RDW

Muzeul Chihlimbarului din Colți, Buzău

Muzeul Chihlimbarului din Colți, Buzău

Text: Florin ENACHE

Excursia

Acum câțiva ani, am plecat într-o excursie de o zi pe valea Buzăului, cu clasa la care eram voluntar „De-a arhitectura”. Pe lângă frumusețea peisajului și amestecul de case mari și mici, colorate, am avut câteva obiective: Vulcanii Noroioși, unde am discutat despre arie naturală protejată, dar și teren arid, nepotrivit pentru locuire și chiar copiii au concluzionat: „Nu sunt copaci, nu e nimic verde… nu se poate trăi aici”.

Planul nostru era să discutăm despre arhitectură și locuire. Următorul obiectiv a fost complexul rupestru de la Aluniș, unde au văzut niște locuințe de hobbiți, scobite în stâncă, acum cine știe câte sute de ani.

În tot acest periplu, am vizitat în zonă Casa cu Blazoane, care nu era chiar o casă la țară așa cum și-au imaginat ei și, astfel, au descoperit un conac, dar și o altă casă construită într-o arhitectură specifică zonei, care a fost de la început muzeu.

Acum mai bine de 40 de ani, comunitatea de la Colți, Buzău, a construit Muzeul Chihlimbarului. Așa am descoperit, undeva, bine ascuns între dealuri, la 10 km de drumul național, o casă „veche” așezată cu prispa în fața soarelui, între pini falnici, un loc de poveste… dar care, parcă, era părăsit undeva în trecut.

Eram după ore bune de mers cu autocarul și, invariabil, a apărut întrebarea către gazda care ne-a întâmpinat cu ospitalitatea specifică muntenilor. Copiii doreau să știe… unde e toaleta.

„Cabina aceea din lemn, din colțul curții“

Așa am început să realizăm că are nevoie de noi acest colț de rai. Și, așa am făcut! Excursia s-a încheiat cu bine și cu super-amintiri, însă gândul meu a rămas la „datoria” de a încerca să aflu al cui e muzeul și cum aș putea să sprijin, dacă îmi va fi permis, să aducem „normalitatea” și aici unde aflasem că vin peste 20.000 de vizitatori pe an…

Mai era ceva. Era faptul că eu am rădăcini adânci aici, pe aceste dealuri, și am considerat obligatoriu să fac tot ce se poate pentru ca turiștii care ajung aici să plece cu bucuria unei experiențe frumoase și să își dorească să mai zăbovească în zonă.

Primăria și Județul

Excursia s-a terminat, dar eu am tot revenit, să aflu cu cine trebuie sa discut pentru a aduce secolul 21 la Colți, pentru că, în turism, lucrurile de bază nu trebuie, în niciun caz, să lipsească.

Lucrurile păreau blocate între proprietarul clădirii, Primăria Colți, care nu dispunea de fonduri pentru intervenții semnificative, și chiriaș, care era Muzeul Județean – proprietarul colecției muzeale, subordonat Consiliului Județean, care plătea o chirie infimă și nu avea cum să investească, legal, în clădire.

A durat aproape un an în care am promovat acest loc de poveste în toate direcțiile și, în acest timp, Consiliul Județean a găsit soluția să preia clădirea și să aloce un buget pentru anul următor. Am adunat în jurul mesei la #NOVEMBarh oameni inimoși: primar, custode, colegi arhitecți din Grupul Rural OAR care au povestit despre ghidul de arhitectură locală, am revenit cu grupuri de prieteni. Am încercat tot ce a fost posibil să „ștergem praful”.

Am reușit!

Au trecut încă doi ani, a fost un proces laborios asumat de Muzeul Județean, din cauza procedurilor pentru relocarea „tezaurului”, pentru a putea interveni asupra clădirii. Între timp, a mai fost o ediție #NOVEMBarh în care, deja, discutam despre Muzeul renovat și modernizat și despre „ce-aș mai sta un pic aici”, despre impactul, pe orizontală. pentru economia comunității locale. Așa am cunoscut mulți oameni care fac lucruri în zonă și am descoperit proiectul Ținutul Buzăului Geo-parc UNESCO și am realizat că tragem, toți, în direcția care trebuie.

Azi, Muzeul Chihlibarului a ajuns la aproape 1.000 de vizitatori pe săptămână, are grupuri sanitare demne de secolul 21, încălzire centrală și, în viitorul apropiat, se va instala chiar și o centrală de aspirație centralizată, devenind al doilea muzeu din România, după Peleș, cu „aspirator”. Și gardul e nou, și multe alte lucruri pe care trebuie să le vedeți.

Intervențiile sunt discrete, clădirea nu a avut nevoie de lucrări semnificative, ci, mai degrabă, de haine noi, de utilități. Expunerea colecției este modernă, demnă de o expunerea muzeală de calibru internațional.

Obiectivul nostru a fost să aducem cât mai multe soluții premium, să demonstrăm că undeva, între dealurile împădurite, departe de civilizație, turistul poate descoperi, cu surprindere, că locul este îngrijit și binecuvântat. Experiența unei vizite, aici, este cu atât mai surprinzătoare.

Sigur că, în aceste rânduri, am surprins doar esența unei experiențe cu suișuri si coborâșuri, cu bariere, dar și rezolvări neașteptate, cu multă deschidere și oameni implicați. Rezultatul și reacțiile vizitatorilor fac să fi meritat tot efortul și să ne dorim să aducem și mai mulți specialiști împreună aici și să avem un model de bună practică și motiv de renaștere a demnității locale și, de ce nu, naționale.

Arhitectura rămâne un generator de stare de bine, dar, fără efortul zilnic, mai puțin vizibil, al celor care țin casa curată, care deschid ușa oaspeților și dau viață locului, eforturile noastre sunt inutile.

Comments

comments

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog