Paradigma învățării și spațiul școlar

Înainte de a putea vorbi despre arhitectură, trebuie deschisă discuția referitoare la învățare și modul cum ea se realizează în școlile publice, la momentul actual. În România, în școlile publice (acestea ne interesează și nu altele, căci aici se realizează educația de masă, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural sărac și lipsit de alternativa privată) învățarea se face ex cathedra, bazându-se aproape exclusiv pe livrarea unor conținuturi curriculare cu caracter de dogmă, deși, mai ales în ceea ce privește umanioarele, manualele au ajuns să prezinte perspective subiective și interpretări ideologizate ale evenimentelor istorice, ale ideilor filosofice, ba chiar și ale unor texte literare selectate ca fiind fundamentale pentru cultura generală a copiilor. Metodele de predare-învățare diferă în funcție de profesor și materie, dar, în foarte multe cazuri, ele se rezumă la dictare, transcriere și evaluare, eliminând experimentul, descoperirea și stimularea creativit

Coperta revistei

Citiți continuarea in revista

Arhitectura 1-2/2025 (715-716)
Unde cresc oamenii mici