Interviu Krzysztof Ingarden

Krzysztof INGARDEN: În ultimii ani, marile proiecte publice ca muzeele, operele, teatrele, sălile de conferințe, stadioanele au fost atribuite în urma unor concursuri de arhitectură deschise, dar asta nu înseamnă că este o practică generală, chiar deloc. Aș zice că, statistic, cele mai multe proiecte publice în Polonia nu sunt încredințate prin concurs; unele sunt date prin „design & build”, altele prin negociere competitivă directă sau licitații cu „prețul cel mai mic”. Legea achizițiilor publice din Polonia permite încă modalități diverse de atribuire a proiectelor. Totuși Asociația Arhitecților Polonezi, precum și Camera Arhitecților promovează permanent faptul că bunele practici ale concursurilor de arhitectură sunt metoda de selecție a proiectelor publice de înaltă calitate. Organizațiile noastre profesionale discută intens cu Ministerul Infrastructurii problema necesității unor modificări relevante ale Legii, astfel încât să asigure rolul adecvat al concursurilor de arhitectură în concordanță cu directiva 2014/24/UE a Uniunii Europene și regulile principale ale concursurilor dezvoltate de Asociația Arhitecților Polonezi. Concursurile sunt într-adevăr un subiect important în mediul nostru profesional.

M.L.: Am observat în biografia dumneavoastră că aveți o relație specială cu Japonia și arhitectura japoneză, de vreme ce ați studiat în această țară și ați lucrat pentru aproximativ un an în biroul de arhitectură al lui Arata Isozaki. Trebuie spus că pentru proiectul Centrului de Congrese din Cracovia ați consultat biroul Arata Isozaki & Associates. Cum v-a forjat experiența japoneză viziunea, conceptele, practica proiectării, documentarea asupra temelor și relația cu spațiul? În afara renumitului maestru Isozaki, ce alți arhitecți japonezi credeți că sunt influenți în arhitectura internațională astăzi?

K.I.: Ei bine, îmi plac lucrările multor arhitecți, nu numai japonezi, cum ar fi Alvaro Siza, Rafael Moneo, Snøhetta, Renzo Piano, și mulți alții. Apreciez foarte mult lucrările lui Peter Zumthor. Cred că este de departe unul din cei mai interesanți arhitecți de azi. Ideea sa de a crea „slow architecture”, plină de semnificații și emoții, exprimate într-o manieră subtilă, a fost una care s-a dezvoltat gradual, dar foarte profund.

Dar atitudinea și aprecierea mea față de arhitecții japonezi sunt de natură specială, începând cu Kenzo Tange, Koyonori Kikutake, Fumihiko Maki, Toyo Ito, SANAA, Shigeru Ban și alții. Admit că arhitectul pe care l-am admirat cel mai mult este Arata Isozaki, și sunt foarte fericit că am lucrat cu el în anumite proiecte, până acum. Îmi amintesc că la mijlocul anilor ‘80, când am început să lucrez în biroul său din Tokio, acea perioadă a fost mai importantă pentru înțelegerea arhitecturii decât toate studiile mele. Am cunoscut o persoană care era totodată și arhitect, și artist, care înțelegea arhitectura din perspectiva analizei critice a culturii. De aceea, abordarea arhitecturii și scrierile sale despre arhitectură rămân foarte semnificative pentru mine.

În opinia mea, arhitectura japoneză contemporană este printre cele mai bune din lume. Arhitecții japonezi, încă de la începuturile mișcării moderniste, poate și de mai devreme, au încercat să scormonească adânc în tradiția lor – fiind deopotrivă interesați de culturile străine, căutând în același timp cu profunzime propriul lor stil arhitectural, propria identitate culturală. Cred că demersul de a căuta o sursă de inspirație în propria cultură este o caracteristică a arhitecturii japoneze. Și cred că de o astfel de direcție arhitecții polonezi, dar și arhitecți din țările regiunii noastre ar trebui să fie preocupați.

M.L.: Căutând în „google images”, am văzut o fotografie foarte frumoasă în care sunteți cu arhitectul Isozaki, făcută cred la deschiderea Muzeului Manggha… apropo, de ce un Muzeu Manggha în Cracovia? Am dat și peste o fotografie făcută de Adam Golec în care vă surprinde pe dumneavoastră într-un fel de „distilerie” (țevi, tubulatură din inox…) amintindu-mi de un decor de film SF. Am remarcat și senzaționalele fotografii de arhitectură pe care le faceți pentru proiectele biroului. Care este relația dumneavoastră cu fotografia, ce reprezintă ea: exprimare artistică personală, instrument în proiectare, metodă de investigație sau remediu antistres?

K.I.: Arata Isozaki a vizitat Cracovia de multe ori, prima oară cu ocazia proiectului pentru Muzeul Manggha și ulterior pentru expoziții și conferințe. Fotografii trebuie că au prins un astfel de moment… Muzeul Manggha (inițial Centrul de Artă și Tehnologie Japoneză) a fost deschis în Cracovia în 1994, iar scopul primordial a fost să expună prețioasa colecție de artă a lui Feliks Jasienski (poreclit „Manggha”), un colecționar faimos fascinat de cultura japoneză la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ideea construirii muzeului a aparținut inițial regizorului de film polonez, Andrzej Wajda, care a decis să-și doneze prestigiosul Premiu Kyoto (1987) pentru a stabili o fundație care să adune fonduri pentru o clădire și promovarea mai departe a schimburilor culturale polono-japoneze. Municipalitatea și guvernul regional al Cracoviei au pus la dispoziție terenul și au sprijinit inițiativa. În zilele noastre muzeul este o instituție finanțată de Ministerul Culturii. În acest an, i-a fost adăugată o nouă aripă proiectată de biroul nostru. Se numește Europe – Far East Gallery (Galeria Europa – Estul Îndepărtat) și aduce noi spații expoziționale muzeului.

Krzysztof INGARDEN: In the last years, the major cultural public projects like museums, operas, theatres, convention halls, stadiums were commissioned through architectural open competitions, but it does not mean that it is a general practice, not at all. I would say that statistically most of public projects in Poland are still not commissioned in this way. Some are done as “design & build” and some as “direct competitive negotiations” or a tender for the “lowest price” procedures. Polish “Public Works Procurement Law” still allows for such different ways of assigning the works. However our Polish Architects’ Association as well as the Architects Chamber are constantly promoting good standards of architectural competitions as the best way to select high quality public projects. Our professional organizations are actively discussing with the Ministry of Infrastructure the problem of the necessary relevant modifications in the Law – in order to secure the proper role of the architectural competitions in accordance with the European Union directive 2014/24/UE and with the basic rules of competition organization developed by Polish Architects Association. It is definitely an important topic in our professional circle.

M.L: I saw in your biography that you have a special relation to Japan and Japanese architecture, as you studied in this country and worked for a year or so in Arata Isozaki architectural office. We must say that for the Conference Centre in Cracow you acquired consultancy from Arata Isozaki & Associates. How did this experience shape your vision, conceptualization, design practice, documentation of the subject-matter, and relation to the space? Besides the renowned master Isozaki, what other Japanese architects are influential for the wide world architecture today, in your view?

K.I.: Well, I like the works of many architects, not only Japanese, such as Alvaro Siza, Rafael Moneo, Snøhetta, Renzo Piano, and many others. I appreciate very much Peter Zumthor’s works. I think that he is one of the most interesting architects at large today. His idea of creating a very sensual “slow architecture” that is full of meanings and emotions, expressed in a subtle form, was one that developed gradually but very profoundly.

But I have a special attitude and appreciation towards Japanese architects, from Kenzo Tange, Koyonori Kikutake, Fumihiko Maki, Toyo Ito, SANAA, Shigeru Ban, and others. I admit that the architect whom I have most admired for years is Arata Isozaki, and I am very happy to have worked with him on certain projects until now. I remember in the mid-80s, when I started my work in his office in Tokyo, that that time was more important for my understanding of architecture than my entire studies. I met a person who was both an architect and an artist, someone who regarded architecture from the perspective of critical cultural analysis. Therefore, his approach to architecture and his writings on architecture remain very significant for me.

In my opinion, Japanese contemporary architecture is amongst the best in the world. Japanese architects, since the very beginnings of the Modernist movement, and even earlier, from the end of the nineteenth century, tried to dig deeply into their own tradition – whilst very interested in foreign cultures – at the same time profoundly seeking their own architectural style and their own cultural identity. I think that this attitude towards finding a source of inspiration in your own culture is what characterises Japanese architecture. And I think, this is the kind of direction that Polish architects, but also architects of the countries in our region, should be more concerned with.

M.L.: I saw on Google images a nice photo of you together with Arch. Isozaki, shot I believe at the opening of the Manggha Museum… by the way, why a Manggha Museum in Krakow? I also saw and liked your photo by Adam Golec in a ‘distillery’ space (stainless steel pipes, tubing…) reminding me of a SF movie setting… I remarked wonderful architectural photos you made for the works designed by your office. What is your relation to photography, what does it represent for you: personal artistic expression, design tool, research, or anti-stress relief?

K.I.: Arata Isozaki visited Krakow many times, first for the Manggha Museum project and later for exhibitions and lectures. The photographs must have been taken at one of these occasions… The Manggha Museum (originally The Japanese Art and Technology Centre) was opened in Krakow in the year 1994 and its basic purpose was to exhibit the precious Japanese art collection of Feliks Jasienski (nick name “Manggha”), the famous art collector fascinated with the Japanese culture at the end of 19^th century. The idea to build this museum was originated by Polish film director, Andrzej Wajda, who decided to allocate his prestigious Kyoto Prize (1987) to establish the foundation aimed at collecting funds for the building and for further promotion of Polish-Japanese cultural exchange. The Krakow city government and the province of Krakow, providing the foundation plot in the city centre, supported his initiative. Nowadays, it is a national institution financed by Polish Ministry of Culture. This year a new annex designed by our office, has been added to it. It is called Europe – Far East Gallery and provides new exhibition spaces to the Museum.