Sibiu, orașul-scenă

Revista „Arhitectura”: Cei care cunosc programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu știu că multe spectacole se desfășoară în spațiul public deschis, piețe, străzi etc. De altfel, teatrul de stradă are din ce în ce mai mulți profesioniști, adepți și spectatori peste tot în lume. Ce impact au avut cele peste 20 de ediții asupra percepției, prețuirii, dezvoltării, utilizării spațiului public, a scenografiei stradale în Sibiu? Există efecte pozitive asupra valorificării arhitecturii centrului istoric?

Constantin Chiriac: Secțiunea de spectacole în spații neconvenționale din situri istorice a fost o secțiune strategic dezvoltată. În clipa în care am schimbat data festivalului din 27 martie, când este Ziua Mondială a Teatrului, la finalul lunii mai-începutul lunii iunie și apoi la mijloc de iunie, schimbarea s-a datorat în primul rând acestei viziuni. Am încercat, de-a lungul timpului, să aduc zona de excelență în artele spectacolului de stradă în așa fel încât publicul care nu are obiceiul de a merge în sălile de spectacol să poată fi marcat imediat, profund, de calitatea, de emoția, de miracolul evenimentului, iar acest impact emoțional să dureze în timp. Sibiul este, probabil, unul din cele mai bune exemple din lume pentru felul în care o comunitate a fost reabilitată din toate punctele de vedere printr-un dat cultural. Dacă ne vom uita pe programul fiecărei ediții, începând din 1997 până în 2015, an de an, cele mai importante companii din lume, de muzică, de deambulație, cele mai importante fanfare, cei mai importanți artiști au poposit la Sibiu și au transformat acest oraș. În primul rând că au mobilat situl istoric din Sibiu și din împrejurimile orașului, aducând la viață aceste spații și făcându-le să devină, dintr-o dată, parte a ceea ce înseamnă un spațiu arhitectural viu. Spectacolele au devenit și motive de atracție, având această bogăție a frumosului și a trăirii de-a lungul timpului. În același timp, spectacolele au avut un impact în dezvoltarea publicului, așa s-a format publicul nou în Sibiu. Pe parcursul unui întreg sezon, toate spectacolele de la Teatrul Național, de la Școala de Teatru sunt vândute în proporție de 100%, și vorbim de cifre uriașe, 400 de reprezentații pe an, 92 de spectacole în repertoriu la Teatrul Național, alte 18 la Școala de Teatru. Este o strategie pe care am dezvoltat-o, o dezvoltăm și o vom dezvolta pentru că secțiunea aceasta este un magnet și, în același timp, o sursă extraordinară de credibilitate pentru întregul festival, deoarece ea asigură o prezență a circa 65.000–70.000 de spectatori pe zi. O cifră absolut incredibilă!

R.A.: Căutați, an de an, noi spații în clădiri dezarticulate funcțional pentru montarea spectacolelor Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și ale producțiilor teatrelor invitate la festival. Se poate vorbi la Sibiu despre o operațiune de reabilitare a fondului construit prin teatru?

C.C.: Artele spectacolului, la Sibiu, au cucerit orașul. De altminteri, cel mai important proiect european în domeniu din ultimii cinci ani – Villes en scène / Cities on stage/ Orașe pe scenă – s-a dezvoltat după modelul Sibiului, un oraș care este o scenă uriașă. În timpul festivalului jucăm în 67 de spații. Practic, toate spațiile de cult, biserici ortodoxe, catolice, protestante, greco-catolice, sinagoga, toate, inclusiv catedrala ortodoxă, primesc spectacole. În același timp, avem numeroase spații underground, hale industriale pe care le-am mobilat cu spectacole sub zodia excelenței. Cel mai important brand cultural al României, spectacolul Faust făcut în 2007, special pentru agenda Capitalei Culturale Europene, l-am conceput pentru o hală industrială. De când a fost născut, el a poposit în alte două hale reabilitate în sensul transformării lor în spațiu de joc. Primul spectacol de kabuki, adus în România de celebra companie Nakamura Kanzaburō, a venit grație valorii spectacolului și a impactului pe care Faust l-a avut în România și în lume, acesta mergând la cele mai importante festivaluri, iar cariera lui continuă. Valoarea spectacolului a adus cea mai importantă companie de kabuki din lume care a dorit să joace într-o hală dezafectată și care a fost reabilitată, Hala Balanța. Acum construim un nou spațiu pentru Faust, la halele Construcții SA, alături de un spațiu special de repetiții, care este uriaș, și de o altă hală pentru spectacolul Lulu. Intenționăm ca în același spațiu să dezvoltăm un centru pentru artele spectacolului în aer liber, având acolo o zonă uriașă cu două poduri rulante funcționale, încercând să facem o reconversie a zonei de industrie într-un spațiu social și cultural. De asemenea, nenumărate cluburi, baruri, discoteci, cluburi de noapte au primit destinația de spațiu de spectacol, pentru că am pornit un program special, Tineri, cuceriți orașul!, impulsionându-i pe cei de la școala de teatru și pe cei de la școala de management cultural să ocupe aceste spații cu spectacole din zona alternativă, care să aducă un suflu nou și credibilitate la nivelul generației lor. Am transformat în spații de joc hale, curți interioare, săli de sport, tramvaie, autobuze, alte spații speciale. Sunt inițiative care au transformat Sibiul într-un magnet pentru turiști, nu numai în timpul festivalului, ci și pe parcursul întregului an, când agenda culturală a Sibiului funcționează într-un mod exemplar.

R.A.: În ce stadiu vă aflați cu inițiativa realizării unei noi clădiri a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu? Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai prestigioase din lume, poate aduce schimbări de viziune asupra temei-program, asupra funcțiunilor unui teatru contemporan. Credeți că experiența pe care ați dobândit-o ca director al TNRSS poate schimba arhitectura de spectacol?

C.C.: În mod cert. Preocuparea este mult mai veche pentru că anvergura teatrului și a festivalului la Sibiu depășește cu mult zona de dotări. Din această cauză a fost această expansiune uriașă în spațiul istoric, în spațiul neconvențional, în zonele alternative. Sibiul își gândește un centru pentru artele spectacolului împreună cu un centru de congrese, așa încât orașul să devină, pe lângă o destinație a turismului cultural și o destinație a turismului de business. Un astfel de centru îl gândim într-un alt mod decât cel în care gândim spațiile de spectacol din România. Am avut deja câteva întâlniri strategice cu mari case de arhitectură, cu arhitecți și manageri culturali foarte importanți din lume, Jean-Guy Lecat (Franța), Tetsuo Kondo (Tetsuo Kondo Architects, Japonia), Dan Hanganu (Dan Hanganu Architectes, Canada) Maximilian și Daniel Zielinski (Foster and Partners, Marea Britanie), am avut o dezbatere publică în cadrul ediției 2014 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, s-a elaborat un PUZ, preluat în PUG. Toate pentru a avea un caiet de sarcini pe care să îl punem în competiție pentru cele mai mari case de arhitectură din lume, cu niște cerințe speciale: trei săli de spectacol, nu foarte mari, o sală de 500 de locuri, una de 350 și una de 150 de locuri. Ele trebuie să fie în acord cu posibilitatea acoperirii cu public la nivel de comunitate. Fiecare scenă a noilor săli va avea un spațiu de repetiție exact de aceleași dimensiuni, astfel încât sălile să nu mai fie ocupate de repetiții, ci ele să devină spațiu de socializare, de proiecte, de prezentare. În același timp, scena care va corespunde sălii mari, cea de 500 de locuri, va fi un spațiu imens, un spațiu pe care foarte puține săli de spectacol îl au în lume. Va avea 62 m adâncime, 24 m deschidere și 48 înălțime, astfel încât să poată adăposti Cirque du Soleil și orice mare spectacol, de orice gen, de la spectacole de circ, de operă, rock la spectacole interdisciplinare. Cele trei săli de spectacol vor fi concepute astfel încât să poată forma o sală de 3.000-5.000 locuri, care să fie folosită pentru zona de congrese și la marile evenimente. Gândim o zonă de artele spectacolului, care să poată produce excelența în domeniu – o zonă de cercetări în artele spectacolului și în management cultural, o zonă doctorală, un centru pentru festival, pentru bursa de spectacole, un muzeu, o zonă de recuperare. Deci, un centru care să devină sieși suficient, dar și important pentru dezvoltarea ulterioară a orașului. Totul cu o formulă de încălzire în pământ și cu energie solară, astfel încât cheltuielile cu funcționarea să fie acoperite din aceste dotări.