Arhitecții români și detenția politică 1944-1964. O carte-eveniment

Mă grăbesc, spre imediată lămurire, să vă dau și subtitlul acestui volum apărut recent la Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului: „Între destin concentraționar și vocație profesională“. Aceasta, deoarece claritatea este unul dintre atributele esențiale ale limbajului, iar faptul că această carte este un eveniment editorial fără precedent este lucrul pe care vreau să-l subliniez dintru-nceput. Am citit, începând cu 1990, memorii și jurnale ale foștilor deținuți politici din România, am alergat într-un suflet în 1995 s-o cunosc pe Elisabeta Rizea la Biserica Stavropoleos și s-o ascult preț de câteva ore, pentru a mă cutremura de atunci încolo pentru totdeauna, am urmărit emisiunea Luciei Hossu-Longin, Memorialul durerii, încercând, copil crescut în comunism fiind, să-nțeleg cât mai bine istoria recentă pe care eu o-nvățasem la școală complet diferit de ceea ce, iată, începea a mi se revela după 1990.

Și am privilegiul ca, după 24 de ani de parcurgere a zeci de volume de literatură subiectivă, să mă aflu în fața unei cărți-monument, semnată de arhitectul Vlad Mitric-Ciupe, o lucrare exhaustivă ce adună între paginile sale destinele tuturor arhitecților români care au îndurat detenția politică începând cu 1944 și până în 1964, cu o excepție de la acest interval, și anume arhitectul Ion Fiștioc, arestat în 1987, care este și artist plastic, un om pe care l-am cunoscut la începtul anilor ’90, când a expus la Galeriile de Artă ale Municipiului București. Excepționalul merit al autorului rezidă în strângerea între aceleași copeți a unui uriaș material documentar pe care l-a parcurs în mii de ore de studiere a arhivelor și de intervievare a supraviețuitorilor sau a urmașilor lor, un extraordinar corpus de text fiind aceste mărturii inedite. „Prezentul studiu pornește de la această incontestabilă stare de fapt: insuficienta (re)cunoaștere a relației arhitecților cu regimul comunist - în special în primele decenii ale acestuia. Pași au fost făcuți, amintind aici contribuțiile valoroase ale profesorului Augustin Ioan, continuând cu volumele memorialistice ale arhitecților Gheorghe Leahu și Ioan Mircea Enescu, inițiativa de excepție a doamnei doctor arhitect Curea Viorica, amin-tirile în dialog ale fostului arhitect-șef al Capitalei, Alexandru Budișteanu, cercetările doamnei pro-fesor Ana Maria Zahariade, recenta analiză foarte consistentă a domnului Alexandru Panaitescu și altele. Cu toate acestea, deși dimensiunea represivă a comunismului a fost evocată, subiectul tragediei prin care au trecut unii membri ai breslei este doar firav atins, existând, firește, explicații pentru aceasta. Promovând un sondaj la nivelul tagmei noastre, al cărui rezultat a confirmat ipote-za inițială - nivelul extrem de scăzut al cunoașterii în legătură cu arhitecții condamnați pe motive politice în perioada 1944-1964, oportunitatea demarării unui studiu, ale cărui dimensiuni și fina-litate nu le-am putut bănui inițial, se afirma aproape de la sine“, mărturisește autorul în cuvântul său introductiv. Ceea ce însă nu spune Vlad Mitric-Ciupe, și cred că asta se datorează exclusiv discreției sale ultraelegante, este ce efort extraordinar a presupus configurarea acestui studiu. Numai că autorul nostru, arhitect la rându-i, a fost determinat să facă acest efort, fiind extrem de conștient că realizează o lucrare de pionierat, una fără de care nimic pe această temă nu se va mai putea scrie la noi vreodată. Nimeni nu s-ar putea încumeta să se apropie de subiect fără a consulta volumul pe care am ales să vi-l prezint de această dată. Asta pentru că, în domeniu, această carte este deja sine qua non. „Am ales să detaliem 75 de cazuri în condițiile în care celelalte situații încă nu sunt clare, așteptându-se accesul la dosarele personale din arhiva C.N.S.A.S. Asupra cifrei propriu-zise, con-siderăm că un singur comentariu este suficient: așa cum am mai afirmat, la debutul cercetării noastre se cunoșteau la nivelul breslei doar câteva nume de arhitecți întemnițați. Cineva afirma, la un moment dat, că ar fi important studiul pe care îl propunem în condițiile în care am reuși să identificăm arhitecți care s-au opus comunismului prin intermediul operei lor. La final, rămânem la ideea inițială - nu prin operă putea arhitectul să reziste sau să protesteze, dar a făcut-o în multe alte forme, întreg spectrul detaliindu-l prin intermediul celor 75 de cazuri. Izbitoare a fost și constatarea diversității acestora, referindu-ne aici la vârstă, gen și calificare profesională (elevi, studenți, diplomați), putând aplica chiar și un criteriu etnic, dacă ne gândim la arhitecții cu origini ungurești, evreiești, germane, italiene și aromâne, cu toții împărtășind soarta românilor majori-tari. În aceeași logică se înscriu și diferitele încadrări juridice pentru cei condamnați, întemnițarea prin internare administrativă, presiunile la care au fost supuși după eliberare. Acest spectru larg ne-a determinat să analizăm toate cele 75 de situații, considerând că fiecare reprezintă o piesă a unui puzzle extins pe care ne-am dorit să-l închidem“, continuă autorul.

Cutremurătoare sunt declarațiile date în timpul cumplitelor anchete de către unele din marile nume ale arhitecturii românești din prima jumătate a secolului al XX-lea, maeștri cărora le datorăm configurația arhitectonică a Capitalei și nu numai, nume precum principele G.M. Cantacuzino, Constantin Iotzu, Eugen Botez, Constantin Joja, Ion D. Enescu, Arghir Culina, asta dacă mă opresc aici cu enumerarea. Și mă voi opri fiindcă Vlad Mitric-Ciupe și-a structurat lucrarea periodizând-o și incluzând toți arhitecții care au fost arestați și condamnați în fiecare dintre anii intervalului 1944-1964. Așadar, vom găsi câte un minicapitol dedicat fiecărui arhitect, acesta incluzând biografia, motivul arestării, care este bineînțeles un pseudomotiv, declarațiile pe care arestatul a fost obligat să le dea anchetatorilor în condiții care sunt descrise pe larg în interviurile pe care autorul le-a luat supraviețuitorilor și rudelor celor dispăruți, uneori declarații și note ale anchetatorilor, textul sentinței și extrase, unde a fost cazul și a existat material documentar, din memoriile scrise la mult timp după eliberare, adică atunci când a fost sigur ca ele să poată fi scrise, pentru că acești oameni au fost urmăriți de Securitate, pas cu pas, până în 1989. Abuzul regimului nou-instaurat în România asupra acestor artiști a căror profesie începea, imediat după 1944, să fie privită ca fiind caracterizată de decadență este unul fără putință de tăgadă, manifestat nu doar prin impunerea în arhitectură a curentului sovietic, ci, în modalitatea cu adevărat atroce, prin arestarea și întemnițarea unora dintre corifeii arhitecturii românești. Despre destinele concentraționare ale acestor arhitecți (și nu numai) ne vorbește cartea lui Vlad Mitric-Ciupe, o carte-eveniment și o carte-document deopotrivă, conținând bogate extrase din arhivele C.N.S.A.S și o ilustrație extraordinar de generoasă pentru fiecare caz prezentat. Demersul autorului-arhitect este unul pe care vă rog să-mi dați voie să-l aplaud în picioare și-n fața căruia să mă înclin, acestea două deoarece, citindu-i cartea, una pe care n-o poți parcurge altfel decât pe-ndelete, mi-am putut reconstitui îmbogățit o epocă din care informațiile privind soarta arhitecților și a arhitecturii acelei perioade, în general, erau foarte puține și disparate, găsite în memoriile scriitorilor deținuți politic în aceeași perioadă și care aveau arhitecți în familie sau printre prieteni.

Arhitecții români și detenția politică 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională

Autor - Vlad Mitric-Ciupe

Editura Institutului Național

pentru Studiul Totalitarismului

ISBN - 978-973-7861-58-0

An apariție - 2013

Număr de pagini - 560

Format - 17x24

Prefață - prof. dr. arh. Sorin Vasilescu

Cuvânt de încheiere - prof. dr. Radu Ciuceanu

Volumul poate fi achiziționat de la sediul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismu-lui, str. Arh. Grigore Cerchez, nr. 16, sector 1, București, de la sediul Uniunii Arhitecților din România, precum și din rețeaua Cărturești și Librăria Mihai Eminescu din București.