Câteva cuvinte și despre educație sau „Aici a locuit Spiru Haret”… dar nu în clădirea aceasta

„Acea școală particulară a fost oficializată ca învățământ de stat, sub denumirea de Școala Națională de Arhitectură... prin reforma învățământului inițiată de ministrul Spiru Haret, în decembrie 1897.”

Extras din istoricul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București²

În anul 1941 Societatea Arhitecților Români celebra o jumătate de veac de la înființare, un moment potrivit pentru priviri retrospective precum cea publicată de I. D. Enescu în numărul jubiliar al revistei Arhitectura. Acest bilanț începe cu un capitol dedicat monumentelor istorice care este urmat de cel care abordează învățământul de arhitectură, succesiune care indică, foarte probabil, importanța acordată, cel puțin pe atunci, ace-stor două subiecte. Despre educația de profil aflăm cu această ocazie că, după un debut dificil în anul 1863, în calitate de secție a Școlii de Arte Frumoase, secție care însă mai degrabă nu a funcționat, precum și după o tentativă nereușită de (re)constituire ca parte a Facultății de Științe, în 1872, breasla însăși și-a asumat misiunea, fondând în 1892 o instituție particulară, activă până în 1897. Atunci „...ministru al Instrucțiunii fiind Spiru Haret, s’a hotărât (1897) reînființarea secției de arhitectură pe lângă școala de Bellearte... Luând ființă ca școală de Stat, școala Societății nu mai avea rost, elevii acesteia trecând la școala Statului. [...] Curând însă școala s’a separat... ca Școală Superioară de Arhitectură ... (1904)”³ - anul 1904 fiind ultimul din al doilea mandat al aceluiași Spiru Haret⁴.

În mod evident, deci, Spiru Haret a sprijinit în mod consi–stent formarea în țară a arhitecților. Și cum era și este cunoscut faptul că omul de știință, dar și ministrul lucra acasă⁵, nu ar trebui să fie dificil să ne imaginăm cum hotărârile vitale în acest sens au fost luate în încăperea a cărei fotografie de epocă (imaginea 1) s-a păstrat pentru posteritate. Aici, la anumite ore, șefii de serviciu aduceau documentele și tot aici Spiru Haret a redactat numeroasele sale decizii și circulare, multe fiind redactate de el însuși⁶. De ce să nu se fi numărat printre acestea și cea sau cele prin care a luat practic naștere învățământul de arhitectură din România modernă și contemporană?

Clădirea despre care este vorba (imaginile 2 și 3) fusese comandată de Spiru Haret care, în anul 1888, în data de 3 august⁷, a semnat cererea de eliberare a autorizației de construcții pentru parcela sa din strada Verde (denumirea din epocă a actualei străzi General Gheorghe Manu) fără număr (încă; ulterior 5, în final 7). Solicitarea - însoțită de un proiect care, din păcate, nu a fost identificat - a fost aprobată pe 9 august 1888⁸ pentru un edificiu nou și anume o locuință cu două niveluri, realizată din zidărie de cărămidă și cu învelitoare din tablă. Având în vedere faptul că Spiru Haret primise de la Creditul Funciar Urban un împrumut consistent, șantierul trebuie să se fi deschis de îndată, pentru a se încheia, în conformitate cu informațiile din literatura secundară, în 1890. Cert este faptul că în planul istoric al orașului București, elaborat în intervalul de timp definit de anii 1895 și 1899, clădirea este reprezentată cu amprenta la sol menținută până de curând și că în planul din 1911 imobilul era trecut în continuare ca proprietate a lui Spiru Haret. Acesta s-a stins din viață în anul 1912, iar funeraliile sale, desfășurate în aceeași locuință, au adus în strada General Gheorghe Manu o parte din personalitățile care îl vizitaseră acolo și în timpul vieții. După acest eveniment trist, imobilul i-a rămas Anei Haret (imaginea . 4), care încă îl mai locuia în 1932, păstrând cu grijă tot ceea ce rămăsese de la soțul ei⁹.

Arhitectul căruia i-a fost beneficiar Spiru Haret nu este cunoscut, dar acesta trebuie să fi fost familiarizat cu arhitectura neoclasică, prezentă în proporții și în principiile de compoziție majoră ale elevațiilor, care era evidențiată (și nu atenuată) prin volumetria și cele câteva elemente de lexic decorativ neobaroce, precum oglinda de stucatură din fațada orientată spre stradă și ornamentul din axul laturii superioare a ferestrei estice din cea dispusă spre curte (imaginile 2 și 3). Partea de reprezentare a spațiului interior (imaginile 5-8) se înscria în mod coerent în aceeași orientare stilistică specifică istorismului, până la începutul secolului al XXI-lea, adică la mai bine de un veac de la concepția și execuția inițiale ale edificiului, păstrându-se chiar și componente supuse uzurii intense (imaginea 9).

Interesant este și faptul că, într-o oarecare măsură, structurarea spațiului interior, vizibilă în planuri (imaginea 10) și în faptul că aripa secundară cuprinde, în aceeași înălțime totală cât cea a celei principale, trei niveluri supraterane în loc de numai două (imaginea 11), reprezintă o variațiune rar materializată a unui tip de locuință extrem de frecvent în București; este vorba despre genul de clădire format dintr-un corp principal, dezvoltat ca parter și care are un hol generos, ce permite accesul în încăperile care îl flanchează, de obicei câte două pe fiecare latură, și o aripă secundară, destinată spațiilor anexe și conexe, ades format din parter și un etaj cu înălțimi libere (evident) mai reduse¹⁰. Desigur, variațiunea pe (această) temă constituită de locuința lui Spiru Haret a fost posibilă și datorită faptului că imobilul respectiv dispune de o parcelă sensibil mai amplă decât cele care se încadrează în tipul de bază. În acest context trebuie menționată și grădina care, inițial, a ocupat cea mai mare parte a lotului, fiind reprezentată atât în planul istoric al orașului elaborat în perioada 1895-1899, cât și în cel care datează din 1911. Din aceste motive se poate presupune faptul că, dincolo de dimensiunile ei ample, această grădină avea un caracter de reprezentare ridicat și deci o contribuție benefică la calitatea imaginii urbane - așa cum era doar cazul spațiilor verzi publice (de dimensiuni mai consistente) și al grădinilor de agrement ale reședințelor nobiliare¹¹.

Bucurându-se de valoarea memorială excepțională conferită de faptul că a fost comandată și apoi locuită de Spiru Haret, dar și vizitată de numeroase alte personalități, beneficiind de valoarea de raritate care era determinată de claritatea neoclasică a arhitecturii sale, precum și de tipul de locuință pe care îl reprezintă, clădirea a determinat, cum este și firesc, clasarea imobilului care, în consecință, în trecutul mai recent, s-a bucurat de regimul juridic de protecție (?) aferent începând cu anul 1992, el fiind ulterior cuprins și în cele două ediții ale Listei Monumentelor Istorice care au fost publicate până în prezent în Monitorul Oficial¹².

În realitate, proprietatea s-a aflat în vizorul speculei imobiliare cel puțin din anul 2002, an în care era deja scoasă la vânzare, anunțul în cauză fiind prezent chiar și pe clădire (și anume pe banner-ul roșu din imaginea 2). Studiul de evaluare culturală elaborat atunci¹³ însă nu a fost de natură să favorizeze exploatarea la sânge a lotului¹⁴, motiv pentru care în anul 2005, la recomandarea Inspectoratului pentru Cultură al Municipiului București, recomandare transmisă de către arhitectul proiectant, cercetarea anterioară a fost reluată.

Cum în urma acestui proces a reieșit faptul că nu există niciun motiv pentru ca rezultatele obținute în anul 2002 să fie modificate¹⁵, reglementările de intervenție au fost, pur și simplu, completate¹⁶ cu studiul de vizibilitate necesar pentru determinarea spațiului edificabil maxim și cu reprezentarea tridimensională, dar desigur schematică, a acestuia¹⁷ (imaginea 12). Speranța că aceasta va fi mai convingătoare și că, în consecință, în fine, monumentul istoric va beneficia de atenția necesară pe care, de altfel, o merita din plin, a fost însă înșelată. Trei ani mai târziu, în 2008, clădirea era utilizată în mod impropriu și arhitectura sa de interior în bună parte distrusă¹⁸, pentru ca, în ciuda eforturilor depuse, între alții, de Asociația Generală a Inginerilor din România¹⁹, în 2013 edificiul să fie anihilat complet, din el rămânând în picioare numai parte din fațada dinspre stradă și cea adiacentă ei, cea de sud-vest, ambele cămășuite temeinic (imaginea 13). Altfel, pe panoul de șantier (imaginea 14), ca lucrări, sunt trecute (fără cratime) următoarele: „Consolidare, extindere, supraetajare, modificări interioare și exterioare locuință existent S+P+1E, regim final de înălțime S+P+6-7E, funcțiune locuință”, în timp ce fațada viitoare, reprezentată lângă text, vorbește de la sine. Singurul lucru pe care nu îl aflăm este dacă arhitecții care au permis să se ajungă în această situație, prin proiect, prin propuneri de avize favorabile sau prin avize favorabile acordate acestuia au absolvit școala care își datorează nașterea efectivă și maturizarea lui Spiru Haret.

Bibliografie selectivă:

L.M.I. 2010 - Lista Monumentelor Istorice, ediția 2010

Pricopie și Schifirneț 2009 A - Pricopie, Remus; Schifirneț, Constantin, Operele lui Spiru C. Haret. Volumul II: Oficiale: Rapoarte și referate către Ministru, către Consiliul de Miniștri, către Rege - rezoluțiuni, deciziuni, circulare, instrucțiuni, apeluri, înștiințări, adrese, ordine. 1901-1904, București, 2009

Pricopie și Schifirneț 2009 B - Pricopie, Remus; Schifirneț, Constantin, Operele lui Spiru C. Haret. Volumul III: Oficiale: Rapoarte și referate către Ministru, către Consiliul de Miniștri, către Rege - rezoluțiuni, deciziuni, circulare, instrucțiuni, apeluri, înștiințări, adrese, ordine. 1907-1910, București, 2009

Stan și Teodor 2008 - Stan, Simina; Teodor, Alexandra (fotografii), Casa lui Spiru Haret din București, în „așteptarea unui proprietar adevărat”, în Jurnalul casei mele, nr. 189, 6 noiembrie 2008, p. 20-23

Derer 2007 - Strada referitor la imobilul real și virtual. Aici a locuit Spiru Haret. Gheorghe Manu, numărul 7, București, în Derer, Hanna, Un alt fel de istorie. Valențe culturale ale patrimoniului construit, București, 2007, p. 163-207

Derer 2005 - București. Imobilul numărul 7 din strada General Gheorghe Manu. Studiu de arhitectură și evoluție istorică - iulie 2002. Punct de vedere referitor la formularea restricțiilor, permisivităților și a recomandărilor ca elemente de reglementări tip. P.U.D., București, 2005 (tiposcript)

L.M.I. 2004 -Lista Monumentelor Istorice, ediția 2004

Derer et alii 2002 - Derer, Hanna; Nicolae, Radu; Petrescu, Ioana, București. Imobilul numărul 7 din strada General Gheorghe Manu. Studiu de arhitectură și evoluție istorică, București, 2002 (tiposcript)

Orăscu 1976 - Orăscu, Șerban, Spiru Haret, București, 1976

Enescu 1941 - Enescu, I. D., După o jumătate de veac, în Arhitectura. 1891-1941. Semicentenarul Societății Arhitecților Români, nr. 1 – ianuarie-martie 1941, p. 5-19

Tacu 1932 - Tacu, Iordan I., Fapte și gânduri în legătură cu viața și personalitatea lui Spiru Haret, în Școala și viața, nr. 9-10, noiembrie-decembrie 1932, p. 424-433

A.P.M.B. 1888 - Arhivele Primăriei Muncipiului București, Serviciul Tehnic, dosar 43/1888

NOTE:

1 Parafrazare a titlului „Strada referitor la imobilul real și virtual. Aici a locuit Spiru Haret. Gheorghe Manu numărul 7, București” sub care este prezentat studiul aferent, elaborat în anul 2002, în Derer 2007.

2 Istoric aflat pe pagina oficială de internet a universității - https://www.uauim.ro/universitatea/istoric/ - pagină consultată (și) în data de 01 martie 2014.

3 Enescu 1941, p. 7-8. Din aceeași sursă provin informațiile și datele prezentate ce se referă la Societatea Arhitecților Români și la învațământul de profil.

4 Pricopie și Schifirneț 2009 A, paginile 5 și 30.

5 Exceptând trimiterile la (alte) surse, precum și mențiunile în alt sens, informațiile, datele și interpretările referitoare la imobilul care s-a aflat până de curând în București, pe strada General Gheorghe Manu, la numărul 7, sunt preluate din Derer 2007, Derer 2005 și Derer et alii 2002.

6 Pricopie și Schifirneț 2009 B, p. 22-23.

7 A.P.M.B. 1888, fila 37.

8 A.P.M.B. 1888, fila 55.

9 Tacu 1932, p. 424.

10 Această interpretare a fost ocazionată de reluarea subiectului constituit de locuința lui Spiru Haret pentru elaborarea textului de față și, ca urmare, nu se găsește nici în Derer et alii 2002 și nici în Derer 2007.

11 Nici această interpretare nu se găsește în Derer et alii 2002 sau în Derer 2007, ea fiind, la rândul ei, ocazionată de reluarea subiectului constituit de locuința lui Spiru Haret pentru elaborarea textului de față.

12 Cod B-II-m-B-19130, sub numărul curent 1412 în L.M.I. 2004, p. 111, respectiv sub numărul curent 1399 în L.M.I. 2010, p. 293.

13 Derer et alii 2002.

14 După predarea studiului, beneficiarul acestuia i-a comunicat telefonic autoarei că se dorea demolarea locuinței lui Spiru Haret.

15 Cândva după predarea studiului elaborat în anul 2002, autoarea sa a aflat că proprietarul solicitase o comisie specială, delegată de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice, pentru a verifica rezultatele cercetării respective; cum imobilul și-a păstrat statutul de monument istoric este evident faptul că (nici) acea comisie specială nu a identificat motive pentru a contrazice evaluarea culturală realizată și reglementările de intervenție determinate de aceasta.

16 Derer 2005.

17 Studiul de vizibilitate în cauză a luat în considerare exclusiv vizibilitatea dinspre strada General Gheorghe Manu, în condițiile în care, măcar de aici, singura clădire care trebuie (trebuia) să fie vizibilă era locuința lui Spiru Haret, o resursă culturală prin valoarea memorială și cea de raritate, dar, în același timp, semnificativă pentru regimul de construcție inițial al căii de circulație menționate, cu edificii izolate pe lot sau cel mult cu o latură dispusă pe una din limitele laterale ale parcelei, cu grădină de reprezentare în față și grădină de agrement în spate, pe scurt, un regim de construcție preluat nu întâmplător de strada General Gheorghe Manu de la Calea Victoriei.

18 Stan și Teodor 2008, imaginile de pe paginile 20 și 22, precum și, desigur, textul.

19 În acest sens vezi, de exemplu,

http://www.simpara.ro/casa_spiru_haret-569.htm, document consultat (și) în data de 1 martie 2014.