Cu Șerban Țigănaș despre QUEST10NS

13.01.2023

Să sărbătorim 50 + 2 ani de învățământ superior de arhitectură la Cluj!
Să fim împreună, să ne revedem, să facem cunoștință între generații și, mai ales, să inspirăm pe cei tineri.
Evenimentul QUEST10NS aniversează 10 ani și evoluează în complexitate, prin dimensiunea internațională pe care o are și Universitatea Tehnică, din care facem parte.

De Șerban Țigănaș

Pagina de Facebook a Questions - International Architecture Conference
Pagina de Facebook a Questions - International Architecture Conference

În ultima săptămână din octombrie, comunitatea arhitecților din Cluj a organizat, găzduit, participat la și s-a bucurat de QUEST10NS, un eveniment al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Ce este QUEST10NS?

Scris așa, este a zecea ediție a Questions. Questions este prima manifestare științifică regulată, inițial anuală și acum bienală, a facultății noastre. A devenit conferința la care se întâlnesc și comunică studenții, doctoranzi și membrii comunității academice de la arhitectură, împreună cu invitați. La ediția din octombrie 2022, conferința a primit rolul de coloană vertebrală pentru aniversarea facultății amânată din cauza pandemiei. 10-le din grafia titlului indică decada trecută de la prima ediție.

Cum a început și cum a evoluat Questions?

Manifestarea anuală a debutat sub genericul de workshop internațional, pentru a benefica de resursele alocate pentru mobilitățile academice, pe lângă nevoia de a întâlni colegii într-un eveniment propriu. Beneficiarii principali ai organizării au fost doctoranzii propriei școli, pentru care s-a creat contextul necesar pentru a-și prezenta public și publica articolele născute din cercetările lor. Totul a început în 2012 și a continuat, în ritm anual, până în 2018, când evenimentul a căpătat o dimensiune nouă pe care și-a propus să o mențină bienal. Anul 2020 trebuia să asocieze Questions cu a 50-a aniversare a învățământului de arhitectură la Cluj. Până acum, Questions a avut un puls constant, cu limite și uzanțe, dar în mod cert cu bilanț pozitiv. Doamna profesor Ioana Agachi a fost cea care l-a inventat și a avut curajul să îl susțină constant, să îl facă să se întâmple în fiecare an, indiferent de dificultățile inevitabile și diverse. Prima ediție, în 2012, s-a desfășurat sub genericul Cercetare în educația pentru arhitectură și urbanism – între abordarea fundamentală și cercetarea prin proiect. A doua, din 2013, a fost titrată ca Interferențe între arhitectură și planificarea urbană – didactică și cercetare. A urmat, în 2014, Continuitate și discontinuitate în spațiul urban. Mai apoi, în 2015, Questions a abordat Dezvoltarea sustenabilă a mediului construit. În 2016 am avut un titlu scurt și cuprinzător, Clădiri – orașe – teritorii. 2017 a venit cu Mediul construit între permanență și temporalitate. Ediția din 2018 a propus Arhitectura, tehnologia și orașul. Toate titlurile au fost generoase și cuprinzătoare, actuale și inclusive pentru a permite celor interesați să se conecteze tematic. În 2018, manifestarea a fost amplificată cu evenimente colaterale. Am avut expoziții, dezbateri și cocktail. S-a decis, după experiența reușită cu sponsorii care au susținut manifestarea, ca Questions să rămână conferință internațională, să se amplifice și să se petreacă la fiecare doi ani. Totuși, în 2019, pentru a păstra genericul Questions asupra tuturor evenimentelor facultății, expoziția și dezbaterea cu profesorii și absolvenții s-au purtat sub numele tradițional de workshop. În 2020, conferința Questions trebuia să adopte simbolul A50, pentru a sărbători cei 50 de ani de la înființarea învățământului superior de arhitectură la Cluj. Pentru că, în 2020, am decis amânarea conferinței până când pandemia va permite o organizare bună, am rămas cu expozițiile de proiecte de diplome derulate ca workshopuri în 2021 și 2022. Au fost din nou discuții, opinii ale membrilor juriilor internaționale cu invitați și reacții din partea proaspeților arhitecți.

https://fau.utcluj.ro/eveniment/questions-2022.html

Cum au sunat propunerile pentru aniversarea de 50 de ani?

Conceptul conferinței a fost construit pe mai multe planuri. A fost imaginată o axă spațială în centrul orașului, între sala celui mai mare cinematograf “Florin Piersic”, strada George Barițiu, care grupează 4 clădiri ale Universității Tehnice din Cluj-Napoca și un centru cultural, Casa Tranzit, în sinagoga de pe malul Someșului, apoi Parcul Central, până la platoul din fața Centrului de Cultură Urbană Cazino și pavilionul Chios. Conferințele urmau să fie grupate în două module, cele magistrale în format plenar, iar cele stiințifice, pe ateliere tematice. Expozițiile urmau să fie organizate în cinci spații diferite de pe traseul descris. Petrecerile, ca destinație de seară, se pregăteau pentru capătul axei. Cele mai importante idei legate de aniversare au fost cuprinse în obiectivele evenimentului. Doream să aducem împreună cât mai mulți dintre cei care au studiat la noi în toți acești ani. Ne propuneam să oferim studenților de acum o demonstrație de încredere în ceea ce reprezintă carierele absolvenților noștri din toată perioada aniversată. Voiam să consolidăm legătura cu școala de arhitectură a celor care au absolvit-o, invitându-i să rămână atașați de Alma Mater. Voiam să aducem confirmări pentru întreaga comunitate academică din universitatea noastră și din EUT+, consorțiul de universități tehnice europene din care facem parte, asupra faptului că suntem o facultate cu voce proprie, care se aude în profesia de arhitect în România și în lume.

Ce a propus Building Change?

Titlul generic al conferinței științifice și al întregului eveniment a fost Building Change, care poate fi înțeles ca schimbare a construcțiilor și construcție a schimbării. Omenirea a intrat în era antropocenică având o mare nevoie de a schimba paradigmele fundamentale. De la drepturile omului, eradicarea sărăciei, criza resurselor, sănătate și educație, până la modelul social, cel economic, circularitate, urgență climatică, mobilitate verde, siguranță și managementul riscurilor, totul trebuie chestionat și schimbat, prin soluții eficiente. Condiția umană este intim legată de mediul construit, care este simultan infrastructură și cultură. Tehnologiile pot fi văzute acum tot mai mult ca miracole sau amenințări. Schimbări considerate iminente sunt foarte greu de implementat, chiar și incremental. Voci elocvente anunță că nimic nu va mai fi la fel, în viitor. Arhitectura și ingineria sunt chemate să catalizeze toate aceste schimbări împreună cu științele sociale și economice, ghidate de etică. Pentru cei implicați în configurarea mediului construit prin schimbarea construcțiilor, această misiune este dificilă și foarte responsabilă. Universitățile fac parte din această misiune, situându-se în epicentrul schimbărilor. O coeziune masivă între profesori și profesioniști este mai mult decât necesară prin abordări transdisciplinare. O lume mai bună înseamnă o arhitectură mai bună, un peisaj și un mediu construit coerent și sustenabil, pentru care trebuie adresate, bineînțeles, multe întrebări.

Un doctorat onorific la QUEST10NS?

Idea de a asocia aniversării noastre o ceremonie de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa unei personalități din lumea arhitecturii ne-a fost oferită de rectorul universității noastre, domnul profesor Vasile Țopa. Am fost norocoși pentru că Ian Ritchie, o somitate a arhitecturii mondiale, scoțian bazat la Londra, a acceptat bucuros și ne-a onorat cu prezența pentru această ceremonie. Cu o carieră remarcabilă, în care invențiile și inovațiile au împins literalmente arta construirii înainte, Ian este prezent și concentrat în continuare pe neuro-arhitectură. Venirea sa la Cluj ne-a oferit înțelepciune, pasiune și încântare, iar studenții au fost cei mai câștigați. Discursul de la ceremonia de acordare a titlului a provocat meditația celor prezenți asupra lucrurilor care contează cel mai mult pentru noi ca arhitecți și ca oameni.

Pagina de Facebook a Questions - International Architecture Conference

Ce conferințe magistrale a oferit QUEST10NS?

Cea mai mare și spectaculoasă sală de cinematograf din Cluj-Napoca, care se numește de câțiva ani „Florin Piersic”, a găzduit două zile de conferințe ale invitaților speciali. Prima zi a fost dedicată invitaților care au oferit o serie de conferințe magistrale menite să inspire studenții și să le ofere încredere în nelimitatele satisfacții pe care le aduce această profesie, practicată cu răbdare, pasiune și sacrificiu.

Primul vorbitor a fost profesorul Rafael De Saeger, prieten vechi al facultății noastre, participant de zece ani la comisiile care evaluează proiectele de diplomă ale absolvenților noștri și Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Raf, cum îi spunem cu toții, a fost discipolul marelui teoretician al arhitecturii Christian Norberg Schulz, pe care l-a asistat pe toată durata carierei, fiind profund influențat de acest mentorat de excepție. Biblioteca universității noastre a beneficiat de un act de deosebită generozitate prin care domnul Raf De Saeger a donat circa 5000 de volume de carte de arhitectură pentru a contribui la formarea studenților noștri. Raf ne-a vorbit despre Oslo și configurarea feței spre mare, noul muzeu Munch, spațiul public și complexitatea dezvoltării urbane.

Am avut deosebita plăcere să îl ascultăm pe Arjan Dingste, arhitect principal la UN Studio din Amsterdam, birou fondat de cuplul de mare notorietate Ben van Berkel și Caroline Boss, care ne-a obișnuit cu lucrări de avangardă în toată lumea, în ultimii patruzeci de ani. Arjan, tânăr, dinamic plin de simțul umorului și foarte bun comunicator, a atras privirile celor tineri prin proiecte extrem de diverse și spectaculoase, care toate încearcă să urce pe un nivel următor al arhitecturii contemporane. Proiectele pe care UN Studio, sub coordonarea lui Arjan Dingste le vor realiza în România au polarizat atenția publicului. La Cluj, se așteaptă o mare dezvoltare mixtă prin regenerarea unui sit industrial foarte bine plasat în oraș. De la Iași, Arjan a prezentat proiectul câștigător al celui mai spectaculos concurs cu invitați organizat până acum în România, care a adus în concurență patru dintre cele mai cunoscute birouri de arhitectură din ultimele decenii, Foster & Partners, MVRDV, Zaha Hadid Architects și UN Studio.

A continuat seria de prezentări Iulia Stanciu, un alt prieten bun al școlii noastre, cu o prelegere despre concursurile de arhitectură dedicate parcurilor, la care foarte cunoscutul birou STARH, din București, unde este partener, a participat. Proiectele câștigate prin concursuri de arhitectură de STARH sunt foarte așteptate și la Cluj și peste tot.

A urmat prezentarea lui Ian Ritchie, care a așternut pe marele ecran al cinematografului o poveste fascinantă a carierei marelui arhitect, spusă în așa fel încât să ofere mai ales celor tineri maximum de inspirație.

A doua zi a fost dedicată câtorva absolvenți ai facutății noastre care au excelat în profesie, acolo unde au decis să evolueze. A început seria prelegerilor inspiraționale Ștefan Paskucz de la Baia Mare. Mesajul de mare importanță transmis de Ștefan celor tineri a fost acela că poți face arhitectură excepțională și transforma literalmente orașul în care trăiești și lucrezi și dacă te întorci acasă după facultate. Impactul asupra spațiului public băimărean al proiectelor firmei 9-a opțiune în care Ștefan este partener cu Ildiko Mitru, este deosebit.

A urmat Cristina Sucală, din Paris, dedicată arhitecturii industriale reconsiderate. Ea s-a implicat în mod deosebit, împreună cu specialiști francezi și români, în regenerarea sitului minier de la Petrila, de pe Valea Jiului. Cristina continuă să studieze și a început să lucreze ca mic birou pe piața locală pariziană.

Atilla Kim este un arhitect extrem de cunoscut în lumea designului de expoziții și autor al unor proiecte de arhitectură și de design interior de mare calitate și vizibilitate în media de specialitate. Nuanțele culturale ale arhitecturii lui Atilla sunt fascinante.

Seria a fost încheiată de Eugen Pănescu, un nume sonor al urbanismului românesc din ultimii 20 de ani, care a adus în discuție mai mult oamenii decât arhitectura și orașul, bineînțeles nedespărțindu-i de rolul pe care l-au jucat sau îl joacă în dezvoltarea orașelor.

Ce au arătat expozițiile QUEST10NS?

Ciorchinele de expoziții a adus publicului o diversitate de perspective asupra vieții facultății, a studenților, absolvenților și profesioniștilor care s-au format aici. Foaierul cinematografului „Florin Piersic” a oferit publicului o expoziție de fotografii dar și obiecte din colecția arhitectului Eugeniu Pănescu, unul dintre autorii proiectului clădirii cinematografului, fost cadru didactic al facultății noastre și personalitate omniprezentă la evenimentele breslei. Fotografiile sunt o adevărată istorie a evoluției facultății în ultimele decenii.

În apropiere, la centrul cultural Casa Tranzit, expoziția Architecture Table a oferit, într-o amenajare foarte inspirată, în spațiul fostei sinagogi de pe malul Someșului, un plan orizontal continuu, acea masă din titlu, pe care a fost așternută activitatea recentă studenților din toți anii de studii. Ușurința lecturii acestei sinteze ne-a uimit și pe cei care suntem profund implicați în școală și știm despre ce este vorba.

Pe aceeași parte a străzii, în holul Facultății de Inginerie Electrică au fost expuse proiecte de diplomă ale absolvenților de la mai multe facultăți din clusterul de arhitectură al consorțiului EUt+, care cuprinde opt universități de tehnologie printre care și a noastră.

În holul Facultății de Construcții, expoziția SDC, Seismic Design Competition a prezentat realizările de excepție ale echipelor de stiudenți de la construcții civile și Arhitectură și Urbanism, împreună cu îndrumătorii lor, care au reușit în repetate rânduri să câștige această prestigioasă competiție de concepție a structurilor înalte rezistente la cutremure, în Statele Unite ale Americii.

Continuând periplul prin parc ajungem la expoziția FAU Alumni, de pe platoul Centrului de Cultură Urbană Casino. Așa cum am conceput-o, împreună cu colegii de la OAR și UAR, această expoziție nu a fost una de proiecte ci una de cariere ale absolvenților facultății. Ei au fost provocați să își prezinte vizual pe câte un panou propria poveste prin proiectele realizate.

Pagina de Facebook a Questions - International Architecture Conference

Ce s-a vorbit la Talks?

Conferințele desfășurate sub genericul Building Talks au avut patru subteme. Arhitectura, design, proiectare și tehnologie a fost moderat de Dragoș Dascălu și Șerban Țigănaș. Planificarea spațială și designul urban a fost găzduită și pilotată de Vlad Rusu și Mihai Racu. Patrimoniu, conservare și istorie a arhitecturii i-a avut ca amfitrioni pe Virgil Pop și Imola Kirizsan. Educația pentru mediul construit a fost pilotată de Cristina Purcar și Laura Patachi. Lucrările, posterele și concluziile moderatorilor tuturor panelurilor vor apărea în format tipărit pentru uzul tuturor celor interesați.

Cum au fost petrecerile?

Nu există aniversare bună fără petreceri. Ale noastre au fost mai multe și de fapt una continuă, pe toată durata evenimentelor și chiar și după. Înainte de prima seară am vizitat biserica sf. Mihail recent restaurată, ghidați de colegii noștri specialiști în monumente. Apoi am ascultat un emoționant concert de orgă oferit de Noemi Miklos. Orga, și ea restaurată, a sunat perfect. Seara de gală a fost la Chios, pe malul lacului din parc, finalul axei A50, pe care am descris-o ca transpunere spațială a aniversării. Cu eleganță și bucuria revederii, petrecerea s-a bazat pe întâlnirea dintre foștii studenți și profesorii lor, dintre colegii plecați prin țară și prin lume și cei din facultatea noastră și colaboratori importanți din universitate. A doua seară a fost a studenților și a tututror, în facultate. După prezentări, discuții și dezbateri, holul cu amfiteatre din clădirea de pe strada Observatorului a devenit neîncăpător. O singură concluzie unanimă: suntem o comunitate care trebuie să se întîlnească, să creeze și să mențină legături, să schimbe idei și să sărbătorească reușite. Poate chiar să facă planuri, împreună, altfel decât cele ale fiecăruia. Una dintre cele mai plăcute și meritate petreceri a fost cea organizată cu colegii pentru a mulțumi studenților voluntari, peste cincizeci la număr, care au făcul ca totul să se petreacă cu mare bucurie.

Cine ne-a ajutat să facem totul?

Colegii din comunitatea facultății, adunați într-o echipă perfectă, ajutați de studenți formidabili, sprijiniți de conducerea universității și personal de rector, de sponsori și parteneri, de organizațiile arhitecților, UAR și OAR, de prieteni și suporteri. A fost așa cum se face, peste așteptările tuturor, uimitor, obositor, stresant, recompensant, de neuitat. Voi înșira numele celor care, cum se spune, au tras din greu săptămâni în șir pentru ca totul să se întâmple: Dana Opincariu, Andreea Pop, Imola Kiriszan, Mihai Racu, Silviu Borș, Cristina Purcar, Laura Patachi, Leonard Vartic, Paul Moldovan, Virgil Pop, Alina Voinea, Adrian Niculaș, Gabriela Drăgan, Radu Arieșan, Dorel Coldea și mulți alții.

Ce ne propunem pentru viitorul Questions?

Ne propunem să continuăm. Ne propunem să dăm ștafeta mai departe, celor care vor veni, cu un mesaj simplu: să fie și mai bine, pentru că acesta e rolul nostru și al oricui. Legăturile pe care am început să le consolidăm trebuie întărite.


La final:

Despre sărbătorirea a 50 de ani de învățământ superior de arhitectură la Cluj, Iași și Timișoara puteți citi și în nr. 4-5 / 2020 al Revistei Arhitectura.

Dosarul tematic despre Cluj poate fi citit online aici.

Pagina de Facebook a Questions - International Architecture Conference
Pagina de Facebook a Questions - International Architecture Conference