Downshifting Romanian Way - Baza Ulmu

Dacă în urmă cu 100 de ani fiecare așezare avea meșteri pricepuți în tehnicile locale care ajutau la edificarea caselor, în zilele noastre această practică aproape s-a pierdut. Există însă inițiative ale unor tineri autodidacți care au învățat tehnici naturale de punere în operă, le-au aplicat și acum oferă și altora posibilitatea de a învăța. Este cazul lui Lucian și Andrei Lupșe de la Baza Ulmu, doi frați care s-au întors pe pământul bunicilor lor. În satul Ulmoasa, un cartier al orășelului Tăuții-Măgherăuș din Maramureș (la 19 km de Baia-Mare), acești doi tineri au pornit o școală vie de permacultură, unde poți învăța atât grădinărit natural, cât și tehnici de construcție naturale.

Au început să studieze permacultura, designul în permacultură, botanică, grădinăritul fără sapă, arhitectura ecologică, sisteme de gătit și încălzit eficiente, agricultura tradițională și ecologia aplicată în agricultură. Din 2013 au venit aici sute de oameni minunați și interesați de subiect, care au lucrat, au învățat și teoretic și practic, ce pot fi încadrați în trei categorii – cursanți, voluntari și simpli vizitatori curioși. Majoritatea au venit din străinătate, din Germania, Franța, Anglia, Irlanda, Norvegia, Canada, Austria, Tasmania (AU), Danemarca, Cehia, Olanda, dar numeroși și din România.

Iată cum își prezintă echipa de la Baza Ulmu experiența:

Ideea a fost de a crea un exemplu de bune practici în ceea ce privește agroecologia și construcțiile naturale. Având în vedere volumul mare de informații din domeniul permaculturii, doream să simplificăm „tainele” acesteia într-un mod ușor de înțeles pentru cei care intră prima dată în contact cu un stil de viață ecologic. Organizarea tehnicilor și informațiilor este o prioritate la noi pentru a avea parte de o educație de calitate și a putea începe orice fel de proiecte. Deși exemplul creat de noi este o fermă medie cu suprafața de 1 ha, în cadrul cursurilor oferim soluții și pentru proiectarea de ferme mari, de 40-50 ha (vezi modelele concepute de Joel Salatin din SUA sau ferma Bec Hellouin din Franța) ori chiar mii de hectare (vezi: savory.global). Acest lucru este foarte necesar pentru o dezvoltare durabilă în agroecologie, într-un timp mai rapid. Trebuie să consideram și faptul că este mult mai eficient să creăm un nou sistem de producție alimentară decât să ne plângem de acesta de acum, în care totul e chimizat.

Un aspect foarte important pe care îl urmărim în designul de permacultură, în ceea ce privește proiectarea unui habitat, este acela de a gândi în mod holistic amenajarea de spații. În gândirea convențională se face aproape în mod abuziv separarea omului de natură prin separarea „casei” de „grădină”.

În zona de „locuit”, avem case mari și terenuri mici. Asta face ca oamenii să își petreacă foarte mult timp în interiorul casei, „blocați la televizor”, fiindcă este prea mic terenul ca să iasă pe afară. Totodată, fiind casa mare, oamenii vor sta înăuntru, dar vor suferi iarna, fiind obligați să taie pădurile ca să încălzească o casă de dimensiuni așa mari, în care poate că nu folosesc decât o cameră, în majoritatea timpului. Restul spațiului este, de obicei, destinat colecționării de obiecte „dubluri” pe care își cheltuiesc toți banii. Haideți, deci, să nu distrugem pădurile țării noastre doar pentru a încălzi obiecte care oricum nu au nevoie de a fi încălzite, și astfel să nu mai avem lemn cu care să ne încălzim noi înșine iarna.

În zona de „grădinărit”, de obicei, nu se poate construi. Asta se întâmplă din cel puțin două cauze:

1. legile sunt în așa fel făcute încât să nu se poată construi locuințe în zonele cu terenuri mari agricole, ceea ce ușurează comasarea lor și, astfel, deținerea lor de către marii industriași. Aceștia nu folosesc metode de agroecologie și, deci, produsele alimentare pe care le vom cumpăra nu sunt tocmai sănătoase;

2. lipsa unei culturi și a unei educații pentru grădinăritul natural și îndoctrinarea din școală și societate că, dacă ești țăran, ești un om cu o capacitate redusă mentală și trebuie să fii marginalizat. Aceasta educație este propagată de către majoritatea dintre noi în ziua de azi.

Ca să înțelegem ce este permacultura trebuie să mergem la origini și să înțelegem mai întâi ce înseamnă să fii țăran, pentru că respectivul cuvânt și-a pierdut adevăratul sens în satele noastre românești. Dar ce înseamnă să fii țăran? (Definiția mea este una foarte simplă: pornind de la etimologia cuvântului țărână = pământ, adică terran/ locuitor al Planetei Terra/ Pământ.) Un țăran adevărat, în ziua de azi, este un om care aplică eticile permaculturii, și anume grija pentru pământ, grija pentru oameni și împărțirea echitabilă a surplusului. Un terran adevărat, ca locuitor al Terrei, pentru a construi și a cultiva, va folosi metode de agroecologie și arhitectură sustenabilă care nu poluează și va utiliza, pe cât posibil, resurse într-un mod regenerativ.

În 1984, arhitectul iranian Nader Khalili a lucrat pentru NASA în domeniul soluțiilor constructive pentru alte planete și pentru Lună. Astfel, a inventat tehnica numită velcroadobe. Cum lumea nu prea s-a înghesuit să se mute pe alte planete și pentru că pe această planetă avem, de fapt, cel mai mult nevoie de metode de construcție nepoluante și rezistente la forțele naturii, el a adaptat această tehnică pentru planeta noastră sub denumirea de superadobe, cunoscută ca tehnica construcției din „saci umpluți cu pământ”. (...)

Citiți textul integral în numărul 1 / 2016 al Revistei Arhitectura

Downshifting Romanian Way - Șase povești despre comunități ecologice