A închis la cârciumă - sau eșecul contemporan al dotărilor socioculturale

LITORAL60.

Forma actuală a litoralului românesc s-a concretizat în urma unui proiect deosebit de ambițios început la mijlocul anilor ’50, primele exprimări arhitecturale cu o estetică diferită încep să apară la sfârșitul aceleași decade. Echipa extinsă condusă de Cezar Lăzărescu (oamenii noi¹, așa cum s-a referit la ei într-o monografie precoce a întâmplărilor), a creat o scenografie utopică care să corespundă idealurilor socialiste ale perioadei, într-o țară în plină dezvoltare¹.
Turismul, identificat ca răspuns la nevoile esențiale² ale ființei umane (omului evoluat cu preocupări spirituale, în extensia celor muncitorești), capătă un avânt extraordinar odată cu anii ’60 - cazul autohton nu este particular, precedente existând și în alte țări din zona de est a Europei, chiar și în cea din vest. În situația litoralului, programele specifice de arhitectură, care au la bază o gândire internațională³ în rezolvare