Innovation Center UC Anacleto Angelini, Santiago, Chile

Inversarea planului tipic de spațiu de birouri (înlocuirea miezului opac cu perimetrul transparent al cortinei de sticlă printr-un miez deschis cu masa deschisă strategic perimetral) a răspuns nu numai la motivele funcționale, dar a amplificat performanța de mediu și caracterul pasiv al clădirii.

Această construcție a trebuit să răspundă așteptărilor clientului de a avea un centru de inovare cu un „look contemporan”. Căutarea necritică pentru contemporaneitate a populat însă orașul Santiago cu turnuri de sticlă care, din cauza condițiilor locale de climat deșertic, au grave efecte de seră în interior. Astfel de turnuri consumă o mare cantitate de energie în aerul condiționat. Modul de a evita suplimentele de căldură nedorite nu este ultracomplicat; este suficientă plasarea masei de construcție pe perimetru, dispunerea sticlei într-un plan retras pentru a preveni radiațiile solare directe și pentru a permite ventilarea. Astfel am redus de la 120 kW/mp/an (consumul unui turn de sticlă tipic în Santiago) la 45 kW/mp/an. O astfel de fațadă opacă a fost nu numai eficientă energetic, ci a și ajutat la diminuarea luminii extrem de puternice, care obligă în mod normal la protejarea spațiilor interioare de lucru cu perdele și jaluzele, transformând în realitate transparența inițială teoretică într-o simplă retorică. În acest sens, răspunsul la context nu a fost altceva decât utilizarea riguroasă a bunului-simț.

Pe de altă parte, ne-am gândit că cea mai mare amenințare pentru un centru de inovare este uzura și inadecvarea morală, funcțională sau stilistică. Astfel, respingerea fațadei de sticlă nu a fost numai datorită responsabilității profesionale de a evita o performanță extrem de slabă de mediu, ci, de asemenea, o căutare pentru un design care ar putea rezista testului timpului. Din punct de vedere funcțional, ne-am gândit că cel mai bun mod de a lupta contra uzurii morale este acela de a proiecta clădirea ca o infrastructură mai mult decât ca arhitectură. O formă clară, directă și chiar dificilă este, în cele din urmă, modul cel mai flexibil pentru a permite schimbarea continuă și reînnoirea. Din punct de vedere stilistic, ne-am gândit să folosim o materialitate puternică, monolitică și o geometrie destul de strictă ca mod de a înlocui moda prin atemporalitate.

The reversal of the typical office space floor plan (replacing the opaque core with transparent curtain wall glass perimeter by an open core with the mass strategically opened in the perimeter) responded not only to functional reasons but to the environmental performance and character of the building as well.

This building had to respond to the client’s expectation of having an innovation center with a “contemporary look”, but the uncritical search for contemporariness has populated Santiago with glass towers that due to the desert climatic local condition have serious greenhouse effect in interiors. Such towers spend a huge amount of energy in air conditioning. The way to avoid undesired heat gains is not rocket science; it is enough to place the mass of the building on the perimeter, have recessed glasses to prevent direct sun radiation and allow for cross ventilation. By doing so we went from 120 kW/mp/year (the consumption of a typical glass tower in Santiago) to 45 kW/mp/year. Such an opaque facade was not only energetically efficient but also helped to dim the extremely strong light that normally forces to protect interior working spaces with curtains and blinds transforming in fact, the theoretical initial transparency into a mere rhetoric. In that sense the response to the context was nothing but the rigorous use of common sense.

On the other hand, we thought that the biggest threat to an innovation center is obsolescence; functional and stylistic obsolescence. So the rejection of the glass facade was not only due to the professional responsibility of avoiding an extremely poor environmental performance, but also a search for a design that could stand the test of time. From a functional point of view, we thought the best way to fight obsolescence was to design the building as if it was an infrastructure more than architecture. A clear, direct and even tough form is in the end the most flexible way to allow for continuous change and renewal. From a stylistic point of view, we thought of using a rather strict geometry and strong monolithic materiality as a way to replace trendiness by timelessness.