„Spre Oradea”

Dosar tematic

„SPRE ORADEA”
În căutarea memoriei unei comunități evreiești

text: Dan-Ionuț JULEAN

Materialul prezintă un caz singular în Diaspora europeană - Oradea, unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale României, ca moștenitoare și continuatoare a unei comunități evreiești ale cărei coordonate speciale o poziționau, până în perioada interbelică, printre cele mai importante din această parte a Europei. Este temerar a rezuma în câteva cuvinte tabloul general al efortului constructiv al comunității evreiești orădene la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, perioadă marcată de activitatea unor arhitecți, constructori și ingineri evrei sau de personalitatea unor comanditari evrei, dar și a unor mari mecenați, în contextul unor mărturii clare, evocând contribuția evreiască asupra dezvoltării urbane, culturale, intelectuale și industriale a orașului, precum și potențialul de valorificare în condițiile actuale.
Oradea reprezenta cândva cea mai importantă și mai activă comunitate evreiască din Ungaria (cea mai numeroasă, după Budapesta) și, după Marea Unire, cea mai importantă și mai activă comunitate evreiască din România, martor al impactului major al culturii evreiești asupra principalelor aspecte ale societății, dezvoltării vieții urbane, dar, mai ales, asupra arhitecturii. Există o moștenire evreiască foarte valoroasă care trebuie protejată și transmisă mai departe generațiilor viitoare, în memoria sacrificiului celor circa 25.000 de evrei din Oradea și împrejurimi, deportați și exterminați în lagărele de la Auschwitz-Birkenau, în mai 1944. Drama comunității evreiești din Oradea s-a petrecut în timpul ocupației horthyste (septembrie 1940 - octombrie 1944), când în oraș a funcționat cel mai mare ghetou din Ungaria, după cel din Budapesta.
Dacă ar fi să facem o paralelă, în urma unui demers abil pentru păstrarea și valorificarea memoriei acestei comunități, ar fi posibilă o comparație în date, cifre și valori cu comunitatea evreiască din Cracovia, iar Orașul Nou din Oradea poate sta, oricând, cu demnitate alături de Kazimierz-ul polonez. Ar fi dezirabilă valorificarea patrimoniului evreiesc existent și a istoriei lui prin integrarea Oradei într-un circuit turistic specializat și cu dezvoltarea unui turism cultural de profil, cu atât mai cult cu cât, de ani buni deja, România s-a afiliat la European Routes of Jewish Heritage. Cartierul evreiesc din Oradea nu are un trecut atât de tumultuos precum Kazimierz, însă întreține un caracter specific unitar pe o arie cu mult mai mare și care, odată cu emanciparea evreilor, s-a răspândit în aproape tot centrul istoric, până la limitele orașului de secol XIX. Acest lucru se materializează, în prezent, printr-o dramatică prezență prin absență. Astfel, lipsa fondurilor a făcut ca procesul de reabilitare/restaurare sau conversie funcțională să stagneze - există, încă, numeroase clădiri evreiești aflate în stare avansată de degradare, care impun intervenții de primă necesitate; altele au suferit intervenții neprofesioniste; puține sunt cazurile fericite.

Situația actuală, atât de tristă, dovedește că a venit timpul pentru a se lua măsuri. Și în acest caz, un prim pas l-au făcut străinii care ne studiază trecutul și ne îndeamnă să deschidem ochii la valorile pe care le avem. Astfel, prin cartea lui Fredric Bedoire, The Jewish Contribution to Modern Architecture, faima Oradei a avut șansa de a face, din nou, înconjurul mapamondului, după aproape un secol de uitare¹. Bedoire, în studiul său despre contribuția evreilor la dezvoltarea arhitecturii moderne din perioada 1830-1930, include Oradea în capitolul „The Promised City”, alături de Łódź, New York și Chicago, precizând că „este poate cel mai clar exemplu european pentru cultura urbană evreiască ce a înflorit peste 200 de ani, până la al Doilea Război Mondial” (trad. aut.), orașul fiind cunoscut pentru rolul activ al numeroasei comunității evreiești la dezvoltarea economică și culturală a acestuia².
Prin așezarea geografică și experiența istorică și politică bogată, orașul a fost martorul unor sedimentări de influențe culturale variate, care s-au reflectat, în timp, prin limbaj arhitectural, în aspectul patrimoniului construit. Așa cum observa Philip Bohlman, „ca un oraș de frontieră cu vocație cosmopolită și conexiuni extinse prin cale ferată, Großwardein [Oradea-Mare, n.n.] a înflorit datorită diversității sale culturale și a devenit una dintre metropolele în care evreii, atât din Est, cât și din Vest, s-au întâlnit reciproc” (trad. aut.). Era, de fapt, un oraș situat la „răspântia mai multor națiuni” (trad. aut.)³. Ca „metropolă” cosmopolită, Oradea avea o mare comunitate evreiască, care, treptat, a devenit foarte importantă în viața economică și socială a orașului; și acest aspect, la rândul său, s-a reflectat în fondul construit, iar clădirile cele mai spectaculoase, edificate în timpul perioadei Belle Époque, erau proprietatea marilor comercianți, industriași, bancheri, antreprenori sau intelectuali evrei⁴. La acestea se adaugă numeroase aspecte culturale, cosmopolite ale orașului, cum ar fi nume de oameni, de locuri, de magazine și cafenele, titluri de cărți și de reviste la modă, diverse tendințe culturale și secvențe ale vieții urbane de zi cu zi.

Nu este loc suficient pentru a menționa numele celor mai importanți arhitecți și constructori evrei care au avut contribuții remarcabile la îmbogățirea patrimoniului construit orădean; unii dintre ei au lucrat și în alte orașe importante ale Imperiului Austro-Ungar, inclusiv Viena și Budapesta. Alături de ei, ar trebui înșiruite numele finanțatorilor evrei, cărora li se datorează multe dintre cele mai reprezentative clădiri ale orașului. Demersul lor a fost punctat de evoluția arhitecturii, de la ambianța discretă a neoclasicului și de la cea exuberantă a eclecticului spre arhitectura „nouă” a Art Nouveau-lui, care a marcat indiscutabil imaginea Oradei și trăsăturile ei specifice, proces raportat, obiectiv, la contextul evoluției arhitecturii în Europa Centrală. Astfel, cea mai mare parte a construcțiilor ridicate la Oradea, la începutul secolului al XX-lea, poartă amprenta Secessionului vienez, pe filieră maghiară, și se datorează inițiativelor celor mai bogați locuitori, comercianți, intelectuali, bancheri, antreprenori și industriași, majoritatea evrei, între care îi distingem, totuși, pe: Emil Adorján, Imre Darvas, Arnold Füchsl, Mór Füchsl, Ede Kurländer, Adolf Moskovits, Miksa Moskovits, Jakab Schwarz, Adolf Sonnenfeld, Miklos Stern, Sándor Ullmann, Lajos Weiszlovits și Lajos Weinberger. Casele, vilele, instituțiile, imobilele de raport sau sinagogile nu constituie unica moștenire materială construită a evreilor orădeni. Aceștia au prosperat și prin industrie, iar activitatea industrială din Oradea, prin diversitatea domeniilor de producție, multitudinea întreprinderilor evreiești și a antreprenorilor evrei, a marcat hotărâtor dezvoltarea urbană și socială a orașului, la cumpăna dintre secolul al XIX-lea și al XX-lea.

Arhitecți, constructori și meșteri locali sau străini (mare parte evrei) au creat adevărate opere de artă, care nu fac decât să dovedească legătura artistico-culturală a Oradei cu spațiul Europei Centrale și Vestice. În acest sens, Bedoire remarca: „Scopul clădirilor din Oradea nu era să expună individual antreprenorii sau familiile, ci să înfrumusețeze orașul și să îi confere un loc în lumea nouă” (trad. aut.)⁵.
De fapt, fascinația pe care o exercita Oradea-Mare, cu multiplele ei identități, este cel mai bine ilustrată prin cântecul consacrat „…Nach Großwardein”, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu text de Anton Groiss și aranjament muzical de Hermann Rosenzweig. „Nach Großwardein” a fost o melodie foarte populară pe scenele evreiești (cabarete, teatre de varietăți) de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, atât în Europa Centrală, cât și de Est. Versurile redau spumos atmosfera „exotică” din orașul situat la periferia Imperiului, pe un ritm de marș, marcând, parcă, simbolic limita dintre Vest și Est.

Așadar, prin versurile traduse în limba română, după partitura originală, propunem o incursiune în Oradea de altădată:
„Spre Großwardein / Oradea-Mare!
Un oraș în Ținutul ungurilor - doi deridi ridi ridi roidoi,
Este datorită acestui lucru atât de cunoscut - doi deridi...
Deoarece cele mai frumoase fete se găsesc acolo,
Și ele toate pot dansa un ceardaș, Doamne, cât de frumos - doi deridi...
De aceea călătoresc plini de bucurie - doi deridi...
Oameni de pretutindeni - doi deridi...
Trio
Aron Hersch și Itzig Veitel, - doi deridi...
Moische Bär și Natzi Teitel6 - doi deridi...
Și întreaga Societate a Cerșetorilor - doi deridi...
Merg [viz. călătoresc, n.n.] spre Großwardein - doi deridi...

Kobi Gigerl în veșminte alese - doi deridi...
Vrea să meargă și el în călătorie - doi deridi...
Pentru că o nouă taxă de tronson a fost introdusă pe tren,
Această călătorie este azi cel mai bun mod de a te făli - doi dideridi...
În vagon se vede-acum - doi deridi...
Că-năuntru șed ai noștri - doi deridi...

Trio
Aici, în Ungaria, există un orășel, - doi deridi...
Acolo fiind cele mai frumoase fete - doi deridi...
Toți bărbații tineri și chipeși - doi deridi...
Merg [viz. călătoresc, n. n.] spre Großwardein - doi deridi...

Când e zi de piață în Großwardein - doi deridi...
Se văd evreii de la mic la mare - doi deridi...
Cumpărători, cerșetori și vânzători ambulanți cu a lor gloată,
Derbedei, iar apoi dandy, o șleahtă întreagă - doi dideridi...
Toți calculează deja, dinainte - doi deridi...
Să facă profituri pe tren - doi deridi...

Trio
Kobi Gigerl, care este complet falit - doi deridi...
Vrea să cunoască toate fetele tinere - doi deridi...
Și îndemnat, recunoaște că din lipici - doi deridi...
[va, n. n.] Merge [viz. călători, n. n.] spre Großwardein - doi deridi...

Triouri suplimentare:
Mamsell Chassores este foarte grasă - doi deridi…
Pentru că a dat de vinovăție și griji - doi deridi…

Pentru a-și păstra strălucirea, însă - doi deridi…
Călătorește cale lungă spre Großwardein - doi deridi…
Eroi sunt bărbații din infanterie - doi deridi…
Pe acești oameni trebuie să-i cunoaștem - doi deridi…
În cazul în care inamicul intră în țară - doi deridi…
Fugim spre Großwardein - doi deridi...
Două doamne merg la promenadă - doi deridi…
Repede sunt luate pe sus - doi deridi…
Cu o roabă - Doamne ce frumos - doi deridi…
Călătoresc spre Großwardein - doi deridi…
A mânca ce nu este kosher e interzis - doi deridi...
Așa stă scris-n cele Zece Porunci - doi deridi...
Pentru a mânca șuncă în secret - doi deridi...
Rabinul Kohn merge [viz. călătorește, n.n.] spre Großwardein - doi deridi…”7

Prin urmare, Oradea era asociată cu imaginea unui tărâm al făgăduinței, promis pentru tot felul de împliniri ale vieții, mici bucurii ale unui trai leneș și comod, la care se adaugă ideea de bunăstare sau de ascensiune pe scara socială; adică, imaginea unei vieți binecuvântate - un țel atins, un loc al stabilității și al fericirii, din lungul drum, spre „casă”, al generațiilor - un pas înainte către Sion.
Astăzi, o intervenție responsabilă și echilibrată ar putea califica Oradea în topul orașelor importante pe plan european, cu privire la patrimoniul evreiesc și evenimentele culturale care ar putea avea loc aici, România fiind înscrisă deja, alături de Ungaria, Polonia, Cehia, pe harta turismului de profil. În aceste condiții, dezvoltarea unui sistem turistic axat pe valorificarea moștenirii culturale evreiești ar aduce contribuții materiale semnificative pentru salvarea și întreținerea patrimoniului local. O soluție ar fi popularizarea imaginii Oradei ca un centru evreiesc de maxim interes unde, paradoxal, viața evreiască vibrantă de altădată, deși apusă, pulsează încă puternic prin toate fibrele orașului.
Imaginile reprezintă o evocare poetică a ambianței arhitecturale evreiești a Oradei de altădată.

Note

1 Fredric Bedoire, „The Promised City”, în The Jewish Contribution to Modern Architecture 1830-1930 (Jersey City: KTAV Publishing House, Inc, 2004/1998), p. 377-400. Fredric Bedoire este un reputat cercetător suedez, profesor universitar și istoric de arhitectură. Semnificativ este că pe coperta acestei cărți publicate prima dată în limba suedeză, în 1998 (reeditată în 2003), este o fotografie reprezentând interiorul pasajului comercial din Palatul „Vulturul Negru” din Oradea.
2 Bedoire, „The Promised City”, p. 381.
3 Philip Vilas Bohlman, Focus: Music, Nationalism, and the Making of the New Europe, ed. a 2-a (New York; Abingdon, UK: Routledge, 2011/2004), p. 174.

4 Mircea Pașca, Arhitectul Frigyes Spiegel la Oradea (Oradea: Arca, 2010), p. 7.
5 Bedoire, „The Promised City”, p. 398.
6 Numele sunt corelate după partitura originală a cântecului „…Nach Großwardein”, v. Hermann Rosenzweig, „…Nach Großwardein”, text de Anton Groiss (Budapesta: Zipser & König, circa 1900); cf. reproducerea în Philip Vilas Bohlman, Jewish Music and Modernity (Oxford; New York: Oxford University Press, 2008), p. 56 (figura 3.1), p 58 (figura 3.2), p 59 (figura 3.3).
7 Traducerea este după textul din broșura care însoțește CD-ul cu cea mai recentă înregistrare a cântecului. New Budapest Orpheum Society, Dancing on the Edge of a Volcano : Jewish Cabaret, Popular and Political Songs 1900-1945, CD-ROM, CDR 90000 065 (Chicago, IL: Cedille Records, 2002), p. 46-47.

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.4/ 2019
MULTICULTURALIA ORADEA