Strada

A MERGE

A SE PLIMBA

A SE PIERDE¹

La început a fost mersul; explorarea, cunoașterea și actul de curaj de a păși înspre necunoscut. Apoi a fost strada: pașii înmulțiți și bătătoriți au format poteci, oferind încrederea în siguranța parcursului și a traseului către o destinație. Marcarea răscrucilor a fost a treia etapă, iar, ca ultim act, nomadismului i s-a alăturat ospitalitatea: protecția temporară a călătorului. De la primul impuls, al curiozității, al extinderii orizontului vizibil, mersul și strada ne-au fost instrumente. Arhitectura s-a născut nomadă, susține Francesco Careri.

Trecerea de la mers la plimbare a avut loc târziu, odată cu iluminismul, pașii devenind acompaniatori și stârnitori ai gândirii, și, după o lungă întrerupere, în modernitate, când funcționalității i se contrapune plăcerea și asumarea pașilor fără scop. Strada devine atunci de