Tabără de creație

Tabara Creatie ARhitext

02.07.2019

Discursuri critice. Tabără de creație –

Brăduleț, 27 Iulie – 4 August 2019

Proiect organizat de Fundația Arhitext Design în parteneriat cu Filiala Teritoriala OAR Argeș, Universitatea Națională de Arte din București – UNARTE, Universitatea Națională de Muzică București- UNMB, Universitatea Politehnică Timișoara – UPT, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – UTCN, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași – UTI, Școala Națională de Studii Politice și Administrative – SNSPA, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

DESPRE TEMĂ

Tabăra de creație “Fratele fiului risipitor” este dedicată deblocării/re-descoperirii rostului și rolului textului scris, a imaginarului generat de el, prin dialogul dintre arte, științele sociale și politice, în și prin abordările teoretice și criticeale acestora.

Titlul proiectului este o parafrază la alegoria biblică „Întoarcerea fiului risipitor” și este folosit nu numai ca suport de comunicare, ușor de înțeles de publicul larg, dar și ca provocare, o incitare spre meditație și gândire creativă prin mutarea atenției de la fratele risipitor, la cel statornic (unii l-ar numi conservator, cârcotaș și critic, chiar mai rău, desuet sau retrograd). Iar acest lucru se întâmplă pentru că fabula, chiar și în (re)interpretările recente, fie ele literare sau morale, are ca personaj principal figura fiului risipitor. Credem că mutarea atenției asupra fratelui fiului risipitor ne va deschide perspective noi asupra unor probleme, prin formularea unor întrebări necesare despre realitatea mai puțin explorată. De asemenea, vom putea enunța și unele răspunsuri, care nu prea ne sunt puse la îndemană sau sunt considerate, de obicei, incomode.

Și pentru că preocuparea noastră este promovarea culturii scrise, și mai ales cea legată de arhitectură, artele vizuale și ale spectacolului, putem avansa câteva scenarii în re-citirea acestei fabule:

– cei doi fii (sau cele două fiice) reprezintă două moduri de gândire și de viață: cel tradiționalist/conservator și cel modernist/progresist/globalist etc.
– fratele (sau sora) risipitor (sau risipitoare) nu se mai întoarce, iar fratele lui pleacă și el;
– averea de care se face vorbire este patrimoniul cultural scris, în speță cel arhitectural, vizual etc.
– la fel de interesantă este și poziția tatălui (sau a mamei) față de cei doi fii (sau ele două fiice);
– cine sunt urmașii fiului risipitor, dar cei ai fratelui acestuia.

CE OFERIM

Programul Taberei include conferințe și discuții cu invitați speciali, seri de film documentar, vizite la monumente arhitecturale și naturale, dar și sesiuni de lucru pentru participanți.

Organizatorii asigură cazarea în cadrul unei gospodării țărănești din Brăduleț, unde se vor desfășura și sesiunile de lucru din Tabără. Gospodaria este dotată cu grup sanitar, duș, apă rece, apă caldă, o bucatărie minimal echipată, sală de mese, gradina si livada. Masa de prânz se va putea servi, contra cost, la pensiunea din vecini.


Mai multe detalii vă oferim în ziua instructajului pe care îl facem înaintea plecării în Tabără, sau prin e-mail la arhitext@gmail.com și la telefon 031.104.11.78.

INVITAȚI SPECIALI

Bogdan Ghiu – scriitor

Andra Dumitru – sociolog (ATU)

Adrian Aramă – șef lucrări dr. arh., UT-Facultatea de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca

Ionel Oancea – dr. arhitect, Iași

Sandu Alexandru – prof. dr. arhitect, UAUIM – Bucuresti

Ștefan Vianu – conf.dr.filozof UAUIM – București

Vlad Gaivoronschi – prof.dr.arh. UT-Facultatea de Arhitectură Timișoara

Ruth Bernatek, istoric și teoretician de arhitectură, Bartlett School of Architecture, University College London

Ștefana Grădinariu – arhitect, câștigător al concursului de eseuri “Discursuri critice” – Trienala București “East-centric Arch” 2016, Bartlett School of Architecture, University College London


ECHIPA DE ÎNDRUMARE

Arpad Zachi, arhitect, redactor șef Arhitext – gazdă și coordonator

Ilinca Pop, arhitect – moderator

Click pentru PROGRAM

27.07

Orele 10 – 12 – sosirea la Brăduleț

Orele 12 – 16 – cazarea și organizarea logistică

Orele 16 – 18 – prezentarea participanților și a temei puse în discuție

Orele 19 – 20 – conferință invitați

28.07. – 02.08

Orele 10 – 14 – program individual, meditație, reflexie, studiu și creație

Orele 16 – 18 – atelier de lucru

Orele 19 – 20 – conferință invitați

03.08

Orele 10 – 14 – finalizarea și editarea eseurilor

Orele 16 – 20 – prezentarea eseurilor

04.08

Orele 10 – 14 – șezătoarea “Fratele fiului risipitor”

Orele 16 – 18 – concluzii

Orele 18 – Plecare

CE AȘTEPTĂM DE LA PARTICIPANȚI

Participanții realizează câte un eseu cu tema „Fratele fiului risipitor”, participă la discuțiile cu colegii și invitații, prezintă public forma finală a eseului, și participă la cel puțin trei dezbateri ale lucrărilor colegilor de tabără, și la conferințele susținute de invitați.

CUM TE ÎNSCRII

Tabăra are 9 locuri pentru care așteptăm studenții de la facultățile de arhitectură și urbanism, artă plastică, artă dramatică, muzică, antropologie, literatură, jurnalism.

Pentru a te înscrie, trebuie să trimiți la adresa arhitext@gmail.com un e-mail care să conțină:

TAXA DE PARTICIPARE

Taxa de participare este de 150 lei/persoană.

Mai multe informații la arhitext@gmail.com