Un certain regard…

Un certain regard...
text: Werner DESIMPELAERE foto: Vlad EFTENIE

Invitat ca membru al juriului la Bienala Națională de Arhitectură 2018, în cadrul Secțiunii Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităților, am avut ocazia de a face o călătorie de 2.300 de kilometri prin România, pe parcursul a trei zile tumultuoase.
Pe 21 septembrie ne-am început ultima zi de jurizare cu o vizită la Palatul Vulturul Negru din Oradea. Mi-a fost clar pe dată că fostul oraș austro-ungar exprima un spirit pan-european, marcat de numeroase clădiri care reinterpretau stilurile perioadei „Belle Époque”.
O lună mai târziu, am avut ocazia de a revizita Oradea neînsoțit, la invitația Uniunii Arhitecților pentru a-mi exprima considerațiile referitoare la Masterplanul orașului Bruges, în cadrul ceremoniei de reinaugurare a Sinagogii Neologă SION.
Am profitat de cele câteva zile ale șederii mele, pentru a vizita și revizita captivantul centru al orașului, care m-a convins, încă o dată, că România are un potențial imens în ceea ce privește monumentele și siturile (istorice).

©Vlad Eftenie

Vizita la Oradea

Primul meu contact cu patrimoniul românesc avusese loc în noaptea de 20 septembrie, când am ajuns la Cetate la o oră târzie. Acest ansamblu gigantic impresionează orice vizitator, fiind o relicvă monumentală a fostelor confruntări din zona est-europeană.
De fapt, Uniunea Arhitecților hotărâse într-adevăr să mă invite din nou cu ocazia reinaugurării sinagogii. Întorcându-mă în Oradea după aproape o lună am dormit din nou în Cetate. A doua zi de dimineață, binedispus și însuflețit, am traversat Parcul 1 Decembrie pentru a vizita, pentru început, sinagoga din Strada Independenței. Am aflat că procesul de construcție a început în 1877, în baza planurilor realizate de David Busch, inginerul-șef al orașului la acea dată.
Îmi amintesc cât de impresionat am fost trecând în revistă această mărturie strălucitoare a unor vremuri dispărute. Amintesc, în primul rând, sfârșitul de secol XIX, când nenumărate orașe din Europa aveau propriii arhitecți sau ingineri-șefi, care au marcat până în prezent orașele, prin clădiri publice reprezentative, dovedindu-și remarcabila valoare de funcționari publici cu educație înaltă. David Busch a fost, fără îndoială, unul dintre numeroșii factori de decizie din Oradea, asemenea lui Delacenserie (Louis), prin numărul mare de artefacte neogotice pe care le-a proiectat în Bruges. Nu am putut să nu mă gândesc la arhitecții-șefi de azi și la impactul lor asupra orașelor, dacă putem vorbi despre așa ceva...
Acest lucru m-a dus cu gândul la multele generații de evrei care și-au trăit religia în acest spațiu impresionant, întâlnindu-se spiritual unul cu celălalt, împărtășindu-și reciproc percepțiile și viziunile asupra unui viitor mai bun pentru ei toți. Cum a fost cu putință ca pe întreg cuprinsul Europei, acest distins loc al polifoniei, cultura evreiască să fie eradicată, dacă nu chiar complet lichidată, din cauza unui război care a instigat das Eigene Volk, la incriminarea „oamenilor ciudați” care nu aparțin das Eigene?
Cum a putut Holocaustul să aibă loc în toate aceste orașe europene unde atât de mulți intelectuali, artiști și arhitecți evrei au modelat și au proiectat orașele în care s-au simțit acasă? Și oare nu am distrus noi cultura europeană, distrugându-i pe evreii care aparțineau acesteia?
Și avem încă îndrăzneala să vorbim despre o Comunitate Europeană care afirmă faptul că excluziunea „Celuilalt” este din nou de actualitate? Das Eigene Volk își reclamă exclusivitatea în toate țările europene, în numele unei noi (și agresive) manifestări a așa-numitei lor identități.
Reflectând asupra celor învățate despre istoria noastră europeană, m-am întors, trecând pe la Vulturul Negru și pe strada Vasile Alecsandri, pentru a ajunge la întâlnirea de la Cetate cu colegii mei.

©Vlad Eftenie

Întrucât această superbă stradă centrală a devenit pietonală, am avut răgazul de a remarca numeroasele fațade expresive, felurite manifestări ale acelui „joie de vivre” propriu vieții cotidiene și panoramei mândrului oraș.
Întors la Cetate, am alocat timp vizitării impresionantului muzeu, care prezintă foarte bine diferitele straturi spațio-temporale, într-o manieră arhitecturală remarcabilă, ceea ce mi-a dovedit că arhitecții români (unii dintre ei) se dezvoltă la nivel internațional, după cum afirmasem deja în timpul călătoriei de 2.300 de kilometri prin țară.
După aceea, era planificat un tur ghidat împreună cu niște colegi români, la ora prânzului, cu revizitarea străzii Alecsandri, a Palatului Vulturul Negru și, în final, a Primăriei. Clădirea este, bineînțeles, una dintre numeroasele manifestări ale perioadei Belle Époque, însă are urgent nevoie de o modernizare în ton cu situația contemporană.
Această modernizare trebuie să fie rezultatul unui concurs deschis de arhitectură, foarte diferit de clasicul lobby pe lângă politicieni, acesta fiind cazul reabilitării unei curți interioare a unui birou public folosind un acoperiș transparent care a distrus arhitectura originală plină de fantezie.
Ultima mea după-amiază a fost rezervată vizitării orașului de cealaltă parte a râului, după ce am traversat podul către Teatrul Regina Maria și mi-am continuat drumul spre însuflețita stradă a Republicii. Deși această parte a centrului orașului pare foarte atrăgătoare, cu multe magazine, o serie de clădiri istorice splendide sunt într-o stare avansată de degradare. În lipsa unei restaurări performante și a unui program de reabilitare susținut de responsabilii politici, mulți dintre acești martori ai apusei perioade habsburgice vor fi condamnați la dispariție. Așa cum se întâmplă în întreaga Europă, așa-numiții investitori fac neîncetat lobby pentru a-și prezenta noile programe de construcții factorilor de decizie, care nu sunt întotdeauna preocupați de valorile esențiale ale res publica, sprijinind doar interesele și profitul investitorilor egoiști.

Un Masterplan pentru Oradea

Oradea este un oraș splendid, cu numeroase provocări pentru viitor. Nu pot decât să sper că responsabilii politici sunt conștienți de acest fapt și au curajul și viziunea de a alege un Masterplan pentru orașul istoric în ansamblul său, în vederea recreării unui centru atractiv pentru cetățenii și vizitatorii săi.
Cu toate acestea, este important ca reprezentanții grupurilor civice să exercite în mod constant presiune asupra liderilor politici, în vederea controlării acestui fragil proces de dezvoltare, pentru viitorul tuturor cetățenilor.
Am credința că unul dintre rolurile esențiale ale Uniunii Arhitecților trebuie să fie cultivarea acestor grupuri de acțiune la cel mai înalt nivel, ca rezultat al unei democrații reale.