George Matei Cantacuzino a Hybrid Modernist. Dan Teodorovici

„Sunt tradiționaliștii, moderniștii si ceilalți. În categoria din urmă se situează acei arhitecți care cred că este necesar de găsit un echilibru pe bazele disciplinelor clasice, fără a nesocoti întru nimic nici una din temele moderne și fără a întoarce spatele tradiției.”

G. M. Cantacuzino, Puncte de vedere (1947)¹

La prima vedere atitudinea schițată în acest citat pare banală. De fapt, este o provocare, fiind nu numai rezonabilă, dar și greu de realizat. Aceasta atitudine, numită de arhitectul și intelectualul public G. M. Cantacuzino (1899-1960) atitudinea clasică, este unul din subiectele monografiei George Matei Cantacuzino - a Hybrid Modernist, care a apărut in ianuarie 2014, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România, la Editura Ernst Wasmuth din Tübingen/Berlin.

Cartea acompaniază expoziția cu același titlu, acest dublu proiect cultural fiind prima prezentare monografică a unui arhitect din România pe plan european. Proiectul se bazează pe teza de doctorat G. M. Cantacuzino - Dialogik zwischen Tradition und Moderne (G. M. Cantacuzino - Dialogică între tradiție și modernism), finalizată de autor în 2010, la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Stuttgart.

Expoziția a fost prezentată în premieră la Galeria de Arhitectură Weissenhof din Stuttgart (9 februarie-8 aprilie 2012, anunțată de Arhitectura), apoi la Galeria Consulatului General al României din München (23 noiembrie 2012-24 ianuarie 2013) și Galeria Architekturschaufenster din Karlsruhe (13 iunie-5 iulie 2013). Viitoarele locuri vor fi probabil Institutul Cultural Roman din Londra și Muzeul de Arhitectură al Universității Tehnice Berlin.

Cartea este prima monografie despre un arhitect român publicată de o editura de renume mondial. Fondată în 1872 la Berlin, Editura Ernst Wasmuth a rămas una dintre cele mai importante edituri independente de arhitectură, artă, design și arheologie din Germania. Printre publicațiile remarcabile se află, de exemplu, portofoliul care l-a făcut celebru pe arhitectul american Frank Lloyd Wright în Europa (1910)².

Monografia George Matei Cantacuzino - a Hybrid Modernist este compusă din trei părți: o biografie intelectuală, un studiu în teoria arhitecturii a atitudinei clasice și addendumul. Acesta include, pe lângă aparatele bibliografice și alte referințe, o listă a proiectelor arhitectonice, eseuri traduse în engleză, reproduceri de acuarele și tablouri, precum și o biografie tabelară a arhitectului.

Cartea prelucrează documente și informații inedite provenind din arhive personale și publice din Anglia și România, din discuții și corespondența cu foști studenți sau prieteni ai arhitectului, precum și corespondența sa personală. Acest aspect va interesa cu siguranță nu numai publicul cultivat și matur, ci și pe cei care studiază arhitectura în România, care, până în prezent, cunosc opera lui Cantacuzino mai ales din monografia întocmită de istoricul de artă Mirela Duculescu în 2010 și din biografia publicată în 2011 de Ion Mihai Cantacuzino³. În afara țării, G. M. Cantacuzino nu este cunoscut, din păcate, decât în restrânse cercuri de specialiști.

Având în vedere epoca extremelor trăită de el, integritatea sa intelectuală este remarcabilă. Ea se bazează pe atitudinea clasică, cu care arhitectul a urmărit să lege modernismul de tradiție și estetica de etică.

Născut în 1899, el aparține celei de-a doua generații de moderniști, care-i include pe Alvar Aalto, Josef Frank și Mart Stam. Dotat cu un spirit independent, arhitectul nu s-a sfiit să critice unele aspecte extreme ale modernismului. A studiat arhitectura la École des Beaux-Arts în Paris (1920-'29), începând în atelierul lui Gustave Umbdenstock (1866-1940), unul dintre cei mai înverșunați inamici ai lui Le Corbusier. În 1923 optează pentru atelierul condus de doi profesori liberali, care vor deveni mentorii săi la École: istoricul de arhitectură Georges Gromort (1870-1961) și arhitectul Roger-Henri Expert (1882-1955). Expert era și membru al progresivului Groupe des Architectes Modernes, format în 1922 in jurul lui Tony Garnier, Auguste Perret și Henri Sauvage. Este mult probabil ca ethosul acestui grup, de a îmbina modernismul cu clasicismul francez, să-l fi influențat puternic pe tânărul G. M. Cantacuzino. În România el devine „[le] chef incontesté de la jeune école d’architecture”⁴, un important om de cultură și intelectual public. Până astăzi este considerat ca fiind cel mai important teoretician al arhitecturii din România. A fost și pictor, arhitect-șef al CFR-ului, primul corespondent român al revistei L’Architecture d’Aujourd’hui, membru corespondent onorific al Royal Institute of British Architects, cetățean de onoare al orașului New York (împreună cu Octav Doicescu) și om politic liberal. Atitudinea sa liberală fiind dezavuată și în perioada fascistă, și în cea comunistă, Cantacuzino a suferit ani de închisoare, supraviețuind la marginea societății până la moartea prematură la Iași, în 1960.

George Matei Cantacuzino - a Hybrid Modernist caută să situeze opera și atitudinea lui într-un larg context arhitectural, cultural, economic și politic din România și Europa. Acest studiu se străduiește să descopere punctele de sprijin ale atitudinii sale culturale și etice. Cartea arată cum atitudinea clasică se materializează, în cuvintele lui Gilles Deleuze, de-a lungul multiplelor „lines of actualization or of differentiation”⁵. Deleuze a folosit această metodă în studiul operei lui Henri Bergson (1859-1941), filosoful care a influențat adânc gândirea arhitectului cosmopolit român.

Pasionat de elanul vital descris de Bergson⁶, Cantacuzino a privit cu scepticism orice etichetare a epocilor istorice, refuzând să aplice noțiunea de stil dinamismului creației artistice. În propria sa operă arhitecturală, el a fost preocupat, pe de o parte, de palladianism și, pe de altă parte, de încercări de sinteză între modernism, tradițiile arhitecturii din România și clasicism. Cheia interpretării acestei abordări - profund contemporană, de altfel - este poate atitudinea clasică, care penetrează și unește întreaga sa operă arhitecturală și eseistică.

În fine, monografia propune o schiță a familiei artistice și intelectuale a arhitectului: de la Vitruviu via Andrea Palladio și Karl Friedrich Schinkel la Auguste Perret și Adolf Loos; de la Heinrich Wölfflin, Jean Cocteau și Georges Gromort la Rudolf Wittkower și Sir Ernst Gombrich; de la Plotin via Henri Bergson la Ludwig Wittgenstein și Albert Camus; de la Michel de Montaigne via Johann Wolfgang von Goethe la Rainer Maria Rilke, Paul Valéry și T. S. Eliot. Această cale de a descoperi „the springs that feed the river of his thought”⁷ apare cu atât mai legitimă cu cât arhitectul însuși o menționează într-o scrisoare, din 1958, către fiica sa Marie-Lyse:

„Fiecare dintre noi, de altfel, își creează Parnas-ul, familia lui spirituală, singura familie pe care ne-o alegem… sau totuși, cine știe, poate că ei ne aleg pe noi… acești prieteni situați în afară de timp”⁸.

Autorul

Dan Teodorovici, născut la Brașov în 1972, este arhitect și curator. Trăiește și lucrează în Stuttgart/Germania. A studiat arhitectura și urbanismul la Universitatea Stuttgart (1993-2000), unde a fost asistent la catedra de urbanism (2003-2009). În 2010 a susținut teza de doctorat despre G. M. Cantacuzino, care a fost apreciată cu calificativul summa cum laude.

NOTE:

1. G. M. Cantacuzino, Puncte de vedere. În: Despre o estetică a reconstrucției. București: Paideia, 2001 (Cartea românească 1947), p. 40-41.

2. Ausgeführte Bauten und Entwürfe von Frank Lloyd Wright / Studies and executed by Frank Lloyd Wright. Verlag Ernst Wasmuth A.-G., Berlin 1910.

3. Mirela Duculescu, George Matei Cantacuzino (1899-1960). Arhitectura ca temă a gândirii / Architecture as a subject of thought. București: SIMETRIA, 2010.

Jean Michel Cantacuzène, Une vie en Roumanie. De la Belle Époque à la République populaire 1899-1960. Paris : L’Harmattan, 2011. Versiune română: O viață în România. De la Belle Epoque la Republica populară. 1899-1960. Ed. Fides, 2012.

4. Paul Morand, Bucarest. Paris: Plon, 1990 (1935), p. 293.

5. Gilles Deleuze, Bergsonisme. New York: Zone Books, 1988, p. 3.

6. Henri Bergson, L’évolution créatrice. Paris 1907.

7. A. Maurois, introducere la: Alain, Mars or the truth about war. London etc.: Jonathan Cape 1930, p. 17. Ediție originală Mars ou la guerre jugée. Paris 1921.

8. G. M. Cantacuzino, scrisoare către Marie-Lyse Cantacuzino-Ruhemann, Iași, 25 decembrie 1958 (arhiva familiei Cantacuzino, Londra).