Proiect de diplomă: Ateneu de Lisboa (Băi Publice) – de la enclava istorică, la țesutul urban activat și deschis

Stud.-arh. Alexandru Cristian Beșliu

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, 2016

Prezența curioasă a colinei Santana ca enclavă în dinamica urbană a Lisabonei, în ciuda poziției sale centrale, și importanța istorică și culturală a Ateneului, măcinat de accelerata stare actuală de degradare, sunt premisele determinante ale intervenției, atât ca artefact arhitectural al orașului, cât și ca important conector urban.

Programul arhitectural este în concordanță cu actualele strategii de dezvoltare urbană coordonate de municipalitate și își concentrează eforturile înspre reactivarea parțială și suplimentarea unor facilități de care Ateneul deja dispune, deși sunt scoase din uz (piscină, săli de sport etc.). Expresia arhitecturală emerge dintr-un caracter dual atent studiat al manierei de intervenție: pe de-o parte, imaginea solemnă, ușor abstractă în atemporalitatea ei, a elementelor tipologice ideale (citate arhitecturale), care devin „exponatele” proiectului (camerele principale ale băilor: tepidarium, caldarium, natatio, sudatio, laconicum; elementele arhetipale de limbaj arhitectural: peristilul, porticul, columna etc.), și, pe de altă parte, ceea ce „face loc” acestor „artefacte prețioase” pentru a le expune ca pe o „tipsie de piatră”, panoramic, către oraș (spațiile secundare, funcțiunile anexe, circulațiile și trasee urbane etc.).

Încăperea principală a băilor se construiește ca un memento al moștenirii arhitecturale europene al cărei numitor comun sau, mai degrabă, a cărei rădăcină este Epoca Romană (perioadă în care băile/ termele publice au atins excelența). Acest depozitar este, de fapt, un „capriciu arhitectural” ce pendulează incert între colecțiile de ruine ale lui Giovanni Paolo Panini sau Canaletto și scenografiile abstracte ale lui Giorgio de Chirico. Terasa publică ce acoperă „camera conținătoare” a băilor, piațeta cu belvedere (miradouro, Pt.), este însă adânc înrădăcinată în maniera locală de croire a țesutului urban și coregrafiază contraste sublime în tandem cu matricea de străzi înguste și fundalul grădinii sălbatice, în pantă, a Ateneului.

Mai mult decât un proiect care n-ar face decât să răspundă unei situații contextuale specifice printr-un program de arhitectură, Băile Publice ale Ateneului Lisabonei devin un obiect personal al memoriei afective, o schiță de discurs arhitectural care va produce, ulterior, noi cercetări teoretice și noi abordări critice asupra arhitecturii și teoriei de arhitectură, transcendând o ușoară afinitate declarată față de lucrările teoretice ale lui Aldo Rossi, Kevin Lynch sau Colin Rowe.

Îndrumător: conf. dr. arh. Iulia Maria Stanciu