Actualitate internațională

Europan 13

WALZER – Premiul I

Autori: Mihai BUȘE, Márton TÖVISSI/ A-PLATZ

Amplasament Europan13: Graz, Austria

Beneficiar: ÖBB Immobilienmanagement GmbH, F. Hanschmann GmbH

Suprafață: 45.000 mp

Anul proiectării: 2015

Randări 3D: Tamás FISCHER

Fotografii machetă: Zoltán BIRÓ

Amplasat în spatele gării din Graz, situl Europan13 reprezintă un punct de inflexiune în dinamica orașului. Obiectivele principale ale proiectul au fost „dizolvarea barierei create de calea ferată și stabilirea vecinătăților gării într-un cartier coerent. Două tuneluri subterane au fost deja construite cu scopul de a conecta cele două zone despărțite de calea ferată. Unul dintre tuneluri conectează situl E13 cu gara principală și îl transformă, astfel, într-o poartă către centrul orașului.

Am folosit volumul clădirilor pentru definirea unui spațiu public puternic, un forum, care este un loc de întâlnire și de distribuție. Acesta este conectat contextului urban atât fizic, cât și vizual prin mai multe pasaje și este protejat de zgomotul infrastructurilor din jur.

Curți secundare sunt tăiate în masa clădirii. Piețele și curțile sunt conectate pentru a crea un spațiu urban continuu. Soclul clădirii (parter și etaj 1) oferă spații adaptabile pentru diverse activități: comerț, ateliere, restaurante. Fațada, cu logiile și părțile ei închise sau deschise, are un rol important în animarea spațiului public.

Clădirea funcționează în diferite straturi. Turnurile joacă rolul de semnal și sunt adaptate la scara orașului, vizibile din depărtare. Baza clădirii este coerentă cu înălțimile cartierului, iar colonada din piața centrală este coerentă cu scara umană.

Clădirile existente în partea de vest a parcelei sunt „invitate” a defini Piața Colonadă. În viitor, aceste clădiri pot fi înlocuite în scopul obținerii unui ansamblu urban unitar și întreg.

Credem că funcțiunea unui astfel de proiect va fi supusă în mod constant unor schimbări rapide produse de schimbări economice greu de prezis. De aceea, propunem o structură adaptabilă unde aceste schimbări sunt posibile.

Arhitectura clădirii are un aspect intemporal. Sistemul de fațadă dublă oferă protecția fonică necesară pe latura de est, supusă traficului feroviar, și generează spații intermediare care pot fi folosite ca balcoane. Panourile culisante oferă aspectul vibrant necesar clădirii. În curțile interioare, spațiul rezervat sistemului de dublă fațadă poate fi transformat într-o cursivă. La fel ca în cazul funcțiunilor, durata de viață a elementelor complementare unei clădiri, a instalațiilor, spre exemplu, este mai scurtă decât cea a elementelor structurale. Posibilitatea unei schimbări pe termen lung este importantă.

Preparing Density – Premiul II

Autori: Bogdan Demetrescu, Oana Simionescu, Alexandra Oprea, Dragoș Nistor, Bogdan Tudor, Alexandru Voica, Denis Poloca

Amplasament Europan 13: Os, Norvegia

Text: Oana Simionescu

Pentru crearea unui mod de viață adaptat zilelor noastre și nevoilor locuitorilor, Os nu necesită o densificare a masei construite, ci dezvoltarea unui spațiu vibrant, care să deservească întreaga comunitate prin creșterea numărului și diversității funcțiunilor și a interacțiunilor sociale.

Propunerea noastră folosește diferite mecanisme ce au ca scop diluarea limitelor puternice prin care, în acest moment, situl este izolat de restul orașului. Astfel, introducem o serie de evenimente pe parcursul acestor limite, pentru a nu fi percepute ca obstacole, ci ca o oportunitate de conectare a zonei centrale cu elementele naturale sau cu locuitorii din Os.

Din punct de vedere arhitectural, situl este o platformă artificială. Noi am propus un proces de regenerare a spațiului public, ce are ca punct de plecare punerea în temă a locuitorilor în legătură cu problemele sitului și ale orașului și oferirea posibilității acestora de a lua parte la întregul proces care urmează. Celor mai multe dintre construcțiile existente le va fi schimbat amplasamentul. Premisele dezvoltării ulterioare vor fi stabilite de revizuirea completă a pieței și a infrastructurii acesteia, urmând ca planul de călcare a pieței să fie înlocuit cu piatră cubică, zone verzi și suprafețe de deck.

Ca unealtă de activare a pieței, am introdus pavilioanele de lemn, ce au atât amplasări, cât și configurații strategice, creându-se zone cu grade diferite de densificare a întregului sit. Aceste module pot fi închiriate pentru dezvoltarea de afaceri locale sau pot fi lăsate sub forma de structuri ce pot găzdui diverse activități temporare. Planul de dezvoltare include un set de reguli în ceea ce privește modul de extindere al construcțiilor existente, având ca scop evitarea unei dezvoltări haotice și menținerea caracterului dorit al viitorului centru al orașului. Modul în care va arăta piața la final rămâne la latitudinea locuitorilor.

The Ends of the City – Premiul II

Autori: Adrian Phiffer, Dimitrios Karopoulos, Liusaidh Macdonald

Amplasament Europan13: Nacka, Suedia Suprafață:183.000 mp Anul proiectării:2015 Beneficiar: Municipalitatea Nacka

Suntem un birou tânăr cu sediul în Toronto, care participă frecvent la competiții internaționale. Anterior, am câștigat Premiul I la Europan10 cu o propunere pentru un sit din Nürnberg, Germania. Sperăm că odată cu acest al doilea premiu într-un concurs Europan se va schimba percepția preconcepută că suntem prea tineri să putem aborda un sit urban de vaste dimensiuni.

Proiectul „The Ends of the City” este un refuz care nu acceptă dihotomia Obiect vs. Proces prezentată în tema de concurs. Noi am preferat să îmbinăm cele două concepte ca o strategie pentru a putea proiecta Orașul Adaptabil.

Situl

În ciuda incredibilei prezențe industriale a sitului din Nacka, am decis să nu ne lăsăm seduși. Nacka pare a fi tipul de loc în care orice condiție existentă poate fi un punct de plecare solid în procesul de proiectare. Mai mult decât orice, rezervoarele albe sunt extrem de tentante. Ele sunt frumoase, însă inutile atunci când cineva trebuie să-și imagineze un oraș. Am preferat să începem proiectul de la starea cea mai simplă – solul. Această înțelegere a sitului constituie baza pentru un proiect alcătuit din momente urbane solitare, de variate tipuri.

Urbanism

Diversitatea tipurilor de construcție desfășurate devine o strategie în sine, făcând referire la cerințele de adaptabilitate la „viitoruri imprevizibile”. Scara acestora variază considerabil, fiind determinată de relația lor cu platourile. Propunerea „The Ends of the City” nu include clădiri de talie medie. Cele mai mari structuri propuse sunt flexibile. În principal, rezidențiale, parterul lor permite funcțiuni multiple, în timp ce dimensiunile sunt suficient de generale pentru a permite re-adaptarea de la locuințe la birouri sau utilizări publice. Clădirile mici sunt de tipul locuințelor din suburbii sau mici case cu uz public și comercial.

Din punct de vedere arhitectural, dincolo de utilizarea de arcade, nu există nicio formă fixă sau de vocabular. Formele de arhitectură sunt subiective, depind de proiectul respectiv și permit o mare libertate în alegerea materialelor și a stilului. Matricea spațiilor deschise este formată din: piață, stradă, curte, arcade, curtea din spate. Unul dintre spații este coridorul colaj compus de modele diferite de peisaj, care variază de la păstrarea condițiilor actuale cu conducte și stânci abrupte, la cele propuse cu terenuri unde copiii se pot juca sau face baie în condiții de siguranță.