Dosar tematic

Port Cultural

Port Cultural
Text și foto: Dragoș CIOLACU

PORT cultural este un program suPORT finanțat de către guvern, prin care ne-am reunit, în 2018, trei universități și două institute de cercetare cu scopul de a identifica și valorifica tot ce se poate din casele tradiționale neatinse (încă) de „modelul” urban. Pentru potențial, am ales două regiuni ofertante în arhitectura autentică - Bucovina și Transilvania de sud. Chiar dacă nici aici nu mai e ce-a fost, am găsit destule exemplare bune, ferite de ispita modernizării încât să justifice un sat condamnat la pierderea identității pe altarul confortului și al falsului asumat.

Scopul intervenției noastre nu era, oricum, de muzeificare a caselor alese, ci de a le da o șansă de supraviețuire prin refuncționalizare - turism, cultură, social sunt doar câteva programe care pot face neinvaziv schimbarea. Am reușit să alegem 20 de case din fiecare regiune, cărora le-am făcut releveul și am propus extinderea lor funcțională în limitele volumului existent sau prin juxtapunerea unor volume din același registru stilistic. Au rezultat două cataloage cu proiecte, panouri expoziționale și un îndrumar de bune practici în meșteșuguri tradiționale. Materialul documentar este destinat administrației locale, singura care ar putea să diminueze prin asta prostul gust cu ifose de prosperitate. Diseminarea am făcut-o la diverse sărbători și târguri, unde lumea se adună și devine mai atentă la detalii. Dincolo de rezultatele statistice ale acțiunii noastre, câștigul personal pe care l-am înregistrat a fost descoperirea unei călduri umane care nu numai că s-a născut, dar s-a și stabilit la sat. De la coeziunea echipei la poveștile de viață ale caselor și ale celor care le locuiesc, am parcurs un drum exploratoriu care a reușit să spulbere temerea amintită mai sus, dar care, din păcate, rămâne. Școlile de vară, atelierele de meșteșuguri, efortul depus de voluntarii care încearcă să salveze ce se mai poate sunt atâtea semne de sănătate spirituală.

În cele ce urmează sunt câteva mărturii ale acestei experiențe împărtășite de oamenii pătrunși de misiunea lor.

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.3-4 / 2021