Fundația Globalworth și Igloo anunță prelungirea perioadei de înscriere la competiția 2031 NOW_our cities in 10 years
13.01.2022
Fundația Globalworth și Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură anunță prelungirea perioadei de înscriere a proiectelor în competiția internațională pentru studenți
2031 NOW_our cities in 10 years, ca urmare a solicitărilor primite de la participanți
și a complexității temei de concurs.
Noul termen-limită pentru înscrierea proiectelor este 1 februarie 2022.
În consecință, jurizarea se va desfășura în perioada 3 februarie – 3 martie 2022. Restul calendarului și condițiile de concurs rămân neschimbate.
Pentru informații complete și actualizate despre 2031 NOW vă rugăm să accesați site-ul competiției.
*
2031 NOW_our cities in 10 years este o competiție internațională susținută de Fundația Globalworth și organizată de Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură care se adresează studenților la arhitectură, urbanism și design din Polonia și România. Premiile însumează 11.000 Euro, cărora li se adaugă oportunitatea de prezentare a proiectelor la High Tech Learning Center din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, precum și publicarea acestora într-un catalog dedicat.
Concurenții sunt invitați să elaboreze o viziune urbană în care spațiile pot acționa ca generator de locuri mai bune atât pentru utilizatorii direcți, cât și pentru comunitatea din apropiere. Acest lucru va fi ilustrat pe un teren generic, cu o suprafață de 20.310 metri pătrați (2.031 ha). Tema invită participanții să introducă în această parte de oraș clădiri cu destinație mixtă, spații pentru comunitate, parcuri, infrastructură, toate conectate într-o nouă articulație care poate fi construită în 2031.
Înscrierile în competiție vor fi evaluate de un juriu compus din arhitecți și profesori de prestigiu, precum și de reprezentanți ai organizatorilor: Bruno Andreșoiu, Arjan Dingsté, Krzysztof Ingarden, Dimitris Pergamalis, Jakub Szczęsny și Andrei Șerbescu.
"2031 NOW_our cities in 10 years este competiția prin care facem pași spre îndeplinirea angajamentului de a construi orașe cât mai funcționale, sustenabile și armonioase pentru comunitățile noastre de business și nu numai. Ne bucurăm să avem alături în acest demers un partener ca Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură, cu ajutorul căruia susținem viitorul arhitecturii în cele două țări în care Globalworth este lider de piață: Polonia și România. Globalworth construiește clădiri de birouri și în munca de zi cu zi am devenit cu toții conștienți de importanța mărită a arhitecților. Ei sunt cei care ne modelează casele, clădirile de birouri, orașele, locurile în care ne modelăm, la rândurile noastre, viețile. Sperăm că acest concurs internațional, cu juriul prestigios pe care a reușit să îl clădească, va încuraja și solidifica viitorul arhitecturii ", a spus Georgiana Iliescu, Director Executiv al Fundației Globalworth.
"Concursul este, pentru studenții la arhitectură, cel mai bun antrenament pentru provocările profesiei în care se pregătesc să intre și ar fi recomandat, după mine, să facă parte din curricula, cu o pondere măcar egală cu practica. Concursul de idee este substanța cea mai hrănitoare pentru mintea care trebuie să continue să viseze în timp ce lucrează cu materie grea, cu constrângeri și legi uneori absurde. Expunerea minților tinerilor arhitecți la tematica și rigorile concursurilor de idee este formativă în cel mai semnificativ mod. A putea crea, primi comentariile unor jurați cu experiență și câștiga un premiu este o șansă de care niciun student arhitect nu ar trebui să fie lipsit. 2031 NOW_our cities in 10 years, concursul pe care avem privilegiul de a-l organiza împreună cu Fundația Globalworth, înseamnă în primul rând un prilej de meditație creativă pentru cei aproape arhitecți, dar și oportunitatea de a expune public viziunile care vor da formă orașelor viitorului nostru", a adăugat Bruno Andreșoiu, Președinte al Asociației Igloo – Habitat și Arhitectură.
Premii:
- Locul 1: €5,000 + Publicare catalog
- Locul 2: €3,000 + Publicare catalog
- Locul 3: €1,500 + Publicare catalog
- 3 mențiuni a câte €500 fiecare + Publicare catalog
Termen-limită înscrieri: 1 februarie 2022
Anunțarea câștigătorilor: 10 martie 2022
Pentru informații complete și actualizate despre tema de concurs, condiții și calendar, puteți accesa www.2031now.com, canalele noastre de social media (Instagram, Facebook) sau scrie la adresa de e-mail: welcome@2031now.com.
2031 NOW_our cities in 10 years este o competiție susținută de Fundația Globalworth și organizată de Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură.
Parteneri instituționali: Ordinul Arhitecților din România, Ordinul Arhitecților din România – Filiala București, Uniunea Arhitecților din România, SHARE architects, Registrul Urbaniștilor din România, Asociația Profesională a Urbaniștilor din România
Parteneri academici: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” Iași
Parteneri media: aici a stat, Architektura-murator, Arhitectura, Arhitext, de-a arhitectura, Designist, ENTR, feeder, Graphic Front, IQads, Modernism, The Institute, urbnews.pl, zeppelin
Despre Fundația Globalworth.
Fundația Globalworth a fost înființată în 2018 de Globalworth, liderul pieței de clădiri de birouri din România și Polonia, și este o entitate non-profit, fiind independentă de activitățile comerciale ale grupului. Fundația are ca misiune dezvoltarea de proiecte pe trei piloni principali: oameni, locuri și tehnologie.
Până în prezent, Fundația Globalworth și Globalworth au alocat peste 800.000 de euro pentru construcția primului laborator High Tech din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, burse de studii și documentare pentru cadre didactice, competiții internaționale și proiecte speciale pentru arhitecții din România.
Mai multe informații sunt disponibile pe site și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.
Despre Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură.
Înființată în 2008, Igloo – Habitat și Arhitectură își propune să contribuie la articularea unui spațiu public coerent prin activități (proiecte editoriale și culturale, evenimente) care vizează ridicarea standardelor culturii vizuale într-o societate care încă își caută reperele în domeniul arhitecturii și politicilor urbane. Asociația a derulat până acum proiecte de succes, cu teme în domeniile arhitecturii, patrimoniului, designului și culturii urbane, adresându-se în mod constant nu doar breslei arhitecților, Mai multe informații despre activitatea editorială și culturală a asociației pe igloo.ro și pe paginile de Facebook și Instagram.