Consolidare, restaurare, refuncționalizare. Palatul vechi al Băncii Naționale a României, strada Lipscani, nr. 25

Scurtă prezentare

Valoarea arhitecturală a palatului Băncii Naționale a României din strada Lipscani, numit și Palatul vechi, marchează un moment aparte pentru arhitectura sfârșitului de secol al XIX-lea din București.

Clădirea se distinge prin armonia proporțiilor, echilibrul volumelor și o bogăție ornamentală specifică arhitecturii edificiilor publice europene ale epocii.

Arhitectura palatului a impus stilul eclectic de factură academică ca mod propriu de exprimare pentru clădirile publice de primă importanță și a schimbat modul de percepere al centrului comercial al Bucureștilor.

Ceea ce îi conferă un loc privilegiat este expresia caracterului de bancă: o inevitabilă monumentalitate căreia îi este asociată o forță expresivă prin regularitate, echilibru, distincție și masivitate, o deschidere ponderată spre stradă, iar, în interior, realizarea Sălii Ghișeelor conform celor mai noi norme europene ale vremii și o atentă ierarhizare a spațiilor.

Clădirea a suferit în timp mici modificări care nu au afectat însă ansamblul - adăugiri, restaurări, recondițio-nări - iar pentru a face față cerințelor lumii financiare moderne, i s-a alăturat în 1940 un nou palat, cel din Strada Doamnei, cu care funcționează și astăzi ca un tot unitar.

Este remarcabil faptul că Palatul vechi, gândit și construit pentru Banca Națională a României, și-a păstrat neîntrerup destinația și integritatea, fiind o imagine definitorie a unei instituții bancare de cel mai înalt prestigiu.

Starea clădirii la începutul anilor ’90

După 1990, primul deceniu a lansat Banca Națională, ca de altfel întreaga societate românească, într-o perioadă de profunde transformări. Palatul rezistase timpurilor. Împlinise 100 de ani, păstrându-și prestigiul și autenticitatea. A asimilat transformările funcționale impuse de vremuri, fără să-și fi denaturat prestanța. A suportat calamitățile, fără să-și fi știrbit integritatea. Palatul își sporise în mod clar valoarea.

Starea sa însă oglindea faptul că, pe parcursul ultimei jumătăți de secol (1940-1990), nu se realizaseră lucrări de conservare sau restaurare, ci doar de întreținere și reparații, de multe ori de o calitate îndoielnică. Chiar și modul de utilizare a spațiilor era impropriu.

Imobilul avea nevoie de intervenții masive în lucrări de modernizare, restaurare a valorilor de patrimoniu, consolidare și refacere a tuturor categoriilor de instalații.

Restaurarea și refuncționalizarea palatului se impunea cu atât mai mult cu cât funcționarea actuală a băncii, inclusiv prin utilizarea sistemelor informatice, stabilește o altă relație cu publicul, care schimbă succesiunea tradițională a spațiilor. Conducerea băncii a hotărât începerea procesului de consolidare, restaurare și refuncționalizare. Amploarea fără precedent a demersului a solicitat un plan realist și coerent, dublat de o decizie fermă. Primul deceniu a fost consacrat fundamentării deciziei, documentării, cercetării, realizării studiilor istorice și a proiectării, iar din anul 2003 s-a deschis șantierul, au început lucrările.

Citiți textul integral în numărul 6/2012 al revistei Arhitectura.