Litoral. O cronologie publicată

Din 1906, în ciuda câtorva scurte întreruperi, reorganizări publicistice și a schimbărilor de nume ce corespundeau modificărilor titulaturii țării, Revista Arhitectura reprezintă un martor-filon nu doar al culturii construite locale, ci și al pulsațiilor succesive de deschidere - închidere, orientare - reorientare, aliniere la referințe externe. Parcurgerea cronologică, chiar și dacă doar sumară, a tuturor numerelor reușește să ofere o frescă onestă a trecutului, iar fiecare cititor înzestrat cu o oarecare atenție și cunoaștere a istoriei recente poate percepe nu doar apta recuperare a ecartului ideologic sau tehnologic în momentele de deschidere, dar și curajoasa mențiune a neajunsurilor în ceea ce privește concreta punere în execuție cu mijloacele locale.

În această notă, pur personală, voi oferi o succintă retrasare a istoriei litoralului, scrisă de propriii autori, așa cum apare ea publicată în Revista Arhitectura, menținând, de dragul paralelismului istoric, atât o corespondență cu proiectele ce au loc în București, precum și cu preocupările teoretice ale momentului.

1906-1944

Revistă română de artă, Arhitectura va fi oglindirea idealurilor curate și entuziaste, precum și expunerea de imagini a activității neîntrerupte a corpului de profesioniști grupați în Societatea centrală a arhitecților din România, care și-au propus a o alimenta cu ardoare, conscienți a săvîrși astfel și o scumpă îndatorire de buni cetățeni (nr. 1/1906).

Numerele din perioada ante și interbelică sunt o adevărată colecție de planuri, desene și ulterior fotografii, cu succinte descrieri, articolele împărțindu-se în două categorii, cele care abordează critic situația profesională curentă, și cele de prezentare a diferitelor tipologii, programe de arhitectură realizate. În 1924 este publicată sistematizarea stațiunei balneare Tekir-Ghiol, rezultat al unui concurs câștigat de arhitectul I. Davidescu: În anul 1921, societatea Movilă Tekir-Ghiol, dorind să pună în valoare și să exploateze în mod civilizat terenul ce posedă pe malul lacului Tekir-Ghiol, sub numele de stațiunea Carmen Sylva, a deschis un concurs public pentru întocmirea unui plan de organizare și sistematizare a numitei stațiuni. Se prevăd bulevarde, esplanade, alei, un centru principal de agrement cu cazino, dotat cu săli de festivități, de teatru, de restaurant și de lectură, parcuri, două hoteluri cu vedere la mare, un stabiliment de băi de lux și unul de fizioterapie, construcții cu caracter comercial, un centru municipal cu o piață ce grupează primăria, școala, biserica, halele, parcul municipal, apoi, băi populare, debarcader, gară, club sportiv, terenuri de joc, un sanatoriu în sistem pavilionar, un spital, terenuri rezervate pentru o vie, fermă, abator, cremator, grajduri, remize comunale, numeroase piețe și scuaruri, iar povârnișul celor 4 kilometri de faleză este organizat în grădină cu terase și belveder-uri în puncte bine alese. Pe malul mării, două stabilimente de băi de mare și un mic port pentru serviciul de cabotaj, de plimbări și excursiuni pe mare. Planul arhitectului este reluat în numărul 1/2 din 1942, fiind ulterior și o bază pentru proiectul de sistematizare din 1955.

În 1934 sunt publicate imagini fotografice cu cazinoul Movilă Techirghiol, realizat de Arta Cerchez, precum și reproduceri alb-negru ale peisajelor desenate în acuarelă de Arghir Culina, cu țărmurile minim îmblânzite ale stațiunii Carmen Sylva.

Cu toate că sunt documentate în 1934, operele lui G. M. Cantacuzino din actualul Eforie Nord - parcelarea Aristide Blank, faleza, Hotel Belona și clubul nautic din Mamaia - sunt publicate de-abia în 1973, într-un articol retrospectiv, respectiv în 1976.

Primesc notorietate, în schimb, proiecte destinate publicului - Cazinoul din Mamaia, cu porticele, piațeta și pasarela proiectate de arhitectul Victor Ștefănescu și inginerul A. Ioanovici (1935, 1941), concursul pentru tabăra-sanatoriu a Jandarmeriei la Carmen-Sylva (1937), precum și căminele de odihnă ale diferitelor instituții publice, al PTT realizat de Remus Iliescu (1935), al Casei Corpului Didactic realizat de C. Iotzu și E. Botez (1939): În majoritatea cazurilor, imobilele cu caracter utilitar pentru oameni cu mijloace modeste se realizează sărăcăcios și inestetic. Nu tot aceasta a fost ideea conducătorilor acestei instituții cari, apelînd din nou la Dl Profesor C. Iotzu au realizat o clădire monumentală, impunătoare și de o armonizare estetică remarcabilă. Evitînd banalul și convenționalul unor astfel de clădiri, arhitectul a creat o casă în care soarele intră în plin, cu terase, cu balcoane, cu grădini și fîntîni, constituind un ansamblu care mîngîie și încîntă ochii și dau în acelaș timp impresia de măreție atît de mult prețuită într-o arhitectură ce voește să se impună anilor (text. Șt. H. Opari).

În această perioadă se reconsideră caracterul urban al capitalei - planul de la 1935, cu revizuirea arterelor de circulație, a înălțimilor, a zonificării, relația dintre străzi și clădiri, se organizează concursul pentru sistematizarea Pieței 8 iunie cu amplasarea Catedralei Neamului (actuala Unirii), concursul pentru Piața Palatului, pentru Centrul Civic (pe amplasamentul actualului Teatru Național), se reproiectează Piața Victoriei - o perioadă de mari transformări ale spațiului public și de reprezentanță, ce navighează între eficiența economică, volumetrică și valorică a integrării contextuale, profesată de Cincinat Sfințescu, și dorința de manifestare monumentală a proaspătului regim autarhic al lui Carol II.

1951

Revista este reluată în 1951, iar primele numere servesc propagării noilor valori estetice agreate. Semnalul necesarei realinieri ideologice și creative este neacordarea Premiul de Stat pentru arhitectură, motivată de faptul că arhitectura noastră încă nu-și găsise linia justă de creație în cadrul marilor transformări sociale petrecute în ultimii ani la noi în țară. Se poate spune că ea a continuat să meargă pe vechia linie a concepției idealiste, după care forma de prezentare primează asupra conținutului, iar acesta este desprins de realitățile vieții sociale. Nostalgia vechilor principii ale cosmopolitismului și formalismului menține arhitecții ancorați într-un trecut ce nu numai că nu își are corespondent în curenta situație, ci trebuie complet abandonat, eradicat cu strictețe și hotărâre. În elaborarea lucrărilor arhitecturale va trebui să se țină seama de vechile documente și manifestări de artă națională, care reprezintă specificul poporului nostru, împletindu-se cu elementele noi, create de noua orînduire socială a țării. În aceste lucrări trebuie să predomine concepția realist-socialistă, folosind glorioasa experiență a arhitecturii sovietice (SIC) (nr. 4/1959). Revista are cuprinsul bilingv, româno-rus, prezentând, în ultimele pagini, rezumatul articolelor tradus în limba rusă.

Articole informative politice și strategice sunt publicate deseori, promovându-se introducerea proiectelor-tip, evitarea risipei, scăderea consumului de materiale și reducerea costurilor lucrărilor. Numerele aniversare ale evenimentelor istorice recente includ portrete ale lui V. I. Lenin, I. V. Stalin sau Gh. Gheorghiu-Dej. Exemplele de bune practici externe vin din Ungaria, URSS, RDG. Local, noile criterii bazate pe realismul socialist fiind întruchipate în noile clădiri reprezentative, Casa Scânteii, Casa Radiofoniei (1-2/1952, 3/1952, 4-5/1952), Teatrul Muzical (12/1952), Teatrul în aer liber „Nicolae Bălcescu”, stadionul 23 August (1/1953), Teatrul „Bazilescu” (1954), dar în special în programul de locuire - fie în casele tradiționale (1951), locuințe individuale, cât și în ansambluri de locuințe colective. În nr. 4-5/1952 se publică extrase din noua Constituție a Republicii Populare Romîne, în nr. 11/1952 și 3/1954, Hotărîrea din 13 noiembrie 1952 pentru Planul general de sistematizare și reconstrucție socialistă a Capitalei.

În nr. 12/1952, Cezar Lăzărescu publică un prim articol despre practica proiectării orașelor, întreprindere a noului constituit Institut de Proiectare a Construcțiilor (I.P.C.), ilustrând propunerile noilor orașe de pe canalul Dunăre-Marea Neagră sau sistematizările celor existente, cu adăugarea de colonii rezidențiale. Reclamă nevoia de calificare profesională în detaliere, specializare în planificarea verticală și organizarea teritoriului, respectarea etapelor de realizare, de aprofundare a studiului arhitecturii și detaliilor străzilor și nu doar considerarea lor ca rezultate ale unor formule de circulație.

Este Cezar Lăzărescu cel care preia conducerea studiilor pentru sistematizarea localităților de pe litoralul Mării Negre. Primul articol despre litoral, a cărui dezvoltare capătă importanță strategică, este publicat în numărul dublu 11-12, din 1955.

Tratând cei doi poli ai viitoarei dezvoltări propuse, polul balnear Techirghiol - Eforie și cel de odihnă și recreere - Mamaia, Cezar Lăzărescu și echipa sa oferă o primă dovadă de curaj în grefarea noilor propuneri pe planurile lui I. Davidescu, de asemenea, salvând în primă instanță și patrimoniul existent. Ambele motivări sunt ancorate în eficiența economică necesară, pe termen lung, investiției în re-polarizarea valorică prin noile lucrări.

Dezvoltarea stațiunilor balneare trebuie să înceapă prin valorificarea și crearea condițiilor igienice și de confort ale fondului actual construit și prin completarea lui cu noi ansambluri amplasate pe terenurile libere.

Cerințele foarte mari în acest domeniu și condițiile noastre economice nu justifică pentru aceste localități nici un fel de dărîmări pe o perioadă de 5-10 ani. Noile ansambluri amplasate pe baza unui plan de sistematizare de perspectivă, pot fi situate în golurile existente, foarte numeroase, asigurîndu-se astfel condiții favorabile unei deserviri complete a localităților cu toate lucrările edilitare. Acest principiu creează dificultăți mari în realizarea unor compoziții generale ale localităților și nu poate duce la soluții curajoase, radicale. El însă reprezintă o realitate peste care nu credem că putem trece în această perioadă. Pentru noile stațiuni ce se vor crea pe terenurile libere, posibilitățile sînt nelimitate. (...)

Caracterul acestor stațiuni trebuie să fie diferit de cel al orașelor muncitorești, atît în compoziția generală, cît și în tratarea arhitecturală a ansamblurilor, a străzilor și a centrelor; plantațiile și verdeața de orice formă va trebui să constituie elementul dominant. Pentru populația de deservire și pentru cea permanentă în special - care este egală sau chiar mai mare ca număr decît cea sezonieră - trebuie asigurate, în zonele special rezervate, condiții optime de viață, din toate punctele de vedere, similare cu ale oricărui altui cartier de locuințe dintr-un oraș muncitoresc; aspectul plastic al acestor cartiere va trebui să se încadreze caracterului întregii localități. (...)

Studiile și proiectele ce se întocmesc vor trebui să asigure condițiile tehnice necesare pentru trecerea imediată la realizarea lucrărilor de interes general, necesare atît menținerii fondului actual de construcții, cît și dezvoltării stațiunilor (consolidări de faleze, epiuri pentru mărirea plajelor, alimentări cu apă, canalizări, circulații și transporturi).

Paragrafele de mai sus anunță cele două linii directoare principale ale proiectului litoral - menținerea existentului și caracterul opus al exprimării și organizării stațiunilor vizavi de orașe. Abilitatea de negociator a lui C. Lăzărescu este exprimată sub legitimitatea discursului public profesional: Litoralul Mării Negre va trebui tratat ca o unitate regională închegată, în totalitatea lui, chiar dacă în această primă etapă se studiază doar o porțiune. Studiile de sistematizare (...) trebuie să fie elastice, să simtă și să prevadă dezvoltarea localității, pentru a o putea dirija, însă să se poată adapta pe parcurs noilor factori care modelează dezvoltarea orașului. Planul nu poate fi rigid, pentru că viața, în continua ei mișcare și schimbare, îl va respinge.

Pentru ilustrarea alinierii la stilul realismului socialist, cu minore adaptări regionale, sunt publicate studiile pentru o cantină pentru copii pe plaja dintre Vasile Roaită și Eforie, un hotel la Mamaia, amenajarea falezei la Vasile Roaită, studii de camere de hotel, tabără de copii la Costinești, dintre care vor prinde formă casa de odihnă de la Eforie (12/1956) și casa de odihnă de la Mamaia (Hotel București, 1/1957). Colectivul de proiectare a acestor lucrări a analizat în decursul studiilor diferitele forme de exprimare a arhitecturii tradiționale a regiunii. Foarte multe construcții vechi au o valoare artistică deosebită și reprezintă o moștenire prețioasă care trebuie păstrată. Toate aceste lucrări exprimă, cu materiale locale și mijloace de execuție corespunzătoare timpului cînd au fost realizate, modul de viață al societății respective, al individului, în climatul cu totul specific al regiunii. Valorile permanente ale acestei arhitecturi constau, după părerea noastră, în perfecția relațiilor dintre aceste elemente determinante. (...) Căutînd să interpretăm cît mai realist modul nostru de viață și aspirațiile societății de azi în condițiile climatului specific regiunii, folosind materialele locale, mijloacele și formulările tehnice cele mai noi, exprimându-ne cît mai simplu și convingător, încercăm să pășim spre o arhitectură sinceră și optimistă. În perioada 1955-'57 se folosește intens piatra - pentru suprafețe mari, calcarul cochilifer din Techirghiol, piatră moale, cu nuanțe variate de la brun la verde; pentru profilaturi, cornișe, solbancuri sau diferite decorații, piatra de Codru, gălbuie-deschis și mai consistentă; pentru lucrările ce pot fi în contact direct cu apa mării - granitul roșu de Măcin, rocă deosebit de rezistentă, reducându-se suprafețele tencuite. Se introduc experimental panourile prefabricate din beton aparent, elemente de beton aparent, beton simplu, beton amestecat cu oxizi, eliminându-se cărămida pentru clădirile sezoniere. Acoperirea construcțiilor mici se face cu olane, iar a celor mari cu terase accesibile parțial sau total.

Până în 1958, revista continuă să prezinte în deschidere extrase din congrese ale PMR (nr. 1/1956), Sarcini noi și mărețe (2/1956), și cu tot îndemnul oficial al congresului URSS de deschidere către contemporaneitate, dincolo de orice graniță, și discernere a valorilor tehnologice demne de împrumutat, exemplele publicate sunt sumare, mare parte rămânând din sfera republicilor prietene.

1958. Eliberarea de stilul impus. Teoretizarea frumosului. Cercetarea prin arhitectură

Numărul 8-9/1958 se deschide cu discursul lui N. S. Hrușciov la Consfătuirea Unională a Constructorilor din URSS, prin care solicită renunțarea la monumentalitate, îndemnând la sporirea dotărilor publice în cvartalele de locuit ale orașelor, la utilizarea materialelor și tehnicilor noi, mai lejere, industrializate. Extrasele din discurs sunt urmate de secțiunea Construcții noi pe litoral, prezentate de C. Lăzărescu.

Suntem convinși că arhitectura și frumosul sînt de nedespărțit: o construcție logică, economică și durabilă, însă urîtă, rămîne numai o realizare tehnică, neputîndu-se ridica la nivelul unei opere de arhitectură. De multe ori perfecțiunea tehnică în sine poate duce la realizarea frumosului; o operă de arhitectură nu poate fi însă o cutie de piatră moartă, ci un organism viu, capabil să provoace celui ce-l privește un sentiment de mulțumire, de mîndrie și bucurie a frumuseții, proprie naturii omului.

Frumosul în arhitectură se realizează prin simplitate și discreție. Cel ce creează nu trebuie să se frămînte pentru născocirea unor forme speciale, pentru ornamentarea fațadelor, pentru găsirea de ornamente decorative complicate, nenaturale, ci trebuie să țină seama de legile naturii și de proprietățile materialelor cu care construiește. Cele mai desăvîrșite elemente și forme arhitecturale nu sînt create numai de fantezia artistului, ci în virtutea firescului naturii și a necesităților vieții. (...) Noi privim lucrurile de pînă acum cu ochiul exigent al celui ce vrea să meargă înainte. Credem că a fi arhitecți ai timpului nostru și al țării noastre însemnează a cunoaște ceea ce este caracteristic acestui timp și acestei țări. A fi contemporan nu este pentru arhitect numai un deziderat, ci o obligativitate absolută.

Construcția socialismului și a omului nou ca ancorare în prezentul ce reneagă un trecut considerat bolnăvicios și greșit este abil însă exprimată punând în apanajul arhitectului necesitatea de aliniere intelectuală, științifică la realitatea contemporană ce poate depăși însă, la nivel de cunoaștere, spațialitatea restrânsă. Noi credem că o arhitectură națională, specifică, valoroasă, se poate naște numai atunci cînd ea răspunde în primul rînd cerințelor actuale ale poporului nostru, constructor al socialismului.

Masivitatea agreată cu doar un an în urmă este înlocuită cu transparența ce împinge procedeele tehnice în zona inovației: pereți de sticlă ficși sau mobili prinși în tâmplărie de beton, tavane dublu ventilate, spațiile ce deservesc sute de clienți în același timp fiind fragmentate prin poziție, înălțimi și culoare, dar menținute perceptiv conectate prin terase, suprafețe plantate sau oglinzi de apă integrate în construcție. Numai o puternică întrepătrundere a spațiului interior și exterior, referirea sutelor de oameni la spațiul nelimitat, putea duce la realizarea unei arhitecturi care, satisfăcînd funcțiunea, să-și păstreze proporțiile. Acesta este rostul pereților glisanți de sticlă, al curții interioare pe două niveluri, al teraselor acoperite cu un grătar care oprește soarele, dar lasă liberă circulația aerului. Terasele largi, acoperite, continuă în exterior sălile de mese, cu care se unifică în momentul în care 50% din pereții de sticlă sînt înlăturați prin glisare. (...) Un efect interesant îl dă luminarea de noapte cu tuburi fluorescente, cînd contururile clădirii dispar și pereții de sticlă lasă să se vadă perfect interioarele populate, dînd o valoare deosebită structurii și plafoanelor (arh. N. Stopler).

Se deschide un nou câmp de lucru, Mamaia, unde se reiterează prima declarație din 1955, Amplasarea clădirilor (noi, respectiv complexul caselor de odihnă) trebuia să nu necesite dărîmarea nici unei construcții existente.

Compunerea ansamblurilor cu volume simple diferențiate prin poziție, înălțime și culoare, cît mai independente și aerate, prevăzînd spații libere plantate și agrementate, în suprafețe suficiente pentru a asigura caracterul lor estival. (...) Compoziția urbanistică este o înșiruire de alveole, larg deschise către mare, care alternează cu spații construite cu vile sau dotări publice, spații în care domină plantațiile.

Incintele cuprind case de odihnă cu 3-4 etaje, ... fiecare are o legătură directă cu plaja, permițînd în același timp izolarea lor.

Spațiile mari plantate dintre incinte sînt destinate dotărilor publice (teatrul în aer liber - cinematograf, restaurante) și constituie legăturile necesare între șoseaua carosabilă de pe malul lacului și mare, mai ales pentru cei ce vin dinafara localității. ...imaginea unui imens parc scăldat de valurile mării și lacului, parc în care se vor dezvolta grupuri de mari hoteluri.

Declarația lui Cezar Lăzărescu, care se va regăsi reluată și rafinată în anii următori, în special în numărul retrospectiv 6/1971, ce analizează critic și sintetic primii 16 ani de experiment arhitectural și urbanistic pe litoral, este secondată de articolul lui L. T. Staadecker, Chiar dacă nu arătăm idei noi, măcar în privința compoziției, echipării și tehnicii constructive, am încercat aplicări noi ale unor principii vechi, dar mai ales am încercat să dispunem clădirile într-un ansamblu și în cadrul mediului înconjurător, astfel încît să se realizeze o ambianță simpatică și vitală.

Nu este prea greu să obții rigoarea și comoditatea; mult mai greu însă, dar nu mai puțin esențial, este să realizezi acea mulțumire, acea bucurie, care te cuprinde cînd privești o operă de arhitectură reușită.

Începând cu numărul 8-9/1958, echipa ce cuprinde diversele specializări va fi prezentată pe larg în revistă, autorii diferitelor obiective turistice însoțind ilustrarea fotografică de articole succinte, dar precise și oneste în legătură cu parcursul de la ideație la realizare. Putem observa astfel constanța și soliditatea departamentului de proiectare, în parcursul profesional ce traversează ICSOR, ISCAS, spre Institutul de Proiectare Carpați (1969).

În anul imediat următor teoretizării frumosului, în 1959, sunt documentate intervenții de reconfigurare a zonelor centrale. Ceea ce se testează ca amenajare volumetrică în Eforie este ulterior optimizată și replicată în Mangalia, ce își vede înlocuită complet zona centrală cu o promenadă spectaculoasă funcțional, formal și material: se introduc largi ansambluri de odihnă, sanatoriu, cazinou, restaurante, clădiri dedicate tratamentelor. În același timp și număr de revistă, 5/1959, Bucureștiul capătă completări pe bulevardele istorice - Magheru, Calea Victoriei, precum și placări în piețele cu semnificație în mentalul colectiv, Piața Amzei, Piața Romană. Piața fostului Palat Regal va fi depolarizată prin introducerea ansamblului Sălii Palatului. Bucureștiul își ascunde țesutul istoric identitar prin clădiri cu estetică uniformă ce își accentuează capacitatea ecranării, în timp ce litoralul este un câmp estetic explorativ, transparent, senin, prietenos, cu variate spații publice pietonale, accentuând confortul scării umane, aliniindu-se la principiile moderniste occidentale, respectând astfel obligativitatea profesională, de contemporaneitate. Aici, se continuă linia inovării tehnice sub o drastică supraveghere economică - perdele de aluminiu eloxat manevrabile, mobilier din materiale ușoare - placaje, lemn de fag, materiale plastice, vopseluri și lacuri ce înlocuiesc placările ceramice, peretele perdea folosit prima oară pentru restaurantul Vraja Mării din Eforie, reciclarea tuburilor de sondă din industria petroliferă și folosirea lor drept stâlpi.

1960. Mamaia. 10.000 de locuri

Pentru atingerea cifrelor cerute, desfășurate pe o fâșie de 50 m lățime pe aproape 2 km de plajă, se realizează hoteluri de 12-15 niveluri, la distanțe de 250 de metri între ele, cu vedere liberă din camere atât înspre mare, cât și spre lac. În jurul celor șapte blocuri înalte se compun incinte cu hoteluri de 4 etaje, restaurante pe un nivel. Fiecărui turist îi revin 9 mp de plajă. Se introduc tipologii noi de spații și funcțiuni publice: baruri și cofetării amenajate pe terasele superioare ale blocurilor, ce devin circulabile și deschise publicului pentru a admira panorama, cinematografe în aer liber, teatru pe apă, cluburi nautice, bazine acoperite și încălzite. Acest ansamblu se deosebește de celelalte realizate pînă acum, în primul rînd, printr-o concepție unitară de organizare a întregii stațiuni. (...) În jurul clădirilor, parcuri și peluze de flori care vor transforma întreaga stațiune într-un adevărat parc, cu oglindă naturală de apă cu curgere naturală spre mare. (C. Lăzărescu, 4/1960)

La nivel constructiv, pentru a respecta timpii, costurile și cantitatea de spații construite cerute, se folosesc cofrajele glisante ce permit turnarea unui întreg etaj pe zi, se prefabrică majoritatea elementelor neportante, planșeele fiind turnate apoi monolit, se introduc la scară largă materialele plastice pentru finisaje și mobilier. Pentru clădirile încălzite, ce vor rămâne deschise tot anul, se folosesc geamuri termopan în tâmplărie metalică.

1961. Deschiderea către turismul internațional

Numărul dublu, 4-5/1961, este dedicat Litoralului. Se prezintă realizările de la Mamaia - primele 5.000 de locuri, din cele 10.000 proiectate, sunt date în utilizare. Până în 1961, programele turistice nu erau destinate turismului internațional, ci erau menite să satisfacă aproape exclusiv cerințele interne; aceasta se reflectă în unele aspecte ale concepției de ansamblu sau ale rezolvărilor de detaliu.

Alături de hoteluri, clasificate pe diferite clase de confort, se pune accent pe dotările publice, spațiile comune, amenajarea falezelor și a zonelor de promenadă, care surprind atât publicul specialist, cât și pe cel vizitator prin inovații structurale, spațiale și tehnice. Eficiența economică creează premisele pentru experimentarea structurilor aparente, sculpturale, adaptate diverselor scări tipologice - hiperboloizii parabolici din beton și pânzele subțiri minimizează punctele de sprijin la sol, oferind posibilitatea unei vizibilități nestânjenite, dar și experimentarea unui alt tip de spațiu. Elementele structurale preiau mai multe funcțiuni, devenind suport pentru vitraje și firme luminoase. În același an, în București se realizează Circul de Stat.

Accentuarea transparenței, utilizarea arhitecturii ca semnal construit ce recalibrează percepția asupra peisajului natural, alături de introducerea vegetației cultivate și a lacurilor artificiale, metamorfozează întreg teritoriul stațiunii într-un tablou-machetă, surprins în imagini abstracte, ale unei realități idealizante. În afara rolului lor estetic, zonele verzi au rolul de a crea un microclimat mai favorabil, oprind vînturile și curenții de aer contribuind în mare măsură la prelungirea sezonului. Se caută dezvoltarea de zone verzi intravilane și crearea de zone masiv împădurite extravilane. Efortul amenajării peisajere a plajelor este considerabil - se excavează și transplantează mâlul fertil de pe albia lacului Tăbăcăriei, se creează sisteme de pompare și irigare, se testează aclimatizarea măslinilor sălbatici, a sălciilor și a multor altor specii de arbori.

Transparența aduce cu sine și preocuparea pentru mobilare, interioară și urbană, iluminatul artificial, amenajarea vitrinelor, gondolele de servire, semnalistica și vizibilitatea firmelor, punând astfel bazele diversificării echipelor de proiectare, ce nu mai lasă decorarea la latitudinea gestionarilor. O colecție a studiilor de vizibilitate a vitrinelor și comunicare comercială vizuală va fi publicată curând, în nr 1/1962.

În București, continuă refațetarea marilor artere, Calea Griviței și bd. Dinicu Golescu, iar în 1962 sunt publicate cele două blocuri surori ce înlocuiesc Muzeul Simu și trunchiază legătura dintre Ateneul Român și bulevardul Magheru: blocul ONT și blocul Eva. În același număr, 4/1962, se prezintă în câteva imagini litoralul bulgar.

În 1963 ansamblul celor 10.000 de locuri de odihnă la Mamaia este încheiat, numărul 1/1963 fiind dedicat prezentării hotelurilor semnal Parc și Perla, ce au caracter permanent și dotări de lux: instalații de încălzire cu convectori, instalații telefonice pe fiecare nivel și în toate apartamentele, încălzirea recepției prin canal sub nivelul pardoselii acoperit cu banchete de marmură, încălzire centrală, geamuri termopan pe fațada sud, finisaje prețioase, firme luminoase colorate produse la Electrofar București. În paralel cu ISCAS, ce se ocupă de Mamaia, DSAPC Dobrogea realizează case de odihnă și dotări publice la Eforie Sud. Modificările de amplasament în execuție pentru restaurantul cofetărie proiectat de M. Stancu, Rodica Dumitrașcu și P. Căliman duc la deficiențe funcționale ale circulațiilor și accesurilor, iar menționarea acestui fapt în articolul publicat indică nu doar o justificare a arhitecților, ci și o realitate a negocierilor intra-departamentale în timpul șantierelor.

În numărul 3/1963 se anunță Premiile de Stat, laureații principali fiind autorii arhitecți și ingineri ai ansamblului celor 10.000 de locuri de la Mamaia: arhitecții Cezar Lăzărescu, T. L. Staadecker, E. L. Popovici, V. A. Constantinescu, M. Laurian, A. Toma, V. Petrea și inginerii N. Laszlo, I. Neacșu, M. Barbaiani. Rezolvarea complexă a problemelor variate ce s-au ivit, a necesitat un plan general de sistematizare a unor regiuni de peste 60 km lungime, plan ce a stat la baza tuturor lucrărilor.

Până la finalul anului se publică proiectul cartierului Tei din București, introducerea locurilor de joacă în ansamblurile de locuințe, proiectul Brasiliei lui Oscar Niemeyer. Ultimul număr, 6/1963 și primul din 1964 prezintă centrul comercial și teatrul de vară de la Mamaia, construite succesiv, legate printr-un portic și un rastel general de grinzi subțiri, ce acoperă întreaga suprafață creînd un anumit joc de lumină și umbră, o vibrație care realizează o ambianță de intimitate și dă un caracter unitar întregului complex.

Numerele din anii 1964-1965 ating doar tangențial litoralul, menționat ca destinație în vizita oficială a lui Richard Neutra (3/1964), ilustrat ca realizare deosebită în numărul aniversar al celor 20 de ani de la 23 august 1944 (4/1964), și respectiv în critica străină - Architecture d‘aujourd’hui (105/1963). Numărul 6/1964 anunță intențiile de sistematizare a Capitalei, a circulației și traficului - zona centrală cu amplasamentul viitorului Teatru Național, Piața Republicii, Piața Unirii, ce îl are pe arhitectul Horia Maicu drept șef de proiect. Anul 1965 continuă linia deschisă a sistematizării orașelor, dedicând două numere arhitecturii industriale și unul locuințelor. Printre veștile notabile este deplasarea unei delegații la Washington și Detroit (3/1965) și decesul lui Le Corbusier (6/1965).

De la transparență la geometria plin-golului

Între 1963-1966, cu o minimă prezență în spațiul publicat, arhitectura litoralului face trecerea de la vitrajele largi la suprapuneri de elemente prefabricate, transparența fiind înlocuită cu jocul geometric, modular și ritmic al plin-golului, al profunzimilor, al umbrelor. Primul număr din 1966 ilustrează această tranziție abordând casele prefabricate pentru campingul Mamaia, club-barul Mamaia și barul de noapte Vraja Mării, Eforie Nord. Dacă primul articol ilustrează perfect eficiența unei camere unifamiliale prefabricate de 2,8 pe 2,8 m, ce conține fono și termoizolație și oferă 2-3 locuri de dormit, club-barul Mamaia (ulterior, Melody) este gândit ca un spațiu continuu, desfășurat pe 4 niveluri, ce se întrepătrund și se prelungesc în exterior prin terase și grădini. Apare, asemănător cazului precedent din Eforie, schimbarea ce alterează coerența proiectului, exprimată clar și concis de către autoare: Ulterior dării în folosință, o serie de funcțiuni și-au schimbat destinația, lucru ce a dus la unele confuzii și la o proastă utilizare a spațiilor - terase nefolosite, accese separate în mod artificial etc. (Rodica Grozea). Ultimul articol din acest număr merită menționat pentru că reprezintă o deviere, sau o consecință, a primei linii directoare a marelui proiect de sistematizare: menținerea patrimoniului construit existent. Barul de noapte Vraja Mării, de la Eforie Nord, este, de fapt, o refuncționalizare, extindere și transformare scenografică a vilei Castelul pe nisip, realizată de Henrietta Delavrancea Gibory. Nici o singură mențiune asupra numelui construcției sau al autoarei inițiale nu este făcută însă în articol - autorii, Mircea și Lidia Anania, se limitează la a exprima înglobarea unei vechi vile, cuprinzînd preparările, anexele și depozitele. Legarea noii construcții de o construcție existentă, chiar în condițiile transformării acesteia, a constituit o servitute ce nu a putut fi neutralizată în întregime, distanțele între construcția nouă și cele existente fiind mai mici decît s-ar fi dorit.

Articolele din ultimele numere ale anului, 5 și 6/1966, prezintă deja noua expresie arhitecturală adoptată, cu hotelul Europa și respectiv complexul hotelier Dorna. Primul, Hotelul Europa, autorat inclusiv de Cezar Lăzărescu, cu o planimetrie rombică care oferă simplului tract spații comune de circulații și socializare luminate natural, este vârf de gamă tehnologică și spațială: aer condiționat introdus în camere prin sistem de ventilație mecanic, fațade din elemente prefabricate, volumetrie dinamică. Are la parter o sală pentru televizor. Cu multă exuberanță, cu licențe poetice din vocabularul arhitecturii moderne, virtuos mînuite adeseori, cu omisiuni inerente unei mari lucrări (deficiențele de soluții apărînd cum se știe de multe ori ca rezultat fortuit al unui complex de factori și nu conceptual!!), noul hotel Europa constituie deocamdată una din cele mai reușite lucrări de arhitectură din țară și reprezintă un obiect necesar de văzut și studiat pentru cei ce lucrează în profesia noastră, notează Horia Hudiță, într-o premieră a revistei - articol de opinie critică, față de obișnuitele articole de prezentare scrise de autorii proiectanți.

În anul 1967, litoralul este absent din revistă - o perioadă dedicată planificării unui nou teritoriu - extinderea amenajării la nord de Mangalia. Revista abordează între timp subiectele specificului local, național, al sistematizărilor zonelor rurale, al dezvoltărilor urbane prin crearea de noi cartiere.

Numărul 1/1968 prezintă noul prag al dezvoltării litoralului - realizat în doar 21 de luni de un colectiv din ISCAS, ansamblul de odihnă Mangalia Nord, ulterior denumit Neptun, reprezintă un teritoriu virgin, a cărui domesticire are o amploare ce depășește experiența Mamaia. Oferta naturală este bogată și dificil de îmblânzit totodată: mlaștina este asanată prin crearea unui lac artificial, folosit la agrement și irigații, pădurea determină organizarea unor zone de case de odihnă mai intime, separate astfel de zona hotelurilor. Din motive de eficiență a intervenției și pregătind dezvoltarea continuă spre nord, o stradă centrală deschisă traficului tranzitează stațiunea, organizând dotările hoteliere de-o parte și de alta, făcând totodată imposibil un amplu traseu pietonal asemănător celui din Mamaia. Alei de promenadă și dotări publice vor fi amenajate prin urmare pe partea amplă dinspre mare. Preluând din tipicul local profesat în numerele anului precedent, arhitectura clădirilor mici preia elemente tradiționale - streșini de lemn, învelitori de olane, bovindouri armonios prelucrate și compuse, reușind să creeze de multe ori o atmosferă specifică. Hotelurile în schimb sunt realizate din elemente prefabricate, iar restaurantele preiau modelul planimetric al volumelor fragmentate, perfectat la Perla Mării din Eforie în 1959, oferindu-i o cu totul altă expresivitate prin masivitatea elementelor structurale aparente și prefabricate: restaurantul Dunărea, restaurantul Marea Neagră.

În nr. 2/1968 arhitectul Mircea Stancu întreabă retoric dacă este depășită Carta de la Atena, în condițiile în care loisirul perfect intraductibil își dovedește tot mai mult aportul pozitiv în regenerarea energiei psihice legitimând astfel dezvoltarea industriei turistice și amenajarea stațiunilor de deconectare și relaxare. Peste doar 4 ani, loisirul devine tema centrală a revistei și a Congresului UIA.

Pentru orientare temporal-stilistică, în anul 1968 se publică proiectul aerogării Otopeni (3/1968) și se prezintă curentul brutalist (6/1968), centrul vechi al Bucureștiului se renovează prin introducerea de elemente de fațadă considerate exponente ale arhitecturii tradiționale: geamlâcuri, verande vitrate, fațade de lemn reinventează exemplar noua rezervație de arhitectură (nr. 4/1968). Între aceste tendințe se inserează și celelalte două proiecte publicate în nr. 5/1968, complexul hotelier Histria din Mamaia, de Iosif și Ioana Reinfeld, și respectiv ansamblul de case de odihnă din Costinești, de Dan Rusovan.

Deschiderea. Serialitate și particularizare

Din 1969, Revista Arhitectura publică studii de caz contemporane, din orizontul spațial ce depășește Cortina de Fier: Ove Arup, James Stirling, Arne Jacobsen, Mies van der Rohe, Brasilia, expoziția internațională din Osaka, arhitectura din Elveția, Australia, Danemarca și Japonia. Pe plan național, începe dezvoltarea complexelor balneo-climaterice de la Căciulata, Herculane, Băile Felix, se construiește teatrul de la Craiova, iar în București se realizează complexul Favorit, campusul și rectoratul Politehnicii, la Romexpo se prezintă public planul de sistematizare, se studiază sistematizarea lacurilor Colentinei. Litoralul este prezent în nr. 3/1969 cu tabăra de copii de la Năvodari, autori Alexandru Iotzu, Gertrude Rudich, O. Ciurea, Gertrude Hochstadt, ISCAS, proiect gândit ca un mic orășel al copiilor, cu puternic caracter dobrogean, de influență mediteraneeană, la scară umană. Clădirile realizate din elemente prefabricate sunt proiectate și poziționate pentru a permite ventilarea naturală optimă cu aer marin, protecția de soare și ploaie a zonelor exterioare de joacă, socializare, plimbare, servire a mesei și învățare, reușind, prin sistemul pavilionar de organizare a funcțiunilor, să diminueze perceptiv scara proiectului, ce trebuia să ofere 6.000 de paturi. Inovator este, de asemenea, sistemul de circulații ce separă traseele pietonale de cele carosabile, protejând copiii.

Prezența în nr. 5/1970 a interviului cu artistul arhitect Ion Mureșanu pare să anunțe direcția ce va deveni parte determinantă în arhitectura litoralului: integrarea artei, sculpturii, decorației drept particularizante accente într-o expresivitate serială, industrializată. Intențiile mele... sînt de a obține prin intermediul sculpturii un prim-plan plastic în beneficiul spațiilor arhitectonice și urbane; de a face din plastică o experiență curentă în cadrul manifestărilor variabile și neașteptate în care decurge viața zilnică, ajungînd astfel la un nou public, care, ignorînd muzeele - azi deja aproape anacronice - sînt izolați de contactul tonifiant al experiențelor artistice actuale; de a îmbogăți spațiul arhitectonic și urban cu ajutorul tensiunilor create prin legături complexe de multiple interpretări, care pot însemna inserarea unei forme capabile de a se justifica prin ea însăși în altă formă, subordonată necesităților funcționale; de a obține o nouă dialectică, punînd față în față spațiul himeră și spațiul funcțiune, de a rupe peretele adăpost cu o prezență expresivă, completînd exigențele funcționale și constructive cu elementul plastic și făcînd posibilă întrebuințarea interdisciplinară a unor noi unelte pentru înfăptuirea unei intenții spațiale; de a introduce în spațiu o scînteie emotivă prin dialogul provocat de structuri plastice neașteptate, încărcate de lumină și umbră, atrăgătoare, expresive, reprezentative, schimbătoare, surîzătoare sau grave, după observator.

Anul 1971 pornește cu schița de sistematizare a Bucureștiului, oraș grădină, dar cu trafic motorizat încurajat (1/1971), continuă cu două numere dedicate cercetării de arhitectură și urbanism (3 și 4/1971), prezintă complexul olimpic de la München, urbanismul din Suedia, arhitectura din Bulgaria și Slovacia, încheind cu un număr complex, de retrospectivă analitică a primilor 16 ani de proiect al litoralului (6/1971). Tipologiile funcționale sunt prezentate schematic, comparativ, cronologic pentru prima dată, expunând publicului filonul gândirii de proiectare, rafinarea modelelor, adaptarea, optimizarea, dar și caracterul ei ludic, liber, bucurându-se de permisivitate decizională.

În deschidere, Cezar Lăzărescu reia, cu minime modificări de exprimare, principiile enunțate în 1958, legate de caracterul estival al noilor stațiuni, despre raportul mediat de arhitectură dintre vizitator și cadrul natural, despre frumos în arhitectură, indicând consecvența în conceperea proiectelor.

Realizarea unui caracter estival, a unei atmosfere de destindere și recreere, prin evitarea unor mari concentrații de tip urban, a fost, poate, obiectivul cel mai important, urmărit atît în sistematizarea de ansamblu a stațiunilor, cît și în concepția arhitecturală de detaliu. S-a căutat astfel să se satisfacă una din tendințele caracteristice ale turismului contemporan: dorința de schimbare a modului de viață obișnuit, de evadare din marile orașe și de trecere de la o structură urbană la un peisaj natural, de la un program de lucru rigid, la unul liber, de odihnă și distracție. Pentru aceasta era necesară stabilirea unui raport cît mai direct între vizitator și cadrul natural, urmărindu-se cu grijă obținerea unei legături directe între volumele construite și spațiile libere înconjurătoare.

Vacanța tinde din ce în ce mai mult să devină o distracție; de aceea, atît hotelul, cît și întreaga stațiune trebuie să se îngrijească și să aibă posibilitatea de a organiza viața pe toată durata vacanței; astăzi, a găzdui pe cineva nu înseamnă a-i asigura numai casă și masă, ci a te îngriji și de programul lui, oferindu-i posibilități variate, la alegere, de a-și petrece timpul, contribuind la buna lui dispoziție.

Trebuie, de asemenea, să se asigure totdeauna vizitatorului posibilitatea de a alege între un mod de viață mai intim, mai izolat, și unul în grup, în colectivitate.

Asigurarea unor condiții de viață simplă și confortabilă, prin utilizarea minimă a mijloacelor tehnice moderne și dispunerea lor cu discreție numai în locurile unde sunt indispensabile, a constituit de asemenea o preocupare importantă.

Litoralul a constituit, de multe ori, un laborator pilot, de aplicare a unor soluții noi, care ulterior au fost generalizate în toată țara.

Considerăm că frumosul în arhitectură se realizează prin simplitate și discreție. Creația nu înseamnă o frămîntare pentru găsirea unor forme speciale, pentru o ornamentare decorativă complicată și nenaturală, ci respectarea legilor naturale și a proprietății materialelor cu care se construiește. Cele mai desăvîrșite elemente și forme arhitecturale nu sunt create numai de fantezia artistului, ci în virtutea firescului naturii și a necesităților vieții (C. Lăzărescu).

Principiile exprimate sunt ilustrate cu realizările deja publicate - Eforie Nord, Eforie Sud, Mangalia, Mamaia, Neptun, cărora li se adaugă în premieră Olimp, Venus, Jupiter și Saturn. Organizate pe segmente tipologice, se explică schematic evoluția planimetriilor hotelurilor cu puține niveluri, cu multe niveluri - individuale sau în ansamblu, camerele de locuit - menționându-se augmentarea suprafeței, confortului și mobilării odată cu deschiderea turismului către publicul internațional, planimetriile restaurantelor - cu curte centrală, cu volume fragmentate, conectate cu hotelul, înglobate acestuia sau independente, tehnicile și sistemele constructive - de la cofraje glisante la prefabricare, de la vitraje mobile și stâlpi de foraj recuperați la pânze subțiri de beton și noua plastică a elementelor structurale amplificate.

În echipele noilor stațiuni se regăsesc membri deja experimentați, cărora li se alătură proaspăt absolvenți, șefi de proiect complex fiind de data aceasta Aaron Solari Grimberg pentru Neptun I și II, Olimp D, Gh. Dumitrașcu pentru Jupiter, Șerban Manolescu pentru Venus și Olimp A. Compozițiile păstrează claritatea exersată anterior, Neptun valorizează maxim teritoriul, Olimp oferă scară foarte umană și caldă prin armonia și optimismul pe care îl degajă, prin atmosfera generală de destindere pe care o creează, valorificînd cît mai bine configurația cornișei existente, Venus și Jupiter susțin configurația specifică țărmului mării prin volume arhitecturale dispuse într-o cadență armonioasă, cu o compoziție liberă ce dă o notă personală caracteristică acestor stațiuni.

Pentru a contracara riscul uniformității și repetitivității elementelor prefabricate, se abordează compoziții formale cu geometrii diferite de cele anterioare, în marja permisă de eficiența economică. Dacă Neptun și Olimp deschid drumul ludic, Venus îl duce spre organicitate cu forme șerpuite, circulare, ovoide, biomorfice. Panourile prefabricate sunt folosite pentru gradarea intimității, fie că se tratează de hoteluri sau căsuțe, și se observă, din nou, conviețuirea expresivității neconvenționale cu cea a tradiției reinterpretate în notă contemporană. Dintre toate noile realizări, o notă de atenționare însoțește etapa II a construirii stațiunii Saturn: se preiau fără modificare hotelurile realizate în Neptun II, comițându-se o greșeală. Nu se menționează motivele pentru care planurile pentru completarea inițială a Venusului cu un hotel de mare înălțime sunt înlocuite cu o serie de hoteluri tip de 4 etaje - se poate doar intui că rădăcina este comună cu cea a deciziei privitoare la implanturile din Saturn II. Se amintesc, de asemenea, în câteva note, defecte de execuție a betonului aparent, reducerea numărului de etaje, pigmentări agresive. În rezolvarea detaliilor de finisaj și decorație s-a mers pînă la stabilirea șabloanelor de perdele, a desenelor și culorilor pentru farfurii și fețe de mese, a elementelor decorative de pe pardoselile ceramice și de gresie.

1972. Loisir

În anul 1972 revista își amplifică rubricile teoretice, introduce fișe de detaliere tehnică, iar sub pălăria criticii sunt prezentate numeroase exemple contemporane occidentale. Până în 1976 se abordează consistent analiza, critica și cercetarea pluridisciplinară (din perspectivele psihologică, sociologică și economică) urbană aplicată asupra spațiului public, spațiului stradal, străzilor pietonale, centrelor de interes, centrelor istorice, în rubrici coordonate de Alexandru Sandu.

Numărul 2/1972 introduce și definește loisirul din perspectiva amenajării teritoriale, urbane și de arhitectură, Anca Borgovan deschizând seria de articole dedicate subiectului: Loisirul este un ansamblu de activități cărora individul li se dedică în mod liber, de bună voie și cu plăcere, fie pentru a se destinde, pentru a se distra și a-și satisface nevoile estetice, fie pentru a-și îmbogăți informația sau a-și completa în chip dezinteresat formația, pentru a-și lărgi și dezvolta participarea socială sau capacitatea creatoare după terminarea obligațiilor profesionale, sociale sau familiale. (...) Loisirul poate fi cotidian, de sfîrșit de săptămînă și de vacanță, cel din urmă ilustrat de stațiunile turistice care urmează sisteme de organizare diferite de cele urbane. Alături de stațiunile turistice de munte, sunt publicate în premieră studiile pentru Aurora și imagini din șantierul complexului Amfiteatru din Olimp, ce vor fi tratate pe larg în numerele 6/1973, respectiv 6/1972.

Mici dotări publice sunt între timp prezentate: bowling, restaurantul Nunta Zamfirei și Clăbucet din Neptun, piscina hotelului Neptun. Loisirul și arhitectura sunt tema centrală a congresului UIA din 1972.

Ansamblul Amfiteatru, realizat sub conducerea lui Aaron Solari Grimberg, autori Șerban Manolescu, Radu Mănăilă, Dan Ioanovici, Răzvan Florea, Simona Matei, Carmen Beldiman, Mircea Cristescu, Mircea Anania; decorații mobilier Andrei Olsufiev, Victor Abraham; structuri - ing. Traian Popp, Dragoș Badea, Mircea Mironescu, Andrei Bortnovski, Crăciun; instalații tehnico-sanitare: ing. Mircea Oniga, Crișan Cîmpeanu, Stelian Toader; instalații electrice: ing. Valentin Marinescu, introduce o abordare nouă atât în relație cu teritoriul-ansamblul ca un relief artificial adițional țărmului, perfect armonizat prin inserția în faleză, cu maximizarea însoririi și ventilației naturale, în organizarea funcțională - stradă interioară cu zone comerciale și de servicii, niveluri diferite de spații publice, spații de cazare cu terase și grădini private, în soluția structurală și tehnic-constructivă, folosindu-se de taluzul natural, prefabricarea fațadelor, cât și în experimentarea, percepția și estetica spațiului - flux pietonal desfășurat în lungul celor 300 de metri, articulat la diferite cote prin pasarele, piețe, trepte, platforme, piscine, o fântână, și semnalizat cu piese de artă monumentală (Edith Orlovska, Ethel și Silviu Băiaș, Eugen Mărgărit și Ion Mira).

Primele numere ale anului 1973 tratează sistematizările orașelor Pitești, Câmpulung Muscel, Râmnicu Vâlcea, Tg. Mureș, Poiana Brașov, Cluj, ale județelor Dolj, Bihor, Suceava, Satu Mare, Iași, Arad, în paralel cu prezentarea arhitecturii lui Paul Rudolph, Kenzo Tange, Alvar Aalto, James Stirling. În numărul 3/1973 se notează lucrările ample de amenajare a stațiunii Saturn II: pentru perspective orientate spre larg, se decapează terenul și se amenajează plaje artificiale. Se reconfirmă refolosirea proiectelor pentru hotelurile joase și prefabricarea totală a restaurantelor, diferențierile făcându-se doar datorită amplasamentului, modului de sistematizare și colaborării cu artiști plastici. Ultimul număr al anului, 6/1973, prezintă stațiunea Aurora, șef de lucrări complexe Dinu Gheorghiu - un cadru complet remodelat, pe care sunt amplasate 10 hoteluri, două dintre ele în volume izolate, din proiecte refolosite, restul de 8 grupate în compoziție liniară, articulată pentru maximizarea însoririi, ventilației naturale și expunerii spre țărm. Elementele de inovație sunt reprezentate de camerele cu perete complet vitrat, cu amenajare și modelare ce permit ca tronsonul îngust să fie perceput ca amplu și confortabil, prefabricarea porticelor, a mobilierului urban, realizarea piscinelor ca prelungiri ale teraselor restaurantelor, console mărite datorită turnării predalei care include balcoanele și elementele terminale, iluminarea arhitecturală cu reflectoare. Este primul proiect la care signaletica este parte integrantă a proiectului de amenajare, realizându-se 180 de repere luminoase și corpuri spațiale de dirijare a fluxurilor. Cu toate acestea, amputări funcționale amână ambianța proiectată, confortul fiind diminuat.

Ultimul efort de sistematizare, Costinești, este publicat în numărul 3/1974: Cantina restaurant cu autoservire, inserată într-un plan criticat pentru etapele necorelate, ce lasă impresia unui aspect neunitar, fără spații de agrement cu intimitate și cu lucrări de terasament neinspirate. Un an mai târziu, în numărul 3/1975, se publică planul de sistematizare al zonei sud Costinești, propunerea finală și amplificată a planului fiind publicată în numărul 5-6/1978, împreună cu proiectul realizat al hotelului Forum. Sistematizarea ambițioasă propunea 4 hoteluri, un club nautic, un port de agrement, spații multifuncționale, salon de conferințe, piscine acoperite, shopping center, auditoriu, amfiteatru, teatru în aer liber - dintre toate se realizează ansamblul Hotelului Forum, permanent, cu sala polivalentă dotată cu climatizare pe timp de vară, sală de ședințe cu prezidiu, sală de presă, sală banchete, salon de protocol, săli jocuri mecanice, patio și dotări de plajă. Restul sistematizării propuse se suspendă - este momentul debutului marelui plan de reconfigurare a Bucureștiului, cu demolările extensive și concursul pentru proiectarea Casei Poporului, nedocumentate însă de revistă.

1977. Avertizarea

Încheierea bruscă, fără vreo revizitare analitică ulterioară a modului în care este gestionat, utilizat, îngrijit, extins, completat litoralul, fusese curajos previzionată în 1977, de inginerul Mircea I. Naum, în numărul 5 al revistei: Mamaia și litoralul - constatări critice și posibile sugestii. Ocuparea plajei cu construcții și amenajări improprii, nemotivate și întîmplător amplasate, a căror realizare a scăpat de sub controlul arhitecților, construirea pe spațiile verzi, degradarea perdelelor forestiere, transplantarea arborilor, neglijarea întreținerii gazonului și parterurilor cu flori, dezechilibrul hidrologic al lacului Siutghiol cauzat de prelevările masive de apă, întreținerea și exploatarea construcțiilor noi de către beneficiari ce le schimbă destinațiile, le modifică aspectul exterior sau le întrețin necorespunzător, lipsa de discernământ a acelorași beneficiari, ce duce la o invazie a vulgarității, ostentației, periclitează ținuta de ansamblu și plastica stațiunii, aspectul, starea și valoarea întregului proiect. Recomandările punctate de autor sunt 1. studierea problemelor litoralului prin studii interdisciplinare de mare anvergură - geografice, geologice, hidrogeologice, geotehnice, climatologice, hidrologice, de hidraulică maritimă și fluvială, de biologie marină, oceanografice, ihtiologice, topografice și geodezice, de arheologie, de balneologie și fizioterapie, de etnologie și statistică demografică, sistematizare teritorială, de protecție a mediului ambiant (apă, aer, sol) ș.a., instituirea unor comisii de studii care să valorifice cercetările și să armonizeze interesele marilor titulari de investiții; 2. dezvoltarea bazei turistice a Constanței; 3. prezervarea pentru cel puțin 10-15 ani a unor zone virgine și rezervații naturale; 4. integrarea geografică a platformelor industriale portuare și dezvoltarea economică a regiunii cu protejarea mediului natural; 5. proiectare a noilor stațiuni bazate pe investigații, cercetări statistice, simulare și modelare matematică, studii de fezabilitate, de marketing turistic și ergonomie; 6. modernizarea sistemelor de gospodărie și a salubrizării; 7. propulsarea transportului în comun silențios, de mare capacitate; 8. încurajarea turismului nautic; 9. completarea perdelelor forestiere, extinderea plantațiilor masive, eradicarea zonelor de insalubritate, protecția lacurilor saline; 10. Amenajarea turistică și balneară a sectorului nordic al litoralului, incluzând lacurile Sinoe - Nuntași - Tuzla - Istria și a plajei maritime Chituc - zone bogate în factori curativi naturali, vestigii arheologice și interes turistic, cinegetic și științific. În materializarea oricărui program, oricît de ambițios, rolul hotărîtor, primordial îl au oamenii, cu entuziasmul, priceperea și calitățile lor, și mai ales cu munca lor. În acest context, experiența litoralului evidențiază cu pregnanță rolul de creator și organizator al arhitectului, supervizor în toate problemele tehnice ținînd de remodelarea localităților, de sistematizarea și organizarea multifuncțională a teritoriului.

Proiectul litoralului pare închis; în revistă se mai publică două articole dedicate taberei de creație pentru tineret de la Costinești, cadru pentru sculpturile experimentale din beton turnat, a căror amplasare este coordonată de Ion Mihai Enescu, în numerele 1-2/1980 și 6/1987, iar ultimele mențiuni, extrem de sumare, ale unor proiecte de arhitectură sunt în nr. 6/1981, hotelurile Orfeu, Amiral, Comandor din Mamaia fiind premiate în cadrul UAR, și în nr. 1/1987, casa de odihnă pentru Casa de Asigurări Sociale și de Pensii Cooperația Meșteșugărească, realizată de colectivul IPJ și TCL Constanța.

În 1986 moare Cezar Lăzărescu.

Numerele din anii 1982-1988 amintesc structura celor din perioada 1951-1958: imagini și mesaje omagiale, iar mai târziu, minimizarea exemplelor din afara granițelor țării. Numărul 5-6/1989 se intitulează Sub suflul libertății.