrimoniul UNESCO împreună cu Parcul Național Cilento și situl arheologic de la Velia.

Conform cercetărilor arheologice, Paestum a fost fondat în jurul anului 625 î.H., fiind una dintre coloniile Magnei Grecia din sudul Italiei. Între 550 și 450 î.H. au fost construite trei temple faimoase: Basilica, Templul lui Cerere și Templul lui Neptun. Orașul a fost mai apoi cucerit de romani devenind Paestum Romana. În secolele care au urmat, romanii au organizat orașul în funcție de Cardo și Decumanus, construind și Capitoliul, Amfiteatrul și alte clădiri publice, precum și locuințe private. După declin, Paestum a fost izolat și abandonat de cetățeni între secolele al VIII-lea și al IX-lea d.H. Redescoperirea sa a avut loc în 1752 și se datorează lui Carlo al III-lea de Borbone, care a construit strada ce traversează parcul pe direcția nord-sud.

În secolul al XX-lea, layer-ul de piatră de calcar ce îmbrăca clădirile a fost distrus, având efecte negative ireparabile asupra straturilor anterioare din perioada greacă. În ciuda bogatei sale valori culturale, în prezent, turiștii preferă să petreacă timpul la plajă decât să viziteze situl. În afară de șase festivaluri anuale, lipsesc activitățile culturale periodice, iar țesutului rural i s-au atribuit exclusiv funcțiuni comerciale sau hoteliere, care în afara sezonului estival sunt închise și întreaga zonă este părăsită.

Nevoia pentru activități culturale permanente este augmentată de reluarea lucrărilor de cercetare arheologică prevăzute în PUC-ul comunei Capaccio. În consecință, vor fi necesare spații pentru cercetare, depozitare și expunere a materialelor.

Legătură fizică a orașului antic cu marea se realizează prin intermediul străzii Via Nettuno, stradă de categoria a treia, neînsoțită de piste de biciclete sau trasee pietonale care să încurajeze relația dintre parcul arheologic și mare.

Conform aceluiași PUC, campingurile aflate în aria de protecție a parcului arheologic trebuie mutate în afara limitei acestuia, lăsând astfel pe partea nordică a Viei Nettuno o zonă pustie și nevalorificată. Pentru a putea diminua dezavantajele produse de un management prost și un turism nesustenabil, este nevoie de un proiect de revitalizare. Proiectul nu trebuie să se limiteze cerințelor de satisfacere a lucrărilor de cercetare arheologică, ci trebuie să ofere spații publice utilizabile de către toți, chiar și de cei care nu participă la evenimentele culturale. În acest scop, între Via Nettuno și clădirea propriu-zisă este amenajată o piață publică din care se poate ajunge la o cafenea care oferă posibilitatea de a admira priveliștile înspre parcul arheologic și peisajul natural care îl înconjoară. Însăși conceptul proiectului de arhitectură se inspiră din starea de ruină în care se găsește Paestum astăzi. Ideea este materializată prin cinci volume masive care să fie căzute pe pământ într-o dezordine aparentă. Volumele sunt orientate fie paralel cu malul mării și străzile din nucleul rural în care sunt integrate, fie paralel cu Cardo și Decumanus, caracteristice parcului arheologic. Funcțiunile sunt organizate pe două niveluri: parterul găzduiește funcțiuni culturale (săli de expoziție, săli de conferință, biblioteca și o sală multifuncțională), iar la demisol se găsesc departamentul de arheologie cu depozitele aferente, cu săli de workshop pentru studenți și copii, cu restaurant și camere de cazare etc. Din acest motiv, există două accese principale. Unul deservește parterul și este destinat a fi utilizat de către participanții și vizitatorii expozițiilor și spectacolelor, iar celălalt pentru a se accede în departamentul de cercetare. Înălțimea celor cinci corpuri este de aproximativ 12 metri deasupra cotei terenului și nu întrece nici înălțimea parcului arheologic, fiind mai mică cu 4 metri, nici înălțimea turnului militar Torre di Mare a cărui înălțime le depășește cu 40 cm. Construcția este integrată în peisajul care o înconjoară. Rampe de pământ și vegetație se ridică deasupra sau printre volume astfel încât spațiile interioare și exteriorul să intre în dialog. Una dintre aceste rampe este transformată într-un amfiteatru în aer liber, legând spațiul public din fața clădirii cu zona de cafenea aflată la etaj, de unde vizitatorul poate admira împrejurimile și parcul arheologic. De pe treptele sale se pot vedea marea și turnul militar.

Estetica contemporană a fațadelor este inspirată din stilul de arhitectură roman la care raportul plin-gol al fațadei înclină în favoarea plinului. Dispoziția suprafețelor vitrate fac trimitere la vechea credință a grecilor în zeii antici.

Structura de rezistență a clădirii a fost stabilită în concordanță cu mesajul care se dorește a fi transmis și cu cerințele de intervenție în apropierea siturilor arheologice. Din acest motiv, a fost aleasă o structură cu deschideri mari astfel încât aria de fundare să se reducă. Din motive de rezistență la seism, am ales o structură de beton armat monolit turnat între blocuri de piatră de tuf vulcanic (material local caracteristic) care să transmită încărcările prin intermediul unor fundații elastice. Grosimea de 25 cm a stratului de piatră de la interior și de la exterior asigură și un transfer termic redus, astfel încât temperaturi răcoroase să poată fi menținute pe timpul verii. În acest mod, structura are rigiditate, capacitate portantă, ductilitate și stabilitate și, în același timp, respectă caracteristicile istorice ale zonei. La parter, iluminarea se face prin luminatoare zenitale așezate în dreptul golurilor din planșeul casetat care se continuă cu tuburi de plexiglas mat până la demisol, asigurând astfel o ventilare naturală a atelierelor de lucru. Strategia a fost dezvoltată în concordanță cu cerințele ICOMOS astfel încât comunitatea locală și tinerii să fie implicați în activități inspirate din background-ul cultural. Rezultatul final constă într-o intervenție care nu contrastează și devine parte integrată în peisaj. Astfel, oamenii se vor simți încurajați să investigheze nu doar obiecte și tehnici antice de lucru, ci și evenimentele politice și factorii sociali care au dus la cristalizarea societății actuale și, în consecință, să dezvolte mândria și dorința de respectare a patrimoniului cultural moștenit.