Domeniul Coroanei instituția model a lui Carol I, după 130 de ani
Cartea prezintă istoria instituției pe parcursul celor șase decenii de existență începând cu domnia Regelui Carol I și până la desființarea ei de către comuniști. Autorii, inginerul Nicolae Noica, specialist în istoria construcțiilor românești, și istoricul Ștefan Petrescu, analist al relațiilor româno-grecești în secolul al XIX-lea, au reușit printr-o cercetare interdisciplinară să ofere o imagine cuprinzătoare asupra unei instituții care și-a pus amprenta asupra dezvoltării agriculturii României moderne.
Cercetarea se bazează în mare parte pe fondul Administrației Domeniului Coroanei de la Arhivele Naționale care conține sute de dosare cu informații prețioase referitoare la personal și exploatări agricole, fotografii și planuri de construcții.
Cartea este structurată în opt capitole care prezintă principalele aspecte ale organizării și funcționării acestei instituții.
Instituția a fost înființată în 1884 cu scopul de a oferi regelui veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor de protocol și de reprezentare a Coroanei. Domeniul Coroanei cuprindea 12 moșii agricole și forestiere, situate în Oltenia, Muntenia și Moldova, în zonele de câmpie, deal și munte, cu o suprafață de peste o sută de mii de hectare.
Într-o țară cu o economie predominant agrară, instituția Domeniul Coroanei a jucat un rol determinant în promovarea și răspândirea inovațiilor tehnologice și a metodelor de exploatare a pământului. Domeniul Coroanei a fost o instituție model atât pentru marii proprietari funciari, cât și pentru țărani. De asemenea, Domeniul Coroanei s-a implicat în dezvoltarea comunităților rurale, susținând educația și inițiativa privată.
În capitolele referitoare la organizarea instituției, exploatările agricole și mijloacele de producție, dar și în penultimul capitol care prezintă activitățile sociale și de binefacere, Ștefan Petrescu creionează personalitatea administratorilor, a inginerilor agronomi și a celor silvici, dar și a unor funcționari de rând, care într-un fel sau altul au dat viață instituției căreia i-au dedicat întreaga carieră profesională.
În vederea funcționării eficiente a instituției, administratorii Domeniului Coroanei au inițiat un program amplu de construcții, ridicând palate administrative, locuințe pentru personal, grajduri, remize, crame, mori, ateliere, magazii, fabrici, dar și biserici, școli și alte așezăminte culturale pentru sătenii de pe domenii. În scopul îmbunătățirii vieții de zi cu zi a locuitorilor, Administrația Domeniului Coroanei a elaborat un regulament pentru construcția de case țărănești. Nicolae Noica face o incursiune în lumea constructorilor, oprindu-se asupra câtorva personalități remarcabile, precum Nae G. Andrei Făgădău, Ion N. Socolescu, Ștefan G. Făgădău, Joseph I. Exner, Jean Pompilian etc. Cartea cuprinde un număr impresionant de ilustrații, planuri de moșii și de clădiri. Prin amploarea materialului documentar, Nicolae Noica scrie o pagină importantă de istorie a arhitecturii românești. În capitolul privitor la evoluția financiară a Domeniului Coroanei, Noica prezintă care a fost ponderea cheltuielilor pentru construcții în bugetele anuale. Această carte se încheie cu o scurtă istorie a domeniului Segarcea, prezentat ca o punte de legătură între trecut și viitor. Obiectivul final al acestei cercetări se dorește a fi organizarea unui muzeu al Domeniului Coroanei la Segarcea, aflat astăzi în proprietatea lui Mihai Anghel.
Autori:
Nicolae Șt. Noica
Ștefan Petrescu
Editura:
Vremea 2014