Arhitectura „l a ț a r a”

Pentru foarte mulți dintre arhitecți, proiectarea în zone rurale nu prezintă prea mult interes. Printre motivele principale ar fi: numărul redus al potențialilor clienți (care să își permită să vadă beneficiul angajării unui arhitect în procesul de construcție) și atitudinea modernistă care reduce „ruralul” la „arhaic”, iar arhitectura tradițională la un capitol încheiat, cu o relevanță scăzută pentru cerințele de confort ale prezentului. Un alt motiv important este reticența pe care (încă) o împărtășește majoritatea arhitecților atunci când este vorba de a lucra cu materiale și tehnici de construcție tradiționale. De asemenea, legislația în vigoare nu vine în sprijinul arhitecturii tradiționale, normele de calitate în construcții și siguranța în exploatare ducând la soluții constructive moderne, necompatibile cu cele tradiționale.

Acestea ar fi doar câteva dintre aspectele problematicii prezentate în cele ce urmează.

1. Un exemplu de distrugere a patrimoniului construit în mediul rural (sat Mesendorf, jud. Brașov)

Casa tradițională, deși făcând parte dintr-un ansamblu cu statut de monument istoric, a fost demolată și înlocuită cu o nouă construcție. Anexele gospodărești, de asemenea, au dispărut în totalitate. Din punctul de vedere al autorităților, întregul demers a fost legal, iar noua construcție se încadrează în specificul local.

Continuitate și contemporaneitate. Tradiție și inovație

În timp ce în mediul urban se poate spune, cel puțin la nivel teoretic, că arhitectura vernaculară va înceta să existe ca efect al reglementărilor prin care orice construcție nouă sau orice reabilitare a unei clădiri trebuie să aibă la bază un proiect care să poarte semnătura unui arhitect, în mediul rural acest lucru se întâmplă cu precădere în cazul clădirilor cu funcțiuni administrative sau al celor cu statut de monument istoric, și mai puțin în cazul majorității clădirilor ce au ca funcțiune locuirea cu programele aferente acesteia (anexe gospodărești). În prezent se demolează, se edifică, se modifică – procese ce reflectă, în principal, dorința beneficiarului care, în cele mai multe cazuri, alege să ignore legea și contextul.

Până la apariția curentului modernist, arhitectura vernaculară rămâne o ilustrare a diferitelor mode stilistice care s-au succedat sau au coexistat, dar, în același timp, păstrând coerența urbanistică și constructivă, încadrându-se în ceea ce numim astăzi „arhitectură tradițională”. Arhitectura tradițională nu reprezintă altceva decât sublimarea celor mai bune soluții constructive găsite de-a lungul timpului într-un anumit context local, context ce reflectă, în principal, geografia fizică a locului (formele de teren, ale solului, regimul apelor, clima, flora și fauna etc.), dar și geografia socio-economică și politică.

Analizând caracteristicile arhitecturii vernaculare a vremurilor noastre realizăm că, deși continuă să reflecte cu acuratețe geografia socio-economică și politică, aceasta relaționează prea puțin cu geografia fizică. Acest lucru se datorează, în principal, schimbării de paradigmă apărute odată cu modernismul, care alege să ignore tradiția în numele progresului și al inovației, al aspirațiilor pentru o viață mai bună.

2. Arhitectura sustenabilă presupune, în primul rând, valorificarea existentului.

Un exemplu de modernizare a unei case tradiționale.

Beneficiarul, în același timp și arhitect (Köllő Miklós), a refuncționalizat o casă tradițională astfel încât să răspundă cerințelor unui stil de viață de tip urban, înglobând structura originală într-un înveliș ce reflectă contemporaneitatea.

Citiți textul integral în numărul 1 / 2016 al Revistei Arhitectura