Părăsind cazarma: locuințe-tip pentru militari în Parcelarea Drumul Sării - Poligonul de Tragere (1914-1941)

Începând din 1912, Societatea Comunală pentru Locuințe Eftine încheie o serie de colaborări cu diversele instituții ale statului în vederea construirii de locuințe sociale pentru funcționari. Astfel, arhitecții Societății proiectează parcelări de locuințe individuale grupate în ansambluri precum cel din Grivița, Prelungirea Dorobanți sau R.M.S. - Grant, urmărind parțial principiile orașului-grădină pentru C.F.R, Ministerul de Finanțe sau Ministerul de Război. Este și cazul Parcelării Drumul Sării - Poligonul de Tragere, a cărei construcție urma să satisfacă nevoile de locuire a militarilor, o clasă socială numeroasă în Bucureștiul începutului de secol. Articolul va analiza etapele construirii acestei parcelări, schimbările arhitecturale adoptate de proiectanți, precum și modul în care actualii locuitori ai parcelării se raportează la istoria cartierului.

Mitul construirii cartierului și istoria din arhive

Construirea cartierelor de locuințe sociale de și pentru străini reprezintă una dintre recurențele amintirilor împărtășite de locuitorii din parcelările de locuințe ieftine, mărturii pe care le-am consemnat în diverse lotizări, precum Fabrica de Chibrituri, Șerban Vodă sau pe Strada Lânăriei. Nu face excepție nici cartierul Drumul Sării, construit conform mărturiilor actualilor locatari fie pentru ofițerii sovietici la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fie pentru ofițerii englezi sau nemți în timpul Primul Război Mondial. Narațiunea acestora variază în funcție de vârsta sau de perioada mutării în cartier. Cu o singură excepție, cea a unui locatar al blocurilor de pe strada Culcer, care ne-a relatat veridic povestea acestui cartier, ceilalți locuitori prelucrează teme pe care le-au auzit de la locuitorii mai vechi, fără a pune la îndoială sursele, în multe cazuri contradictorii. Astfel, locuitorii creează o poveste alternativă a cartierului, având în prim-plan prezența unor străini, în unele cazuri această evidență plecând de la un fapt sau eveniment consemnat și de arhive. Fără a contesta justețea mărturiilor orale, documentele de arhivă permit o perspectivă mai amplă.

Prezența în acest cartier a diverselor instituții militare a favorizat construirea de locuințe, procentul militarilor în rândul populației Bucureștiului fiind, în prima jumătate a secolului al XX-lea, de 3% din populație, majoritatea locuind în cazărmi. În jurul anului 1914, Ministerul de Război hotărăște construirea de locuințe - în primul rând pentru ofițerii superiori (pentru care se proiectează și se execută locuințe în parcelarea Ana Davila), probabil cele din străzile Cazărmii Lăzureanu - împreună cu Societatea Comunală pentru Locuințe Eftine - București. Concomitent, Societatea Comunală proiectează, la cererea Ministerului de Război, o nouă parcelare, în apropierea taberei Regimentului Mihai Viteazul și a Poligonului de Trageri. Societatea a construit în această zonă, delimitată de străzile Drumul Sării - Constantin Marinescu - Octav Băncilă - Lt. aviator Gheorghe Caranda aproximativ 120 de case tip, majoritatea duplex, însumând peste 300 de locuințe individuale, unele dintre aceste case fiind proiectate chiar cu patru apartamente individuale sub același acoperiș. Evoluția construirii locuințelor din această parcelare indică trei stiluri pe care Societatea Comunală pentru Locuințe Eftine le experimentează de la înființare până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial pe care le vom detalia în cele ce urmează.

Arhitecții primelor două etape

Campania de construcție debutează în anul 1914, atunci când Consiliul Tehnic Superior al Ministerului Lucrărilor Publice aprobă planurile trimise de Societate cu câteva modificări¹. Planurile de parcelare din 1921 relevă faptul că Societatea executase începând cu 1914 un număr de 27 locuințe cuplate (așadar 54 locuințe individuale). În iulie, Societatea depune planurile pentru construirea a zece corpuri tip B (cuplate), cu un plan întocmit și semnat de arhitectul D. Mohor înainte de război, iar arh. Fr. Rainer semna planul de parcelare din 1921. Autorizația eliberată o lună mai târziu permitea construirea corpurilor de clădire, însă pe planul de parcelare doar nouă sunt proiectate. Suprapunând harta anului 1921 cu una contemporană, observăm că doar opt clădiri mai există. Cea de a noua fie nu a mai fost construită, fie a fost demolată; amplasamentul ei era pe locul actualei benzinării.

Tipul B proiectat de arhitectul D. Mohor avea o compoziție simetrică: era alcătuit din două camere la parter pentru fiecare dintre locuințe, coșuri separate, acoperișul fiind învelit cu țiglă. Am fi înclinați să credem că locuințele sunt tributare stilului neo-românesc pe care Societatea și l-a însușit parțial, însă rațiunile economice au condus la adoptarea unui stil simplificat, din compoziție lipsind elemente tipice stilului neo-românesc.

Din punct de vedere urbanistic, terenul dintre str. Negel și Drumul Sării părea că poate susține construirea a două șiruri de case spate în spate, primele trei locuințe fiind construite cu fațada spre str. Negel, urmând probabil construirea clădirilor cu fațada spre Drumul Sării. S-a renunțat la plan, fâșia dedicată acestora fiind ulterior amenajată ca spațiu verde. Proiectanții au optat pentru completarea cu două imobile de dimensiuni mai mari pentru a exploata eficient spațiul dintre străzi, însă și această măsură este abandonată.

În iunie 1915, Comisia de Nomenclatură propune Consiliului Comunal denumirea străzilor în amintirea aviatorilor Negel și Caranda, „pentru a se da pilda ofițerilor aviatori, care au contribuit la avântul aviației miliare române și și-au pierdut viața în zbor”², propunere acceptată. De asemenea, Comisia confirmă faptul că, „în acest cartier, Societatea de Locuințe Eftine construiește locuințe pentru militari și se află într-o regiune militară”³.

O fotografie aeriană din 1927 și graficul publicat de Cincinat Sfințescu în articolul său din Urbanismul (1933) confirmă construcția acestui lot de 35 de locuințe duble (27 în 1914 și 8 în 1921).

Citiți textul integral în numărul 3 / 2014 al Revistei Arhitectura

NOTE:

1 ANR-A.N.I.C., Fond MLP-Consiliul Tehnic Superior, Ședința de la 18 iulie 1914.

2 PMB, Direcția Administrație Publică, Serviciul Arhivă, Acte Administrative, Fond PMB Tehnic, Dosar 320/1915, fila 3.

3 Idem.