Proiectul feroviar românesc (1842-1916) - Toader Popescu

București: Editura Simetria, 2014

Epoca lui Cuza și a lui Carol I este una de schimbări profunde în istoria românilor. Pe parcursul a doar câteva generații, societatea românească, în general, și orașul, în special, sunt smulse dintr-o anume letargie istorică și aruncate, aproape cu forța, în vârtejul modernității. Calea ferată devine, în acest context, cauză și simbol ale unui proces extrem de intens și de rapid. Ea este un motor al dezvoltării fără de care multe dintre schimbările istorice ale teritoriului, orașelor și vieții urbane nu ar fi fost posibile și fără cercetarea căreia acestea nu ar putea fi corect și pe deplin înțelese.

Volumul își propune să stabilească locul pe care calea ferată îl ocupă în tabloul vast și extrem de eterogen al fenomenului modernizării. O astfel de perspectivă prezintă un dublu interes: pe de o parte, explorează într-un context mai larg resorturile și mecanismele care au stat la baza proiectului feroviar românesc, propunând astfel o nouă grilă de lectură a acestuia, iar pe de altă parte, îmbogățește înțelegerea unei perioade istorice complexe, care stă sub semnul asumării și implementării unui discurs modernizator.

De altfel, credem cu tărie în faptul că modernizarea în cazuri „marginale” (atât din punct de vedere geografic, cât și cultural), cum este cel al României, este puternic condiționată de deciziile și viziunea unor grupuri mici de oameni (la limită, ale unor indivizi), care, în cazul fericit, reușesc să catalizeze energiile „majorității tăcute”. Am ales să subsumăm aceste eforturi coerente și perene sintagmei proiect feroviar. Integrarea acestuia în marele proiect modernizator al societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea constituie miza principală a cărții.

Așadar, încercăm să integrăm proiectul feroviar în coordonatele generale ale modernizării și să îl încadrăm în modelele specifice ale fenomenului în România, așa cum au fost ele postulate de mai mulți istorici și teoreticieni de-a lungul timpului. Ne propunem să demonstrăm, așadar, că proiectul feroviar a debutat prin încercarea de copiere mecanică a experienței occidentale, urmată, în faza de maturitate, de construirea conștientă a unui discurs, a unei doctrine și a unor practici specifice, la toate nivelurile.

Obiectul cercetării este reprezentat de ipostazele spațiale și culturale pe care le îmbracă proiectul feroviar. Astfel, ne interesează teritoriul, orașul și gara, în primul rând, ca forme fizice și funcționale care modelează și sunt modelate de către calea ferată și, în al doilea rând, ca manifestări culturale ale unei societăți aflate în pragul modernității.