Începând cu ediția de anul acesta, DIPLOMA devine un festival național!

11.07.2018

Începând cu ediția de anul acesta, DIPLOMA devine un festival național!

Diploma, cel mai amplu eveniment dedicat absolvenților de facultăți creative, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, va avea loc anul acesta între 5 și 14 octombrie și va prezenta, pentru prima dată, cele mai bune lucurări ale absolvenților tuturor facultăților vocaționale din țară.

Până pe data de 25 iulie, absolvenții interesați de participarea în cadrul evenimentului își pot înscrie gratuit lucrarea de diplomă, pe www.institute.ro, iar cele mai bune proiecte vor fi expuse, prezentate și promovate în cadrul ediției de anul acesta a festivalului, în perioada 05-14 octombrie 2018, în București.

Mai multe detalii despre apelul de proiecte găsiți aici.

Evenimentele, formatele și expozițiile din cadrul festivalului Diploma au în vedere generearea unui dialog între tinerii absolvenți și profesioniștii seniori din industriile creative, precum și prezentarea celor mai proaspete nume unui public interesat de artă și creativitate.

“Ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediție, proiectul DIPLOMA a marcat deja debutul a patru generații de artiști și ne demonstrează că tânăra generație are foarte mult talent, dar și nevoie de suport și de un context în care să își afișeze și să își dezvolte ideile. Anul acesta am hotărât să extindem platforma DIPLOMA la nivel național, din dorința de a crea contextul favorabil dialogului între discipline, între Universități și orașe, dar și din convingerea că acest proiect poate contribui real la susținerea tinerei generații de artiști și creativi români și la dezvoltatea acestor industrii și sectoare în România pe termen mediu și lung ”, a declarat Andrei Borțun- CEO The Institute.


DIPLOMA 2018 va prezenta cele mai bune lucrări de absolvire ale viitoarei generații de tineri artiști și creativi, absolvenți ai tuturor facultăților vocațional-creative din România, selectate de către un board creativ, format din peste 20 de profesioniști consacrați: curatori, manageri culturali, galeriști, arhitecți, designeri, regizori, producători de televiziuni. Selecția va fi făcută în urma call-ului de proiecte, care are loc până pe 25 iulie și despre care puteți afla mai multe aici.

Programul festivalului, care se va desfășura anul acesta pe parcursul a 10 zile, va include atât expoziții dedicate Artelor plastice și Artelor aplicate, precum și o serie de întâlniri menite să încurajeze dialogul dintre tânăra generație și posibili colaboratori sau parteneri ai creativilor la început de drum. La acestea se adaugă audiții și evenimente dedicate Artelor Scenei.

Diploma va prezenta noua generație de creativi români alături de TASTEMakers, Absolut și Rompetrol.

The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine și Noaptea Agențiilor, organizator al Effie Awards România, Școala ADC*RO și ADC*RO Awards.

institute.ro;

facebook.com/Institute.ro

UniCredit Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu rețeaua cea mai extinsă din Europa Centrală și de Est și una dintre cele mai importante din Europa. UniCredit Bank este un "one-stop-shop" pentru servicii financiare deservind mai mult de 650.000 de clienți. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management și UniCredit Business Integrated Solutions.