Corespondența inedită Marcel Iancu - Lucian Boz

Parcă trăesc ceva din anii tinereții când lucram și colaboram în patria care ne-a „respins”. Era oare vina poporului român sau a nebuniei colective ce ne-a aruncat risipiți în lume? Ori crezi D-ta că exista și a rămas acest microb inuman în lume? (M.I.)

În urmă cu patru ani am deschis în București, pe Strada Toamnei 10, o galerie de artă, Galeria DADA, cu gândul de a aduce în peisajul cultural bucureștean nume nedrept uitate sau insuficient cunoscute ale culturii românești din perioada interbelică. Primele două expoziții au fost dedicate lui Victor Brauner și lui Marcel Iancu, mari artiști care s-au născut și au creat în România, dar au ajuns mult mai cunoscuți și apreciați în Franța, în Israel și practic în întreaga lume decât în țara în care s-au născut.
Membri marcanți ai Avangardei românești, creatori de geniu încă din perioada adolescenței, acești doi mari artiști de origine evreiască au fost nevoiți să părăsească România la sfârșitul anilor ’30. Ascensiunea nazismului

Coperta revistei

Citiți continuarea in revista

Arhitectura 5-6/2022 (701-702)
Marcel Iancu / Janco