Desenul în arhitectură. Trasarea de linii în jurul unor idei

„Desenul este un gest expresiv care beneficiază de avantajul permanenței.”

Henri Matisse Arhitectul implicat în procesul de creație își dezvoltă un limbaj vizual figurativ propriu. Acest univers personal este alcătuit din însemnări, schițe preliminare, detalii, fotografii și planuri - unelte indispensabile celui înzestrat cu talent și fantezie.

Desenul de arhitectură nu este ilustrativ. El constituie mijlocul principal de exprimare a gândirii vizuale, anticipând, totodată, forma finală a proiectului. În urma acestui proces, ideile arhitectului prind formă.

Desenul înseamnă comunicare, deoarece artistul folosește un anumit limbaj pentru a-și promova ideile. Acest cod grafic este alcătuit dintr-un alfabet și o „gramatică” universal acceptate. Arhitectul recurge atât la formulări grafice convenționale, cât și la modalități proprii de exprimare, dobândite pe parcursul evoluției sale profesionale. Desenul de mână reflectă moduri de gândire și trăire, fiind sincer, direct și personal.

Reprezentarea de arhitectură a creat o adevărată cultură a imaginii, supusă unei permanente reinterpretări, adevărată oglindă între realitate și fantezie.

Desen, schiță, crochiu

Reprezentarea grafică a impus ca termen general cuvântul desen. Schița și crochiul indică îndeosebi tehnici grafice specifice. Schița conține puține detalii, precizia și acuratețea sunt relative, constituind un stadiu preliminar desenului elaborat. Schița poate însemna și reprezentarea tridimensională digitală, în manieră „wire-frame”, a unui obiect.

Arhitecții elaborează schițe pe întreaga durată a procesului de creație, dar și pentru a putea comunica mai ușor cu propriii colegi sau cu clienții.

Executarea unui desen implică trasarea de linii, folosindu-se tehnici, metode și mijloace diferite, specifice fiecărei epoci istorice. Linia sugerează mișcare, fiind rezultatul acțiunii mâinii, actul desenului însemnând trăire, gândire, intimitate și individualitate. Desenele de arhitectură nu sunt întotdeauna foarte frumoase, valoarea lor depinzând de calitatea informației pe care o conțin, și nu atât de aspect.

Este demn de remarcat faptul că, de-a lungul timpului, arhitecții recurg deseori la idei, soluții și abordări asemănătoare, fără ca între ei să existe legături culturale, istorice sau geografice. Prezența similarității este atribuită acelor logici și filosofii pe care orice arhitect le dezvoltă în etapele procesului desenului.

Un timp al primenirilor

Atunci când calculatoarele au devenit foarte populare, a fost limpede, chiar și pentru cei mai sceptici, că trăim o perioadă marcată de neliniște și schimbări rapide. Pentru că fiecare descoperire tehnologică este însoțită de un nou mod de a gândi și de a percepe lumea, a existat un început dominat de reticență pornită din conservatorism, pentru ca ulterior, în arhitectură, să fie exploatate din plin beneficiile tehnologiei digitale. Mai mult, dacă în perioada de pionierat computerul părea o alternativă, acum viața fără el a devenit de neconceput. Aceste „mașinării infernale” au afectat nu numai felul în care percepem desenul în arhitectură, dar și modul în care el este aplicat.

Implementarea tehnologiei digitale în proiectarea de arhitectură a presupus încercări și experimente laborioase, limitate, inițial, la desenul în două dimensiuni. Astăzi a devenit comună reprezentarea tridimensională, în imagini de calitate fotografică ridicată sau în animații veridice, a unor construcții inexistente, aflate doar la stadiul de proiect.

Cu toții am constatat, cu uimire, cât de mult au evoluat lucrurile în ultimii ani în privința reprezentărilor de arhitectură. Dacă la debutul lor acestea apăreau ca niște desene naive, pline de stângăcii, acum o parte dintre ele pot constitui veritabile lucrări de artă, demne de a fi expuse în muzeele lumii.

Desenul digital

Apariția tehnologiilor digitale generate de introducerea și folosirea computerelor a făcut posibilă realizarea unei game foarte întinse de forme bidimensionale sau tridimensionale complexe, crearea de reprezentări și simulări destinate studiului și proiectării de arhitectură.

Prezent în arhitectură de peste două decenii, desenul digital a impulsionat evoluția reprezentării perspectivelor, influențând felul în care ele sunt realizate, prezentate și totodată percepute. Există programe cu ajutorul cărora pot fi construite, într-un timp relativ scurt, perspective de calitate și complexitate remarcabile. Obiectivul zămislit în spațiul virtual poate fi, practic, redat din orice unghi, iar perspectivele pot fi pe tablou vertical sau oblic, la unul, două sau trei puncte de fugă.

Fotorealismul este o formă de reprezentare digitală a perspectivei de arhitectură care are calități apropiate de cea a fotografiei. Aceste realizări surprind obiectivele tridimensionale într-o manieră realistă, prin care volumele, materialele, lumina, umbrele, anturajul și atmosfera sunt redate astfel încât să reproducă realitatea cât mai fidel. Fotorealismul câștigă tot mai mult teren în detrimentul reprezentărilor tradiționale, pentru că astfel spațiul proiectat poate fi explorat vizual înainte de a fi construit propriu-zis.

Reprezentarea digitală a arhitecturii constituie termenul generic atribuit lucrărilor și activităților care promovează, utilizează și aplică tehnologia digitală în domeniul arhitecturii. Impactul noilor tehnologii este revoluționar și se reflectă atât în procesul creativ, cât și în tehnicile și metodele legate de reprezentarea de arhitectură. Tehnologia digitală a schimbat practicile tradiționale și a introdus așa-numita proiectare asistată de calculator. Au fost create astfel noi modalități de exprimare artistică dar, totodată, a apărut și posibilitatea standardizării, uneori excesivă, în procesul de proiectare, aspecte care au condus la dezbateri aprinse privitoare la însuși rolul și contribuția arhitectului în era digitală.

Desenul obținut cu ajutorul computerului implică un proces grafic care permite studiul și simularea spațiilor proiectate ca și cum ele ar fi reale. Prin modificarea geometriei, a cromaticii, a materialelor, a condițiilor de lumină și a unghiurilor sub care sunt privite, obiectele 3D pot căpăta proprietăți aparte, greu de imaginat în urmă cu o generație. Planurile, vederile și secțiunile realizate prin metode academice tradiționale pot fi înlocuite cu succes de reprezentări complexe și dinamice.

CAD

Mediul CAD oferă posibilități impresionante în desenul realizat în două și trei dimensiuni. El constituie o unealtă extrem de prețioasă nu numai în construcții și arhitectură, dar și în industriile de automobile, navale sau aerospațiale. Totodată, acesta este folosit la realizarea animațiilor și a efectelor speciale, cu aplicații majore în cinematografie și publicitate.

Proiectarea asistată de calculator este aplicată în aproape toate birourile de arhitectură din lume, fiind folosită la elaborarea tuturor genurilor de proiecte, de orice anvergură: construcții rezidențiale, clădiri de birouri, spații comerciale, spitale, clădiri industriale, studii urbanistice. Utilitatea, eficiența și anvergura proiectării asistate de calculator sunt atât de mari încât autorul acestor rânduri s-a folosit de binefacerile ei pentru a realiza chiar și sigle sau a pagina integral cărțile sale. Programele care lucrează în trei dimensiuni oferă libertate și posibilități depline pentru construirea suprafețelor și a volumelor prin operații ce vizează forme complexe, extrudarea unor contururi închise, adăugarea sau extragerea unor părți din volumele deja existente. Obiectul poate fi rotit, privit de la orice distanță sau din oricare direcție, în ferestre diferite care funcționează simultan în ecranul monitorului, iar rezultatul poate fi printat pentru a fi verificat sau fișierul transmis colaboratorilor ori clienților. La acest stadiu, desenul va arăta precum perspectivele geometrizate, obținute în maniera clasică a desenului tehnic, alcătuite din linii clare, care înfățișează conturul și elementele fațadelor clădirii.

Modelare 3D

Comparativ cu machetele realizate prin metode tradiționale, avantajul major al modelării 3D constă în faptul că obiectivul de arhitectură poate fi modificat în timp relativ scurt, prin intervenții punctuale, fără să necesite reluarea întregului proces. Odată construit, modelul poate fi pus în evidență atât din exterior, cât și din interior, din orice unghi, ceea ce echivalează cu obținerea unei game nelimitate de perspective la unul, două, trei puncte de fugă sau axonometrii. Totodată, rezultatul obținut este cu atât mai veridic și mai rafinat, cu cât modelul construit deține cât mai multe detalii, sporindu-i calitățile realiste.

Având tehnologia digitală la îndemână, toți cei implicați în procesul de concepție și decizie al unui proiect de arhitectură pot simula, în imagini statice de sinteză sau în maniere dinamice, multiple variante ale spațiului propus, astfel încât rezultatul să fie cât mai apropiat de posibilitățile, nevoile și convingerile acestora. Se formează astfel un soi de interacțiune între arhitect, colaboratori și clienți pentru că deciziile pot fi aplicate și vizualizate imediat, scurtând considerabil timpul alocat unui studiu de arhitectură.

Reprezentări digitale

Entitățile construite tridimensional conțin atât caracteristici care definesc geometria acestora, cât și proprietăți legate de culoare și textură. Generalizând puțin, putem spune că, prin procesul randării, calculatorul „fotografiază” ansamblul tridimensional, oferindu-ne, în final, o imagine cu dimensiuni și rezoluție lesne de stabilit.

Imaginile dobândite prin randare sunt folosite în etapele proiectării de arhitectură ca reprezentări adresate clienților, colaboratorilor sau destinate popularizării obiectivului. Randările pot juca un rol experimental, pentru că permit orice gen de intervenții în volumetria, estetica și funcționalitatea proiectului încă din faza în care se află pe masa de lucru, iar ideile nu au fost finalizate.

Aplicațiile randărilor de arhitectură sunt multiple. Imagini fotorealiste ale viitoarelor construcții pot fi incluse în fotografii ale sitului existent, pentru a se studia impactul estetic și funcțional exercitat asupra sa. Reprezentările digitale sunt extrem de prețioase în cazul unor intervenții care vizează, de pildă, renovarea sau restaurarea unor obiective de arhitectură, pentru că pot fi propuse mai multe variante de materiale sau culoare. Nu în ultimul rând, randările asigură suportul necesar destinat studiilor urbanistice privind prezența culoarelor de vizibilitate sau efectele umbririi aparținând unui ansamblu construit.

Reprezentările digitale au devenit foarte populare în ultima perioadă, însă există voci pesimiste care susțin că ele constituie doar simple producții ale noilor tehnologii. Am convingerea că lucrurile stau cu totul diferit, că o analiză corectă presupune aprofundarea sensurilor. Probabil că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, instrumentele de desen digital le vor înlocui pe cele tradiționale. Pe de altă parte, era digitală va atinge un nivel atât de înalt încât singurele limite vor fi cele impuse de potențialul fiecăruia dintre noi de a visa.

Cărțile desenului în arhitectură

Exemplele prezentate în cărțile „Desenul în arhitectură”, „Desenul perspectivei în arhitectură” și „Desenul digital în arhitectură” prezintă abordări personale asupra desenului.

Materialul eclectic a fost acumulat pe parcursul multor ani de activitate, fiind ales astfel încât să reflecte o gamă cât mai largă de preocupări. Exemplificările din perioade istorice și spații geografice diferite arată că desenul poate fi local, dar și global, că acesta constituie rodul condițiilor de moment sau că are anvergură universală. În ciuda noilor abordări și tendințe generate de schimbările de ordin tehnologic, consider că importanța desenului a rămas, de la egipteni, greci și romani, până la noi, în linii mari, aceeași.

Epilog

Se spune că un desen realizat digital poate fi privit, însă nu poate fi simțit. Gesturile prin care trasăm linii pe hârtie imprimă desenului de mână gradul de personalizare și expresivitate pe care computerul, cel puțin deocamdată, nu reușește să o facă. Sunt interesante rezultatele unor analize care arată că marea majoritate a arhitecților contemporani realizează schițele preliminare în maniera tradițională, de mână, deși folosesc avantajele introducerii tehnologiei digitale în etapele procesului de proiectare.

Există destule păreri care consideră era digitală doar o tendință trecătoare, o modă. Contrar acestora, cred că asistăm la schimbări profunde, de structură, la redefinirea metodelor de proiectare și a percepției spațiale. Privind către viitor, am convingerea că acțiunile noastre și efectele lor au caracter de pionierat, că suntem exploratori, participanți, dar și martori la ceea ce numim revoluția digitală în stadiul său incipient.

Era digitală marchează începutul unei noi perioade și impune noi concepte, principii, teorii și abordări. Dezvoltarea sa va influența profund nu numai desenul în arhitectură, ci întregul sistem de valori al umanității.