Cinema Marconi - Spațiu muzeal cinematografic senzorial

Promisiuni

CINEMA MARCONI - SPAȚIU MUZEAL CINEMATOGRAFIC SENZORIAL
Ilustrare metodologică prin ipostazele spațiale studiate

Student: Adrian IONIȚĂ
Îndrumător: prof. dr. arh. Adrian SPIRESCU

Tema proiectului de diplomă își propune să contureze un program contemporan pentru Cinematograful Marconi, care poate deveni astfel un factor polarizator și revitalizant cultural în contextul arhitectural-urban al Bulevardului Buzești.
Concluzia analizei multicriteriale relevă o situație urbană caracterizată prin opoziția a două câmpuri structurale și funcționale urbane. Primul, alcătuit dintr-un țesut tradițional, cu locuințe unifamiliale cu forme diverse așezate pe un parcelar cu loturi înguste și un număr redus de locuințe colective, relativ izolate pe lot sau în front. Al doilea câmp structural reprezintă o zonă restructurată în perioada de după al Doilea Război Mondial, în care regăsim construcții de tip repere de masă sau verticale, izolate, sau clădiri de tip bară - blocuri și Hotelul Ibis. Este o diferență de profil stradal între cele două deoarece zona de țesut tradițional are în componență străzi mai înguste și clădiri cu înălțimi reduse.
Programul ales reprezintă o fuziune între spațiul muzeal, spațiul senzorial și lumea filmului. Dacă muzeul este un mijloc activ de a comunica valori, fiind o expresie, un răspuns la schimbările societății culturale în care trebuie să se integreze ca parte a dezvoltării culturale a orașului, el se află într-un proces continuu de adaptare, având în față o provocare importantă. În zilele noastre, mai mult ca oricând, muzeul trebuie să se integreze într-un peisaj al informației și să devină un instrument de documentare mai activ, mai dinamic, pentru a face față concurenței internetului, bibliotecilor etc. Treptat, muzeul trebuie să devină un factor de atracție și nu un depozit care găzduiește colecții. De aici rezultă că o direcție relevantă se bazează pe transformarea parcursului muzeal într-o experiență integrată, narativă, care atrage vizitatorul.
O altă premisă care dezvoltă latura socială a experienței muzeale este asocierea cu funcțiuni conexe, asociate relaxării și a timpului liber: cafenele, mini-baruri, restaurante, spații de petreceri sau magazine. Cu alte cuvinte, spațiul „mixed-use”¹ al muzeului, caracterizat prin dinamism și adaptare funcțională, care denotă tendința de a transforma muzeul într-un spațiu informal, accesat lejer, fără a-i asocia în prealabil o pregătire culturală. În societatea actuală, muzeul ar trebui să fie accesibil pe scară largă: un spațiu de întâlnire sau de relaxare pentru un trecător, dar și un punct de atracție pentru turistul interesat.

Experiența senzorială din cadrul parcursului muzeal apare într-un sens complementar expozițiunii narative. În cartea sa Arhitectura memoriei, Augustin Ioan vorbește despre experiențele sinestezice², în sensul unei totalități de stimuli senzoriali care favorizează o rememorare prin experimentare corporală - auditivă, olfactivă și tactilă. Merleau-Ponty, încercând să definească relația corporală cu obiectul, aduce în discuție termenul „depth”³, fiind „reversibilitatea dimensiunilor”. Prin senzații, distanța matematică pierde teren în favoarea apropierii intime, invizibile, de obiect. În al treilea rând, din punct de vedere psihologic, o empatizare profundă cu obiectul prin senzații provoacă afecte care favorizează o „înstrăinare de sine”⁴.
Pe aceste baze teoretice, tema de proiectare propune o abordare senzorială a spațiului muzeal, pentru a transmite vizitatorului o experiență totală, vizuală, dar și conștientizată trupește prin afundare în obiect și reîntoarcere în sine.
A treia latură din sinteza programului propus introduce în ecuație o temporalitate cinematografică. Filmul prezintă o viziune înrămată către un plan paralel, experimentat senzorial prin intermediul corelațiilor dintre experiențele trăite și cele observate pe ecran. Temporalitatea cinematografică, văzută ca o repetare de instanțe statice⁵, este receptată printr-un proces de eliberare din câmpul cotidian, o ieșire din timp. Prin atmosfera sa, parcursul muzeal schimbă raportul dinamic - static, favorizând o oprire, o suspensie temporală controlată de vizitator. Succedarea instanțelor cinematografice devine palpabilă și clădirea, în opoziție cu timpul, se lasă condusă de către vizitator în propriul său timp. În consecință, latura cinematografică aduce un spațiu în plus sau, mai degrabă, o succedare de spații care devin instanțe cinematografice de ordin referențial cu scopul de a experimenta temporalitatea filmelor. În final, putem asocia două caractere programului propus. Primul, reactiv, determină contactul clădire - utilizator. Parcursul muzeal urmărește un parcurs progresiv, dar și reversiv perfect controlabil, de tipul „play-rewind”, care poate fi considerat un derivat al succesiunii narative. Al doilea caracter este reflexiv. Spațiul muzeal se răsfrânge în imaginația și conștiința vizitatorului, având o funcție ritualică de evocare activă a memoriilor. Din această cauză, pentru a sublinia latura ritualică, parcursul înglobează ideea de repetiție⁶.

Spațializarea arhitecturală pleacă de la trei tipuri de relaționare între utilizatori și construit.

(1) Experimentarea dinamicii cinematografice. În cinema, mișcarea apare atunci când mai multe instanțe statice se succed cu o viteză de 24 de cadre pe secundă. În sine, cinematograful este o reprezentare fidelă a realității însă mișcarea, prin montaj, se transformă în gândire. Montajul permite opoziția contrariilor pentru că intervine prin juxtapunere, alăturare sau chiar suprapunere în derularea instanțelor statice. Asemenea montajului, spațiul cinematografic este în esența sa o opoziție a contrariilor alcătuită din mai multe secvențe. Experimentarea spațiului cinematografic va fi o alcătuire, un asamblaj de părți distincte în caracter, dar care fuzionează în compoziție. Ideea de montaj poate fi similară conceptului de Bricolage propus de Glen A. Mazis. Bricolage pleacă de la obiecte din realitate și le integrează într-o compoziție modificată, inovativă, păstrând în structura sa elemente din obiectele folosite. Mișcarea transpusă în arhitectură este îndeplinită prin parcurgerea și înțelegerea ipostazelor spațiale aflate în contrast.
(2) Contemplarea psihologică. Atragerea afectivă a vizitatorului apare prin relaționarea cu elemente simbol care trimit spre imagini și coduri vizuale din lumea cinematografică. Un exemplu poate fi ideea/imaginea scării, producătoare de suspans, necunoscut etc. Scara în spațiul muzeal cinematografic senzorial devine un element de referință și trimite prin prezența sa la temporalitatea lumii cinematografice.
În consecință, ideea de experimentare poate fi considerată transpunerea senzorialității în spațiul muzeal cinematografic senzorial, în timp ce contemplarea psihologică devine o versiune a expozițiunii narative.
(3) Socializare și dezbatere. Spațiul muzeal cinematografic senzorial propune o relație utilizator - utilizator. Vorbind despre conceptul de agoră culturală, Daniela Rădulescu aduce în discuție conceperea spațiilor pe baza noțiunii de dialog unde „disponibilitatea permanentă pentru conversație (...) și schimbul de idei trebuie să reprezinte scopul principal al gândirii spațiilor sale interioare7. Favorizarea momentelor de conversație în parcursul muzeal prin zone specifice sau activități culturale - lansări de cărți, workshopuri, dezbateri, mese rotunde, proiecții de film, cursuri etc. - sunt mijloace de integrare a muzeului într-un angrenaj socio-cultural. Filmul și muzeul pot fi două mijloace de transmitere și educare axiologică, însă relația dintre cultură și societate atrage atenția asupra unui spațiu interfață, mediator, catalizator și punct de atracție. Agora culturală este primul contact cu spațiul muzeului/centrului cultural și este prezentă în imediata vecinătate a spațiului public, devenind extensia sa. În acest punct, vizitatorul se oprește la o intersecție de drumuri și apare ideea de spațiu psihologic muzeal.

Colecția unui muzeu cinematografic senzorial completează caracterul psihologic, înglobând și făcând trimitere la tot ceea ce înseamnă efect cinematografic - imagine, sunet și lumină. Astfel, putem vorbi - pe lângă colecționarea, documentarea și interpretarea filmelor - și despre colecționarea camerelor de filmat, a aparatelor de fotografiat, a aparatelor de proiecție, a lămpilor de iluminat artistic, a aparatelor muzicale și de înregistrare. Interpretarea filmelor poate fi scopul unei biblioteci video în care vizitatorii pot vizualiza scene reprezentative din diverse filme, în timp ce obiectele de colecție pot fi expuse în camere tematice. În această situație, sala de proiecții devine un organ semnificativ pentru spațiul muzeal cinematografic și senzorial, deoarece completează experimentarea senzorială și contemplarea psihologică.
În consecință, tema de proiectare propune un tip de arhitectură care să suscite interesul pentru parcurgerea sa cu elemente care realizează trimiteri vizuale și senzoriale: diverse încadrări, conectivități spațiale pe verticală și orizontală, diverse unghiuri controlate vizual care produc un baleiaj în profunzime, obiecte care permit o interacțiune cu lumea filmului, dar și elemente arhitecturale - coduri vizuale cinematografice integrate în corpul construcției.
În final, putem sintetiza tema de proiectare într-o expunere funcțională:
- Spații de expunere;
- Spații pentru discuții și dezbateri în relație cu orașul - mediere între muzeu și spațiul public (agora culturală);
- Sala de proiecții;
- Spațiu pentru workshopuri, activități conexe;
- Ateliere de montaj și producție cinematografică;
- Spațiu pentru birouri;
- Depozite pentru colecție;
- Cafenea/Lounge;
- Magazin de suveniruri sau diverse spații comerciale.

NOTE

1. MacLeod, S. (2006). Reshaping museum space: Architecture, design, exhibitions. London: Routledge.
2. Ioan, A. (2013). Arhitectura memoriei: noua frontieră a spațiului sacru. București: Igloo Media.
3. Merleau-Ponty, M. (n.d.). Eye and Mind.
4. Jung, C. G., & Niscov, V. (2005). Tipuri psihologice. București: Editura Trei. 3.
5. Deleuze, G., Tomlinson, H., & Habberjam, B. (2013). The movement-image., p. 6, London: Bloomsbury Academic.
6. https://www.npr.org/sections/health-shots/2012/08/02/157789182/the-science-of-ritual-why-we- seek-help-and-healing-in-repetition.
7. Rădulescu, Daniela. Arhitectura centrelor culturale moderne. București: Editura Tehnică, 1996, p. 298.

Bibliografie

DELEUZE, G., TOMLINSON, H., & HABBERJAM, B., The movement-image. London: Bloomsbury Academic, 2013
GHEORGHE, C., Gândirea-cinema. București: Cartea Românească, 2014
IOAN, A. Arhitectura memoriei: noua frontieră a spațiului sacru, București: Igloo Media, 2013
JUNG, C. G., & Niscov, V. Tipuri psihologice. București: Editura Trei, 2005
LOCKE & R. MCCANN, MERLEAU-PONTY: Space, Place, Architecture. Athens, OH: Ohio University Press, 2016
MAZIS, G. A., Hearkening to the Night for the Heart of Depth, Space, and Dwelling. în P. M.
MERLEAU-PONTY, M. (n.d.). Eye and Mind, http://www.biolinguagem.com/ling_cog_cult/merleauponty_1964_eyeandmind.pdf
PALLASMAA, J., PANDELE, A., & HOLL, S. „Privirea care atinge: arhitectura și simțurile”. București: Editura Fundației Arhitext Design, 2015

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.1/2019
Arhitectură. Film. Cinema