La împlinirea primului cincinal din al doilea secol de existenţă, revista “Arhitectura” îşi reînnoieşte, din mers, echipa redacţională. Demersul este, evident, unul de rutină, el fiind repetat de nenumărate ori în biografia proprie. Aşadar, o corectură de traiectorie, nimic mai mult.

În mod firesc, un “cuvânt înainte”, prezentând programe şi manifeste, se justifică numai în marile momente istorice. Aşa va fi fost în 1906, la primul număr. Fără îndoială şi în 1919, după Marea Unire. Neapărat în 1945, când s-a vorbit de un alt început. Dar mai ales în 1951, în plină răsturnare de valori. Sau în 1990, odată cu reaşezarea în lumea normală. După ultimul “un cuvânt, înainte”, au trecut prin redacţia revistei “Arhitectura” mulţi colegi, nu numai arhitecţi. Proiectele lor a trebuit să se înscrie, vrând-nevrând, în geometria variabilă a perioadei de tranziţie care a marcat drastic lumea arhitecturii. Odată cu relativa conturare a unui nou echilibru economic, precedenta echipă redacţională a reuşit să reimpună revista în rândul publicaţiilor profesionale de frunte.

N-a fost un lucru ușor! Insistență, efort, abilitate, poate și sacrificii. În timp, însă, implicarea crescândă în bunul mers al mașinăriei care este o publicație a generat iluzia autosuficienței și sentimentul aproprierii. Performanța editorială s-a distanțat treptat de problematica banală a existenței unui mic grup profesional, dar cu mare răspundere socială.  Evident, se putea discuta despre rosturile prezente ale “Arhitecturii”, dar nici cele viitoare nu trebuie omise. Pe de altă parte, ea poate oglindi excelența de peste hotare fără să omită efortul de perfecționare a producției autohtone. Or, în situația globalizărilor de tot felul, preocuparea pentru individualizare poate fi un semn al setei de armonie.

Cum, după 1989, informația tehnică din străinătate abundă în tot locul, pare potrivit să se acorde mai multă atenție și realității interne, atât pentru schimbul local de idei, cât și pentru cercetătorii din afară. Și asta, nu numai prin produsul final care este revista, cât și prin roadele însoțitoare ale muncii de redacție, respectiv arhiva.

În final, nu vor fi lipsite de importanță nici preocuparea legată de des­centralizarea activității și nici cea de încurajare a participării cât mai multor profesioniști în producerea revistei. Hotărârea de influențare a traiectoriei, specificată în titlu, are în vedere și aceste principii frecvent menționate de breasla arhitecților din România.

Nu numai în numele Senatului U.A.R.