Via Dunărea – un drum între apă și munte

 

Text: Arh. Marius Barbieri, Sociolog Simona Zărnescu, Istoric Mircea Gliogor

 

 

Constituirea și apoi dezvoltarea comunităților umane au fost legate întotdeauna de apă, atât pentru necesitățile de consum pentru oameni și animale, cât și pentru valoarea sa economică, ca sursă de hrană și rută de comunicație. Modernizarea stilului de viață a făcut ca apa să devină un element de peisaj deosebit de atractiv, schimbare care a dus la valorizarea cursurilor de apă ca spațiu ce oferă liniște și relaxare.

Fluviul Dunărea a format unul dintre cele mai frumoase locuri din România, Clisura Dunării, locul unde luciul de apă a lacului Porțile de Fier se întâlnește cu spectacolul munților Almăj și Locvei și cu perspectiva spre peisajul idilic oferit de pădurile din Serbia. Drumul național DN 57 și 57A traversează localități cu personalitate puternică, având arhitectură specifică, cu alinieri ale frontului stradal foarte clare. Pe malul stâng al Dunării, de la intrarea în țară pe teritoriul județului Caraș-Severin, se întind teritoriile administrative a cinci comune și ale unui oraș, respectiv: comunele Socol cu satul Baziaș, comuna Pojejena, orașul Moldova Nouă și comunele Coronini, Sichievița și Berzasca. Tot acest areal se remarcă printr-o bogăție deosebită a peisajului natural prin prezența unui număr important de rezervații de diferite tipuri, incluse în teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier. Menționăm rezervațiile umede (Balta Nera-Dunăre Socol, Insula Calinovăț, zona umedă Divici-Pojejena și Ostrov Moldova Nouă), rezervațiile avi-faunistice (Râpa cu Lăstuni-Divici sau Divici Pojejena), sau de altă natură (Valea Mare – Moldova Nouă) etc. Alături de acestea menționăm o serie de obiective antropice de interes turistic, definitorii pentru istoria acestor locuri: în primul rând fortificațiile aparținând diferitelor perioade istorice (dacice, romane și feudal timpuriu), așezări umane preistorice, mărturii ale practicării mineritului, lăcașe de cult etc.

Toate aceste resurse au determinat o anumită presiune investițională în domeniul turistic, care însă nu a fost atât de puternică ca în alte zone, fiind mai bine gestionată de către autoritățile locale. Astfel s-au păstrat casele tradiționale, construite conform regulilor urbanistice din Imperiul Austriac. Majoritatea acestora sunt case parter cu fronturi continue, așezate de-a lungul străzilor bine marcate și suficient de largi.

Dorința de apropiere de apă a determinat amplasarea de construcții pe mal, limitând accesibilitatea spre fluviu. De cele mai multe ori valorizarea turistică a malului s-a făcut prin inițiative private și mai rar sau deloc prin inițiative publice. Dunărea a devenit pe alocuri un curs de apă cu vizibilitate și accese blocate de construcții private - case de vacanță sau pensiuni - care decupează părți din faleză în scop privat.

 

 

Elaborarea planurilor de urbanism ale câtorva din localitățile aflate pe malul Dunării a fost o provocare, având în vedere resursele naturale și antropice. Planul Urbanistic General (P.U.G.) al comunei Berzasca (aprobat în anul 2009) a fost un proiect pilot urmat de elaborarea P.U.G.-urilor comunelor Socol, Pojejena, Coronini și Sichevița. Comuna Berzasca este traversată de Dunăre pe o lungime de cca. 13 km, dintr-un total de peste 65 km cât e parcursul Dunării în județul Caraș-Severin. P.U.G.-ul comunei Berzasca a luat în considerare Dunărea ca element principal al dezvoltării economico-sociale care ar putea face trecerea de la economia comunei bazată în trecut pe minerit, pescuit și agricultură, la o economie care să includă turismul printre activitățile importante, generatoare de venituri.

Prin propunerile cuprinse în planurile urbanistice generale am încercat să folosim într-o măsură cât mai mare malurile Dunării pentru utilizare publică prin crearea unor pietonale și a unor piste de biciclete care să permită accesul direct la apă și la spectacolul oferit de aceasta: vegetație, păsări, nave comerciale sau de agrement etc. Regulamentele de urbanism ale localităților conțin reglementări de retragere ale construcțiilor de la malul apei și propuneri de amenajare a unui pietonal pe malul apei sau deasupra apei acolo unde malul este abrupt sau prea îngust.

În județul Caraș-Severin autoritățile locale conștientizează valoarea de peisaj a fluviului și importanța utilizării publice a malului iar propunerile din regulamentul de urbanism de înlăturare a posibilităților de a se crea un zid de construcții de mai mică însemnătate care să blocheze accesul la Dunăre sunt susținute de către acestea. Malul Dunării ar putea deveni o linie de forță agrementată din loc în loc cu locuințe lacustre, mici debarcadere, porturi de agrement, locuri de belvedere etc. Construcțiile noi ale localnicilor sau cele turistice se pot astfel amplasa în adâncime, înlocuind unele case din țesutul urban existent și păstrându-l totodată, sau pe locurile mai ridicate din preajma localităților, dând astfel posibilitatea admirării apei pe o mult mai mare deschidere cu posibilitatea plimbărilor pe malul apei și păstrării accesului la viitoarele porturi sau debarcadere. În unele locuri unde grădinile localnicilor dau în Dunăre sau lățimea defileului nu permit realizarea pietonalului pe malul apei, am propus construirea pe apă a unor pietonale cu piste de biciclete la cca 20-30 m față de spatele grădinilor localnicilor, la o oarecare înălțime, care să permită ieșirea ambarcațiunilor din grădinile localnicilor.

Traseul public pe malul Dunării ar putea deveni un loc turistic în sine, o axă turistică de dezvoltare durabilă a localităților, iar Dunărea va fi integrată teritorial ca resursă comună pentru dezvoltare.