Muzeul Maritim din Constanța

îndrumător: dr. arh. Radu Fortis

Scopul de bază al proiectului de diplomă – Muzeul Maritim Constanța – este de a revitaliza, regenera și reabilita întreaga zonă a falezei Digului de Nord; zonă intens populată de turiști, dar care este, în prezent, complet neglijată.

Planul principal de idei constă în preluarea ca sit de lucru a întregii zone a falezei, din capătul ei extrem nordic, unde se află peninsula și Cazinoul, până în cel sudic, respectiv Gara Maritimă și Farul „Carol I”.

Ca amplasare a muzeului este ales capătul sudic al falezei digului. Astfel, se poate propune o completă amenajare peisagistică a zonei rămase care, de la începutul peninsulei până în capătul opus devenind parc – tip pistă de intrare, pregătește turiștii/ localnicii pentru punctul central de atracție, Muzeul Maritim.

Este de presupus că reamenajarea peisagistică a arealului muzeului va influența drastic creșterea fluxului de turiști și localnici, transformând-o ulterior într-un punct major de atracție.

Sursa conceptului proiectului de diplomă a pornit de la ideea de „unde” – mai exact, undele vibrante care se generează atunci când un lichid este supus unui impact.

Toate aceste „unde” rezultate și generate din planul parametric, care a marcat stagiul practic al conceptului în planul de situație, vor marca ulterior amprenta clădirii propuse și a direcției sale, structura aleilor pietonale și a pistelor circulabile, spațiile verzi amenajate, parcările, piațetele și amfiteatrele descendente.

Arhitectura Muzeului nu a fost gândită ca o geometrie rigidă, imobilă și autoreferențială. În schimb, s-a urmarit o compoziție arhitecturală „vie” care să coopereaze și să comunice dintr-un capăt în celălalt, atât planimetric, cât și spațial, pentru a sugera un efect de val. Muzeul Maritim – un val care pornește din impactul apei, evoluează, crește, se ridică, domină și creează efectul indirect al impactului său cu „țărmul”.

Ideea de bază a fost păstrată ca lege atât în determinarea funcțiunilor în planimetrie și amenajarea sitului, cât și în evoluția 3D a volumetriei proiectului și a formei structurii. Stâlpii principali, care asigură deschiderile mari din sălile de expoziție, păstrează aceeași formă și unghiuri fluide ca și curbele rezultate din algoritmul parametric Voronoi, din planul de situație.

Relația formei volumetrice cu spațiile de funcțiuni din planimetrie păstrează o mișcare de fluidizare. Zonele tehnice, de mentenanță, grupurile sanitare și funcțiunile adiacente sunt concentrate pe marginea cojii principale pentru a face loc spațiilor expoziționale în care vizitatorii să se poată manifesta, exprima și integra liber, fără bariere și limite de constrângere.

Spațiile interioare au fost gândite astfel încât să se creeze un loc liber și deschis, cu efect telescopic, care se mărește și se deschide cu cât se avansează spre interior – un efect catedralic, ce dă grandoare încăperilor prin lumina ce inundă spațiile interioare.

Circulațiile interioare, exterioare ale teraselor belvedere și ale acoperișurilor tip terasă sunt gândite astfel încât să ofere o imagine panoramică 360^o spre toate punctele de interes vizibile din amplasamentul sitului.

Scopul arhitecturii propuse este de a revoluționa imaginea generală a acestei importante funcțiuni, modul în care trebuie privită și efectul major pe care îl are asupra sitului existent, a relației cu mediul înconjurător și a populației pe care o influențează.

Facultatea de Arhitectură, Universitatea Oradea, iunie 2015