Urban Food Stories, standul României la Congresul UIA, Durban, 2014

URBAN FOOD STORIES, răspunsul nostru la tema ARCHITECTURE OTHERWHERE, propusă de organizatorii Congresului UIA 2014 din Durban, Africa de Sud, a fost un prilej de a ne apropria orașul altfel decât prin perspectiva pe care profesia de arhitect ne-a imprimat-o. Am încercat să căutăm arhitectura altundeva, decât în „jocul volumelor sub lumină”, cum a definit-o Le Corbusier, altundeva și doar acolo unde aceasta se intersectează cu experiența de zi cu zi a spațiilor urbane, care a inspirat numeroși arhitecți să pornească pe urmele lui Michel de Certeau și Henri Lefebvre în a interveni urban la scară micro. Am găsit-o acolo unde orășeanul se hrănește, unde orașul întâlnește teritoriul care îl susține parțial. Vorbim despre o susținere parțială pentru că legăturile dintre orașul românesc și teritoriul înconjurător sunt din ce în ce mai fragile, sub amenințarea agriculturii industriale și a distribuitorilor globali, pentru care locul înseamnă doar resurse ieftine. Cunoșteam deja câteva inițiative locale, fiind implicați în programul „Cutia Țăranului” și urmărind îndeaproape inițiativele „Piețelor Volante” și „La Terenuri”. Așa că ne-am gândit repede și la altele și, pentru că aparent păreau disparate, am decis să le prezentăm sub forma mai multor povești. Faptul că am descoperit inițiative similare în Durban ne-a dat mai multă încredere în abordarea unei astfel de teme, marginală în raport cu arhitectura construită. Câștigarea concursului organizat de Ordinul Arhitecților din România ne-a mai dat un imbold, însă adevărata confirmare avea să vină doar la Durban.

Conceptul pentru stand cuprindea, pe lângă mobilarea acestuia, prezentarea poveștilor în mai multe medii – text, fotografie și video. Astfel că echipa a fost extinsă cu membri abilitați în a produce cele propuse inițial. De-a lungul lunilor de pregătire și de culegere a poveștilor, am colaborat astfel cu Liviu Rațiu, care a filmat și asamblat interviurile în forma finală, Oana Bența, care a tradus textele noastre în limba engleză, și Dan Burzo, care a realizat designul web-site-ului nostru urbanfoodstories.ro. În plus, pentru filmarea de la București ne-au ajutat Gabriela Szasz și Vlad Marchidanu.

Așa am pornit pe urma poveștilor pe care urma să le adunăm. Ne-am documentat pe internet, consultând site-uri ale inițiativelor pe care le aveam în vizor sau articole scrise despre ele, am trimis e-mailuri, am dat telefoane pentru a stabili contacte, ne-am întâlnit la discuții cu actorii poveștilor, am stabilit întâlniri pentru interviuri video. Majoritatea inițiativelor prezentate sunt din Cluj, oraș pe care îl locuim și căruia îi cunoaștem într-o oarecare măsură și rețelele care îl infuzează. Unele dintre ele erau deja aproape de noi, pe altele le-am descoperit pe parcurs. Așa s-a întâmplat cu povestea hoștezenilor, pe care am găsit-o ascunsă într-o altă poveste. Domnul Gyurka, care este implicat în programul „Cutia Țăranului”, face parte și din comunitatea hoștezenilor, o comunitate de agricultori urbani care au aprovizionat orașul cu produse proaspete încă din secolul al XV-lea. De altfel, pe parcursul cercetării noastre, am întrevăzut legăturile între diferitele inițiative, care nu erau vizibile la începutul proiectului, și am ajuns la concluzia că mai toți se cunoșteau între ei, inclusiv între Cluj și București. Astfel că am ajuns să vedem cum poveștile prezentate compun o ecologie de practici care adună împreună oameni, resurse biologice, de teren și practici de agricultură. O ecologie de practici care, în ciuda amenințării pieței globale de alimente, rezistă, cu alte cuvinte este rezilientă.

Ajungând la Durban după o călătorie cu două escale de avion, eram nerăbdători să vedem cum se materializează tot ce planificasem în ultimele luni. În primele zile am văzut și noi de ce Durban este otherwhere (altundeva), un oraș compus din realitățile și caracterele diferitelor culturi: cu o față vizibilă spre lumea cosmopolită, cu cea mai lungă și populară plajă din Africa, The Golden Mile, în spatele căreia se extinde orașul complex, țesut din cartiere foarte diferite ale grupurilor etnice și sociale. Tot ce am studiat și am cunoscut în prealabil despre diferitele aspecte legate de proiectul Urban Food Stories s-a confirmat și la fața locului. Aproape de centrul expozițional exista o clădire de birouri care avea o terasă-acoperiș transformată într-o grădină urbană, iar în fața Primăriei Durban vegetația era formată din plante de consum. Astfel, am sperat că standul României va avea un public interesat și inițiat în tema propusă.

Pentru componența materială a pavilionului marea provocare a fost distanța geografică la care a avut loc evenimentul. Standul a fost conceput ca un spațiu de legătură compus din paleți pentru ședere, dispuși pe două laturi, care invită privitorul să urmărească materialul difuzat și să poarte discuții informale pe marginea acestuia. Pe lângă asta, paleții formau o grădină de plante comestibile aduse din România pentru a fi expuse și, de ce nu, consumate de vizitatori. Difuzarea filmului documentar s-a făcut pe trei ecrane suprapuse, închiriate de la organizatori. De asemenea, paleții au fost procurați de la un furnizor local. Partea dificilă a fost transportul în siguranță al plantelor autohtone. Pentru asta ne-am folosit de PET-uri reciclate de 5 litri, care au fost tăiate în jumătate și plantele au fost așezate înăuntru, cu rădăcinile învelite într-un material textil umezit. Drumul a durat ceva mai bine de 24 de ore, însă metoda a funcționat, plantele au făcut față drumului fără a fi deteriorate sau a se usca.

Asamblarea trebuia să se facă în două zile de lucru, prima zi fiind rezervată montării de către organizatori a partiționărilor standurilor. Putem spune că a fost cea mai provocatoare perioadă din cauza necunoscutului și a decalărilor. A trebuit să urmărim asamblarea și să corectăm din mers procesul de construire. Comunicarea verbală cu echipa de montaj s-a dovedit a fi mult mai utilă decât încrederea că desenul de acasă va fi executat ad-literam.

Pentru realizarea grădinii ne-am bazat pe solul din zonă, despre care auzisem că este foarte fertil, vorba locală fiind: „Dacă înfigi în pământ un creion, din el va crește un copac”. Problema a fost că nu se comercializează la fel ca în România, în magazine de bricolaj. A trebuit să improvizăm, așa că am scos două plase de sol, seara, din spațiul verde aflat în spatele hotelului. Cu toate că era nisipos, plantele s-au adaptat ușor, păstrându-și forma pe toată perioada evenimentului.

A fost nevoie să ne adaptăm la un stil de lucru care nu respectă cu strictețe termenele impuse prin proiect, dar care este eficace, la ora prezentării totul fiind finalizat. Prima mulțumire a constat în faptul că pavilionul a fost realizat exact așa cum a fost propus în faza de concurs, lucru care ne-a surprins ținând cont de drumul lung de la un proiect de idee la proiectul tehnic și mai departe la produsul construit.

Îndată ce pavilionul a fost amenajat, am așteptat cu nerăbdare să vedem dacă publicul va înțelege de ce prezentăm la standul României o temă marginal legată de arhitectură, încurajată însă prin tema propusă de expo-conferință. Grijile noastre s-au dovedit a fi nefondate. Între standurile celorlalte țări și organizații, standul Urban Food Stories a funcționat ca o oază verde, atât fizic, cât și ideatic, prin atragerea atenției vizitatorilor către un subiect atipic. Eram surprinși cât de mulți vizitatori din diferite părți ale lumii erau interesați și familiari cu subiectul prezentat, împărtășind cu noi experiențele lor despre propriile proiecte și inițiative cu teme similare. Încă de acasă plănuisem contactarea unor organizații locale din Durban care se ocupă de proiecte asemănătoare. Astfel, într-una din zilele expoziției am reușit să ne întâlnim cu cei trei tineri activiști Delwyn, Sean și Shiva, cu care am schimbat idei despre suveranitatea alimentară atât în România, cât și în Africa de Sud. Noi am vorbit despre orașul modern românesc „generic”, care se rupe din ce în ce mai mult fizic și ideatic de locul de producere a hranei, iar ei ne-au prezentat problemele etnice și sociale legate de proprietatea de pământ care produce hrană, nerezolvată până în zilele noastre de la sfârșitul apartheidului.

După închiderea evenimentului, expoziția s-a demontat, practic, în mai puțin de trei ore. Am ajuns în Durban și am construit standul din ceea ce încăpuse în trei geamantane și cu paleții comandați de la un producător local, intenționând să plecăm acasă cu geamantanele goale. Ceea ce a rămas din stand am lăsat în urmă celor trei activiști tineri: paleții, plantele și corpurile de lumină din materiale reciclate. După câteva săptămâni ne-au trimis poze cu standul lor la o altă expoziție, construit din paleții noștri. Încă ținem legătura prin platforme de socializare. Cărțile poștale s-au răspândit ușor între vizitatori și sperăm că au ajuns în cât mai multe părți ale lumii.

Standul României la Congresul UIA Durban 2014 a fost publicat în revista „Arhitectura”, nr. 3/2014.

foto: Alexandru FLEȘERIU, Iulia HURDUCAȘ, Péter ESZTER