Arthur C. Danto - Transfigurarea locului comun. O filosofie a artei

Editura IDEA Design & Print, Colecția Balcon, Cluj, 2012

Iată o lucrare care sosește, într-un fel, cu o dublă întârziere: mai întâi pentru că traducerea în limba română apare la 31 de ani distanță față de versiunea inițială. Apoi, pentru că însuși originalul și-a îngăduit o îndelungă gestație, ale cărui începuturi coincid cu „starea de intoxica-ție filosofică” (după cum mărturisește chiar autorul), prilejuită de schimbarea de paradigmă artistică produsă de arta pop, și al cărui orizont conceptual ne trimite chiar mai departe în timp, până la momentul avangardelor istorice. În cel de-al doilea caz avem de-a face cu o întârziere bine-venită: căci este scrisă la vârsta maturității filosofice a lui Arthur C. Danto, vârstă la care argumentele capătă maximă claritate și precizie. În același timp, avem de-a face cu o lucrare care datorează imens condițiilor de producție ale artei ultimului secol, artă despre care Danto crede că a devenit conștientă de sine însăși, devenind propria sa filosofie. O carte, deci, la fel de mult despre revoluțiile lumii artei, cât și despre „sfârșitul istoriei artei”, care fără îndoială nu rezistă tentațiilor unei teorii unificatoare. Danto se află în căutarea diferențelor specifice, a ceea ce ar putea explica de acum evidenta injustiție a artei contemporane, faptul că anumite obiecte pe care le descriem drept „artă” nu diferă din punctul de vedere al examenului perceptual de obiectele proximității noastre cotidiene. La fel de mult, ne întrebăm, împreună cu autorul, cum se face că cele dintâi împărtășesc același statut ontologic cu, de exemplu, pânzele Renașterii? Și, dată fiind această stare de fapt, de ce nu suntem cu toții artiști, deși fiecare dintre noi am putea produce obiecte precum cele întâlnite adesea în spațiile muzeelor și galeriilor de artă?

(Vlad Morariu)