Interviu cu meșterul de acoperișuri din paie Vicențiu Florian

În Țara Lăpușului, sunt mulți cei care fac „istorie” ce nu se va scrie și-s puțini cei ce scriu istorie ce va rămâne în arhive. Tradiția încă mai joacă un rol important în lumea satului românesc. Sunt locuri de la noi unde modernitatea și luxul nu fac parte din viața cotidiană. Țara Lăpușului, cunoscută publicului larg prin vocea lui Grigore Leșe, rămâne altfel un ținut izolat și pitoresc. Fiecare așezare participă la întreg puzzle-ul numit Maramureș. Satul Dealul Corbului face parte din comuna Vima Mică. Șura veche acoperită cu paie, găbănașul (unde pe vremuri se țineau alimentele, cerealele, murăturile, gemurile), cuptorul unde și astăzi se mai coace pâinea pe vatră așteaptă vizitatorul să le cunoască.

„Mereu fermecătoarele acoperișuri de paie ale caselor și șurilor, omniprezente în mediul rural până la începutul secolului al XX-lea, prezente astăzi doar în număr foarte mic în unele localități izolate, ar putea reveni în actualitate grație puținilor, dar inimoșilor meșteri care duc mai departe tehnica realizării acestora, dar și prin intermediul unor arhitecți... care vor să transforme arhitectura tradițională într-un motor de dezvoltare a comunităților rurale.” (Sebastian Olaru, reportaj din 16 ianuarie 2016, Agerpres)

Un exemplu că tradiția se mai păstrează l-am primit de la meșterul Vicențiu Florian, de la Dealul Corbului, în vârstă de 37 de ani, îndrăgostit de locurile natale, care continuă meșteșugul acoperirii caselor și șurilor cu paie, îndeletnicire pe care a moștenit-o de la tatăl său, încă din vremea când era copilandru și era ajutorul lui.

Având și noi (Ligia Bodea) casă de făcut, am venit cu treabă, să aflăm despre meșter și meseria lui (acoperișurile de paie, la noi în Sălaj, păstrându-se prea puține, prin muzee, mai ales). Așadar, primele discuții le-am transformat într-un interviu cu meșterul din Dealul Corbului.

De la cine ați învățat acest meșteșug de a acoperi cu paie?

Vicențiu Florian: De la părinți și de la oamenii de aici, din sat, erau câțiva care acopereau cu paie, care când eram eu mic făceau lucruri de-astea și de la ei am învățat și eu.

Mai sunt oameni în sat care acoperă cu paie?

V.F.: În sat, nu mai sunt oameni care acoperă acum așa, pot spune că sunt singurul, dar mai sunt câțiva băieți cu care lucrez, care știu și care cu siguranță vor continua această tradiție.

Ce paie folosiți: secară, grâu, orz?

V.F.: Folosesc paie de grâu, de secară, ovăzul nu e indicat, are o umiditate mai mare.

Cum le treierați?

V.F.: Manual ar fi cel mai bine, era o batoză, pe vremuri, i se spunea gheip; ideea este să fie paiele foarte lungi, dar să fie în general mari, grâul dacă este foarte mic nu poți acoperi cu el, trebuie să fie grâie bune, faine.

Cum le puneți, împrăștiat sau din snopi?

V.F.: Se așază împrăștiat, e o anumită tehnică, în care se calcă paiele, se tot calcă roată și se merge de jos, se merge pe streșini, tot roată, tot timpul, să fie aproximativ la același nivel, să ajungi sus și să nu fie diferență.

Cum se realizează detaliul de coamă, de streașină?

V.F.: Coama sau vârful tot așa se calcă, până se închide unghiul aproape la zero, și pe urmă se pun niște țăruși, e o anumită tehnică și acolo, trebuie să știi că altfel n-o să-ți iasă. Se calcă bine paiele și apoi se face din puiet de mesteacăn, care îi până la 1 m înălțime, noi le zicem gujbe, o răsucitură care se prinde după leț și se așază din loc în loc. În rest, ele pur și simplu stau pe lețuri, care se pun pentru stabilitate.

Este importantă panta acoperișului?

V.F.: Panta, când se așază paiele de la streașină, trebuie tot timpul să aibă înclinația spre în afară, și aici e o anumită tehnică, pentru ca apa să alunece în exterior tot timpul. Panta e cea mai importantă, că dacă pui o pantă mică, sub 60 grade, rezistența va fi foarte mică.

Se face ceva special la șarpantă: țepușe, podini, cuie de lemn?

V.F.: Streașina e foarte importantă și așezatul paielor trebuie să aibă o anumită înclinație, că dacă le așezi strâmb nu vor sta. Se pun țepușe de lemn la vârf, cuie de lemn din loc în loc și lețurile sunt foarte importante.

Din ce esențe de lemn se face acoperișul?

V.F.: Se face din rude mari de mesteacăn, așa le făceau oamenii la noi, tot din mesteacăn am făcut și eu ultimele lucrări. Se taie mesteacănul iarna, când seva este jos, că lucrurile astea nu le poți face rapid, cum vrei, trebuie gândite cu 1-2 ani înainte, inclusiv la lemnele pentru acoperiș. Coarnele se fac din lemn de stejar, fiind cel mai indicat, dar se pot face și din lemn de brad.

Cât durează să faceți un acoperiș?

V.F.: Depinde, în funcție de mărimea construcției, de diametru. Șurile fiind mai înalte necesită mai mult timp pentru realizarea acoperișului cu goz, așa cum îi spunem noi, decât la case care au acoperișul mai jos, fiind și mai mici.

Cât durează acoperișul până trebuie să se intervină asupra lui pentru întreținere?

V.F.: Întreținerea se face destul de des, vârful mai ales, după ce îi nou se reface la un an de zile, după ce trece prima iarnă de la finalizarea acoperișului, se intervine asupra lui, fiind un lucru de o jumătate de zi sau cel mult o zi pentru două persoane.

Cine vă mai cere case acoperite cu paie?

V.F.: Cerințele au fost puține, mai demult, dar în ultimul timp sună din ce în ce mai mulți, pentru că vor să își acopere casele cu paie.

Vicențiu Florian e optimist. „La unii doar repară acoperișurile caselor mai vechi, la alții le face de noi. Și, pentru că treaba merge tot mai bine, și-a luat și doi tineri ucenici din sat, ca să ducă mai departe meșteșugul construirii acoperișurilor cu paie sau cu «goz», cum li se mai spune în zonă”. (Sebastian Olaru, reportaj din 16 ianuarie 2016, Agerpres)

Detalii acoperiș din paie Schițe arh. Horațiu Răcășan