Ex libris

Haussmann păstrător al Parisului

Coperta-Haussmann-b Autori: Françoise Choay, Vincent Sainte Marie Gauthier Traducere: Kázmér Kovács; Ediție îngrijită de Mariana Celac Editura Simetria, București, 2014 Le datorăm Marianei Celac și lui Kázmér Kovács apariția în limba română a celui mai recent volum semnat de Françoise Choay: Haussmann – păstrător al Parisului, apărut în Franța în 2013 și scris în colaborare cu Vincent Sainte Marie Gauthier. Volumul completează seria de traduceri ale aceleiași autoare, inițiată de Kázmér Kovács cu un deceniu și jumătate în urmă: Alegoria patrimoniului (Seuil, 1992; Simetria, 1998), UrbanismulUtopii și realități (Seuil, 1965; Simetria, 2002), Pentru o antropologie a spațiului (Seuil, 2006; Urbanismul, 2011) și Patrimoniul la răscruce. Antologie de luptă (Seuil, 2009; Ozalid, 2014). Grație acestor traduceri, de o calitate exemplară, o parte semnificativă a cărților scrise de Françoise Choay devine cunoscută, în multe dintre nuanțele sale, cititorului român. Dacă primele două volume compun, complementar, o istorie critică a conceptelor și a doctrinelor modernității europene, definitorii pentru aria disciplinară patrimonială și urbană, ele reprezintă parte a operei fundamentale a autoarei. Al treilea volum, o culegere de articole, arată deschiderea tematică a preocupărilor autoarei, evidențiind „apariția practicilor de amenajare a spațiului ca dimensiune antropologică fundamentală“1, iar al patrulea adună texte fondatoare în domeniul patrimoniului, menite să susțină „lupta de dus”, care „se înscrie în același elan îndreptat împotriva confuziilor instituționalizate și pentru o nouă abordare a cadrului nostru construit, punând laolaltă patrimonii vechi, recente și viitoare”2 – precum întreaga sa operă. Noua apariție editorială, Haussmann – păstrător al Parisului, este o lucrare în care sunt îmbinate marile teme de reflecție ale autoarei, opera pariziană a lui Haussmann ilustrând „dialectica dintre conservare, demolare și inovație ce caracterizează viața culturilor și înscrierea lor simbolică în spațiu și timp” (p. 13). Haussmann prezentat de Françoise Choay – descoperit cu decenii în urmă și studiat în amănunt, împreună cu Vincent Sainte Marie Gauthier, în vederea publicării integrale a Memoriilor baronului3 – nu este nici acel Haussmann distrugător de istorie, nici acel Haussmann prezentat schematic ca „autor“ al unuia dintre „modelele“ urbanismului de secol al XIX-lea, ci o personalitate cu mult mai complexă. Viziunea haussmanniană asupra transformării Parisului, precum și metoda prin care Prefectul a reușit această performanță reprezintă punctele asupra cărora se concentrează volumul Haussmann – păstrător al Parisului. Titlul este polemic, dată fiind încărcătura negativă pe care o poartă încă, în Franța, cariera și opera baronului Georges-Eugène Haussmann, însă publicarea volumului dorește mai mult decât o reabilitare a acestuia în ochii iubitorilor Parisului vechi. Ea se înscrie în acțiunea de lungă durată a autoarei principale, de prezentare rațională a textelor pe care le consideră fundamentale pentru istoria orașelor și a gândirii urbane – texte scurte, pentru cititorii care nu se pot avânta în lectura edițiilor integrale. Pentru restituirea către public a importanței contribuției haussmanniene la construcția Parisului epocii industriale, care a reformat orașul – spațial și social – fără pierderea „identității sale particulare“, „demonstrația încredințată antologiei” (p. 15) cuprinde, la început, fragmente biografice; prezintă, apoi, texte de Haussmann sau despre acesta, importante pentru înțelegerea, în detaliu, a lucrărilor sistematice inițiate și conduse de Prefect, precum și a metodei sale de lucru; continuă cu texte privitoare la recunoașterea operei lui Haussmann și se încheie cu o secvență fotografică a Bulevardului Saint-Germain, considerată edificatoare în ceea ce privește efectele intervențiilor asupra orașului. Georges-Eugène Haussmann (1809-1891) s-a născut într-o familie protestantă, originară din vechiul Electorat de Köln, refugiată, cu două sute de ani în urmă, în Alsacia și stabilită la Paris de la Revoluție. Studentul în Drept interesat de muzică și peisaje, calcul diferențial și geologie, scrimă, tir și patinaj, înot și călărie, desen, medicină și poezie va urma o carieră administrativă. În 1831, devine secretar general al Prefecturii Departamentului Vienei; este numit subprefect, apoi prefect în mai multe departamente și, în iunie 1853, prefect al Senei, pentru o perioadă de 17 ani. Numirea sa la Paris se făcea odată cu dorința lui Napoleon al III-lea – proclamat împărat în decembrie 1852 – de a imprima o direcție nouă administrației pariziene. Haussmann se arată, în Memorii, deja convins de necesitatea transformării orașului pentru a primi o populație în creștere, „rezultat sigur, consecință obligatorie a marilor linii de cale ferată care erau prelungite, febril, către cele mai îndepărtate provincii și, prin joncțiune cu cele străine, către capătul Europei“4. Realizările primilor ani în funcție reies dintr-un prim text tehnic inclus în antologie: discursul pronunțat de dl Dumas – senator și președinte al Consiliului municipal – în ședința din 28 octombrie 1859, înaintea promulgării legii de anexiune a comunelor limitrofe la marele oraș. Textul reprezintă, după autorii volumului, „o sinteză magistrală a sistemului de lucrări haussmanniene și constituie o apărare fără fisură a ansamblului principiilor aplicate de Prefect” (p. 41), prin simpla enumerare a intervențiilor realizate în 8 ani: ameliorarea legăturilor dintre Rive Droite și Rive Gauche, definitivarea marilor străpungeri urbane (Rue de Rivoli, Rue de Rennes, Bulevardul Saint-Germain ș.a.), construirea masivă prin asocierea inițiativei private, crearea grădinilor publice, amenajarea de piețe și de promenade (Bois de Boulogne, Champs-Élysées), construirea Halelor Centrale, iluminatul cu gaz, ameliorarea sistemului de alimentare cu apă și a celui de canalizare. Discursul prefectului Haussmann din ziua de 14 noiembrie a aceluiași an 1859, în deschiderea primei ședințe cu noul Consiliu municipal – al doilea text tehnic din volum – arată preocupările acestuia pentru dezvoltare, echipare teritorială și extindere a serviciilor comunale, precum și cele, mai puțin cunoscute, de conservare a memoriei locurilor în procesul de reformă urbană. După 1859, Prefectura Senei căpătase atribuții lărgite în urma extinderii orașului până la centura de fortificații, iar această conjunctură i-a permis lui Haussmann „să pună în legătură orașul-centru cu satele periurbane: acestea își vor păstra identitatea fizică, fiind de acum dotate cu echipamente conforme standardului parizian” (p. 48). Textele care urmează completează portretul acestei administrații-model pariziene conduse cu viziune, vorbind despre birouri de binefacere, biserici, primării și tribunale, cazărmi, școli primare, arhitecți municipali, finanțe publice, învățământ profesional sau lecții de desen în școli, bulevarde periferice realizate un secol mai târziu sau centuri plantate nerealizate încă, aici, gândind și acționând pentru posteritate. Dacă, pentru președintele Consiliului municipal de dinainte de 1859, citat mai sus, „energicul canal de la Asnières este, dintre toate monumentele Parisului, cel care va duce poate cel mai departe, în lungul șir al secolelor, amintirea și mărturia puterii sale” (p. 44), înțelegând prin aceasta importanța publică majoră a ameliorării sistemelor edilitare, Hausmann consideră că „din toate lucrurile mari făcute la Paris, în timpul domniei Împăratului, extinderea limitelor orașului este, într-adevăr, cel a cărui memorie va dăinui cel mai mult“ (p. 49), ceea ce trimite la reforma orașului în noul său statut – imperial – și în noua sa statură de „cămin universal al Literelor, Științelor și Artelor“ (p. 79), pe care o moștenim. Alături de aceste două aspecte însă, un al treilea – mai puțin cunoscut – este prezentat în volumul semnat de Françoise Choay și Vincent Sainte Marie Gauthier. Proiectul haussmannian de Istorie generală a Parisului, inițiat în 1860, urmărea cercetarea, punerea în ordine și publicarea documentelor referitoare la istoria administrației și topografiei vechiului Paris, ca un complement al marii opere de transformare a orașului. Colecția de monografii și documente (realizate prin intermediul unei Comisii speciale înființate pe lângă Consiliul municipal) reprezenta, pentru Haussmann, un „nou monument ridicat pentru gloria Orașului“ (p. 66). Acest din urmă monument este, probabil, cel mai puțin cunoscut dintre cele edificate de Haussmann - care apare, din suma acțiunilor sale, ca restaurator al Parisului – creator al unei noi identități urbane. Pentru această restaurare, însă, micul palat parizian „cu curte și grădină“ în care s-a născut Eugène de Haussmann a trebuit să fie demolat, și acest fapt s-a petrecut la propriul său ordin. Note: 1 Françoise Choay, Pentru o antropologie a spațiului, București: „Biblioteca Urbanismul Serie Nouă”, 2011 (2006), p. 13. 2 Françoise Choay, Patrimoniul la răscruce, București, Ozalid, 2015, p. 9-10. 3 Baron Haussmann, Mémoires, Édition intégrale, précédée d’une introduction générale par Françoise Choay et d’une introduction technique par Bernard Landau et Vincent Sainte Marie Gauthier, Paris: Seuil, 2000 (1890-1893), p. 1.208. 4 Baron Haussmann, Mémoires, op. cit., p. 455, p. 457.